Filme Filme europene

Darkest Hour (2017)

Darkest Hour (2017) – Ziua decisivă
Regia: Joe Wright
Scenariul: Anthony McCarten
Distribuţia: Gary Oldman, Lily James, Kristin Scott Thomas, Stephen Dillane

După Discursul regelui (2010), dar înainte de Dunkirk (2017), Neville Chamberlain demisionează din funcţia de prim-ministru al Marii Britanii, ca urmare a presiunii opoziţiei.

Pentru Europa Occidentală în general și pentru Marea Britanie în cazul de faţă, ceasul bate cea mai grea oră. Armata este decimată, regele ia în considerare exilul, dar providenţa îl oferă pe Winston Churchill. Tot pe el ni-l oferă și nouă Joe Wright, în cele 2 ore de film: cu replici de un umor incredibil, uneori bâlbâit și ursuz, alteori desăvârșit orator, capabil să mobilizeze opoziţia, propriul partid și în final cursul istoriei.

Gary Oldman se anulează pe sine (poate că sună a clișeu, dar în cazul de faţă nu este) și devine în totalitate personajul pe care îl interpretează, de la aspect fizic, dicţie, mișcări și până la energia pe care o creează în jurul său. Niciun detaliu nu scapă, în niciun moment nu te îndoiești de jocul său.

Imaginea elegantă și armonioasă, mișcările de aparat care seamănă mai mult cu mișcări de dans și abundenţa de plan-detalii, amintesc de filme precum Pride and Prejudice (2005) sau Atonement (2007) – ambele aparţinând aceluiași regizor.

Rezumată în câteva fraze, acţiunea poate părea săracă sau lipsită de dramatism; ceea ce pune însă în mișcare mecanismul intern al filmului, este tensiunea dintre personaje (Churchill și soţia sa, Churchill si regele, membrii propriului partid, tânăra dactilografă, generalii armatei Britanice, toţi i se opun și toţi sunt cuceriţi de onestitatea, hazul, devotamentul sau stângăciile protagonistului).

Contrabalansând lipsa de complexitate a poveștii, scenaristul ne oferă câteva paranteze în care accentul cade pe alte personaje (telegrama din care Elizabeth Layton află – în timp ce o dactilografiază – că fratele ei nu se va mai întoarce acasă, portretul de familie în care Clementine vorbește cu detașare despre relaţia cu soţul, discuţiile dintre Chamberlain și Halifax sau scena – cam melodramatică – din metrou).

Fie că este vorba despre replici care ne fac să zâmbim uneori și să râdem în hohote alteori, sau despre discursuri (și astăzi pomenite) inspirate din arta oratorilor antici, cele care îl animă pe protagonist (și împreună cu el istoria Celui de-al Doilea Razboi Mondial) sunt cuvintele. Ele devin armele sale și (părăsind scena istoriei pentru a reveni la rezumatul de faţă) sarea și piperul unui film de văzut in 2018.

Nota: 9/10

Articole similare

The Counselor (2013) – Chiar e un film de Ridley Scott?

Dan Romascanu

Imersați în primul război mondial: ”1917” (2019)

Dan Romascanu

The Master (2012)

Dan Romascanu

1 comment

Ionela 18 ianuarie 2018 at 15:09

Bună ziua!
Este cineva interesat să citească o carte fascinantă, cu o poveste nemaiauzită până acum, scrisă de un autor roman actual și care se dorește a fi ecranizată?

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult