Filme Filme europene Recomandat

Hors de prix (2006)

Hors de prix (2006) – Priceless – Nepretuit
Regia: Pierre Salvadori
Distributia: Audrey Tautou, Gad Elmaleh

Puteti cumpara DVD-ul acum, de pe ProVideo.ro.

Din punctul meu de vedere (asa subiectiv cum v-am obisnuit), exista doua actrite extrem de talentate din Franta pe care le admir si care consider ca nu trebuie sa le ocoliti cu niciun prilej: Marion Cotillard si Audrey Tautou. Si, astfel, beneficiind de bunavoita prietenilor nostri de la ProVideo.ro,  am ales spre vizionare un film mai vechi al lui Audrey, dar care este ulterior succesului ei cel mai important, respectiv celebrul Amelie. Filmul de fata este o comedie romantica excelenta, care ne apropie de sufletul francezilor, mereu iubitori de distractie, dar si de dragoste, mereu aflati in cautarea iubirii autentice, indiferent cat de greu le-ar fi sa o obtina.

Jean (Gad Elmaleh, un actor care pare predestinat pentru astfel de roluri) este chelner la un hotel de lux, dar si om bun la toate, inclusiv a plimba cainii clientelor bogate sau a oferi servicii complete celor care il solicita. Oboseala lui devine cronica si mai are doar un pic pana adoarme la barul de noapte. Intr-o seara, una dintre cliente, care il gaseste dormind, Irene (superba aici Audrey Tautou) crede ca este un client important, bogat si celibatar si il considera o victima sigura, ea fiind mereu in cautarea unei averi si a unei solutii financiare pentru viitor. Numai ca goana ei pentru bani se transforma rapid in goana lui pentru cautarea iubirii absolute.

Sansa amandorura este sa se transforme si sa devina niste “curve” stilate, care cauta bunastarea, siguranta financiara, banul venit aproape gratis, chiar daca aparent isi vand amandoi sufletul. O meserie interesanta, pe care, daca am sta sa o analizam prea mult, este prostitutie pe faţă, de lux, dar pe care suntem nevoiti sa o recunostem deseori in jurul nostru, cu precadere in domeniul “vedetelor de musama” din mediul televiziunii. Cu toate acestea, in filmul nostru, nimic nu sare limitele decentei, nimic nu este imposibil pentru ca naturaletea si sinceritatea personajelor (cel putin, asa cum ne este ea reliefata) sunt un prim pas spre iubirea absoluta.

Cateva cuvinte de bine: personajele sunt extraordinare si par autentice, astfel incat noi, ca spectatori, suntem prinsi foarte repede atat de poveste,  cat si scanteia care se declanseaza intre cele doua personaje principale; ne aflam in fata unei povesti care poate ne-ar scandaliza daca am cunoaste-o in realitatea zilnica, dar care ne impresioneaza in astfel de circumstante. Audrey Tautou este foarte simpatica si este imposibil ca, indiferent daca esti sau nu barmanul din poveste, sa nu o placi. Iar viata pe care o traiesc, chiar si in astfel de imprejurari, este impresionanta.

Nota: 7.5/10

Puteti cumpara DVD-ul acum, de pe ProVideo.ro.

Articole similare

Prin blogosfera cinefilă (26 septembrie – 2 octombrie 2016)

Jovi Ene

Revista presei culturale (25 – 31 decembrie 2015)

Jovi Ene

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în februarie 2021

Jovi Ene

1 comment

Josephine 15 octombrie 2011 at 18:48

Ce mi-a plăcut filmul acesta. Şi da, sunt de acord cu tine. Audrey şi Marion merită apreciate. Şi mai vreau să spun că acest film a plăcut şi altor persoane care fugeau de filme în franceză ca de ăl rău. 😀

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult