Carti Carti de fictiune

Un roman profund african: ”Confesiunile leoaicei”, de Mia Couto

”Confesiunile leoaicei”, de Mia Couto
Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom. Actual, Iași, 2017
Traducere din limba portugheză de Simina Popa

Moto: ”Mai demult, scrisul mă salvase de la nebunie. Cărțile îmi dăruiau voci, ca și cum ar fi fost umbră în plin deșert.” (pag. 70)

”Confesiunile leoaicei” este o carte profund africană și nici nu este de mirare, de vreme ce autorul ei, Mia Couto, este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori din Mozambic și doar limba nativă a sa și a țării sale, portugheza, sau numele său ne pot deturna spre Europa Occidentală, spre Portugalia. Chiar dacă acțiunea se petrece în prezent, Mozambicul și lumea înfățișată sunt încă destul de mult încremenite în timp, o țară rurală, cu multe tradiții, obiceiuri și ritualuri respectate de majoritatea populației.

Pigmentat cu proverbe africane sau arabe, foarte sugestive, volumul ne dezvăluie acțiunea din perspectiva a doi povestitori, cu totul diferiți: pe de o parte, jurnalul vânătorului Arcanjo Baleiro, cel angajat de autoritățile satului Kulumani pentru a ucide leii care bântuiesc prin hotarele satului și omoară mai multe persoane de sex feminin. Chiar dacă localnicii nu doresc ca un străin să le umble prin sat, să le strice tradițiile și să le alunge leul (pe care, cred ei, ar trebui să-l vâneze prin metode tradiționale înșiși sătenii), el privește totul ca pe o obligație de serviciu, deși sufletul lui ascunde multă deznădejde. Suntem în savană, Baleiro se află la ultima vânătoare, dar una pe care nu știu cum s-o privească, de vreme ce trecutul îl urmărește, lucrurile ascunse în suflet sunt numeroase și pot răzbate în orice moment pentru a-l acapara (și e vorba de crime, de sinucideri, de foste iubiri, de un frate închis pentru totdeauna în sine, într-un azil etc.):

”De fapt, mi-a explicat, o carieră de vânător e făcută din eșecuri și uitări. Oricât de precis țintește, orice om care vânează e supus eșecului. Pentru fiecare victorie, o mie de înfrângeri. Din cauza asta vânătorul ajunge un inventator de înfăptuiri: pentru că nici măcar el nu crede ce spune, temându-se de fragilitatea sa mai tare decât de cea mai feroce pradă.” (pag. 74-75)

Pe de altă parte, versiunea lui Mariamar, o tânără localnică, care face parte din una din familiile prinse în vâltoarea evenimentelor, văduvită de leii violenți de unele din surori, dar în același timp tradițională și distantă față de străinii care ajung în sat (primește interdicție, repede încălcată, de a nu ieși din casă până nu dispar cei veniți de la oraș). Numai că sufletul ei este împărțit între rural și urban, sperând să iasă cumva din lumea satului natal, în care se simte și este prinsă de chingi nevăzute:

”De atâta neștiință de iubire, mă aflam deja în mormânt. Satul nostru era un cimitir viu, vizitat doar de propriii săi locuitori. M-am uitat spre aglomerarea de case care se întindeau în vale. Case decolorate, triste, ca și cum s-ar fi căit că au ieșit din pământ. Sărmanul Kulumani, care nu și-a dorit niciodată să fie sat. Sărmana de mine, care nu mi-am dorit niciodată să fiu nimic.” (pag. 36)

”Întotdeauna m-am întrebat dacă în Kulumani există copii. Poți să numești copil pe cineva care sapă pământul, taie lemne, cară apă și, la sfârșitul zilei, nu mai are suflet să se joace?” (pag. 152)

În plus, ea ascunde și un secret numai al ei, de vreme ce își aduce aminte (nu mai este chiar adolescentă, ci o fată mare rămasă pradă tentațiilor sătenilor, polițistului local) de o aventură destul de inocentă, dar gravă pentru lumea satului ancestral, pe care a avut-o tocmai cu Baleiro. De aceea, ea își creează o stare de așteptare, de emoție, atunci când află că vânătorul tocmit este tocmai el, iar întâlnirea mult-așteptată va genera noi emoții.

Așadar, dincolo de povestea tipic africană de care vorbeam la început, inoculată de lumea satului tradițional și oarecum înapoiat, dar și de vânătoarea de lei, care ne poate conduce imaginația spre documentarele văzute, ”Confesiunile leoaicei” este o poveste cu profunde implicații filosofice și psihologice, determinată de misticismul unor personaje sau de sentimentele și emoțiile altora. Biserica există și ea pe acolo, dar numai ca fundal și ca loc de învățământ, pentru că păgânismul și tradițiile domină societatea rurală și nimic pare să nu se poată schimba. Cartea ne introduce într-o lume a superstițiilor și zicerilor africane, plină de pilde, de vorbe de duh și sacrificii personale foarte exemplificative, care ne pun pe gânduri. Nu degeaba, cartea mea a ajuns plină de însemnări și sublinieri, deși are doar 200 de pagini.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Interviu Aurora Liiceanu (I): ”Literaturizată, psihologia este mai accesibilă publicului”

Andreea Andrusca

Interviu Florin Lăzărescu – „Iubesc prea mult literatura ca să o consider doar o haltă către film”

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefila (26 septembrie – 2 octombrie 2011)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult