Carti Memorii jurnale Recomandat

Recits de Kolima, de Varlam Chalamov (I)

recits”Recits de Kolima”, de Varlam Chalamov

La Decouverte/Fayard, Paris, 1986

Istoria unui om chinuit

Varlam Şalamov s-a născut la 18 iunie 1907 la Vologda, fiind fiul preotului ortodox Tihon Nicolaievici Şalamov care a fost misionar timp de 12 ani în Alaska, întorcându-se din America în anul 1905 când Rusia era în plină fierbere revoluţionară. În anul 1914 Valram a fost admis la Gimnaziul Sfântul Alexandru pe care l-a absolvit abia în 1923[1]. Casa familială a fost confiscată de noile autorităţi roşii iar Varlam nu a mai putut să-şi continue studiile, purtând stigmatul de a fi fiu de preot. De aceea s-a angajat ca tăbăcar într-o fabrică de haine de piele din Kunţevo, o suburbie a Moscovei (astăzi cartier al capitalei ruse). Abia în 1926, după ce şi-a construit un CV muncitoresc, a reuşit să fie admis la Facultatea de Drept a Universităţii din Moscova însă în 1929 a fost arestat pentru prima oară, sub acuzaţia de a face propagandă troţkistă, pentru că răspândise Testamentul lui Lenin (în care acesta ar fi avut o atitudine critică faţă de Stalin). A petrecut doi ani în Gulagul aflat în plin proces de definire şi solidificare.

Eliberat în 1931, a muncit până în 1932 în oraşul Berezniki la construcţia unui combinat chimic iar mai apoi s-a întors la Moscova unde şi-a reluat activităţile literare însă în 1937, în cadrul amplului proces de eliminare a oricărei ameninţări la adresa puterii lui Stalin, declanşat prin celebrele Procese de la Moscova, Şalamov a fost arestat din nou şi expediat la Kolîma cu o condamnare de cinci ani (scăpase relativ ieftin) care i-a fost prelungită în 1943 cu alţi 10 ani pentru activităţi antisovietice[2]. După 17 ani de Kolîma, a revenit în 1954 la Moscova alături de soţia şi fiica sa pe care nici măcar nu o cunoscuse, destinul lui Şalamov a luat o întorsătură chiar mai tragică decât toate ororile cunoscute în lagărele de muncă din Kolîma şi închisorile Gulagului: fiica sa, membră a Komsomol (tineretul comunist) bine îndoctrinată de regimul stalinist, a pus-o pe mamă în postura suprarealistă de a alege între ea şi tatăl ei, un duşman al regimului sovietic. Soţia şi-a ales fiica iar Şalamov nu avea să le mai vadă niciodată.

Doar una din micile tragedii care însoţeau parcursul deţinuţilor odată eliberaţi căci din închisoarea mică ajungeau în închisoarea mare unde regulile erau cam la fel de crude în lupta pentru supravieţuire şi ceva „fericire”. Şalamov, alungat din căminul familial, a ajuns într-un orăşel situat la o sută de kilometri nord de Moscova, unde a început să-şi  scrie amintirile. De altfel, despărţirea de familia sa este evocată subtil chiar în povestiri. În Cuvântare funebră autorul mărturiseşte că ar prefera prelungirea pedepsei decât să fie eliberat şi să-şi revadă familia:

„Nu aş vrea să-mi regăsesc famila acum. Cei de acolo nu vor înţelege niciodată, nu pot înţelege. Tot ceea ce lor li se pare important ştiu că nu are nicio valoare. Ceea ce este important pentru mine, acel putin care mi-a mai rămas, ei nu pot nici să înţeleagă nici să-l simtă. Le voi aduce doar spaime suplimentare, o teroare în plus printre miile de frici din care este construită viaţa lor.”

De foarte multe ori sistemul comunist a reuşit să distrugă celula de bază a societăţii umane: familia. Atunci când nu a putut-o deforma, a preferat s-o ucidă. În povestirile sale, Şalamov tratează pe larg (şi) tematica destrămării legăturilor familiale sub diverse forme. Pentru că sistemul era atât de diabolic încat punea o presiune fantastică asupra celor rămaşi în pseudo-libertate, pentru a-şi renega părinţii/soţii/soţiile scăpând astfel de stigmatul de a fi rude cu duşmani ai poporului, păstrându-şi statutul social, cu un preţ imens. Traumele au fost fabuloase iar paginile ziarelor sovietice din perioada stalinistă erau pline cu astfel de anunţuri care acum ni se par a ţine de domeniul SF[3]: „Eu, subsemnatul, declar că nu mai am nimic a face cu tatăl meu, care nu este decât un mic burghez”

Încetul cu încetul, Şalamov a început şi să-şi citeasca povestirile la care lucra, în cercul foştilor deţinuţi politici (zek). La o astfel de întâlnire, s-a aprins treptat, în timp ce citea dar s-a oprit brusc spunând: ”Cei care nu au fost la Kolîma nu au cum să înţeleagă” De la văduva poetului Osip Mandelstam, Nadejda, mort în lagărul de tranzit din Vladivostok, în 1942, Şalamov a citit celebra carte a lui Soljeniţîn „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” care nu l-a impresionat foarte tare. Ar fi comentat răutăcios că el şi-ar fi petrecut cu uşurinţă întreaga viaţă în lagărul descris de Soljeniţîn atât de suportabile i se păreau condiţiile de viaţă în comparaţie cu lagărele de extracţie a aurului sau de exploatare a lemnului din Kolîma. A remarcat în cartea lui Soljeniţîn şi prezenţa unei pisici care, în condiţiile groaznice de la Kolîma ar fi fost mâncată numaidecât! Legătura cu Soljeniţîn a fost ciudată, laureatul Premiului Nobel l-a întâlnit pe Şalamov în timp ce căuta mărturii ale foştilor zek-i şi i-ar fi propus să scrie împreună Arhipelagul Gulag însă Şalamov a refuzat, considerând că experienţa carcerală şi de lagăr a lui Soljeniţîn nu-l îndrituieşte să se pronunţe căci el nu fusese la Kolîma.[4]

003-russland-m-pos-Kolyma

De altfel, Soljeniţîn a şi recunoscut că „experienţa carcerală a lui Şalamov a fost mai amară şi lungă decât a mea şi recunsc cu respect că el şi nu eu, a atins nivelul cel mai de jos al sălbăticiei şi disperării către care ne trăgea lagărul în fiecare zi”. Amorul propriu al lui Şalamov a cunoscut o lovitură şi mai dură atunci când a văzut cartea lui Soljeniţîn publicată în 1962 în timp ce opera sa era blocată la editura Sovieţki Pissatel chiar daca mai multe comitete şi comisii de lectură o avizaseră favorabil. Însă cartea lui Şalamov era mult prea dură, punând sub semnul intrebarii intregul sistem concentrationar, osatura Uniunii Sovietice. După opt ani de aşteptare în sertarele editurii cu veşnica promisiune anuală de a intra în planul tipăriturilor, manuscrisul a fost definitiv respins. Nu era prea patriotic! „Scrierile mele nu fac parte din literatura frumoasă. Este vorba despre o mărturie, un act de acuzaţie, un rechizitoriu” avea să declare Şalamov. Povestirile sale au trecut totuşi în Occident, apărând într-o primă formă în ziarul de limbă rusă Novy Journal din New-York. Cert este că totuşi a cunoscut satisfacţia de a simţi în propriile mâini ediţia în limba rusă a operei sale, publicată la Londra, în 1978 şi a ştiut că a primit Premiul Libertăţii acordat de Pen-Clubul francez.

Povestirile sale începuseră să fie publicate în literatura sovietică de samizdat încă din anii `60 ceea ce a dus la explozia faimei sale suficient pentru ca un mic grup de admiratori să-şi faca cura să-l caute şi să încerce să-i aline suferinţele materiale. Însă K.G.B. continua să-l supravegheze mai ales după ce ediţii ale carţii sale începuseră să fie traduse în Occident. Se ştie ce aversiune avea comunismul faţă de presa proastă din Vest! În postfaţa uriaşei sale cărti,[5] ediţia în limba franceză, Nicolas Miletici descrie vizita pe care i-a făcut-o autorului cu numai câteva luni înainte de moartea lui Şalamov, în anul 1981, detalii care relevă întreaga tragedie a unui destin care chiar dacă a supravieţuit Kolîmei a fost iremediabil distrus de cei aproape 20 de ani de Gulag:

„În periferiile Moscovei, în spatele unui depozit al căilor ferate, o clădire sinistră: ospiciul de bătrâni unde Şalamov trăia deja de trei ani. (..) Orb şi aproape surd, Şalamov care şi-a pierdut aproape toţi dinţii se exprimă cu dificultate. Braţele sale sunt agitate de mişcări convulsive. În camera sa, lui Valram Şalamov i-au revenit vechile obiceiuri din perioada în care a stat în lagăre. Hrana pe care i-am adus-o a mâncat-o repede, pe loc şi a ascuns resturile sub pernă. Avea legat de gât un şervet care ne aducea aminte de eşarfa lui din lagăr care apare de mai multe ori în povestirile sale.”

Varlam Şalamov
Varlam Şalamov

Marcat pentru totdeauna de trecutul său concentraţionar, Şalamov chiar le-a propus oaspeţilor săi să-şi facă cumpărăturile la cantina lagărului. Tragedia sfârşitului vieţii lui este completată şi de mărturisirea lui Alexandr Morozov, unul din cei care l-a vizitat în acea perioadă dominată de demenţă şi desprinderea de realitate: lui Şalamov îi era instinctual frică să-şi părăsească odaia care i se părea cea mai bună dintre toate puşcăriile şi lagărele prin care trecuse. Fiind mutat cu forţa de organele de represiune într-un alt azil pentru bolnavi psihici, mai departe de capitală, la nord de Moscova[6] psihicul scriitorului a cedat complet, a făcut o criză, crezând că este mutat într-un alt lagăr iar în aceeaşi seară, pe la  ora şase, a murit. În mod paradoxal şi poate surprinzător, chiar dacă Şalamov nu a exprimat de-a lungul vieţii convingeri creştine (totuşi, în povestiri se regăsesc câteva pasaje în care autorul îţi mărturiseşte admiraţia pentru credincioşii întâlniţi în iadul îngheţat, considerând că aceştia se comportau cel mai demn) în testament a solicitat să fie înmormântat după ritualul ortodox rusesc.

La 21 ianuarie 1982 aproape o sută cincizeci de oameni curajoşi (Gorbaciov încă nu venise la putere) care aflaseră „prin telefonul fără fir” despre eveniment au luat parte la slujba de pomenire. Fotografiile reproduse în ediţia franceză arată un Şalamov cadaveric, cu ochii adânciţi în orbite, dar care-şi regăsise, în sfârşit, pacea. Corpul său chinuit servise cu abnegatie spiritul pentru a lăsa marturia, îşi jucase rolul cu abnegaţie şi eroism până la capăt căci el supravieţuise multor altor sute şi milioane de deţinuţi din Gulagul sovietic. Cortegiul funerar a con-dus coşciugul până la cimitirul Kunţevo, unde se afla bustul scriitorului realizat de un vechi prieten şi fost zek, Feodor Sucikov. Mormântul ar fi trebuit străjuit de o cruce ortodoxă rusă, înconjurat de sârmă ghimpată, însă administratorul cimitirului nici nu a vrut să audă de sârma ghimapată, rămânând deasupra mormântului doar crucea! Grupul a fost dispersat de civilii organelor KGB căci în acelaşi cimitir urma să fie înmormântat Semion Tsvigun, cumnatul lui Brejnev, fost numărul doi din ierarhia KGB, mort în circumstanţe dubioase.

(va urma)


[1] In cateva din povestiri el este chinuit de proba la chimie pe care trebuia s-o treaca pentru a deveni asistent medical (adica a supravietui) pentru ca nu cunoastea deloc aceasta materie, profesorul sau de chimie din gimnaziu fiind executat de comunistii care cucerisera orasul, find „un element contrarevolutionar”.

[2] ASA-in rusa. I s-a reproşat ca a afirmat că un scriitor rus din exil ar fi fost clasic!

[3] Până la urma George Orwell nici nu a scris o carte de ficţiune ci a descris realitatea sovietică în volumul 1984.

[4] Cu toate acestea, Soljeniţîn a reuşit să-i trimită din Vermont, SUA, un ajutor material lui Şalamov atunci când acesta era deja internat la ospiciu şi trăi într-o mizerie cruntă.

[5] Varlam Chalamov Recits de Kolima, La Decouverte/Fayard, Paris, 1986.

[6] Stim aplecarea organelor de securitate comuniste catre transformarea azilelor d enebuni in adevarat inchsori politice in ultima parte a sistemului represiv

Articole similare

Lea, Povestea familiei mele, de Andrei Klein

Dan Romascanu

Ultimele zile cu Adolf Hitler, de Erich Kempka

Jovi Ene

Cu mintea mea de femeie, de Mihaela Miroiu

Theodor Enache

2 comments

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult