Povestea unei familii din Bucuresti – Grecenii, de Victoria Dragu-Dimitriu

Povestea unei familii din Bucuresti – Grecenii, de Victoria Dragu-Dimitriu

Editura Vremea, Colectia Planeta Bucuresti, Bucuresti, 2012

Din nou, cu osardia caracteristica, se apleaca Victoria Dragu-Dimitriu asupra unei “perechi emblematice pentru soarta bucurestinilor dintr-o <anumita clasa>, care au razbatut prin valtorile celei de-a doua jumatati a veacului XX, fara sa-si piarda personalitatea, idealurile si curajul”.

Am citit o carte emotionanta si am parcurs-o de doua ori de la prima si pana la ultima pagina, afland intre timp, in urma cu vreo zece zile in urma ca domnul Radu Greceanu tocmai era condus pe ultimul sau drum, la venerabila varsta de 98 de ani. Sa-i fie memoria binecuvantata pentru exemplara sa trecere prin aceasta lume.

Ca intotdeauna in cazul cartilor doamnei Dimitriu, publicate sub umbrela “Planeta Bucuresti” a Editurii Vremea, ai senzatia, in timpul lecturii, ca  esti inclus in mijlocul indelungatelor si bogatelor conversatii pe care autoarea le poarta cu gazdele  sale. Asa m-am aflat si eu musafira in salonul familiei Greceanu, undeva intr-un apartament dintr-un bloc din cartierul bucurestean Drumul Taberei. Si prin mijlocirea intrebarilor inteligente ale autoarei si subtilelor ei ghidonari in calea tumultului amintirilor gazdelor, m-am imbogatit la minte si la suflet, dar m-am si amarat de multe ori in fata paginilor care imi dezvaluiau tragediile unor membri de vaza ai neamului romanesc, care insa dincolo de toate loviturile “noii societatii” si a cozilor ei de topor, au continuat sa-si exercite cu inalt  devotament si caracter impecabil profesiunile lor. Doamna arhitecta Eugenia Greceanu si domnul Radu Greceanu – istoric, arhivist si genealogist mi-au dezvaluit comori inedite din viata si amintirile lor legate de istoria acestui oras prin care calcam zilnic si rareori avem timp si chemare sa-l cunoastem, sa-l intelegm si mai ales sa-l iubim. Marturii legate de oamenii care l-au zidit, dorindu-si sa ni-l lase noua, urmasilor.

Pornind de la obarsiile neamului Greceanu (prin secolul al XVII-lea) si inrudirii acestuia in timp cu mai toate marile familii romanesti, trecand prin multe generatii si casele pe care le-au ridicat si locuit reprezentantii lor, rasfoind o bogatie de arhiva – acte, scrisori, manuscrise, fotografii, studii de specialitate … locuri de munca, realizari pretioase, stergand lacrimi de sange la amintirea marelui macel ceausist asupra valorilor istorice, artistice si religioase ale Bucurestiului, ajungi la cuvintele de final ale domnului Radu Greceanu: “Eu sunt istoric genealogist, dar am fost si vizitator, de sute, de mii de ori, cu pasiune. Pe Valea Loarei, sau in Germania, pe la noi prin tara, pe unde am putut.  Am ascultat tot ce se spune si, cu timpul, am inteles: pe cei mai multi vizitatori, printre care ma numar si eu, nu-i intereseaza decat in mica masura detaliile legate de stilul arhitectonic, de materialul folosit in constructii, de tipul bisericii, ii intereseaza frumusetea in sine, daca locul vorbeste sufletului. Bucurestii in care m-am nascut, Bucurestii in care mi-am trait tineretea, in cetatea Arhivelor Statului, vorbeau sufletului. Dar cand m-am intors de pe front, din prizonierat, orasul nu mai era acelasi. Si de atunci s-a schimbat mereu. Am implinit 97 de ani. Am vazut multe, am trait atata. Ma intreb: va mai vorbi vreodata orasul acesta sufletului?”

Din fericire, exista oameni devotati orasului care isi acordeaza glasurile pentru a ne vorbi despre Bucuresti, pentru a ne deschide mintea si ochii si pentru a face orasul sa revorbeasca sufletelor noastre. Despre realizari frumoase de neuitat si despre fapte criminale la fel de neuitat si mai ales de neiertat. In acest sens, al faptelor criminale si al lacrimilor de sange, arhitecta Eugenia Greceanu spune ca “Pentru soarta dintotdeauna a Bucurestilor, mi se pare tipica povestea bisericii si a Manastirii Antim (…) cea construita in traditie bizantina, intre 1713-1716, de mitropolitul Antim, dupa planurile lui, pe locul altei biserici, ctitorite de unul dintre bucurestenii de la acel inceput de secol XVIII…”.

“Din toate punctele de vedere o CRIMA”. Faptuita cu prostie si ura de “principalii arhitecti” ai Bucurestiului socialist, Ceausescu si Leana lui, Leana cea care s-a revoltat “Prea multe turle” si a hotarat sa “radem totul” totul si a decis daramarea portiunii din Antim, care “fusese mutata cu atat truda si cheltuiala”. O intrebare – din nou dureroasa – “Vor mai sti si le va mai pasa generatiilor viitoare cum arata Antim in 1970 sau in 1982?” Sau vor ramane cu megalomaniile ceausiste si postdecembriste: Casa Poporului si Catedrala Neamului?

O carte recomandata calduros acelora care iubesc Bucurestiul de ieri pe care trebuie sa invete sa-l descopere in orasul de astazi. Si acelora care trebuie sa se aplece asupra lectiilor si modelelor de viata ale locuitorilor sai de seama, deopotriva profesionisti, dar si caractere de o putere si o probitate morala exemplare. E foarte trist faptul ca toata media este inundata de figuri jalnice contemporane, fara niciun caracter sau aport meritoriu la construirea sau la viata cetatii … haideti sa ne ridicam deasupra acestei triste realitati …

In acest sens si cu mult mai nuantate sunt cuvintele “omului care aduce cartea”.

Puteti comanda cartea acum, de pe site-ul Editurii Vremea.