Retour à la vie (1949)
Regia: André Cayatte, Henri-Georges Clouzot, Jean Dréville
Distribuția: Bernard Blier, Louis Jouvet, Noël-Noël
‘Retour à la vie’ este un film foarte interesant din multe puncte de vedere. Realizat în 1949 este unul dintre primele filme din istoria cinematografiei (poate primul?) care reunește câteva segmente realizate de regizori diferiți și abordând o temă comună. Această temă este întoarcerea prizonierilor de război și a deportaților francezi după mulți ani de captivitate în timpul celui de-al doilea război mondial, cu traumele personale suferite de fiecare și cu efectele acestora, dar și cu felul în care societatea franceză a știut și a putut să-i primească. La câțiva ani după terminarea războiului însuși abordarea acestei tematici era un act de curaj, căci întâlnirea dintre cei întorși după ani de suferință în care timpul păruse că se oprește în loc pentru ei și restul francezilor trecuți prin război, ocupație și pentru unii și colaborare nu a fost una ușoară și neapărat festiva. Este prima abordare destul de frontală în multe privințe a unuia dintre aspectele dificile ale istoriei Franței în timpul celui de-al doilea război mondial. Discuțiile despre colaboraționism și complicitate în Holocaust aveau să urmeze mult mai târziu, aceste aspecte nu sunt abordate în film.
Filmul este împărțit în 5 segmente independente, fiecare descriind reîntoarcerea a câte unui personaj. Primul, regizat de André Cayatte, este și cel care mie mi-a plăcut cel mai mult. Mătușa Emma (Tante Emma) se întoarce după ani de prizoneriat la Dachau. Este un schelet viu, care abia respiră și comunica cu dificultate cu cei din jur. Familia din jurul ei este preocupată de semnătura femeii pe un act de împărțire a unei moșteniri. Realizat cu un minim de mijloace cinematografice, segmentul pune excelent în lumină contrastul dintre cei întorși din iad și cei ramași, pentru care viața a continuat cu intrigile și meschinăriile ei, și prilejuiește un rol excelent lui Bertrand Blier ca nepotul care reușește să spargă zidul tăcerii și să comunice cu Tante Emma. Al doilea și al patrulea segment sunt plasate mai mult în registru comic, probabil pentru a balansa atmosfera sumbră a celorlalte povestiri. Distractiv, dar mai puțin plauzibil. Rolul cel mai apreciat la vremea lui în film este jucat (puțin cam emfatic în opinia mea) de Louis Jouvet în al treilea segment, în care un fost prizonier recent întors, cărând rănile fizice și psihice ale prizonieratului, se confruntă cu unul dintre călăii naziști, acum prizonier evadat, încercând să înțeleagă decăderea morala a torționarilor. Dialogul dintre ei pare un preludiu la ‘banalitatea răului’, concept pe care Hanna Arendt îl va descrie cu un deceniu mai târziu. În segmentul final, Serge Reggiani joacă excelent rolul unui prizonier întors acasă cu o soție germană, care nu este acceptată în comunitatea rurală în care trăiește. Nota de optimism a finalului semnalează posibilitatea reconcilierii în Europa care avea să devina realitate în deceniile care au urmat războiului.
Cele cinci segmente sunt inegale ca nivel artistic și diferite în tonalitate. Cele mai bine construite sunt în opinia mea cele regizate de André Cayatte și de Henri-Georges Clouzot. Acestea sunt și cele mai sumbre, confruntându-se mai direct cu traumele prizonieratului și prăpastia dintre cei întorși și cei care le așteptau (sau nu) întoarcerea. În perspectivă istorică dar și ca abordare cinematografică ‘Retour à la vie’ este o colecție semnificativa, care spune mult și despre perioada războiului, dar mai ales despre anii care au urmat.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://www.tvguide.com/movies/retour-a-la-vie/2060032049/)
