Carti Carti de istorie Recomandat

Războiul redescoperit 1914-1918, de Stephane Audoin-Rouzeau şi Annette Becker

Razboiul_redescoperit_mic”Războiul redescoperit 1914-1918”, de Stephane Audoin-Rouzeau şi Annette Becker

Editura Corint, Bucuresti, 2014
Traducere de Constantin Popescu, Elena-Tudora Duţă

Aparută în anul 2000[1], cartea istoricilor francezi Stephane Audoin-Rouzeau şi Annette Becker despre Primul Război Mondial, tradusă şi publicată anul trecut şi în limba română[2], se încadrează perfect în amplul efort de înţelegere, interpretare şi recuperare a memoriei Primului Război Mondial. În acest context amintim şi analiza istoricului Lucian Boia Primul Razboi Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretari.[3] Pentru noi, împlinirea unui secol de la declanşarea lui nu a avut cine ştie ce ecouri publice, având în vedere neutralitatea înţeleaptă adoptată, într-o prima instanţă, de autorităţile de la Bucureşti, dar nu trebuie să uităm că se apropie momentele când şi România va marca un secol de la intrarea în război, un secol de la luptele de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz şi, mai ales, un secol de la 1 decembrie 1918, Ziua Naţională a actualei Românii postdecembriste. Materia volumului estre structurată în trei linii mari de analiză: (1) violenţa, (2) cruciada şi (3) doliul. Structura are logica ei pentru că violenţa a fost susţinută psihic de ideea cruciadei binelui, ducând la un doliu de mare amploare.

Este de-a dreptul un truism istoric afirmaţia că Primul Război Mondial a dus violenţa pe cele mai înalte culmi ale ororii, iar istoria umanităţii, ştim bine, a consemnat nenumărate momente extrem de sângeroase. Dar niciunul atât de lung şi intens, atât de programatic şi total precum ceea ce începuse în 1914 drept un scurt război de câteva luni. Violenţa a produs nu numai aproape zece milioane de morţi, dar şi-a pus amprenta şi asupra militarilor supravieţuitori: “De la al Doilea Război Mondial şi înfruntările ulterioare, se ştie că un soldat pe câmpul de luptă nu poate spera să-şi păstreze echilibrul psihic decât timp de cel mult câteva luni : în ciuda unei riguroase selecţii, o zecime dintre americanii mobilizaţi au fost spitalizaţi pentru tulburări mentale între 1942 şi 1945 : în plus, după 35 de zile de luptă neîntreruptă, 98% dintre bărbaţi prezentau tulburari psihice de diverse grade. Când aveau norocul să supravieţuiască, luptătorii din 1914-1918 erau constant retrimişi în luptă, adesea în aceleaşi sectoare, chiar dacă fuseseră răniţi de mai multe ori.” [4] Jumătate din cei 70 de milioane de soldaţi implicaţi în Primul Război Mondial au suferit traume psihice pentru că „ în 1914-1918 neconcordanţa dintre mijloacele care ucid şi cele care protejează este zdrobitoare.”[5] şi „Paradoxul este frapant: radicalizarea violenţei faţă de cei pe care convenţiile internaţionale prevăzuseră să-i protejeze se produce tocmai în perioada când Crucea Roşie exista şi când toţi beligeranţii au aderat şi la dispoziţiile ei, şi la acordurile de la Haga din 1899 şi 1907.[6]

Cea de-a două tema abordată este cea a Cruciadei. Se ştie acum că războiul a fost întâmpinat cu mare entuziasm de popoarele implicate, atitudine care ne pare acum incredibilă doar pentru că noi ştim urmările evenimentelor din iulie-august 1914 şi poate pentru că nu mai suntem atât de impregnaţi cu naţionalism precum erau contemporanii anului 1914. S-a crezut în război, dar mai degrabă fiecare beligerant a crezut în justeţea revendicărilor şi scopului ultim al războiului, atât austro-ungarii, germanii, cât şi francezii sau britanicii. Toate nişte naţiuni civilizate şi destul de urbanizate. Chiar şi ruşii aveau socotelile lor mai vechi pe care sperau, în sfârşit, să le rezolve. În Marea Britanie, care la momentul 1914 nici nu avea o armată de tip continental, formată prin recrutarea obligatorie, ci una din profesionişti, entuziasmul a fost atât de mare încât „între luna august şi sfârşitul anului 1914, s-au oferit voluntari un milion de bărbaţi. Care nu erau obligaţi de nimeni. Modul în care contemporanii par să fi fost prinşi, în sensul emoţional al cuvântului, de războiul care începea rămâne fără îndoială un fenomen imposibil de explicat în termen raţionali”. O altă cheie care ne poate ajută să înţelegem fenomenul constă tocmai în faptul că „semnificaţia războiului se află tocmai în lupta dintre civilizaţie şi barbarie.”[7] Toate societăţile implicate în război au avut această impresie debordantă, că apară civilizaţia (franceză, germană, austro-ungară, britanică) de barbaria celuilalt. Iar pentru a contribui la victoria binelui împotriva răului absolut, fiecare membru al societăţii trebuia să-şi facă datoria. „În rândurile celor mai multe armate, suferinţele îndurate-imense- n-au ajuns niciodată, exceptând Rusia, să distrugă interpretarea rolului fiecăruia în termenii datoriei. Devoir, Duty, Pflicht: aceste cuvinte sunt omniprezente în scrierile momentului, că e vorba de scrisori, de jurnale de tranşee ori de carnete personale[8]

retrouver-la-guerre0001-zIstoricii francezi subliniază în repetate rânduri, pentru a accentua un fapt evident, dar care nouă ne este foarte greu să-l (mai) înţelegem, oricât de mult am încerca, atât de mult s-a schimbat societatea în ultimele decenii de prosperitate şi pace europeană: consensul societăţilor în război a fost puternic, pentru că îşi are originea înainte de toate într-o mobilizare în mare parte spontană. Prezenţa masivă şi constantă a morţii în viaţa popoarelor implicate în Primul Război Mondial a condus şi la apariţia unei adevărate religii a războiului, destul de diferită faţă de sentimentul de religiozitate din timp de pace. Războiul a tulburat în profunzime şi percepţia asupra vieţii şi raportul celor în viaţă cu moartea.Pentru a rezista şi pentru a învinge, orice credinţă este bună.”[9] Iar pentru a susţine o astfel de încleştarea de patru ani şi jumătate care a reclamat sacrificii inimaginabile era nevoie de un ansamblu de credinţe „Paradoxul central al conflictului constă în faptul că, încă de la debut şi probabil mai ales în momentele de slăbiciune, chiar de descurajare, care apar peste tot începând cu anul 1916, după eşecul din cele două bătălii de la Verdun şi Somme, fiecare are impresia că duce războiul cu scopul instaurării unei noi lumi, luminoase, o lume purificată de ţară principala: războiul[10]

Istoricii francezi abordează în cea de a treia parte o tema mai puţin cunoscută şi analizată (mai ales în spaţiul nostru cultural): doliul care a urmat după 11 noiembrie 1918, încercând să răspundă mai multor întrebări problematice (cum s-au raportat diferitele societăţi implicate la imensa traumă care a afectat direct milioane de familii ai căror taţi, fii, unchi, fuseseră ucişi pe câmpul de lupta, dacă a meritat efortul si vărsarea de sânge chiar pentru principalii învingători, francezii etc). Un unghi esenţial de analiză având în vedere faptul că „nu s-a măsurat suferinţa pierderii celor dragi şi doliul care i-a urmat, considerându-se că amploarea catastrofei poate fi cunoscută prin afişarea cifrei morţilor şi prin împărţirea lor pe vârste, pe ani, pe tipuri de unităţi militare cărora le-au aparţinut. În felul acesta, suferinţa a fost evaluată doar dintr-o perspectiva demografică, statistică, şi nu din unghiul traumei şi durerii colective”[11] Complexa semnificaţie a doliului care a afectat societăţile implicate atât la nivel macro cât şi la nivel micro este vitală pentru a înţelege ceea ce s-a întâmplat după, cu supravieţuitorii „Toate structurile sociale au fost în doliu după membrii lor care au murit între 1914 şi 1918: întreprinderi, administraţii, şcoli, facultăţi, cluburi sportive au construit, alături de comunităţile civice şi religioase, propriile monumente închinate morţilor, au organizat propriile ceremonii comemorative, au publicat propriile cărţi de aur.”[12] De altfel aproape fiecare comună din România are un astfel de loc memorial unde sunt amintiţi fiii comunităţii căzuţi iniţial pe fronturile Primului Razboi Mondial, la care s-au adăugat cei morţi în perioada 1941-45. Mult mai palidă dacă nu chiar absentă a fost comemorarea deportaţilor şi/sau prizonierilor de război care nu erau eroi pentru că nu muriseră pe front: „Cum să comemorezi ceea ce nu poate fi comemorat şi se numeşte foame, frig, muncă forţată, viol, ostateici, rechizitii?[13]

Un loc de frunte în aceste fenomen de menţinere e memoriei celor sacrificaţi pentru Patrie l-a avut şi extinderea fenomenului soldatului necunoscut, o noutate datorată amplorii şi malaxorului războiului industrial modern care nu mai oferă, în sute de mii de cazuri, identitate victimelor militare. Doar Germannia şi SUA au refuzat acest simbolism după Primul Război Mondial „Noile state rezultate în urmă tratatelor au ţinut în mod deosebit să instaureze acest ritual fondator: se născuseră din şi în război, din sacrificiul alor lor, erau mărturii ale sângelui vărsat; state învingătoare, state învinse, toate instaurează acelaşi cult, iar moarte uniformizează amintirea; după Sofia în 1923, Bucureştiul şi Viena înhumează la rândul lor un necunoscut.[14] Evident, România nu a apărut după tratatele de la finalul războiului, ci doar s-a extins/întregit.[15]

Societăţile implicate în Primul Război Mondial, având în vedere şi proportia mare a pierderilor din rândurile trupelor angajate (între 35% şi 20% în funcţie de armata) au cunoscut după 1918 o dificultate a doliului: „Pentru că au murit în război, într-un război suprainvestit cu o semnificaţie foarte înalta, morţii au devenit obiectul unui cult care a făcut mai dificilă decât în timp de pace detaşarea obligatorie a supravieţuitorilor faţă de cei iubiţi şi pierduţi”[16] Paradoxal, autorităţile franceze au folosit suferinţa celor care nu muriseră, dar suferiseră în timpul războiului (Germania ocupase timp de patru ani şi jumătate departamentele din nord şi nord-est) pentru a impune reparaţii de război Germaniei învinse, stipulate clar în Tratatul de la Versailles, dar apoi „aceştia au fost foarte repede uitaţi (…) victimele nu vor găsi după război decât indiferenţă, în cel mai bun caz, iar în cel mai rău, dispreţ. Numai eroii morţi în lupta vor avea din plin dreptul la glorie postumă.[17] Şi pentru cei doi istorici francezi legătura între dezastrul pe mai multe niveluri provocat de Primul Război Mondial şi ceea ce a urmat în perioada interbelică şi, apoi, cel de al Doilea Război Mondial este intrinsecă „Problema trebuie pusă limpede: a reprezentat oare experienţa Primului Război Mondial matricea totalitarismelor secolului al XX-lea?[18] În intervalul 1914-18, apare sămânţa omului dezamăgit, care va crede într-un alt sistem care avea să evolueze către unul totalitar, fie că vorbim despre cel de extremă-dreapta sau de extremă-stânga. Oameni noi care însă au reuşit „să producă” un masacru de câteva ori mai amplu chiar decât cel instrumentat de omul vechi în Primul Război Mondial. „Aceşti oameni noi care, se ştie, nu au întârziat să se transforme în asasini”[19]

Volumul celor doi istorici francezi oferă o interpretare amplă şi neconvenţională a Primul Război Mondial şi, trebuie s-o recunoaştem, noi suntem încă tributari expunerii clasice, evenimenţiale, a Primului Război Mondial.

Puteți cumpăra cartea: Editura Corint/Elefant.ro/Libris.ro.


[1] 14-18 Retrouver la guerre, Editions Gallimard.

[2] Razboiul redescoperit 1914-1918, Editura Corint, Bucuresti, 2014.

[3] Editura Humanitas, Bucuresti, 2014. Recenzia poate fi regăsită pe Filme-cărți.ro.

[4] Op. cit., pag. 43.

[5] Ibidem, pag. 45.

[6] Ibidem, pag. 50.

[7] Op. cit., pag. 138.

[8] Pag. 146-147.

[9] Pag. 158.

[10] Pag. 204.

[11] Op. cit., pag. 221.

[12] Ibidem, pag. 255.

[13] Ibidem, pag. 253.

[14] Ibidem, pag. 248.

[15] Folosirea termenului de reîntregire ni se pare forţată pentru ca ceea ce a realizat pentru câteva luni Mihai Viteazul nu era România.

[16] Ibidem, pag. 279.

[17] Ibidem, pag. 290-291.

[18] Ibidem, pag. 293.

[19] Pag. 294.

Articole similare

Impresii irlandeze (4): Muzee, catedrale şi parcuri din Dublin (III)

Codrut

‘Money Makes the World Go Round’: Povestea banilor, de Charles Wheelan

Dan Romascanu

Robert Kaplan si o viziune asupra Romaniei (I)

Codrut

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult