Carti Memorii jurnale Recomandat

Recits de Kolima, de Varlam Chalamov (III)

recits”Recits de Kolima”, de Varlam Chalamov

La Decouverte/Fayard, Paris, 1986

Partea întâi aici. Partea a doua aici.

Şalamov este un psiholog fin, iar din povestirile lui iese la suprafaţă o morală puternică, mai degraba pesimistă „Nu am putut niciodată sau nu aş fi putut să mă forţez să spun despre un ticălos că este un om cinstit. Şi cred că mai bine nu trăieşti dacă este imposibil să vorbeşti cu oamenii sau dacă trebuie să le spui contrariul a ceea ce gândeşti.”Atent la detalii „Când şi-ai pierdut forţele, când eşti complet slăbit ai o poftă teribilă să te cerţi. Motivele care duc la ceartă sunt infinite. Totul îl exasperează pe deţinut: atât autorităţile cât şi munca pe care sunt obligaţi să o facă, sculele grele sau un camarad în picioare. Deţinutul se ceartă cu cerul, cu cazmaua sa, cu o piatră sau cu o fiinţă în viaţă. Cel mai mic conflict poate degenera într-o luptă sângeroasă”[1]Autorul sintetizează zeci şi sute de astfel de detalii, ele fiind precum firele de lână ale unui pulover gros.

Petrecând atât de mult timp la Kolîma, pe o insulă simbolică, deţinutului nu-i pasă câtuşi de puţin de atacul german din iunie 1941. „-Ascultă, spuse Stupniţki, germanii au bombardat Sevastopolul, Kievul, Odessa. Andreiev[2] (.) îl ascultă politicos. Aceasta ştire era ca şi cum ar fi aflat că era război în Paraguay sau Bolivia. În ce fel îl putea interesa pe el, pe Andreiev?”[3]Deţinutul are o modestă armă: derizoriul. „Eram obisnuiţi cu zăngănitul chiulasei puştii, învăţasem pe de rost avertismetul soldaţilor din escortă- un pas la stânga sau la dreapta va fi considerat drept tentativă de evadare. Înainte, marş! Mergând, cineva glumea, spunând eterna glumă Un salt în aer va fi considerat drept propagandă. Rosteam această remarcă răutăcioasă de o astfel de manieră încât soldaţii din escortă să nu o audă. Ne aducea o mică uşurare trecătoare.” Uneori adevărata armă pentru a supravieţui esra cinismul personajelor care populau sistemul. Într-o junglă de gheaţă umană absolută, fiecare lupta pentru sine, rari fiind cei care se puneau deasupra acestui individualism îngust „Adevărata meserie este să trăieşti” Şi Şalamov descrie schimbarea care a avut loc în demografia deţinuţilor de după 1945. Trecuseră vremurile condamnaţilor politici luati ca din oală, orăseni neîndemânatici, incapabili să se opună sistemului, fără nici o experienţă combativă. Într-una dintre cele mai impresionante povestiri „Ultima luptă a comandantului Pugaciov”[4]

Şalamov descrie tragica evadare a unui grup de militari din Armata Roşie ajunşi la Kolîma care au dezarmat şi ucis gardienii, şi-au însuşit un adevărat arsenal şi au dispărut în taiga, sub comanda ofiţerului Pugaciov care ar fi fost luat prizonier de germani dar ar fi evadat în 1944, ajungând la liniile sovietice doar pentru a fi arestat şi trimis la Kolîma cu o condamnare de 25 de ani de lagăr. Alarma a fost dată şi, inevtiabil toţi cei 11 evadaţi au fost ucişi nu înainte de a duce lupte înverşunate cu soldaţii Armatei Roşii. Doar cadavrul lui Pugaciov nu ar fi fost găsit, presupunându-se că s-a sinucis într-o vizuină de urs. „Moartea era preferabilă unei vieţi de prizonier, merită mai mult să mor cu arma în mână decât epuizat de muncă şi foame, sub bâta sau bocancii paznicilor din escortă.[5]

Gulag_map_21

O altă temă importantă este şi interacţiunea dintre deţinuţii politici şi cei de drept comun. În acest punct trebuie subliniată perversitatea sistemului concentraţionar comunist, care cel puţin în lagăre a vărsat ambele categorii în aceleaşi campamente precare. Evident, spre folosul elementului penal care, având experienţa infracţionalităţii din viaţa de zi cu zi, nu a avut probleme în a exploata, profita sau chiar a-l ucide pe cel politic.

”Acţiunile criminale ale hoţilor sunt nenumărate în lagăre. Nefericiţii sunt cei care muncesc şi de la care hoţul fură până şi ultima cârpă, ultimul ban iar muncitorului îi e frică să se plângă căci îşi dă seama foarte bine că hoţul este mai puternic decât conducerea. Hoţul îl bate pe muncitor şi-l obligă să muncească: zeci de mii de oameni au fost bătuţi până la moarte de hoţi. Şi sute de mii de oameni care au stat în lagăre au fost corupţi de ideologia criminală şi au încetat să mai fie oameni. Ceva criminal s-a ancorat pentru totdeauna în sufletul lor: hoţii şi codul lor moral.”

„Bandiţii nu aveau nici forţa şi nici dorinţa de a fugi pe Continent. După ce au cântărit argumentele pro şi contra, lumea criminală a decis să nu-şi asume nici un risc şi să se instaleze cât mai bine în acele noi locuri, ceea ce era, bineînţeles, foarte rezonabil. Pentru cei de drept comun a evada de aici însemna o aventură foarte îndrăzneaţă, un risc inutil. (..) oare de ce deţinuţii de drept comun ar fi vrut să  evadeze din lagăr? Nu evadau pentru că aveau încredere totală în buna îngrijire a autorităţilor”[6]

De altfel această abordare umanistă a elementului infracţional provenea chiar de la Lenin care decretase că infractorii, subminând proprietatea şi societatea capitalistă, era potenţiali aliaţi ai comuniştilor, putând fi recuperaţi. Sau măcar folosiţi. Borfaşii nu erau duşmani de clasă precum aproape toate celelalte categorii sociale.

Şalamov reconstituie un adevărat insectar şi, la fel cum insectele sunt moarte, ţintuite cu un ac în cutia de lemn, la fel şi personajele lui sunt moarte, vor muri rapid sau sunt destinate unei morţi neplăcute căci în Kolîma nu există speranţa de a trai şi, aproape nu există nici măcar o motivaţie pentru a lupta şi supravieţui de aceea relatările lui Şalamov sunt mult mai pesimiste decât ale altor supravieţuitori. Lagărul îl schimbă fundamental pe om. „În lagăr, şeful se obişnuieşte să deţină practic o putere nelimitată asupra deţinuţilor, este obişnuit să se considere un dumnezeu, drept singurul reprezentant omnipotent al puterii, drept om al unei rase superioare” „Avansam încercând să nu mă gândesc la nimic inutil; gândurile sunt precum mişcările, nu trebuie să-ţi consumi energia pentru altceva decât pentru a te agăţa de pământ, pentru a te mişca înainte şi a-ţi târî corpul mai departe” „mina de aur transformă un om sănătos într-un invalid în trei săptămâni: foamea, lipsa somnului, munca grea şi îndelungată, loviturile. Se aduceau neîncetat oameni noi în echipă iar Moloch mesteca” Descrie şi ultimele trăiri ale unui muribund care păstreză ultime resturi de umanitate „dorea să moara undeva la spital, pe o canapea, un pat, înconjurat de atenţia celorlalţi oameni nu afară în frig, sub cizmele soldaţilor din escortă, în mizerie şi în indiferenţa totală a celorlalţi. Nici măcar nu reproşa indiferenţa oamenilor. De mult timp înţelesese de unde venea această răceală a sufletului. Îngheţul, acelaşi înghet care transformă un scuipat în gheaţa ajungea pâna la sufletul uman. Dacă oasele puteau îngheţa, dacă creierul putea înţepeni şi îngheţa, la fel se putea întâmpla şi cu sufletul. În frig, nu te mai gândeşti la nimic.”La -40 grade Celsius!

Varlam Chalamov
Varlam Chalamov

Şalamov oferă şi multe detalii factuale despre anatomia gulagului, care au o mare importanţă căci fără aceste mărturii, istoricii gulagului nu ar mai putea reconstitui întreaga sa amploare având în vedere şi perasabilitatea lui (înghiţit de taiga sau sfărâmat încetul cu încetul de clima necruţătoare, dupa cum bine o reliefa Anne Applebaum in celebra sa lucrare „Gulagul. O istorie” sau dezmembrat bucata feroasă cu bucată neferoasă). După ce SUA s-au aliat cu URSS iar americanii au început să-şi ajute material masiv aliatul, prima misiune a excelentelor buldozere americane, sosite la Kolîma a fost să rezolve problme spinoasă a cadavrelor zecilor de mii de detinuţi executaţi în perioada Marii Terorii din 1937-38. Pământul Kolîmei fiind pietros şi parţial îngheţat nu se puteau săpa gropi adânci iar cadavrele celor asasianţi – scheleţi îmbrăcaţi cu piele după cum îi numeşte Şalamov-îngropaţi superficial, începuseră după câţiva ani să iasă la suprafaţa descoperind „un adevar incomod” pentru a-l cita pe Al Gore. „Piatra Nordului refuza din toate puterile ei să primească în sânul ei cadavrele umane” Calitatea echipamentului american a rezolvat problema autorităţilor de la Kolîma. De alfel în mai multe povestiri, Şalamov zugrăveşte atracţia, dacă nu chiar mirajul exercitat de orice produs american (cunoaştem bine sentimentul!), indiferent dacă era vorba de buldozere, haine de lâna pe care şi le opreau nomenklaturiştii şi familiile organelor de represiune, conservele (la detinuţi nu ajungeau decat conservele golite, din tablă, folosite pe post de oale pentru diversele fierturi) sau chiar şi grăsimea industrială, destinată ungerii maşinilor, solidolul care a fost „atacat şi lichidat” de mulţimea deţinuţilor flămânzi. A trebuit pusă pază militară pentru a nu fi mâncată întreaga cantitate.

După aproape douăzeci de ani de lagăr, Şalamov gândeşte în gara din Irkuţk „Am fost şocat de această teribilă forţă umană: dorinţa şi capacitatea de a uita. Mi-am dat seama că eram gata să uit totul, să şterg din memorie douăzeci de ani din viaţa mea. Şi ce ani! Şi înţelegând asta, câştigam o victorie asupra mea însumi…Ştiam că nu voi permite niciodată memoriei să şteargă tot ceea ce am cunoscut. M-am calmat şi am adormit.” Şi-a ţinut promisiunea cu vârf şi îndesat, mărturia sa scoţând din uitare şi anonimat unul din cercurile infernului construit cu atâta pasiune şi abnegaţie de sistemele totalitare ale secolului trecut. „Dacă este imposibil să publici, totul devine mai suportabil când scrii. Scrii şi poţi uita.” Pentru că abia după aşternerea pe hârtie şi încrustarea în memorie, amintirile pot fi şterse din hard-disk-ul creierului.



[1] pag. 1025

[2] un personaj care apare în mai multe nuvele şi credem că este alter-ego-ul lui Şalamov-n.m

[3] Pag.47- in “Juin”

[4] Din care citeaza si Nicholas Werth in “ La route de la Kolima”

[5] Pag. 286

[6] Pag.496-497

Articole similare

Fotoreportaj din Eire/Republica Irlanda (II)

Codrut

Jurnal rusesc, de John Steinbeck (I)

Codrut

Despre trauma neacceptării: ”Sfârșitul lui Eddy Bellegueule”, de Édouard Louis

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult