Carti Carti de istorie

Stasiland. Povești din spatele Zidului Berlinului, de Anna Funder

”Stasiland. Povești din spatele Zidului Berlinului”, de Anna Funder
Editura Litera, Colecția Kronika, București, 2017
Traducere din limba engleză: Mihnea Gafița

Moto: ”Crezi că ți-ai îndosariat și pus bine trecutul, cu subiect și predicat, dar el stă ascuns pe undeva și așteaptă să revină la viață.” (pag. 18)

Originară din Australia, Anna Funder, juristă, jurnalistă și scriitoare, a simțit dorința de a se apropia mai mult de istoria Germaniei de Est, mai ales după ce a primit o bursă de scriitor în Germania, în 1996-1997 (revenind apoi în anul 2000). Atrasă de blocurile gri din Berlinul de Est, dar și de tot ceea ce reprezentau urmele comunismului în zona fostei RDG, a încercat, prin mijloace jurnalistice, să scrie o carte despre felul în care est-germanii privesc, după aproape 10 ani, dictatura și felul în care ea a fost îndepărtată.

Anna Funder urmează oarecum structura și încercările pe care le vedem în cărțile Svetlanei Aleksievici și anume întâlnirea și ”intervievarea” multor persoane, care își pun sufletul pe tavă și mărturisesc impresiile, regretele sau tragediile prin care au trecut. În schimb, formatul în care aceste mărturii sunt puse în pagină este cu totul altul: autoarea lasă totul să curgă ca un fel de jurnal al lunilor petrecute prin Germania de Est, pentru că tot drumul ei este o ”zbatere” în a găsi, a descoperi oameni care vor să vorbească despre acele vremuri, apoi de a-i face să vorbească, să aibă încredere în interlocutorul necunoscut.

În spatele dictaturii comuniste din Germania Democrată stătea STASI (prescurtare de la Staatssicherheit, Securitatea Statului), una dintre cele mai de temut ”Securități” ale Europei de Est comuniste, cea care controla cu mână de fier fiecare aspect al vieții oamenilor de rând. Poate și de aceea, Anna Funder se concentrează în aceste interviuri și întâlniri cu oamenii care au avut de-a face cu Stasi, fie că vorbim de cei care au fost persecutați de această agenție (oameni care au încercat să evadeze spre Berlinul Occidental, oameni care au încercat să lupte din interior, să supraviețuiască sistemului), fie că vorbim de foști membri ai Stasi:

”Stasi era o armată internă, prin care guvernul ținea totul sub control. Treaba ei era să știe totul despre toată lumea, folosind orice mijloace pe care le avea la dispoziție. Știa cine-ți venea în vizită, știa cu cine vorbeai la telefon, știa și dacă nevasta-ți punea coarne. Era o birocrație metastazică în toată societatea est-germană: pe față sau pe ascuns, în fiecare școală, în fiecare fabrică, în fiecare bloc de locuințe, în fiecare cârciumă, exista câte cineva care le dădea informări celor de la Stasi despre colegi și prieteni. Deși obsedată de amănunte, Stasi a eșuat cu desăvârșire în a prevedea sfârșitul comunismului și, odată cu el, sfârșitul țării însăși.” (pag. 20-21)

Primii, cei care au suportat rigorile dictaturii și ale unei Securități dure și invazive, sunt sinceri și simpli, sunt oameni care-și mărturisesc cu greu propriile acte de supraviețuire, care și-au schimbat complet viața, fie că au ajuns în Vest, fie că au fost prinși sau pur și simplu au rămas în comunism, rezistând. Unii din ei privesc chiar cu umor ceea ce s-a întâmplat cu Stasi, cu sediul său imens, care a devenit în cele din urmă un simplu muzeu. Alții se simt încă foarte închistați în trecut și viața lor pare a fi constituită în jurul Zidului Berlinului, fie că au fost momeli pentru capturarea unor vest-germani, fie că au fost încarcerați în propria țară pentru vinovății ce par acum minore:

”Comunismul, cel puțin în varianta sa est-germană, era un sistem închis de credințe. Era un univers într-un vid, care-și avea propriile idealuri și raiuri autocreate, damnările și mântuirile trăite chiar aici, pe pământ. Multe dintre damnări le căpătai, pur și simplu, pentru lipsă de credință – sau numai pentru suspiciune de lipsă de credință. Neloialitatea era calibrată în funcție de cele mai mărunte semne: antena orientată în așa fel încât să recepționeze televiziunea din Vest, drapelul roșu nearborat la fereastră de 1 Mai, cineva care spunea vreun banc nesărat despre Honecker, numai ca să-și păstreze intactă sănătatea mentală.” (pag. 200-201)

Ineditul vine însă din interviurile cu colaboratorii sau angajații Stasi, aproape toți fără regrete. O parte din ei au fost odinioară oameni foarte importanți în angrenajul conducerii, acum s-au retras, dar nu-și fac niciun act de căință. Alții reprezintă foști nomenclaturiști (și ce asemănare vedem cu ceea ce s-a întâmplat la noi), care au ajuns între timp prosperi oameni de afaceri, tocmai pentru că au avut bani mulți și i-au învestit în afacerile multe care au apărut după căderea Zidului Berlinului. Unii erau simpli colaboratori, informatori, IM (innofizielle Mitarbeiter) sau ”coaboratori neoficiali”, cel mai detestați oameni, inclusiv după 1990, pentru că, spre deosebire de angajații Stasi, acești informatori își turnau familiile și prietenii. Dar deși detestați, ei mai au o anumită putere în statul german (sau cel puțin aveau atunci când cartea a fost concepută), de vreme ce încă au puterea să amenințe, să hărțuiască:

”Există, de asemenea, suspiciuni solide că acești oameni i-ar hărțui pe cei de care se tem că i-ar putea da în vileag. Un fost gardian de frontieră, care a apărut la o discuție televizată, a fost amenințat că va fi stropit cu acid și a trebuit să fie plasat sub protecția poliției. Hărțuirea la domiciliu este o metodă răspândită: un bărbat a primit la ușă un pachet în care ticăia ceva; niște neveste au fost puse să semneze de primirea unor materiale porno, pe care soții lor nu le comandaseră. Cel mai straniu incident de care am auzit a fost că un bărbat a primit un camion întreg de cățeluși care s-au pus pe hămăit în fața ușii lui, în timp ce șoferul aștepta să-i semneze de primire. Au existat cabluri de frânare tăiate, accidente și morți înscenate. Copilul unui scriitor cam slobod la gură a fost luat de la școală de unul sau mai mulți necunoscuți și dus, timp de o oră, undeva unde i s-a dat să bea ciocolată caldă. Reținerea persoanelor, e clar, oferă anumite plăceri – un obicei la care e greu de renunțat.” (pag. 113)

Anna Funder reușește să vorbească cu toate categoriile de angajați și colaboratori, iar mărturisirile lor sunt nu neapărat șocante, ci demne de atenție și de citit, tocmai pentru a se observa întreaga orchestrație a statului comunist, construită pentru a-și controla la sânge toți cetățenii, fără excepție. În centrul acesteia se afla, desigur, Erich Mielke, Ministrul Securității Statului, cel mai temut om din toată Republica Democrată Germană, care este descris pe larg în acest volum.

Maniera în care Anna Funder a creat volumul, foarte liberă și emoționantă, ne aduce în fața unor fapte cutremurătoare, cu copii bolnavi despărțiți de părinți de Zidul Berlinului, cu oameni dispăruți pentru totdeauna în subteranele Stasi, cu foști angajați care trăiesc la fel de bine și după 1990, fără să le pese deloc de viețile chinuite ale celor mai mulți dintre cetățenii țării. ”Stasiland” este una dintre acele cărți despre care am scris repetat că ar trebui predate obligatoriu în țările comuniste, inclusiv la noi, pentru ca simpatizanții dictaturii să afle cu adevărat ce a însemnat comunismul:

”Mă uit la cutia din brațele ei și-mi dau seama că nu te poți lepăda de propriul trecut, nici de ce-ți face el ție. Niciodată nu este, realmente și efectiv, trecut.” (pag. 153)

Puteți cumpăra cartea: Editura Litera.

Articole similare

Prin blogosfera literara (4 – 10 aprilie 2011)

Dan Romascanu

Povestiri (în principiu) scurte: ”Numele altora”, de Cosmin Leucuța

Jovi Ene

Drumul nu pare să ducă nicăieri: Wrong Move (1975)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult