Carti Literatura romaneasca

Răspunsul „corect”: O zi din viața lui Teofil Avram, de Viorel Savin

„O zi din viața lui Teofil Avram”, de Viorel Savin
Editura Paralela 45, Pitești, 2020

Încep prin a spune că titlul ales de Viorel Savin pentru romanul său este oarecum hazardat. De ce spun asta? Pentru că, pastișându-l în mod deliberat pe cel al nuvelei lui Soljenițîn, „O zi din viața lui Ivan Denisovici”, el provoacă automat comparația cu aceasta. Știm că alegerea a fost deliberată pentru că motto-ul cărții este de acolo. Aș mai avea și alte obiecții privind titlul precum aceea că, în timp ce Ivan Denisovici este un prenume (după obiceiul rusesc de a-i include patronimul), Teofil Avram este numele complet al eroului. De unde o diferență de atitudine a autorului față de eroul său, care nu-i este favorabilă acestuia din urmă. Poate că „O zi din viața lui Teofil” ar fi fost mai nimerit. Sau că un titlu precum „O zi din viața lui…” angajează ideea că, toate zilele fiind la fel, autorul alege una pentru a le descrie pe toate. Așa este la Soljenițîn – ceea ce rezultă și din motto-ul ales („Astfel de zile a trăit Ivan Denisovici în lagăr, trei mii șase sute cincizeci și trei. Iar dacă socotim și anii bisecți, trebuie să adăugăm încă trei zile”), nu însă și la Savin, unde în ziua cu pricina eroul pățește lucruri cât pentru un an întreg. Cred că dacă-i zicea „O zi nebună din viața lui…”, era mai potrivit. Ca totuși să nu mi se reproșeze că n-am altă treabă decât să caut noduri în papură, voi adăuga că și în cartea propriu-zisă întâlnim destule licențe stilistice. Fiind mai mult loc.

Teofil Avram (Teofil = iubitor de Dumnezeu; Avram = patriarhul biblic) este un personaj complicat. Pictor cunoscut, măcar în Oraș („Orașul” fiind numele capitalei de județ unde se petrece acțiunea), intelectual rasat la curent cu problematica generală a meseriei sale, ba chiar stăpânind și unele detalii, el este o personalitate marcantă a urbei. Și este astfel nu atât ca pictor cunoscut, ci ca erou local al Revoluției din 1989. „Al Evoluției vechiului sistem politic”, cum inspirat a numit-o eroul nostru mai târziu. Ajuns vicepreședinte al FSN (nu ni se spune cine era președintele dar bănuim că însuși Ion Iliescu, erou și el și tot intelectual rasat), i-a scos din anonimat și i-a pus în funcții pe mai toți actualii conducători ai Orașului și chiar ai Județului. Care i-au rămas profund îndatorați.

Însă respectivii, cum au simțit aroma puterii s-au și pus pe aranjamente cât mai veroase, în dispreț total pentru interesul general. Văzând aceasta Teofil, iubitor de Dumnezeu cum era și patriarh al urbei cum devenise, s-a retras total din politică și chiar din Oraș și s-a refugiat în pictură. Undeva la țară, în casa bătrânească unde locuia împreună cu câinele Rex, fiica Melania și soțul ei Morko, un secui iredentist cu care eroul nu se înțelegea. Doar că, în ziua respectivă, Orașul și-a adus aminte de el și i-a trimis la poartă doi polițiști înarmați până-n dinți cu un mandat de aducere. Motivul? Călcase pe coadă un personaj influent al cărui nume, n-o să credeți, era Dihorean, ca veritabil erou negativ ce se afla! Același Dihorean pe care, cu niște ani în urmă, Teofil îl salvase de pușcărie, dar care, după cum se poate vedea, nu i se mai simțea îndatorat.

După ce-i pierde cu eleganță pe drumul către Oraș, cu mașina lui, pe cei doi polițiști naivi, un drum nu lipsit de incidente („Un iepure se ivi din senin, traversând șoseaua și frână brusc, să nu-l lovească” – aici aș obiecta că iepurii, datorită faptului că au labele din față mai scurte, nu pot frâna brusc pentru că s-ar da peste cap), șerpuind printr-un peisaj lugubru („Urmă șoseaua strecurată printre pădurea formată din scheletele înnegrite ale copacilor dezbrăcați de iarnă, fără  frunze, fără zăpadă pe crengi, posaci și reci” Brr! n.m.), Teofil se duce singur la Poliție, fără mandatul de aducere rămas la cei doi, ca să-și demonstreze sieși că este stăpân pe propria-i soartă. Nu reușește însă să-l păcălească și pe polițistul de la poartă, care-l dă pe mâna frumoasei doamne subinspector Oliniuc: „O femeie suplă, cu părul roșcat, îmbrăcată într-un costum elegant ce imita croiala bărbătească” (adică, mai pe înțelesul nostru, în uniformă. n.m.). Ca să-l ancheteze. Noroc că și aceasta îi era îndatorată, pentru că o ținuse în brațe pe când era încă o copilă.

Nu intru în detalii despre acuzele care i se aduc. Spun doar că toate erau false, o înscenare jalnică pusă la cale de puternicii zilei și acoliții lor. Asta pentru că îndrăznise s-o reclame pe soția lui Dihorean, Miruna, fostă prostituată și actualmente directoarea Casei de Asigurări, că nu i-ar fi plătit conform înțelegerii fresca (de fapt un graffiti) „privind promovarea regulilor de igienă” pe care o executase pe calcanul numitei instituții. În sfârșit, din aproape în aproape se deplasează apoi până la Palatul Administrativ ca să vorbească cu Președintele, „și să-i ceară să rezolve, o dată pentru totdeauna, conflictul imbecil cu Dihorenii” Care Președinte, știm deja, îi era îndatorat. Dar până la urmă acesta răbufnește și îi reproșează lui Teofil:

Domnul Dihorean a acționat numai spre binele nostru, nu ca dumneavoastră. Păi era normal să-i lăsăm pe alții să pună mâna pe minunatele fabrici construite de comuniști din sudoarea poporului? Atunci ați fost întrebat, dar nu ați știut să răspundeți „corect” la întrebarea capitală: de ce alții și nu noi? E?  Îmi pare nespus de rău, nu ați răspuns deloc „corect”. Dar eu am avut inspirația să nu vă ascult. Exact când și cât a trebuit!

Astfel că pierzând și sprijinul Președintelui, al actualului Președinte adică, pe capul bietului Teofil Avram se prăvălesc o mulțime de alte necazuri. Este amendat, i se blochează mașina pentru parcare nereglementară, se ceartă pe stradă cu diveși mitocani etc. Plus că află de la veterinar că Rex are cancer și va trebui eutanasiat ca să nu sufere. Toate astea pe burta goală pentru că, în văltoarea evenimentelor, nu avusese timp să mânânce. Ca să remedieze intră într-o cârciumă de cartier (La Zoiosu) unde pactizează cu un grup de cheflii, după care pornește către casa lui de la țară. Cu taxiul. Evident că o astfel de zi n-are cum să fie una obișnuită, mai ales pentru cineva care oricum trăia retras.

Ce vreau să spun este că această carte este departe de a fi lipsită de interes. Recitind ce am scris până acum aproape că regret tonul malițios pe care l-am adoptat, însă nu m-am putut stăpâni. Ce sper este ca autorul să nu se supere, pentru că am făcut-o cu simpatie. În acest spirit mă întreb ce l-a împiedicat să-și recitească textul înainte de a-l preda editurii și să corecteze ce era de corectat? Pentru că e scrisă neglijent, cu numeroase episoade de umor involuntar.

Însă lui Viorel Savin numai de glume nu-i arde, pentru că subiectul lui este cât se poate de serios. El demască marasmul moral care a pus stăpânire pe țărișoara noastră de mai bine de treizeci de ani, continuarea firească a celui dinainte (evoluția vechiului sistem politic), printr-o șleahtă ocultă de interesați care parazitează sistemul la toate nivelurile. Consider că asta este partea cea mai bună a cărții și cea care într-adevăr contează. Scrisă cu nerv și cu simț al replicii inteligente și acide, cu o bună cunoaștere a apucăturilor acestor profitori. Faptul că aceștia discută între ei îi permite autorului să-i facă să spună exact ce cred, dincolo de panglicăria ineptă a discursului oficial. Lor li se opun nu doar Teofil Avram, ci și o serie de personaje episodice, întâlnite pe stradă, al căror bun simț este cumva reconfortant. Din păcate însă, este cam puțin ca să se poată schimba ceva.

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.

(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, www.bjbacau.ro)

Articole similare

Despre bunătate: ”Sonata Gustav”, de Rose Tremain

Jovi Ene

Supunerea Franței: Soumission (Supunere), de Michel Houellebecq

Codrut

Furnicile, de Bernard Werber

Jovi Ene

5 comments

Viorel Savin 7 septembrie 2021 at 15:13

(„Un iepure se ivi din senin, traversând șoseaua și frână brusc, să nu-l lovească” – aici aș obiecta că iepurii, datorită faptului că au labele din față mai scurte, nu pot frâna brusc pentru că s-ar da peste cap) – Aveți dreptate domnule Tudor Mirică: dacă iepurele „ar frâna brusc, s-ar da peste cap!” Dar, aici, frânează șoferul!?
Dar să vorbim despre lucruri mai serioase: Mi-a plăcut lectura Domniei Voastredeși lipsită de empatie, însă inteligentă și plină de umor. V-ar deranja dacă v-aș trimite și alte romane de ale mele, abia ieșite de sub tipar? Ca să vă faceți o impresie definitivă despre ce vrea autorul ăsta de la viață. Dar, mai ales, pentru ca acesta să câștige un mare prieten în persoana Dvs.!
Adresa mea de e-mail, unde îmi puteți trimite adresa Dvs. poștală este:
viorelsavin62@yahoo.ca (atenție: „ca” nu „K”!!!)
Propunerea o fac onest, prietenește și cu speranța că o veți accepta!

Viorel Savin 9 septembrie 2021 at 14:37

Bună ziua, domnule Jovi!

Luând în calcul declarația din Programul Dvs., precum că demersul site-ului este motivat doar de „dorința de a comunica cu cititorii, de a le prezenta idei si opinii de bun simt, de a-i ghida către un consum de calitate culturală”, sunt convins că îmi veți împlini pe loc rugămintea de a-mi publica acest „drept la replică” și de a scoate din atenția publică cronica semnată de Tudor Mirică, – Răspunsul „corect”: O zi din viața lui Teofil Avram de Viorel Savin.
De ce vin cu această rugăminte?
Pentru că amintita „cronică” nu aduce site-ului Dvs. nimic onorabil, nu îi face niciun serviciu domnului Mirică și cu atât mai puțin mie, deoarece, fiind scrisă „cu ciudată bășcălie” și cu evidentă rea credință, cronica pare redactată de un analfabet funcțional.
Permiteți-mi să demonstrez:
După ce domnul Mirică zice: „După ce-i pierde cu eleganță pe drumul către Oraș, cu mașina lui, pe cei doi polițiști naivi, un drum nu lipsit de incidente…”, citează din roman: „Un iepure se ivi din senin, traversând șoseaua și frână brusc, să nu-l lovească”. Orice om cu bun simț ar fi înțeles din lectura textului că „șoferul conduce și frânează”, și nu iepurele!, după cum înțelege (?) T M, care mai și comentează doctoral și inept: „aici aș obiecta că iepurii, datorită faptului că au labele din față mai scurte, nu pot frâna brusc pentru că s-ar da peste cap”! – De tot hazul, nu?
Mai departe.
În același ton „bășcălios” domnul Mirică citează o descriere a peisajului de iarnă: „Urmă șoseaua strecurată prin pădurea formată din scheletele înnegrite ale copacilor dezbrăcați de iarnă, fără frunze, fără zăpadă pe crengi, posaci și reci”, după care comentează, probabil profund, după logica domniei sale: „Brr! n.m.” Atât: „Brr!” Fără referire la credibilitatea descrierii, la realismul ei, la contribuția acesteia la crearea atmosferei momentului etc. Domnul T M nu are alt comentariu mai inteligent decât: „Brr!” – Recunosc că, personal, nu am auzit până acum despre atotcuprinzătorul și adâncul concept estetic „Brr!”
În altă parte, descrierea unei doamne subinspector Oliniuc: „O femeie suplă, cu părul roșcat, îmbrăcată într-un costum elegant ce imita croiala bărbătească”, este comentată de domnul TM în paranteză, crezându-se „inteligent și subtil”: „(adică, mai pe înțelesul nostru, în uniformă. n.m.)”
La ce i-o fi folosind domnului Mirică să-și ridice atât de necuviincios și de nedrept, poalele în cap? Căci, după ce a dovedit cu asupra de măsură că nu înțelege deloc ceea ce citește, mai are și tupeul să pastișeze aerul doct al criticilor de profesie și să se întrebe, fără argumente și exemplificări: „mă întreb ce l-a împiedicat (la mine se referă!), să-și recitească textul înainte de a-l preda editurii și să corecteze ce era de corectat? Pentru că e scrisă neglijent, cu numeroase episoade de umor involuntar.” – Poftim?!… L-a rugat cineva să-mi plătească, necinstit, vreo poliță? Fără comentarii.
Domnule Jovi, constatând incontinența verbală a domnului Mirică, neordonată de o logică elementară – iată, însuși recunoaște infantil: „Recitind ce am scris până acum aproape că regret tonul malițios pe care l-am adoptat, însă nu m-am putut stăpâni.” -, nu se poate să nu fiți de acord că această cronică aduce grave prejudicii tuturor: editurii, autorului, cititorului, ideii de literatură, chiar celui care practică impostura de cronicar și, nu în ultimul rând, site-ului Dvs. „filme/cărți”, care are un program de toată lauda.
Însă, altă minune: ajungând la finalul așa-zisei cronici, mirarea mi-a crescut exponențial (bolduirea aparține lui T Mirică):
„Scrisă cu nerv și cu simț al replicii inteligente și acide, cu o bună cunoaștere a apucăturilor acestor profitori. Faptul că aceștia discută între ei îi permite autorului să-i facă să spună exact ce cred, dincolo de panglicăria ineptă a discursului oficial. Lor li se opun nu doar Teofil Avram, ci și o serie de personaje episodice, întâlnite pe stradă, al căror bun simț este cumva reconfortant. Din păcate însă, este cam puțin ca să se poată schimba ceva.”
Nemaiînțelegând nimic, mă întreb uluit: în care parte a cronicii lui Tudor Mirică (Tu dormi rică?) se află adevărul? În primele două treimi, în care bate câmpii infantil și jignitor, sau în ultimul fragment care preia corect concluziile unor cronicari stimabili, care au scris onest și profesionist despre carte, precum Liviu Antonesei, Gruia Novac, Cristina Ștefan, Marius Manta, Mihai Botez, Mihai Merticaru, Stan Brebenel sau Gheorghe Bălțătescu?
În concluzie, domnule Jovi, aș fi încântat dacă ați da curs apelului meu, mai mult decât îndreptățit, de a-mi publica acest „drept la replică” și de a elimina de pe site cronica în discuție.
Scuzele din partea domnului Mirică ar fi mai mult decât binevenite: ar certifica onorabilitatea site-ului, dar și buna credință a domniei sale!
Cu cele mai nobile gânduri de prețuire pentru tot ceea ce încercați să faceți, al Dvs. respectuos, dar trist,
Viorel Savin
Luncani, 9 sept. 2021

Post Scriptum: I-am scris domnului TM un text la care nu mi-a răspuns, în care îi ironizam calin prezența și postura, și mă arătam gata să-l iert. Dar, la presiunea revoltată și fermă a cunoscuților mei, am fost obligat să vă fac această civilizată cerere.

jovi@filme-carti.ro.

Tudor Mirică 11 septembrie 2021 at 18:15

Stimate domnule Viorel Savin

Mărturisesc că nu știam nimic despre dumneavoastră atunci când m-am apucat să vă citesc cartea.
Citind-o, am aflat câte ceva și m-am expus opinia în cronica pe care am scris-o.

Dar adevărata revelație am avut-o în urma celor două comentarii ale dumneavoastră de mai sus. Doriți să-mi cer scuze?
Iată, le prezint aici! Ba mai mult, sunt dispus să renunț la întrebarea pe care am pus-o în calitatea mea de analfabet funcțional
despre ce v-a împiedicat să vă recitiți textul înainte de a-l preda editurii și a corecta ceea ce era de corectat.
Pentru că acum știu: Ar fi fost inutil.

Viorel Savin 12 septembrie 2021 at 18:02

Luncani, 12 sept. 2021
Scumpe domn Tudor Mirică,

Primesc cu prietenie scuzele ce mi se cuvin și, în consecință, apreciez că gestul, dovedind o anume calitatea morală pozitivă, vă onorează!
Însă modul ciufut și ranchiunos în care mi le prezentați, din păcate arată că… mai aveți de lucrat asupra vanității și orgoliului Domniei Voastre: nu v-ați putut abține să nu încercați să lăsați impresia că îmi faceți o favoare!?
Păcat! Ați pierdut ocazia de a fi un gentleman perfect!
Iar „mărturisirea” penibilă cu care începeți formularea scuzelor, precum că, până la citirea cărții în discuție, nu știați nimic despre mine, nu este de natură să demonstreze și să incrimineze cvasianonimatul în care trăiesc eu, și din care m-ați scos dumneavoastră, ci divulgă, de fapt, însuși nivelul scăzut al culturii și al capacităților Dvs. de informare: căci, oricât v-ar fi de dezagreabil aspectul – iertare pentru lipsa de modestie, dar mă obligați! -, sunt totuși un dramaturg cu douăzeci și nouă de premiere teatrale pe unele dintre cele mai importante scene ale țării, precum: Teatrul Mic din București, Teatrul Național Iași, Teatrul Municipal Bacău, Teatrul „Fantasio” Constanța, Teatrul de Dramă Constanța, Teatrul din Reșița, din Giurgiu, din Piteși, din Botoșani… Numai piesa de teatru „Bătrâna și hoțul” mi-a fost jucată de opt teatre și mi-a fost difuzată de TVR, pe toate canalele, de cincisprezece ori! Fără a mai vorbi despre piesele transmise de Teatrul Național al Radiodifuziunii și despre cele cincizeci de volume de proză, de poezie, de publicistică, de artă și de biblioteconomie tipărite și flatant întâmpinate de critică etc., etc.
Deci, cu prietenie, vă invit ca pe viitor să țineți seamă de cunoscutul adagiu latin: Ne sutor ultra crepidam!
Și vă asigur că nu vă va fi decât bine!
Închei, sperând că de data aceasta am fost mai bine înțeles, dar nu înainte de a vă ruga insistent să eliminați de pe sit cronica ce aduce prejudicii de imagine tuturor. Inclusiv Domniei Voastre.
Cu cele mai oneste gânduri de pace, al Dvs. respectuos

Viorel Savin

Jovi Ene 12 septembrie 2021 at 19:56

Cronica rămâne pe site, domnule Savin.
V-am publicat dreptul la replică în comentarii, e suficient. Încheiem aici discuția.

Comments are closed.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult