Filme Filme europene

Dramă melodioasă: Judy (2019)

Judy (2019)
Regia: Rupert Goold
Distribuția: Rufus Sewell, Renée Zellweger, Finn Wittrock 

Există în ‘Judy’, filmul regizat de Rupert Goold o scenă care s-ar putea să valoreze un Premiu Oscar. Renée Zellweger care o întruchipează pe Judy Garland la apusul carierei sale artistice, îmbătrânită prematur și copleșită de probleme personale, suie pe scenă pentru prima din reprezentațiile de la Londra care poate îi vor salva cariera artistică și îi vor aduce banii cu care își poate păstra și întreține cei doi copii minori. În cele 3 sau 4 minute cât durează scena o vedem pe femeia roasă de îndoieli și probleme recâștigându-și încrederea sub luminile rampei, făcând legătură cu publicul care o aduleaza când reușește, dar este gata să o alunge de pe scenă când greșește, transfomându-se în actrița și cântăreața plină de farmec și magnetism care cucerise cândva lumea. Filmată dintr-un singur ‘shot’ și în cea mai mare parte a timpului în plin plan, această scenă reprezintă și ceea ce ar fi putut fi acest film. Din păcate, nu numai că este cea mai bună scenă din film, dar este și repetată de câteva ori cu efecte din ce în ce mai diminuate, și cam tot restul filmului este departe de nivelul ei și de ambițiile realizatorilor.

Este posibil că Renée Zellweger să primească, meritat, cel puțin o nominalizare pentru interpretare feminină la Premiile Academiei. Filmul însă m-a dezamăgit, deși conținea potențial o poveste puternică și interesantă. Viața lui Judy Garland este redată în film în două traiectorii paralele: cea a fostei vedete aflată în criză financiară și morală, luptându-se să-și păstreze copiii și – prin intermediul flash-back-urilor – perioada în care se transforma dintr-o adolescentă anonimă în Dorothy din ‘Vrăjitorul din Oz’ și de aici într-o vedetă adorată de întreaga lume. Problema este că paralela este foarte evidentă, ideile puține și destul de triviale, și repetarea lor are efect negativ asupra publicului care a înțeles cam totul din primele 15 minute.

Există în scenariu destul de multe idei, care, dezvoltate, ar fi putut face ca filmul să fie mult mai interesant. Londra anului 1968 era locul și timpul în care avea loc o revoluție culturală de avengură și, în paralel, un conflict de generații și stiluri între muzica de divertisment (căreia ii aparținea Judy Garland) și pop-ul și rock-ul tinerelor generații. Beatles și Rolling Stones sunt menționați în trecere, și doar atât. Judy Garland și cântecul ei ‘Over the Rainbow’ deveniseră simboluri ale mișcării incipiente pentru drepturile comunității LGBT. Până astăzi există dispute despre motivele acestei adopții, era o bună ocazie de a aprofunda. Regizorul Rupert Goold (la al doilea film al său de lungmetraj) a ales să aducă problema în film printr-o linie de conflict secundară și cam anectdotic-sentimentală. Păcat. Dacă ‘Judy’ avea ambiția de a folosi valul renașterii genului musical început acum vreo trei ani de ‘La La Land’, ocazia de a face un film memorabil a fost ratată.

Nota: 6/10

(Sursă fotografii: Judythefilm.com, Rogerebert.com)

Articole similare

Prin blogosfera literară (13 – 19 ianuarie 2020)

Dan Romascanu

Prin blogosfera literara (21 – 27 aprilie 2014)

Dan Romascanu

Tangshan dadizhen (2010)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult