„Trei vieți”, de Florence Knapp
Editura Litera, Colecția Folio, București, 2025
Traducere de Adriana Bădescu
Mi-am dorit să citesc acest prim roman semnat de Florence Knapp (autoare a altor două cărți de nonficțiune înaintea acestuia) nu neapărat pentru recenziile extrem de pozitive (traduceri anunțate totuși în douăzeci de limbi), cât pentru subiect: simpla alegere a unui prenume poate deveni un fel de aripă de fluture ce va influența întreaga existență a celui „botezat”?
„Corei nu i-a plăcut niciodată numele Gordon. Sunetul de la început, care aduce cu un trosnet, trimițând-o cu gândul la dropsurile sparte între dinți, și cel de la sfârșit, un bufnet ca acela al cuiva care trântește pe jos un sac de sport. Gordon. Dar cel mai tare o tulbura faptul că va trebui să toarne tot ce e bun la fiul ei în matrița acelui nume, sperând că el va fi suficient de puternic pentru a-și găsi propria-i formă. Fiindcă Gordon este purtat de la o generație la alta de toți bărbații din familia soțului ei, și orice altă alegere pare să fie imposibilă. Dar asta n-o împiedică să argumenteze și să contra-argumenteze cu ea însăși, gândindu-se la momentele, nu puține, in care și-a spus că e posibil ca numele să fi influențat cursul pe care l-a urmat viața persoanei respective.”
Este vorba de povestea Corei, mama unei fetițe de nouă ani, Maia, și a unui bebeluș deocamdată fără nume. Căsătorită cu Gordon, despre care vom afla rapid că este un medic apreciat și un soț abuziv.
Prologul schițează rapid tabloul familial și drumul Corei către starea civilă însoțită de cei doi copii: ce nume va purta bebelușul? Bear, cum își dorește Maia? „… moale, durduliu si drăgălaș […] Dar și puternic și curajos, adaugă ea.”
Sau Julien cum se gândește Cora sa-l numească?
Sau pur și simplu… Gordon?
Din acest moment construcția romanului se va împărți in cinci capitole – din șapte în șapte ani – fiecare capitol fiind construit din trei scenarii diferite: Bear, Julien, Gordon.
Probabil că această construcție m-a pierdut pe undeva, am înțeles-o, dar m-a dezamăgit. Virtuozitatea poate dăuna calității și in cazul prezent am avut sentimentul că viețile protagoniștilor ar fi putut fi aprofundate printr-o construcție de tipul Run, Lola, Run – trei capitole cu trei povești independente care s-ar fi putut dezvolta fără teama că cititorul pierde firul narațiunii.
Prin urmare, în primul capitol, 1987, Cora se întoarce de la starea civila de trei ori, cu trei băieței diferiți. In funcție de prenumele ales și mai ales de reacția soțului, fiecare fir narativ se va declina diferit în următoarele capitole: Bear, Julien și Gordon, trei destine ale căror traiectorii vor modifica, evident, și viețile celor din jurul lor. Fără să dezvălui prea multe din intriga celor trei fire narative, evoluția lor va depinde de prezența sau de absența tatălui, a sursei de violență.
Bear, arheolog, este exact cel pe care îl imaginase Maia: pasionat, generos, iubitor. In această viață alternativă, totul pare mai simplu, mai fluid, mai tandru, în ciuda dificultăților … până la un punct de ruptură. Fiecare personaj, fiecare membru al familiei își găsește un loc al său, departe de haosul începutului de drum.
Viața lui Julien, bijutier, talentat dar ezitant, sensibil, este umbrită de traumatismele copilăriei și de frica de a nu moșteni caracterul abuzator al tatălui său. Pasiunea nestăvilită a avatarului său, Bear, se transformă la Julien într-un foc mocnit ce va avea nevoie de timp și iubire pentru a se elibera.
Dacă în versiunile Bear și Julien tatăl este absent (din motive pe care le veți descoperi citind romanul), iar restul familiei își continuă viața în Irlanda natală a Corei, în a treia versiune, cea în care băiețelul se numește Gordon, Cora rămâne în Anglia, prizonieră a unei căsnicii violente și a consecințelor acesteia. Gordon Jr pare a fi o marionetă între mâinile tatălui după a cărui apreciere tânjește în permanență. Cora, izolată o dată ce Maia părăsește toxicitatea căminului familial, devine imaginea tip a victimei de violență conjugală. Este, cu siguranță, versiunea cea mai dură dar poate și cea în care evoluția personajelor este cea mai spectaculară.
Ideea inițială este bună însă, după cum explicam mai sus, construcția romanului pare să fi impus o anumită economie în aprofundarea dezvoltării personajelor. Le regăsim din șapte în șapte ani, schimbate mai mult sau mai puțin dar elipsele sunt frustrante în cazul acesta: am avut, pe alocuri, senzația ca citesc rezumatul unei cărți. Frustrarea este cu atât mai mare cu cât subiectul ar fi meritat cu siguranță mai mult spațiu, mai multă generozitate.
Pretextul celor trei destine influențate de alegerea unui prenume servește de fapt abordării unui subiect, din păcate, foarte de actualitate: violența conjugală. Mai mult decât povestea lui Bear-Julien-Gordon, Trei vieți declină existența unei femei, Cora, victimă a unei căsnicii abuzive, in funcție nu doar de alegerile ei dar și de cele ale copiilor ei. Iar din acest punct de vedere, alegerea unui simplu prenume devine într-adevăr acea aripa de fluture care prin bătaia ei fugace poate influența traiectoria unei vieți.
„Oh, slavă Domnului! Râde polițistul si apoi se controlează. Scuzați-mă, n-am vrut să vă jignesc. Nu așa am vrut să sune. Doar că ar fi fost tare neplăcut dacă ar fi fost adevărat. Domnul Atkin e doctorul meu. A trebuit să tragem la sorti la secție ca să vedem cine vine să verifice reclamația asta. Eu sunt ultimul angajat acolo. Cred că întotdeauna o să pice măgăreața pe mine, până când o să apară altcineva.
Cora privește în timp ce el se îndepărtează pe alee. Când ajunge în stradă, își pune cascheta pe cap. Si atunci simte ea: cum moare ceva în tăcere.”
Violența domestică nu implică doar victima si abuzatorul ci toata constelația din jurul lor, copii, familii respective, prieteni, colegi, vecini – iar Florence Knapp reușește cu brio demonstrația acestui fapt. Însă ar fi avut loc de mai mult, cred, acordând spațiul necesar fiecărei intrigi si fiecărui personaj.
Aștept următorul său roman în speranța că va da dovadă de mai multa îndrăzneală. Până la urmă, Florence Knapp este abia la început!
