Carti Memorii jurnale Recomandat

Siberia dus-întors, de Levon Harutiunian

Siberia dus-intors Coperta 1”Siberia dus-întors”, de Levon Harutiunian

Editura Meteor Publishing, Bucureşti, 2014

Experienţa lui Levon Harutiunian în Gulagul sovietic a fost foarte lungă, de nu mai puţin de unsprezece ani, între 1945 -1956. Armean, născut la Tiflis (vechiul nume al capitalei Georgiei, Tibilisi) în Imperiul Ţarist, la 14 august 1913, tatăl său provenind dintr-o familie armeană din Erzerum, din Imperiul Otoman, dar implicat în mişcarea naţionalistă armeană, asistând la ocuparea Georgiei de către trupele bolşevice, Levon Harutiunian şi familia sa au fugit dintr-o Rusie cuprinsă de războiul civil. Mai întâi tatăl său a ajuns la Constantinopol şi, la scurt timp, a reuşit să-şi aducă şi familia. Levon îşi aduce aminte abundenţă culinară din capitală turcă, fapt ce a frapat un copil care fugea de raiul bolşevic în plină constituire. Tatăl sau a preferat să ia vaporul până la Galaţi şi apoi trenul până la Bucureşti, probabil pentru că România găzduia deja o comunitate armeană importantă, dar şi pentru că România i s-a părut o oază de linişte într-un ocean de instabilitate şi războaie civile care au marcat regiunea după sfârşitul Primului Război Mondial.

Levon Harutiunian şi-a făcut studiile liceale la Colegiul armean Moorat Raphael din Veneţia, ulterior revenind în România, fiind implicat într-o măsură greu de stabilit cu certitudine din textul cărţii sale memorialistice[1] în mişcarea naţionalistă armeană. De aceea, ocupaţia sovietică a României după 23 august 1944 a reprezentat un punct de cotitură (şi) în viaţa lui atât pentru că era un element potenţial duşmănos la adresa noii orânduiri comuniste, cât şi pentru că se născuse în fostul Imperiu Rus. URSS a urmărit peste tot unde şi-a impus după 1945 cruda stăpânire acele categorii de oameni care reuşiseră să-i scape într-un anumit moment sau altul, de regulă în timpul Războiului Civil (1918-1921). Acei oameni erau vinovaţi de lipsă de loialitate faţă de raiul sovietic, fapt care nu li se putea ierta. La 28 decembrie 1944 deja a avut loc un prim val de arestari în cadrul comunităţii armene (să notăm că la Bucureşti nici măcar nu era instalat guvernul comunist, ci cel al generalului Rădescu, dar este evident că sovietici deja făceau cam orice doreau). Levon Harutiunian descrie destul de bine atmosfera care domnea în România ocupată. „Rusul punea imediat mâna pe revolver. Peste tot domnea nesiguranţa. Dispăreau oamenii ca şi cum i-ar fi înghiţit pământul.

Din mărturia sa, este destul de neclar de ce a fost arestat. Sigur este că a fost turnat de un informator sovietic din rândul comunităţii armene din Bucureşti. Transportat până la Chişinău, ajunge prin Odesa la Moscova într-un celebru vagon Stolopîn, primind hrana standard: pâine şi hamsii sărate. Apă, doar din când în când. La Moscova a cunoscut toate cele trei mari închisori, cea de la Lefortovo, Lublianka, care era şi sediul CEKA-NKVD-KGB (şi, acum, FSB) şi Butirka unde a fost băgat într-o celulă plină cu o „faună” foarte diversă, capturată de sovietici din toată Europa ocupată de ei (polonezi, germani, români, unguri etc.) Aici are un prim contact dur cu cei de drept comun, unul dintre delincvenţi jucându-i la cărţi paltonul pe care autorul l-a cedat fără să clipească. Iniţial a fost condamnat la cinci ani, un termen foarte mic în condiţiile sistemului represiv sovietic (deţinuţii râdeau de el, spunând că îl poţi face doar când te duci la urinezi), dar în Gulag avea să i se prelungească pedeapsa cu alţi zece ani pentru colportare de zvonuri antisovietice fiind încadrat într-unul din paragrafele celebrului articol 58 din Codul penal sovietic. Măcar a avut norocul să fie afectat unui lagăr din Siberia Centrală, de lângă Novosibrisk şi nu celor de exterminare din nord precum Vorkuta, Norilsk sau din Extremul Orient rus, regiunea Kolîma.

Siberia dus intors Coperta desfasurataSiblag era o concentrare de lagăre care ofereau forţă de muncă sclavagista unui număr de obiective industriale. Levon Harutiunian a ajuns să lucreze într-o fabrică de cărămizi, într-o uzina dintr-o suburbie a Novosibrirsk unde nereuşind să îndeplinească norma i se taie din raţia de mâncare. Şi-a dat seama că numai înşelând putea să o atingă (şi-şi dă seama că toţi făceau acelaşi lucru). Asistă la o tentativă de evadare (şase deţinuţi au preluat un camion şi au încercat să forţeze gardul care înconjura uzina, fiind însă rapid împuşcaţi, nu înainte de a fi bătuţi cu bestialitate). Aici asista la un mare eveniment de genul celor pe care le-am descris în cartea Mirajul utopei. Călătoriile în URSS între control şi propagandă: „Urmau să fie alegeri în Statele Unite şi un candidat la preşedenţie venise, nu ştiu de ce, la Novosibirsk şi avea în program să viziteze uzina. Ni s-au dat trei zile libere, fiind înlocuiţi cu nişte indivizi bine îmbrăcaţi, vorbind fluent engleză, că să stârnească gelozia americanului. După vizită, acesta a ajuns fără îndoială la concluzia că nu trebuie să precupeţească niciun efort pentru a ridică standardul de viaţă american la nivelul celui din Novosibirsk. Fusese dus omul şi într-o prăvălie cu alimente. Pe lângă cumpărătorii simulanţi venise şi unul adevarat, care a cerut în cantităţi oarecare zahăr, făină, unt şi brânză, făcând apoi marfă dispărută fără urmă, ca să fie judecat pentru sabotaj economic şi trimis în lagăr pentru zece ani.” Acest candidat este posibil să fi fost chiar Henry Wallace (1888-1965), fostul vice-preşedinte al lui Roosevelt care a candidat din partea Partidului Progresist la alegerile prezidenţiale din 1948, cunoscut admirator al sistemului sovietic.[2]

Însă cum regula Gulagului era ca deţinuţii să nu-şi ispăşească toată pedeapsa în acelaşi lagăr, ci să fie transferaţi din când în când (tocmai pentru a nu se înrădăcina şi pentru a nu le veni idei de evadare), şi Levon Harutiunian a fost transferat într-un lagăr forestier din regiunea Krasnoiarsk. La fel precum toţi cei care şi-au scris memoriile despre Gulag indiferent de talentul literar, şi Levon Harutiunian îşi împănează mărturia cu diverse experienţe ale colegilor de suferinţă. Una este relevantă pentru resorturile molohului sovietic. Un rus alb, refugiat împreună cu familia la Paris când avea doar patru ani, a fost cuprins, după cel de al Doilea Război Mondial când URSS se află nu numai la apogeul extinderii sale teritoriale, dar şi al renumelui internaţional, de dorul de Maica Rusie. Dorul de casă, se pare, acţionează în cazul ruşilor mult mai puternic decât în cazul altor popoare, el fiind uneori chiar de-a dreptul iraţional. Rusul alb, ajuns mare profesor de matematică, îşi negociază revenirea, i se promite marea cu sare însă după ce-şi lichidează avutul parizian, luându-şi şi mama bătrână cu el, odată ajuns la Moscova a fost trimis în Kazahstan unde trăia în condiţii mizere. Rapid devine foarte nemulţumit. Nu visa la asta… Când şi-a cerut înapoi paşaportul francez, a fost trezit la dura realitatea sovietică pentru că „el era, din momentul în care călcase pe pământul ţării, cetăţean sovietic, prin urmare, trebuia să-şi scoată din cap orice idee de a mai revedea Franţa.” Încercarea de a scapă din raiul sovietic pe Marea Neagră, într-o barcă, vâslind către Turcia (!) a eşuat, el fiind condamnat la 25 de ani de Gulag.

La Zavodovka, Harutiunian a reuşit să se descurce să nu fie trimis la muncile grele, fiind ajutat şi de comunitatea armeană din lagăr. De altfel lagărele aveau nevoie şi de personal calificat pentru contabilitate, spital, dispensare etc. După moartea lui Stalin, a primit chiar o ofertă din partea autorităţilor sovietice să rămână în RSS Armeană. Un prieten armean îl deconsiliază viguros: „De ce, ca să fii un puşcăriaş în plus? Du-te cât mai departe şi deschide ochii lumii cât poţi, să vadă raiul în care trăim.” Chiar dacă Stalin a murit în martie 1953, sistemul represiv sovietic nu şi-a deschis porţile a doua zi, unul din motive fiind tocmai că erau prea mulţi deţinuţi care, odată eliberaţi, ar fi destabilizat întregul eşafodaj sovietic. Abia în 1956, Levon Harutiunian a reuşit să părăsească URRS nu înainte de a mai vedea câteva oraşe sovietice unde se aflau lagărele de tranzit, adunând câteva impresii plastice despre realitatea sovietică. La Sverdlovsk (denumirea sovetică a oraşului Ekaterinburg), „primul lucru care ne-a sărit în ochi a fost că mai toate femeile purtau băşti de o singură culoare-verde- de unde unul dintre noi a dedus că mişcarea legionară avea mulţi adepţi în Uniunea Sovietică. Vitrinele magazinelor alimentare aveau lemne în formă de şunci, salamuri, brânzaturi, toate parcă tăiate, ci hârtii pictate ca să poţi admira straturile de grăsime. Probabil că se proceda astfel pentru a nu se altera originalele la soare, deşi, la drept vorbind, nici nu avea ce să se altereze, prăvăliile fiind pline de cutii de muştar praf şi pachete de ţigări.” Ajunge şi în Kazanul Evghenei Guinzburg: „De vizitat în acel oraş erau universitatea, unde fusese student Lenin, şi moscheea. În primul loc nu era mare lucru de văzut. La intrare, într-o mică sală, era statuia lui Lenin, făcută din ghips, care nu se putea numi o capodoperă. Studentele se uitau curioase la noi, ca şi cum eram picaţi din lună. Ne-am îndreptat spre moschee (…) Am ajuns la timp înapoi la locul de întâlnire, unde un bătrân, probabil cekist pensionat, ne-a povăţuit să fim cu minţile în cap şi să iubim ţara sovietelor şi comunismul.[3]

A întâlnit multi români care erau repatriaţi după mulţi ani în Gulag (profesori, militari, preoti, oameni politici). Din Kazan a fost dus în lagărul de tranzit de la Potma in 1956, iar apoi la Moscova în fosta datcha unde fusese găzduit învinsul de la Stalingrad, mareşalul Paulus, unde condiţiile erau incomparabil mai bune. În trenul către ţară, gazdele, generoase, după ce-i furaseră 11 ani din viaţă, îi oferă o masă copioasă, cu vin georgian, iar ofiţerul MVD îi sfătuieşte prieteneşte să dea uitării anii petrecuţi în lipsuri şi greutăţi şi să privească viaţa înainte. La Ungheni, grupul român a fost predat autorităţilor RPR (grăniceri şi securişti), împreună cu dosarele individuale, iar apoi a condus la sediul Securităţii din Iaşi unde a fost împărţit în două, cei liberi şi cei care continuau să prezinte interes pentru organele represive. Ajungând în Gara de Nord, „îmbrăcămintea noastră, ghetele specifice de lagăr au atras atenţia lumii. Oamenii cumpărau toţi covrigii negustorilor ambulanţi şi ni-i aduceau noua.[4] Ulterior, Securitatea l-a chemat şi pe el pentru a-l înregistra în baza de date: „Am fost chemat să mi se facă fotografii, la fel ca la Lublianka, cu ani în urmă, cu număr aşezat în faţa mea, din faţă şi din profil, mi s-au luat amprentele digitale de la ambele mâini, precum şi urmele palmelor. Mi s-a pus în faţă o declaraţie, pe care, după ce am citit-o, a trebuit s-o semnez. Îmi luam obligaţia ca tot ce văzusem, tot ce trăisem, să nu comunic absolut, dar absolut nimănui, în caz contrar fiind pasibil de închisoare corecţională pentru exact douăzeci şi cinci de ani.[5] Supravegheat în continuare de Securitate, care i-a propus să devină informatorul ei în comunitatea armeană şi dorind să trăiscă în libertate, a depus documentele de emigrare, reuşind să plece iniţial către Beirut pentru ca imediat sa emigreze definitiv în Statele Unite. Fără a fi o mărturie de prim rang a literaturii concentraţionare, lunga experienţa în Gulag a lui Levon Harutiunian merită citită. „Era absurd să cauţi explicaţii logice în acest imens imperiu.”

Puteți cumpăra cartea: Editura Meteor Press/Libris.ro.


[1] Siberia dus-întors, Meteor Publishing, Bucureşti, 2014.

[2] Vezi şi http://www.revista22.ro/raiul-lui-wallace-era-chiar-kolma-29166.html.

[3] Pag. 136-137.

[4] Pag. 144.

[5] Pag. 144.

Articole similare

Confesiunile unui cafegiu, de Gheorghe Florescu

Jovi Ene

O călătorie gratuită. Români în Gulagul sovietic, de Olga Pfeiffer Cunescu

Codrut

45 de zile de natură americană. A nu se citi pe stomacul gol: „Vacanță americană”, de Raluca Barbu

Iulia Dromereschi

1 comment

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult