Carti Memorii jurnale Recomandat

The Borstal Boy, de Brendan Behan

borstal-boy”The Borstal Boy”, de Brendan Behan

Arrow Books, 1990

Brendan Behan (1923-1964) a fost unul dintre cei mai carismatici şi atipici autori irlandezi ai secolului trecut. Dacă scriitorii irlandezi erau oricum nişte rebeli, Behan a depăşit cu mult chiar şi acest statut! Behan provenea dintr-o familie care avea o condiţie materială relativ bună, chiar dacă nu neapărat bogată şi care locuia în centrul Dublinului. Multi membri ai familiei aveau înclinaţii artistice. Tatăl său, Stephan Behan, zugrav, fusese implicat de partea taberei naţionalist-republicane în timpul Războiului de Independenţă (1919-1921) împotriva britancilor. Dar iubea şi cultura, citindu-le copiilor, înainte de culcare, din clasicii literaturii universale.

Mama sa, Kathleen îşi ducea copiii la seratele literare din Dublin. Ea l-a cunoscut personal chiar pe Michael Collins, afirmând că în 1922, în timp ce era însărcinată cu Brendan, Collins îi dăduse bani pentru a se întreţine. Probabil sub influenţa admiraţiei mamei sale pentru liderul irlandez, ucis în 1922 în timpul Războiului Civil, Behan avea să scrie la numai 13 ani o poezie „Băiatul care râdea”(„băiatul” fiind Collins care a fost ucis la numai 32 de ani). Kathleen a publicat în 1984, în colaborare cu fiul său, Brian volumul autobiografic Mother of All the Behans. Unchiul său, Peadar Kearney este autorul imnului naţional al Republicii Irlanda The Soldier’s Song (Cântecul soldatului).

Borstal_BoyLa numai 16 ani, Behan a fost promovat din organizaţia de tineret a mişcării republicane irlandeze în Armata Republicana Irlandeză (IRA), e drept, doar o umbră a ceea ce fusese cândva dar având aceleaşi obective asumate: unificarea insulei, proclamarea Republicii şi izgonirea britanicilor din Irlanda. În anul 1938, Behan a debarcat la Liverpool cu o anumita încărcătură de explozibili fie pentru a o furniza unor voluntari cu mai multă experienţă în asamblarea şi detonarea bombelor, fie pentru a-l folosi el însuşi (mai greu de crezut). Sursele se bat cap în cap, in plus, nici el nu recunoaşte în primul volum autobiografic The Borstal Boy[1] intenţia sa explicită (din motive evidente). În acelaşi an şi în următorul, I.R.A. declanşase o modestă campanie de atacare a intereselor britanice atât în Ulster, cât şi în metropolă, cu rezultate mai degrabă modeste. Behan a fost arestat de către Poliţia Metropolitană Britanică şi a fost condamnat la trei ani de detenţie într-o instituţie specială pentru reeducare a tinerilor delincvenţi. Pedeapsa era relativ blândă doar pentru că era minor, împlinind în detenţie 17 ani căci altfel ar fi fost condamnat la 14 ani de închisoare.

S-a încercat racolarea lui de către MI 5 pentru a turna numele altor republicani infiltraţi în Marea Britanie, o tentativă ratată, Behan nu era trădător. Transferat din Liverpool unde a stat mai multe luni, în aşteptarea procesului către centrul de detentie Feltham, a fost recunoscut de un poliţist de origine nord-irlandză, dintr-una din închisorile de tranzit, care era şi simpatizant al I.R.A. şi care l-a avertizat asupra mizeriilor şi depravării care domeneau în sistemul penitenciar juvenil britanic, spunându-i “Nu uita că eşti un soldat republican, comportă-te ca atare” dându-i ciocolată şi pachete de ţigări pe care Behan a avut grijă să le împartă cu colegii săi de detenţie. Căci Behan a ştiut toată viaţa lui cum să se facă plăcut! Behan a ajuns la Feltham Borstal[2], înfiinţată în 1910 în localul unei şcoli industriale ridicată în perioada 1857-59. Feltham se află în zona metropolitană londoneză, în partea de vest a Londrei, la o distanţă de 21 de kilometri.

Din cele descrise de Behan, care are un mare talent de a reproduce dialogurile (trei sferturi din carte), nu degeaba a cunoscut recunoaşterea literară prin piesele lui de teatru, se desprinde o imagine deloc fioroasă a şcolii corecţionale britanice care, pur şi simplu, nu suferă comparaţie cu sistemul concentrationar sovietic din Gulag unde erau azvârliţi, fără prea multe fasoane, tineri şi mai cruzi decât Behan (chiar şi de 12 ani, căci bolşevicii au scăzut în mod dramatic vârsta la care o persoana putea fi trasă la răspundere din punct de vedere juridic), care avea 16 ani în momentul arestării. A luat o bătaie în arest şi mai apoi s-a mai bătut de două ori cu alţi colegi însă mai degrabă el a ieşit bine din astfel de evenimente adolescentine, fiind adeptul loviriturilor preventive! Într-adevăr, tinerii delincvenţi erau puşi să muncească, dar şi aici intervenea selecţia, în funcţie de educaţia şi pregătirea pe care o avea fiecare. Pauzele de ţigară se respectau din două în două ore iar supraveghetorii aveau mai degrabă o atitudine părintească faţa de ei. Mesele erau destul de bogate, nu se plânge că ar fi suferit de foame sau de frig, se împrumutau cărţi de la bibliotecă, aveau sală de gimnastică şi biliard, iar directorul instituţiei, foarte cumsecade, le-a organizat chiar şi un festival sportivo-cultural, la care au luat parte gardienii şi soţiile lor. Behan a câştigat concursul de eseuri având drept temă “My home town”, el descriind Dublinul, primind o sută de ţigarete, câştigătorul premiului fiind decis de un maior al Armatei Britanice, cu inclinaţii literare!

Behan a fost toată viaţa lui un petrecăreţ, mare cunoscător de tot soiul de cântece irlandeze pe care nu ezita să le cânte, ca un adevărat irlandez, astfel încat, în mod inevitabil, a şi-a încantat colegii englezi şi gardienii Majestăţii Sale… cu un cântec în irlandeză, vechi de 600 de ani, despre cum coloniştii englezi îi împiedicau pe băştinaşii celtici să-şi poarte părul în mod tradiţional, dat pe spate. A fost repartizat şi la muncile din domeniul construcţiilor, având în vedere că provenea dintr-o familie care-şi câştigase dintotdeauna astfel traiul, el fiind, înainte de misiunea IRA din Liverpool, ucenic la o şcoală profesională din Dublin. Toamna toţi adolescenţii treceau la culesul fructelor. Nu trece o zi fără să întâlnească fie un irlandez, fie un englez cu origini irlandeze (o mamă, un tată, un unchi etc.), fie să aibă vreo dispută, mai degrabă livrescă sau să cânte vreo meldoie tradiţională în limba irlandeză pe care o vorbea cursiv, ceea ce nu era cazul cu marea majoritate a scriitorilor irlandezi.

Brendan Behan
Brendan Behan

Behan s-a implicat şi în echipa de rugby a şcolii care juca meciuri cu alte instituţii şcolare din zonă şi nu numai. La un moment dat, echipa de rugby a şcolii din Feltham, formată atât din tinerii delincvenţi, cât şi din gardieni, a avut o confruntare pe viaţă şi moarte cu echipa Regimentului de Infanterie Highland din care făceau parte doar ofiţeri (şi un singur sergent), căci, în acele vremuri, se pare că rugby-ul era un joc mult mai elitist decât a ajuns acum. Behan avea iniţial numai cuvinte de ocară faţă de rugby, considerat jocul protestanţilor şi bogătaşilor (prin anii 1920, cele două categorii se cam confundau, cel puţin în mentalul republicanilor duri) din Irlanda. În Dublin, se practica fotbalul/soccer, pentru că mingea putea fi jucată mai mult timp pe jos, evitându-se spargerea geamurilor, iar în mediul rural, în mod tradiţional conservator, se jucau sporturile gaelice (hurling şi gaelic football). Imaginea timpului petrecut în acest local este mai degrabă idilică şi seamănă cu cea a unei tabere prelungite. De altfel, Behan nici nu poartă ranchiună şcolii corecţionale de la Feltham care continuă să funcţioneze şi astăzi.

Parcă pentru a sublinia indirect republicanismul său irlandez intransigent, Behan mentionează o singură dată un mic detaliu despre începuturile (nu tocmai favorabile pentru Marea Britanie) celui de al Doilea Război Mondial, chiar dacă el a fost expulzat în Irlanda în anul 1941, deci a trăit teribilele încleştări de pe cerul englez din anii 1940 şi 1941. Unul din colegii lui englezi, marinar, fiind eliberat, a murit în largul Gibraltarului, nava sa fiind scufundată. Revenit în Irlanda în anul 1941, recunoştea că nu a fost deloc tratat rău sau discriminat prea rău, căci în unele medii britanice ura faţă de irlandezi era cât se poate de evidentă. Însă mulţimea de prieteni pe care şi i-a făcut în Anglia nu l-a împiedicat să-si reia serviciul activ în cadrul Armatei Republicane Irlandeze, fiind din nou arestat în 1942, de data asta de autorităţile sud-irlandeze, dornice să nu-i ofere lui Churchill nici un motiv pentru a ocupa Sudul, deţinut în închisoarea Mountjoy şi în lagărul de concentrare din Curragh (fostă baza militară a Armatei Britanice) experienţă pe care a descris-o în “Confessions of an Irish Rebel”[3]

Oralitatea scrisului său (parcă ar transcrie ascultând un reportofon-poate pe cel interior!) pune serioase probleme cuiva care nu este nativ sau obişnuit cu o limbă engleză deloc literară, împănată cu multe noţiuni din slang sau direct din irlandeză, de aceea a-l citi pe Behan reprezintă o serioasă provocare pentru oricine afirmă că ştie limba engleză!

Puteți cumpăra cartea: Books-Express.ro.


[1] Arrow Books, 1990.

[2] Borstal desemneaza o institutie destinata delnicventilor juvenili, un fel de scoala de corectie.

[3] Vezi https://filme-carti.ro/carti/rebelul-irlandez-absolut-brendan-behan-49424/#more-49424

Articole similare

Singur pe o insulă pustie, de Ed Stafford

Jovi Ene

Sfânta Rusie, de Alain Besançon

Codrut

Revista presei culturale (28 februarie – 6 martie 2014)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult