Prin blogosfera literara Recomandat

Prin blogosfera literara (11 – 17 iunie 2012)

A murit in saptamana care a trecut un poet. Numele sau a fost Dan Giosu, si despre el scrie pe blogul sau Liviu Antonesei: ‘Azi dimineaţă, poetul Dan Giosu, care locuia împreună cu soţia sa Cristina, medic, şi fiul Dan Jr pe malul Atlanticului, în Bretagne, şi-a luat adio de la noi. Sigur că suferea de o boală gravă de mai mulţi ani, dar nu eşti pregătit niciodată pentru o asemenea veste. De cîteva ore, de cînd am primit vestea, mă tot gîndesc la Dan, la poezia lui, la încercările la care l-a supus viaţa. Acum, aproape trei ani, cînd au plecat în Franţa, m-am bucurat – mă gîndeam că se va simţi bine în vecinătatea oceanului şi că-şi va petrece ultima parte a vieţii într-un loc plin de farmec. Aşa a şi fost, doar că ultima parte a vieţii s-a dovedit nedrept de scurtă! ‘. Pe youTube am gasit cateva cantece ale poetului care era si sensibil creator de muzica, iata unul dintre ele numit ‘Colind’:

Un alt poet a murit acum aproape un an. Numele sau a fost Mircea Ivanescu, a fost nu numai poet ci si traducator prolific, eseist, ziarist. Nu s-a bucurat in timpul vietii de recunoasterea care o merita dar cu putin timp inainte de moarte Gabriel Liiceanu l-a intalnit si a purtat cu el un dialog pe care l-a redat in cartea ‘Măştile lui Mircea Ivănescu” aparuta acum cateva luni. Felicia Antip care l-a cunoscut indeaproape pe Ivanescu in anii petrecuti impreuna ca ziaristi la Agerpres si Lumea se refera critic in ‘Revista Cultura’ si la metoda folosita de Liiceanu si despre exactitatea multora dintre relatarile adunate si redate in carte: ‘Mircea Ivanescu a murit la 21 iulie 2011. Nu mai scria din anul 2000. De vreo zece ani aproape ca nu mai parasise patul. De multa vreme era aproape orb. Singur, sarac, avea sa moara asa cum traise: neobservat. La trecerea in nefiinta a celui mai de seama poet român contemporan, presa, televiziunea, oficialitatea literara (Uniunea Scriitorilor) au ramas la fel de tacute, de absente, ca la disparitia inegalabilului prozator român contemporan Mircea Horia Simionescu. Se tinusera departe de grupuri, n-au avut parte de sinecuri, n-au fost invitati (si de altfel nici n-au tinut) sa-si dea cu parerea despre mersul lumii sau macar al culturii. Au fost inmormântati ca niste anonimi, ignorati de cei care ar fi trebuit sa-i omagieze. In aceste conditii, ar putea sa para salutara, intr-un fel reparatoare, initiativa lui Gabriel Liiceanu de a-l include în proiectul Editurii Humanitas “Portrete in dialog”. Motivatia explicata in Cuvântul inainte al cartii “Mastile lui M. I.” (Humanitas, 2012) l-ar fi amuzat, probabil, pe Mircea Ivanescu: folosirea lui, “om-monument”, ca “oglinda a istoriei”. Niciodata n-ar fi intrebuintat, in poezie sau in dialogurile cu prieteni, cuvinte atât de rasunatoare. Si, in orice caz, nu cu referire la el.’

Am descoperit saptamana trecuta blogul lui Constatin Pistea in care apare un interviu cu Alex. Ştefănescu, autorul ‘Istoriei literaturii române contemporane (1941-2000) aparuta in 2005’: ‘– Care a fost cea mai dură critică legitimă la adresa Istoriei dumneavoastră? AS: În primul rând, vreau să explic că m-au atacat fie scriitorii cărora nu le-am rezervat un capitol în carte, fie criticii literari care ar fi vrut să scrie ei cartea şi erau enervaţi că n-au făcut-o. Toţi cei care au comentat cartea cu bună credinţă au avut dreptate. Dar mulţi au comentat-o cu ură. Asta este greu de suportat: ura. Am avut odată o întrunire la Uniunea Scriitorilor, în Sala Oglinzilor, cu foarte mulţi scriitori şi le-am spus aşa: să presupunem că această carte este un eşec. Eu, de-a lungul vieţii, am văzut mulţi autori care credeau că sunt geniali, dar erau nişte rataţi. Deci există posibilitatea ca şi cartea mea să fie un eşec. Dar dacă este un eşec, de ce nu mă compătimiţi? De ce mă urâţi? Mi-ar fi plăcut să vină cineva la mine şi să spună: Săracul Alex. Ştefănescu, a muncit zece ani degeaba! Atunci v-aş fi crezut. Însă ura voastră este suspectă şi mă face să cred că asta nu este o carte proastă. Au râs şi m-au aplaudat.’

La BookMag Anamaria Blanaru scrie despre traducerea romanului ‘Paula’ al lui Isabel Allende, inspirat din drama personala traita de scriitoare: ‘Întoarcerea scriitoarei în Chile după un exil politic dar şi în urma unor modificări şi maturizări forţate o pun în faţa unei alte drame, de data aceasta personale, pierderea fiicei sale. Nimic însă melodramatic în paginile romanului, în confesiunile unei mame în faţa morţii fiicei, a resemnării soţului sau în scrisoarea fiicei către familie. Isabel Allende alternează memoria colectivă, loviturile politice, exilul cu drama familială încât cititorul nu are răgazul de a pune semn niciunui roman familial, nici unor memorii sau confesiuni, nici măcar unei radiografie a societăţii chiliene din timpul preşedintelui Salvadore Allende. El poate doar să citească în notă de roman un fragment dintr-o perioadă politică austeră în Chile, povestit pe înţelesul celor care doar din afară pot să înţeleagă dramele pe care nu le-au trăit.’

(Dan)

Pe Bookaholic, lucruri interesante despre Mihail Sebastian si proza lui, dincolo de “Jurnal”: În general, când spunem Mihail Sebastian, ne gândim automat la Jurnal, uitând că Sebastian a fost şi un talentat prozator. Dacă teatrul său a avut un succes constant, chiar şi în prezent punându-se frecvent în scenă Jocul de-a vacanţa sau Ultima oră, proza sa a fost văzută  mai degrabă ca o încercare nu pe deplin reuşită. Există însă o doză de autenticitate care întotdeauna mi s-a părut că salvează aşa-zisele carenţe (de pildă, aşa cum i-au reproşat numeroşi critici, un lirism prea accentuat).”

LuciaT scrie pe Ora de Cluj despre doua carti nou-aparute, Eroticon. Tratat despre ficţiunea amoroasă, de Mihaela Ursa si Cărarea cuiburilor de păianjen, de Italo Calvino. Despre pasiunea ei pentru autorul italian, scrie: “E primul roman al unuia dintre autorii mei preferaţi, care în ultimul timp mi-a fost chiar “de căpătâi”. Se cam termină o etapă pentru mine cu cartea asta, simt că am ajuns la capăt cu Calvino, aşa cum ajunsesem la capăt şi cu Vonnegut mai înainte. Încă nu mi-am găsit următoarea obsesie şi asta mă face să mă simt inconfortabil, ca şi cum aş fi rămas fără un ajutor important, fără ochelari sau fără încălţări, ceva de genul ăsta. Şi n-am nici un control asupra situaţiei, autorii de care să te ţii strâns nu pot fi căutaţi după vreo metodă, doar găsiţi din întâmplare – ca acul în carul de fân.”

(Jovi)

Contributori: Dan, Jovi

Articole similare

Betoniera (2011) – NexT 2013

Jovi Ene

Darul lui Serafim, de Simona Antonescu

Jovi Ene

Cu sânge rece, de Truman Capote

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult