Carti Memorii jurnale

Un eveniment: Şalamov în limba română! (I)

Vol I”Povestiri din Kolima” (vol. I-II), de Varlam Salamov

Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom. Esențial, Iași, 2015
Traducere din limba rusa si note de Ana‑Maria Brezuleanu si Magda Achim

Apariţia în limba română a Povestirilor din Kolîma[1] reprezintă evenimentul editorial al anului, cel putin la nivelul traducerilor. E drept, în anul 1993, a fost publicată o selecţie a nuvelelor lui Şalamov la Editura Minerva, însă această carte este aparent imposibil de găsit şi oricum nu reia întreaga materie a operei scriitorului rus, de aceea editarea completă mărturiei definitorii a lui Şalamov, cu sprijinul unui program (Transcript) specializat în traducerea de literatură din limba rusă, este un gest notabil, remarcabil. Pentru că Şalamov stă foarte bine alături de Soljeniţîn, în anumite privinţe chiar întrecându-l. În mod sigur la nivelul expresivităţii.

Re-lectura în limba română a Povestirilor din Kolîma este un exerciţiu vital pentru a înţelege esenţa Gulagului şi a unuia din cercurile sale cele mai întunecate. Un deliciu intelectual fără egal, pentru că Şalamov oferă portrete şi cadre zguduitoare, transferate către eternitate, atât timp cât va dăinui memoria umană, iar aceasta va continua să îndeplinească rolul de semnal de alarmă. Nu vom reveni asupra informaţiilor pe care deja le-am oferit cititorilor.[2] Cum prima oara am citit masivul volum în limba franceză (versiunea în limba româna are 2 volume), şocul a trecut, ne-am putut delecta cu magistralul stil literar al lui Şalamov. Greu de găsit vreo pagină care să nu fie bine scrisă. Intersante sunt si traducerile unor termeni greu traductibili sau chiar intraductibili precum blatar (deţinutul infractor, de drept comun), sau mierlitor (deţinutul politic muritor de foame).

Şalamov nu se refera doar la teribila sa experienţă de 17 ani din regiunea Kolîma (15 ani de detenţie, 1937-1951 si alti doi ani cand a fost obligat să rămână in Kolima, în calitate de muncitor „liber”, fara drept de a părăsi regiunea penitenciară), el inserând aminitiri şi fragmente din viaţa de dinainte, din perioada adolescenţei petrecute în oraşul Vologda si evocari ale primei perioade de detentie (1929-31). El a fost acuzat de troţkism pentru că a difuzat Testamentul lui Lenin.

Şalamov a cunoscut şi începuturile soft ale Gulagului, aflat în etapa de definire şi solidificare (a trecut prin faimoasa închisoare Butîrka de lângă Moscova, ajungând în lagărul Vişera, din nordul Uralilor, unde a lucrat la Combinatul chimic din Beriozniki sub conducerea lui Berezin, viitorul comandant al Dalstroi, acronimul filialei din Kolîma a Gulagului, ucis şi el în timpul Marii Terori). Mai greu de detectat sunt informatiile despre perioada ce a urmat eliberarii, aceste referiri vin mai degraba in contextul insotirii unui personaj in cealalta viata, a regasirii lui la Moscova.

Timpul petrecut în închisoarea Butirskaia (sau Butîrka) i-a prilejuit scrierea textului Cea mai frumoasă laudă[3]: „Omul din închisoare este sensibil. O energie nervoasă colosală se consumă pe fleacuri, pentru un loc-până la isterie sau la bătaie. Şi nu puţine forţe sufleteşti şi fizice se risipesc pe inventivitate, suspiciuni, riscuri pentru a procura şi a păstra o bucăţică de fier, un capăt sau o mină de creion: obiecte interzise de regulamentul închisorii, dar dorite cu atât mai mult. Aici, în aceste nimicuri, omul îşi pune la încercare personalitatea”[4] Textul este mai degraba un elogiu unui eser (o facţiune revoluţionară rusă care a fost concurentă cu cea a bolşevicilor în anii revoluţionari), Andreev, bărbat pe la 60 de ani, care cunoscuse şi puşcăriile ţariste şi care, la plecarea din celula i-ar fi spus autorului: „Sunteţi capabil să staţi în închisoare, vi-o spun din toata inima”. Poate de aceea Salamov a folosit numele lui Andreev pentru a crea un personaj cu care putem presupune ca s-a identificat. Însă una era experienţa carcerală şi cu totul alta cea din lagărele de muncă şi exterminare.

detinuti la o mina de aurExperienţa lui Şalamov este fabuloasă, practic putine locuri din imensa regiunea rămânându-i necunoscute (a muncit la mina Partizanul din care se extrăgea minereul aurifer, dar şi în mine de carbune sau la abataj- de aici dragostea şi cunoaşterea pinului pitic şi a zadei, dar si într-o echipă de prospectări geologice). Chiar dacă nu a observat direct, Şalamov a cules informaţii şi despre cele mai dure şi secrete lagăre din zonă, cum ar fi cele care exploatau zăcămintele de uraniu, extrem de important pentru programul nuclear al lui Stalin şi care erau deservite, evident, tot de munca sclavagistă a deţinuţilor. Şalamov nu numai ca a avut un ascutit simţ al observaţiei, dar şi o memorie prodigioasă, căci el recunoaşte că în cei doi ani de după eliberare a scris doar versuri, peisajul sumbru împiedicându-l să îşi aştearnă pe hârtie experienţele. Care ar fi putut fi şi probe pentru o nouă condamnare, după cum i s-a şi întâmplat lui Şalamov în 1943, când pedeapsa i-a fost prelungită pentru propagandă antisovietică (în timpul razboiului deţinuţii din Gulag ale căror pedepse expiraseră fie erau reţinuţi administrativ, fie li se prelungea pedeapsa, având parte de noi înscenări-“procese”). El ar fi spus unui alt deţinut care l-a turnat rapid organelor că Ivan Bunin era un mare scriitor rus (Bunin se afla în exil).

După eliberarea din 1951, Şalamov a lucrat ca felcer, având în continuare alte experienţe edificatoare: „În timpul tuturor perengrinărilor mele prin lagăre, am observat că orice deţinut, venind într-un loc de muncă nou, înainte de orice se uita în jur: ce s-ar putea fura de aici? Lucru valabil pentru toată lumea, de la plantoane la şefii de Direcţie. Exista un fel de principiu mistic în această atracţie a rusului pentru furt. În orice caz, în condiţii de lagăr, în condiţiile Nordului, în condiţiile din Kolîma”[5]; „o lege importantă din lagăr: niciodată să nu te adresezi cu rugăminţi oamenilor pe care i-ai cunoscut cândva în libertate. Lumea e mică, asemenea întâlniri sunt posibile. În Kolîma o rugăminte de felul acesta e aproape întotdeauna neplacută, uneori imposibilă, uneori duce la moartea celui care a cerut”[6] „În Kolîma toţi se urmăresc unii pe alţii şi denunţă zilnic unde trebuie. Informatorii-turnatorii nu prea au indoieli: trebuie raportat totul, iar autoritatile vor lamuri dupa aceea ce a fost adevarat si ce nu. Adevarul si minciuna sunt categorii cu totul nepotrivite pentru un informator.[7]

În continuare, detaliile psihologice sunt cutremurătoare, Şalamov prezentând o contra-umanitate: „Când te lăsau puterile, când îţi pierdeai vlaga, te cuprindea o dorinţă de nestăvilit să te lupţi. Acest sentiment-îndârjirea omului fără puteri-îl cunoaşte orice deţinut care a flămânzit vreodată. Cei înfometaţi nu se luptă ca oamenii. Ei îşi iau elan să te lovească, încearcă să te doboare cu umărul, să muşte, să-ţi pună piedică, să te strângă de gât…Cauzele pentru care se poate isca o ceartă sunt nenumărate. Pe condamnat îl irită orice: şi conducerea, şi munca ce-l aşteaptă, şi frigul, şi uneltele grele, şi colegul de alături. Deţinutul se ceartă cu cerul, cu lopata, cu piatra, cu tot ce-i viu şi se află în preajma lui.”[8] Frigul din regiune, prin Kolima de altfel trece si Cercul Polar Artic si chiar daca minele şi lagarele principale nu se aflau exact la acea latitudine (insa si la o suta sau două sute de kilometri sud tot erau o era teribil, contribuind la uciderea fiinţei umane.): „Veteranii din Kolîma stabileau destul de exact intensitatea gerului şi fără termometru: dacă se lăsa o pâclă rece, afară erau minus patruzeci de grade; dacă respirai fără prea mare dificultate, dar aerul ieşea din gură cu zgomot, însemna că erau minus patruzeci şi cinci de grade; daca respiraţia era zgomotoasă şi greoaie, gerul ajunsese la minus cincizeci de grade. Peste minus cincizeci de grade scuipatul îngheţa în zbor[9] Combinaţia fatală era formată din frigul groaznic (practic nici nu putem măcar imagina cam care este atmosfera la -50 grade Celsius), muncile foarte dure si alimentatia deliberat aleasa pentru a ucide: „Cinci sute de grame de pâine de secară, trei linguri de caşă şi o gamelă de supă chioară pe zi puteau să ridice un om din morţi. Cu condiţia să nu muncească”[10]

Soluţia salvatoare era aparent simplă, să se evite muncile grele, dar tocmai la aceste munci exterminatorii sistemul avea nevoie de cât mai multă forţă de muncă, mai ales la extracţia minereurilor aurifere, căci succesivii şefi ai insulei Kolîma depindeau de aurul cu care se puteau mândri în faţa lui Stalin. „Aurul era moarte curată. În acest lagăr de tranzit n-o ştia nimeni mai bine decât Andreev. Trebuia să evite cu orice preţ taigaua şi minele aurifere”.

(va urma)

Puteți cumpăra cartea:


[1] Editura Polirom, Iasi, 2 volume, traducerea din limba rusa si note de Ana Maria Brezuleanu, Magda Achim si Alexandra Fenoghen, Iasi, 2015. Colectia Esential (!).

[2] https://filme-carti.ro/carti/recits-de-kolima-de-varlam-chalamov-i-38274

https://filme-carti.ro/carti/recits-de-kolima-de-varlam-chalamov-ii-38282

https://filme-carti.ro/carti/recits-de-kolima-de-varlam-chalamov-iii-38288

[3] Vol. 1, pag. 266-280.

[4] Vol. 1, pag. 269.

[5] Vol. 2, pag. 349.

[6] Vol. 2, pag. 355.

[7] Vol. 2, pag. 367.

[8] Pag. 322.

[9] Vol. 1, pag. 31.

[10] Vol. 1, pag. 190.

Articole similare

”Școala, prin dascăli dăruiți meseriei, formând copiii de azi, poate salva societatea de mâine” (interviu cu Marius Albert Neguț)

Jovi Ene

Fiica eminentei cenusii, de Philippa Gregory

Mihaela

Alertă împotriva ceții care se lasă peste umanitate: „Un secol de ceață”, de Matei Vișniec

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult