Filme Filme: apariții viitoare

De pe vremea când bolile mintale abia începeau să fie studiate: The Alienist (2018)

The Alienist (2018)
Regia: Jakob Verbruggen, Paco Cabezas, James Hawes, Jamie Payne, David Petrarca
Distribuția: Daniel Brühl, Dakota Fanning, Luke Evans, Brian Geraghty

Fiecare episod din The Alienist începe cu următoarele cuvinte: ”În secolul al XIX-lea, persoanele care sufereau de boli mintale erau considerate a fi alienate de propria lor natură. Astfel, experții care le studiau se numeau alieniști.” Suntem așadar la finalul secolului 19, mai precis în 1896, când în zonele mai întunecate ale New York-ului (a se citi ”zonele rău famate”), mai mulți copiii-prostituați sunt uciși în serie, iar anchetele sunt purtate în paralel de o poliție destul de coruptă și de un comisar de poliție tânăr și neexperimentat, Theodore Roosevelt, dar și de un alienist.

Așa cum spuneam când vorbeam de cartea ”O istorie culturală a nebuniei”, de Andrew Scull, nebunia sau bolile mintale au fost tratate în cele mai ciudate și neobișnuite moduri în istorie. Alieniștii sau doctorii de boli mintale au apărut relativ recent, cel puțin în forma pe care o cunoaștem astăzi, aceea de persoane care încearcă să înțeleagă resorturile minții, să discute cu pacienții și să ia măsuri într-o formă care să nu implice coerciția și umilirea. Un astfel de personaj este Laszlo Kreizler (interpretat de Daniel Brühl), care caută similitudini, indicii și suspecții, în ceea ce se poate constitui o serie de omucideri care bântuie lumea băieților adolescenți, ce practică prostituția în haine femeiești, din cauza foamei și sărăciei.

Dr. Laszlo este ajutat de graficianul John Moore (Luke Evans), care își arată rareori talentul de desenator, ci mai curând pe cel care stă întotdeauna în cumpănă, dar ajutând astfel ca doctorul să ia deciziile mai bine și mai rapid, dar și de ambițioasa Sara Howard (Dakota Fanning), secretara lui Roosevelt, cea care speră să urce în carieră, devenind o adevărată polițistă, într-o lume în care femeile sunt ridiculizate și nu le este permis să intre în Poliție (într-o scenă tipică, ea intră într-un birou și observă cum acolo un ofițer superior se urinează într-o oală, direct în birou, fără menajamente).

Ce am observat în cele 5 episoade pe care le-am văzut în avanpremieră, în afară de cele prezentate mai sus? Câteva personaje cheie, care evoluează treptat și cărora le descoperim temerile, secretele și personalitățile. Un început de dragoste, că doar e o femeie la mijloc, personaj principal, care poate fi ”solicitată” și care poate bântui mințile mai multor bărbați. Episoadele căpătă din ce în ce mai multă tensiune și mister odată ce le parcurgi pe rând (de altfel, am citit undeva că unii spectatori au rezistat cu greu la primul, dar au fost din ce în ce mai înlănțuiți pe măsură ce le-au văzut pe următoarele). În plus, pare că prea repede a fost descoperit criminalul (este clar că are ceva probleme mintale, doar avem un alienist personaj principal), dar oare el este ucigașul?

Un serial promițător, undeva în medie, care poate fi urmărit integral (10 episoade) de mâine, 19 aprilie 2018, și pe Netflix România.

Pentru alte recomandări, puteți căuta cu încredere și pe grupul de recomandări Netflix România.

Articole similare

Prin blogosfera literara (29 iulie – 4 august 2013)

Dan Romascanu

Burn After Reading (2008): un film, doua pareri

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefila (31 martie – 6 aprilie 2014)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult