Carti

Trei autori de la Humanitas și cărțile lor recente: Radu Paraschivescu, Sebastian Sifft, Lucian Boia

”Două mături stau de vorbă. Scene românești”, de Radu Paraschivescu
Editura Humanitas, București, 2018

Mi-am făcut obiceiul, în ultimii ani, să citesc toate aparițiile semnate de Radu Paraschivescu. Și nu sunt puține, autorul român scrie sau culege perle sau urmărește mass-media românească cam de două ori pe an, de obicei la fiecare dintre cele două târguri importante din București. Fiecare volum vine cu lucruri inedite, cu multă ironie și umor, cu felul în care acest remarcabil observator se raportează la jurnaliști, la vedete și la clasa politică. Cea mai recentă apariție din această serie este ”Două mături stau de vorbă”, un volum care unește mai multe texte scrise de autor pentru site-ul Digi24.ro, în ceea ce constituie o formă scrisă a lucrurilor observate de-a lungul anilor la televiziunile românești.

Dacă stai și te uiți la aceste televiziuni, descoperi tot felul de specimene și de derapaje, încât îți vine să-ți iei câmpii. Unii chiar au făcut-o, iar majoritatea dintre noi a renunțat la pseudo-televiziunile de divertisment, virând spre televiziuni mai prietenoase și inteligente sau spre cărți, teatru, radio. Radu Paraschivescu a privit cu atenție derapajele, dovedind o răbdare exemplară și în felul în care le observă, și în felul în care le analizează apoi în scris, descriindu-ne felul în care vedetele de mucava sau politicienii spun și fac tot felul de bazaconii, dincolo de bunul simț, de o gramatică elementară sau de o minimă decență:

”La așa-numitele dezbateri de pe unele posturi TV, inadecvarea și verișoara ei, impostura, defilează la braț și nu suportă să fie despărțite. Un violonist vorbește despre acceleratorul de particule, o fostă profesoară de matematică se pronunță cu privire la transferurile din Liga I, un culegător de folclor emite păreri despre Constanta lui Planck, un tâmplar face politică. Oameni fără contur medical cheamă la răscoală împotriva vaccinului și a mâncării gătite. Analfabeții scriu cărți. Oricine poate face orice. România devine țara omnicompetențelor și a atotștiutorilor mulți și gureși. A bolnavilor de televizionită care trebuie să-și spună părerea în orice problemă, fără adierea de zefir a dubiului. Și fără să se întrebe dacă e sănătos să știi chiar totul despre tot.” (pag. 75)

Specialiști în toate cele, dublați de greșeli de vorbire flagrante, care dovedesc destul de bine că specialiștii nu prea au trecut pe la școală. Oameni făcuți vedete tot de televiziuni, ale căror unice criterii par a fi nurii și apetența spre scandal. Mai există și politicieni care își doresc personificarea la televiziuni private, de sufragerie sau, dimpotrivă, televiziuni care idolatrizează sau prizează politicieni pe bandă rulantă, chiar și atunci când nu trebuie. Un exemplu în acest sens este dat de Radu Paraschivescu în legătură cu moartea regelui Mihai I, când unele televiziuni s-au întrecut să îi afle părerea lui Ion Iliescu, cel care l-a ținut ani în șir pe rege departe de țara lui. Iar așa ceva nu se face.

Volumul ”Două mături stau de vorbă” este alcătuit din texte scurte (3-4 pagini) și incisive, care trebuie studiate cu atenție și din care sper să înțeleagă mulți foarte multe. Până urmă însă, fiecare cu canapeaua lui, după cum se exprimă autorul.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas.


”Câinele iubirii”, de Sebastian Sifft
Editura Humanitas, Colecția 821.135.1 Scriitori români contemporani, București, 2018

Dacă vorbim de povestea în jurul căruia Sebastian Sifft își construiește acest roman, putem spune că avem de-a face cu un subiect copleșitor – boala -, dar cu numeroase fire rezumate, pe scurt, astfel: o familie din perioada comunistă, cu rădăcini din perioada interbelică, dar aflată și sub mici influențe naziste sau evreiești; un tată care suferă de Parkinson și care pare că deține piesa centrală în construcție, alături de mamă, care a decis să îl îngrijească până la sfârșitul zilelor, fără să-l neglijeze pe fiul plecat la capitală; ici-colo, alte povești, alte destine, pe care le poți descoperi sau ghici:

”De ce ai stat lângă el? o întreb pe Ana când ne așezăm la masă.
L-am iubit.
Și crezi că asta e suficient?
Nu.
Atunci?
Pentru că tot ce mi-am dorit a fost să fiu mamă.
Și dup-aia?
Dup-aia nu am mai putut pleca.” (…)
-Ai un pix? mă întreabă, însă până să apuc să răspund, să iubești pe cineva înseamnă să îl ștergi la cur de căcat, spune. Asta înseamnă! Pentru mine asta e dragostea: un cur pe care îl ștergi de căcat. Ce știi tu…
(pag. 35-36)

Într-un cadru familial restrâns, pare că singurele personaje sunt tatăl suferind, mama care îl îngrijește și fiul care pleacă și tot revine acasă, un loc pe care îl simte aproape și prea departe totodată. Această pendulare continuă dă dramă romanului și conferă profunzime psihologică. Problema romanului nu este subiectul greu și dens, ci felul în care autorul a ales să-și conceapă textul (un ”ghiveci”, cum l-au catalogat colegii de la Clubul de lectură din oraș): există aici un adevărat mixaj de gânduri și stiluri, de unde rareori răzbești. Mi s-a părut că autorul/naratorul a decis să își noteze gândurile amestecate, ca apoi să-l ”considere” roman. Pentru că gândurile naratorului sunt la fel de alambicate precum sunt și gândurile noastre, numai că noi încercăm să ni le transformăm cumva atunci când le publicăm într-un mediu palpabil, departe de oralitate.

”Câinele iubirii” nu a fost, așadar, o carte pe placul meu.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas.


”Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac”, de Lucian Boia
Editura Humanitas, București, 2018

De-a lungul timpului, am tot scris despre cărțile istorice ale lui Lucian Boia, atât eu, cât și colegii mei. Le cunoaștem, știm dorința de a scrie despre și de a investiga miturile istorice, punând accentul în ultimii ani pe subiecte considerate de unii mai ușurele, dar pe care autorul le tratează cu atenție, documentat și pe înțelesul tuturor. Cei care au dorit, s-au informat din multiple surse despre omul din spatele cărților, dar iată că, la vârsta de 74 de ani, a venit și timpul memoriilor, iar prima carte din ciclu se referă la primii 25 de ani, poate cei mai puțin cunoscuți din viața și cariera sa. 

Când vorbim despre memorii, există tentația de a scrie despre subiectele preferate, de a îmfrumuseța anumite evenimente, de a le trece sub tăcere pe cele care nu merită sau care nu te pun într-o lumină favorabilă: nu am identificat astfel de probleme la memoriile lui Lucian Boia (dar nici nu cunosc viața lui, încât să spun că totul e curat și perfect). Cartea mi s-a părut scrisă cu sinceritate și naturalețe și aflăm o serie de amănunte despre familie, genealogie, anii copilăriei și adolescenței. Pe scurt: este provenit dintr-o familie pe jumătate italiană, pe jumătate ardeleană, din Mărginimea Sibiului; a copilărit prin Cotroceniul Bucureștiului și prin Câmpulung; a fost înconjurat de intelectuali; a devenit pasionat de istorie de mic (în jur de 12 ani), așa că a urmat firesc și Facultatea de Istorie; nu i-a plăcut în mod deosebit școala românească; se înscrie în tinerețe în Partidul Comunist; este repartizat după finalul facultății. Restul de aventuri, în volumele următoare.

M-au interesat foarte mult care au fost lecturile sale de tinerețe, ”cum a simțit” cărțile atunci când era copil și adolescent, cum s-au schimbat obiceiurile de lectură în cei aproape 70 de ani care au trecut din anii 50 până în prezent. Iată ce am aflat, cu cuvintele autorului:

”Pe la doi ani, zice-se, recunoșteam deja literele. Pe la cinci-șase ani, cu siguranță, eram în stare să citesc. Prima mea carte de căpătâi a fost Titilică, spaima zmeilor, o poveste în versuri (autor: Mihail Gafița) și cu desenele amuzante ale lui POS (Mircea Possa). Sfârșisem prin a o învăța pe dinafară.” (pag. 35)

”În ceea ce mă privește, aveam câteva titluri care mă fascinau. Muschetarii lui Dumas, desigur, pe care i-am tot pomenit (marele roman al prieteniei), ca și Contele de Monte-Cristo (marele roman al răzbunării). La fel, ”călătoriile extraordinare” ale lui Jules Verne, din care s-au publicat vreo 15 titluri în anii ’50. Intram deseori în librării, în speranța că voi găsi un titlu nou. Insula misterioasă era romanul meu preferat (la concurență cu Muschetarii). Dar și Copiii căpitanului Grant, sau Douăzeci de mii de leghe sub mări…, sunt multe pe care le-am citit și răscitit. Am fost mai târziu întrebat cum de mi-a venit ideea să scriu o carte despre Jules Verne. Iată, de aici: trebuia să-i mulțumesc într-un fel. Printre autorii preferați se afla și Mark Twain, în primul rând Aventurile lui Tom Sawyer, cu urmarea sa, Aventurile lui Huckleberry Finn (am ediția în față: apărut în 1954, tiraj – 20.000 de exemplare). Mi-a plăcut dintotdeauna nu atât literatura umoristică, unde prea mult umor sfârșește prin a obosi, cât literatura impregnată cu o doză rezonabilă de umor. Să nu-l uit pe Charles Dickens, ale cărui principale romane, Pickwick, David Copperfield, Oliver Twist, le-am citit în aceeași perioadă. Cu Balzac, îmi pare rău, nimic de făcut: l-am încercat în câteva rânduri, cu gândul că poate la mine e ceva ce nu merge, dar prea nu a mers de fiecare dată; oricum, are, sau măcar a avut, mulți cititori, așa că se poate dispensa de mine. Cam așa arată ”primul etaj” al formației mele literare.” (pag. 74-75)

”Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac” este o carte de memorii care se citește foarte ușor, despre o perioadă controversată din istoria românilor (1944-1967), și din care aflăm lucruri interesante despre una dintre cele mai importante personalități culturale din perioada post-decembristă.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas.

Articole similare

Autobiografia Al Pacino

Jovi Ene

10 cărți de citit în mai

Jovi Ene

Personaje interesante în vara grecească: ”Schiță”, de Rachel Cusk

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult