Carti Literatura romaneasca

Printre oameni obișnuiți, cu poveștile lor de viață: ”Galben electric”, de Dan Matei

”Galben electric”, de Dan Matei
Editura Paralela 45, Colecția Avanpost Proză, Pitești, 2018

”Parcă sunt dintr-un aluat greșit. Am ajuns să cred că Dumnezeu nu prea știa ce face când ne-a făcut. Nu a avut un plan bine pus la punct, cu proceduri de lucru, cred că a lucrat mai mult așa după ureche. Lasă că vedem noi ce iese!” (pag. 137)

Chiar dacă ”Galben electric” este intitulat roman și are destul trăsături ale acestei specii literare, dar cred că ar putea fi privit mai degrabă ca o colecție de povestiri, cu subiect complet diferit, dar în care personajele trec granițele dintre texte pentru a constitui un întreg destul de închegat. De altfel, privit astfel, ”Galben electric” ar fi mai avantajat atunci când ne declarăm, în scris, impresiile.

O serie de personaje, care aparent nu au nicio legătură, își povestesc aici viața și își pun sufletul pe tavă, destănuindu-și eșecurile din viața sentimentală. Sunt atât de diferite – un preot, un scriitor, câteva soții, ceva țigani, o vânzătoare, încât nu pare să-i unească nimic, dar întrezărim ca o umbră, penetrând textele un Mercedes barosan, care tractează un cărucior ciudat. Fiecare dintre personaje trăiește o viață destul de banală, presărată cu mici bucurii și multe suferințe, și prea puține încearcă să mizeze pe latura interectuală pentru a ni le povesti. Sunt, așadar, oameni obișnuiți, care povestesc haotic despre propriile deznădejdi sau chiar despre lucrurile normale care li se întâmplă.

Cum capitolele sunt narate de personaje diferite, dincolo de banalitatea sau de senzația de haos pe care o dă unele dintre ele, găsim și unele povești care au sens și ne oferă unele mici mostre de scris excelent. Mă refer aici mai ales la capitolele care descriu Holocaustul țiganilor, în care autorul ne vorbește, prin intermediul unui personaj martor al evenimentelor, despre scenele de deportare a țiganilor din timpul celui de-al doilea război mondial și cruzimile suferite. Aceste episoade sunt redate cu maximum de detalii, de la urcarea în tren la moartea de foame în vagoanele arhipline, de la felul în care oamenii se protejau între ei la dragostea la prima vedere dintr-un asemenea vagon, aproape neverosimilă, de la împușcarea fără motiv până la violurile crude și violente asupra celor mai frumoase și tinere țigănci. Mai mult, doare și mai mult că toate aceste cruzimi au fost realizate chiar de către soldații români, despre care s-au spus mai mereu lucruri frumoase și despre care s-a crezut o mare perioadă că sunt nevinovați și că cei răi au fost ori doar nemți, ori doar ruși:

”Mi-e foame!”. Oricum nu pot mânca, zic și eu așa… ”și nouă ne e foame, Gogule!”. Mă ridic în cur, mă țin doar în dreapta, stânga e bleagă, inutilă. Suntem într-un vagon-grajd, de vite, suntem mulți… grămadă unu peste altul, îmbârligați, sunt și morți, să fie cinci, poate șase, o babă cu-n dinte de aur, umflată ca un balon…” (pag. 43)

”Zăganul tăcea, se mângâia pe coada din barbă. Nu știa ce ar putea spune. Și nenorociții erau români, români de-ai lui.” (pag. 169)

Există, de asemenea, desgur, și alte capitole care mi s-au părut reușite, cum ar fi cele în care scriitorul se coboară în rândul personajelor sale pentru a dezvălui câteva informații din subterana lumii literare. În periplul său la Bookfest, cei care fac parte din această lume vor recunoaște o mare parte din personajele descrise fie după operele publicate (Matei Brunul – Lucian Dan Teodorovici), fie după trăsăturile (destul de reale) pe care le-a atribuit Dan Matei.

”Mă impresionase o imagine ce bucureștenilor li s-ar putea părea banală: în metrou oamenii citeau cărți. Eu, un provincial, de la capătul liniei de cale ferată, așa ceva nu mai văzusem. La noi nici în parc nu citește nimeni. Și unele cărți erau groase, păreau serioase, învelite în hârtie de ziar pentru protecție și, poate, ca necunoscuții să nu le descopere taina. Mental, i-am băgat în baloane de săpun sau în bile uriașe de plastic transparent, să-i protejez, le-aș fi pus și șnur roșu de deochi. Când am ajuns în apartamentul prietenilor mei și le-am povestit, au început să râdă de mirările tâmpitului de mine.
-Citesc pe mă-sa, pozează! Tu ești ca olteanul ăla care, ajuns pentru prima oară la mare, e uimit: Muică, ce de Jii!
-Cum adică?… Uneori nu percutez așa repede.
-Așa și tu: Muică, ce de cititoare!” (pag. 67)

Desigur, unele povești sunt oarecum haotice și unele personaje sunt banale, dar asta nu înseamnă că ”Galben electric” nu este un roman modern, bine scris, care poate să producă ceva entuziasm cititorilor experimentați.

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.

(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, pagina de Facebook a autorului)

Articole similare

Alteță regală, de Thomas Mann

Jovi Ene

Who’s Afraid of Virginia Woolf? (1966): Saptamana Elizabeth Taylor

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefilă (16 – 22 mai 2016)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult