Filme Filme romanesti

Acesta nu este un joc: Marocco (2021)

Marocco (2021) – Mikado
Regia: Emanuel Pârvu
Distribuția: Serban Pavlu, Ana Indricau, Tudor Cucu-Dumitrescu, Crina Semciuc

Mărturisesc că am avut nevoie să recurg la Google după vizionarea filmului românesc ‘Mikado’ (2021) regizat de Emanuel Pârvu pentru a-i descifra titlul. Am aflat că ‘Mikado’ este un joc pe care îl cunoșteam din copilărie sub numele de ‘Marocco’ (care este și titlul alternativ al filmului), în care un mănunchi de bețișoare de vreo 20 cm sunt lăsate să cada pe masă, pentru a fi apoi culese unul câte unul de jucători fără a le atinge pe celelalte. Problema este că în cădere bețișoarele se suprapun anarhic și este foarte dificil să le scoți fară a mișca altele. La fel ca în viață, la fel ca în povestea relatată în film, orice mișcare a unui bețișor sau orice acțiune a unui om le atinge și le influențează pe celelalte sau pe cei din jur. Filmul ‘Mikado’ este un film foarte actual din realitatea noastră imediată (personajele poarta măști anti-virus, dar pandemia nu este menționată cu excepția unei înjurături adresata unei măști) și în același timp o parabolă despre felul în care acțiunile noastre ating viețile celor din jurul nostru. Titlul filmului nu este nici singurul aspect enigmatic și nici singurul element inteligent al poveștii.

‘Mikado’ începe ca o dramă de familie. Cristi este un bărbat trecut de 40 de ani, unul dintre cei care au reușit relativ bine în viață, are o firmă, face donații la spitale, dar viața sa și a fiicei sale adolescente, Magda, au fost marcate de tragedia morții soției bolnave de cancer. Are o nouă prietenă, mai tânără decât el, dar relațiile cu fiica nu sunt prea bune – poate și datorita prezentei noii femei în viața lor, poate și din cauza caracterului lui impulsiv. Când un lănțișor făcut cadou de ziua de naștere a Magdei este pierdut și regăsit în spitalul în care fata făcea voluntariat și tatăl era donator, izbucnește un conflict care are că victimă colaterală pe mama lui Iulian, prietenul Magdei, care era infirmieră la acel spital. Amenințată cu concedierea, aceasta face un atac de inima și moare în seara aceleiași zile. Este Cristi răspunzător moral? Poate chiar penal? Este furia familiei justificată? Pot banii compensa cu ceva pierderea unei mame? Poate relația dintre cei doi tineri aflați la începutul vieților lor supraviețui tragediei? Acestea sunt câteva dintre întrebările pe care le pune scenariul filmului, și partea cea mai bună a abordării este că răspunsurile nu sunt servite pe tavă spectatorilor.

Evoluția conflictului de la dramoletă de familie la dramă sociala cu tente detectiviste și juridice este construită gradat, cu răbdare și sensibilitate. Aspectele morale sunt tot timpul în atenția scenariștilor și regizorului, și nu poți evita să nu te întrebi, ca spectator, cum ai fi reacționat în situații similare. Finalul este discutabil. Nu-l voi dezvălui, desigur, voi menționa doar că la vizionare mi s-a părut puțin forțat, cu o a doua concentrare de coincidente care dăunează credibilității, dar reflectând mai tărziu am ajuns la concluzia că finalul conține suficiente elemente de ambiguitate – mai ales prin stilul și unghiurile de filmare – care lasă loc unor interpretări diferite. L-aș numit un final fals închis sau camuflat deschis.

Mi-a plăcut imaginea creată de Silviu Stavilă. O mare parte dintre scene se petrec în interior, în cele două apartamente ale lui Cristi și Iulian, și sunt folosite unghiuri de filmare interesante (de sus) care pun personajele în context spațial și relațional. Când iese în stradă, aparatul de filmat ne prezintă imaginea unui oraș anonimizat (poate fi București sau alt oraș mai mare al României), filmat de obicei la orele nopții, din mașini. Șerban Pavlu este unul dintre cei mai buni actori români de film și de teatru ai momentului și nu mă așteptam de la el la altceva decât excelenta interpretare pe care am primit-o. Cei doi actori tineri care joacă rolurile adolescenților sunt adevărate revelații: Tudor Cucu-Dumitrescu este un Iulian credibil, transformat de tragedie dintr-un tânăr frumos și pozitiv într-unul furios pe destin, dar Ana Indricău este cea care domină toate scenele în care apare, cu sensibilitatea rănită a unei adolescente lovite din toate direcțiile. Emanuel Pârvu, el însuși actor, știe, evident, să lucreze cu actorii și să scoată ce este mai bun din ei.

‘Nu am știut!’ este o frază pe care o declamă mai multe personaje în film, dar tocmai aici se află și mesajul principal al lui ‘Mikado’. Viața este plină de incertitudini și de dileme. Orice acțiune are consecințe și ele sunt de multe ori mult mai grave decât puncte pierdute într-un joc.

Nota: 8/10

 

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

Prin blogosfera literara (11 – 17 februarie 2013)

Dan Romascanu

Poveștile de iubire ale samuraiului: O dimineață de iubire pură, de Yukio Mishima

Dan Romascanu

Destinul tragic al unei femei care a fost și regină: Mary Queen of Scots (2013)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult