Prin blogosfera literara Recomandat

Prin blogosfera literara (9 – 15 ianuarie 2012)

Tudor Banus scrie in ‘Observator Cultural’ despre ‘Aventura Stein-ilor’ expozitie despre si cu colectiile fratilor Stein, pe care eu am reusit sa o vizitez anul trecut la Muzeul de Arta Moderna din San Francisco (SFMOMA): ‘Se trece în revistă, de-a lungul sălilor, povestea – cu unele episoade dramatice – a acestei colecţii şi a protagoniştilor ei. Din păcate, nu sînt căutate şi cauzele psihologice care i-au împins pe aceşti evrei americanizaţi de trei generaţii, dar cu inima rămasă în Europa, să fie atît de atraşi de modernismul ce se năştea sub ochii lor. Dar cine poate descifra această misterioasă alchimie sufletească? Oare faptul că au fost tăvăliţi de sute de ani de Istorie şi de diverse interdicţii de a exersa cutare şi cutare meserie, i-a făcut atenţi la toate mutaţiile: tehnologice, sociale sau de mentalitate, plasîndu-i pe creasta valului, cu ochii aţintiţi spre orizont, scrutînd noutăţile ce nu vor întîrzia să apară…?’

Tot aici am remarcat un interviu luat de Florin Colonas lui Sammy Kinge, galerist parizian si expert in domeniul lucrarilor lui Victor Brauner cu titlul ‘Brauner a fost omul vietii mele’: ‘Să ştii că nu l-am cunoscut personal pe Victor. Eu am venit într-o practică la Galeria Alexandre Jolas, în 1968, or’ artistul murise încă din 1966…Înca din prima clipă, cînd am văzut la Jolas opera semnată V.B., m-am simţit teribil de atras de ea. Da, da, din prima clipă! Soarta a făcut să aleg Galeria Jolas. Puteam să fiu foarte bine în altă parte. Poate că şi altfel l-aş fi descoperit. Aici, însă, contactul a fost direct şi deosebit de puternic. Jolas deschisese galeria încă din 1954. Descoperirea lui Brauner a fost pentru mine un „coup de foudre“. Ulterior, am aflat de la Jolas multe despre el. Apoi am discutat, desigur, cu oameni care l-au cunoscut sau, pur şi simplu, cu persoane apropiate, fratele lui, Tedy, sau Gherasim Luca şi, bineînţeles, soţia sa, Jacqueline, mi-au relatat multe despre Victor.’

Marius Chivu recenzeaza pentru Dilema Veche cartea de portrete ‘Fanaticii’ semnata de Vlad Mixich. Pare a fi vorba despre o interesanta culegere de portrete ale unor contemporani a caror trasatura comuna este pasiunea si credinta: ‘„Oamenii pe care îi veţi întîlni în paginile următoare sînt uniţi prin devotamentul lor pătimaş faţă de o idee, un vis sau un proiect“.’ Portretul cel mai interesant din volum pare cel facut lui Dan Puric: ‘Cel mai problematic portret este însă cel al lui Dan Puric, singurul text, de altfel, în care jurnalistul nu consonează cu subiectul său şi în care îşi propune nu să descopere un om, ci să afle un răspuns: cum s-a produs convertirea? Contrastele sînt aici mari, căci Dan Puric se află într-un conflict pe tema retrocedării cu primarul orăşelului natal; matematicianul Liviu Ornea, tovarăş de armată, şi actorul Andi Vasluianu, fost elev, sînt ambii în dezacord cu evoluţia şi discursul actual al actorului; Vlad Mixich consemnează deopotrivă adoraţia lui Robert Turcescu şi referirea lui Andrei Pleşu la „sindromul de guru“ al lui Dan Puric, precum şi reacţia actorului… Jurnalistul nu-şi judecă însă în mod direct nici de data aceasta personajul (pe care-l însoţeşte la repetiţii, la conferinţe şi emisiuni TV), dar e suficient să-i consemneze vorbele şi reacţiile pentru a-i arăta impostura intelectuală, al cărei succes îl explică astfel (aceasta fiind una dintre puţinele „intervenţii“ pe aceste portrete): „Dan Puric e un fenomen. Fascinează. Dar nu fascinează prin talent, prin erudiţie sau genialitate. Ci prin credinţă. În DEX, credinţa este definită ca fiind convingere, siguranţă, certitudine. Certitudinea lui Dan Puric este creştin-ortodoxă. Fiind o certitudine, ea nu are nuanţe, simţul măsurii sau temeri. Are în schimb putere. Puterea credinţei care poate aprinde cărbunii mulţimii. Şi care, fiind o specie rar întîlnită în lumea de astăzi, fascinează. Şi aproape că nici nu mai e important dacă Dan Puric crede în stricăciunea paşapoartelor biometrice, în conspiraţiile oculte sau în vaccinurile malefice. E suficient să creadă. Şi asta fascinează mulţimea.“ Jurnalistul află şi răspunsul la întrebarea privind momentul convertirii actorului, dar misterul nu se dezvăluie pînă la capăt nici de această dată. Poate şi din această cauză Dan Puric este singurul personaj nemulţumit de portretul făcut.’

Aceeasi carte o recenzeaza si Alina Purcaru pentru Bookaholic. ‘Nu ştiu ce succes a avut pînă acum această carte, dar nu mă îndoiesc că va avea, din mai multe motive. În primul rînd, pentru raportul corect între informaţie şi opinie, rarisim în materialele jurnalistice care umplu astăzi presa cotidiană şi nu numai. În al doilea rînd, o dorinţă a de a fi şi de a scrie responsabil, conştient de regulile după care se construieşte un text bun, şi de a-ţi pune semnătura pe o poveste în care ai investit fără să arzi nici o etapă: nu se ia, adică nimic de bun, informaţiile se verifică, se dau telefoane, se petrece timp cu subiectul, se face, cum se spune, teren. E esenţial şi se vede.’

Tot sub semnatura lui Marius Chivu si tot in Dilema Veche am citit o recenzie care invita la lectura a cartii lui Iulian Tănase, ‘Oase migratoare’: ‘O carte de o aşa frumuseţe stranie n-am mai citit de la Şi Hams şi Regretel (2009) a lui Matei Florian. Comparaţiile dintre cele două cărţi pot părea, de la un punct încolo, forţate, dar, dincolo de stilistica elegantă şi de umorul special, există o premisă relativ asemănătoare. Dacă la Matei Florian citeam scrisorile unui bărbat către iubita pierdută, un bărbat izolat undeva în munţi şi în propria fantezie populată cu tot felul de pitici filozofi şi mucaliţi, la Iulian Tănase avem povestea unui Fotograf amator, aflat în pragul divorţului, care se întreţine cu sufletele reîncarnate a trei oase vorbitoare. Romanul lui Matei Florian evolua înspre o formă dramatică şi halucinantă de fantasy clinic, cum l-am numit la vremea respectivă, în timp ce romanul lui Iulian Tănase se conturează ca un poem secvenţial suprarealist, alternînd metafizicul şi senzualitatea de sorginte onirică…Scris elegant, sofisticat, cu ingeniozitate şi umor (multe pagini sînt memorabile), preocupat de limbaj, Oase migratoare este, cum spuneam, un roman poematic compozit, alcătuit din 108 (cifră sacră în spiritualitatea asiatică) secvenţe şi 30 de fotografii, unde filozofia este placată pe onirism (şi viceversa), iar poezia se naşte din orice, inclusiv din liste şi teorii. O carte stranie, frumoasă şi, mai ales, inedită.’

O tema abordata in mod consistent de colegul nostru Codrut Constantinescu este cea a calatoriilor efectuate in perioada interbelica de intelectuali de stanga europeni in Uniunea Sovietica si modul in care acestea au fost reflectate in cartile lor imediat dupa calatorie si mai tarziu cand unii dintre ei se dezmeticisera si se dezbarasera de iluziile despre ‘paradisul comunist’. O care extrem de interesanta a aparut pe aceasta tema la Humanitas sub semnatura lui Angelo Mitchievici – ‘Umbrele paradisului – Scriitori romani si francezi in Uniunea Sovietica’. Se refera la ea si Vladimir Tismaneanu pe blogul sau: ‘De la Romain Rolland şi Henri Barbusse la Panait Istrati, Alexandru Sahia, Geo Bogza, Zaharia Stancu, Mihail Sadoveanu, G. Călinescu şi Tudor Arghezi, descoperim în cartea lui Angelo Mitchievici o veritabilă panoramă a orbirii umane, a angajamentelor şi fervorilor puse în slujba unei iluzii. Într-adevăr, nimeni nu este mai orb decât cel care refuză să vadă. Ceea ce am numit cândva frenezia supunerii este tratată aici cu minuţioasă, aş spune chirurgicală rigoare. Universitar de aleasă ţinută, prozator, critic de film şi istoric al ideilor, Angelo Mitchievici nu scrie un rechizitoriu al unei pasiuni care azi, cu beneficiul distanţei, ne apare drept penibilă, absurdă, ridicolă. Şi totuşi, să nu uităm, în anii ’30, cum spunea François Furet, comunismul şi fascismul aveau un viitor. Erau amândouă religii politice incandescente, generau angajamente existenţiale. Aceste lucruri sunt spuse cu maximă claritate de Arthur Koestler în memoriile sale. Autorul marelui roman metafizico-politic Întuneric la amiază a fost el însuşi unul dintre cei magnetizaţi de promisiunea soteriologică a sovietismului. Ruptura sa cu bolşevismul a intervenit abia după procesele-spectacol de la Moscova şi, mai ales, după infamul Pact Ribbentrop-Molotov din august 1939.’

Un nou blog s-a nascut in aceasta saptamana, lansat de doi colegi de liste internetice, iubitori de poezie si dedicat poeziei romane clasice si traducerilor ei. Cum in aceasta saptamana sarbatorim ziua de nastere a lui Eminescu, mi se pare fresc ca prima postare este ‘Glossa’ si traducerea sa in franceza:

À tout cela tu restes de glace

Qu’on te convie, ou qu’on te leurre ;

Ce qu’est flot comme le flot passe,

N’espère pas et n’aie pas peur ;

Tu fais le compte et te demande

Ce qui est mal, ce qui est bien ;

Tout est vieux et neuf pourtant :

Le temps s’écoule, le temps vient.

(traducere Tudor Mirica)

Devoratorul de carti se ocupa de ‘Anvers’, primul roman al lui Roberto Bolaño, recuperat cum se intampla atunci cand viata si creatia scriitorului au fost curmate prea devreme: ‘Bolaño spunea că Anvers este singurul roman de care nu-i era rușine. Eu, personal, nu sunt de aceeași părere. Cred că e o carte pe care doar un mare iubitor al povestirilor și romanelor scrise în ultimii ani ai vieții de Bolaño poate parcurge Anvers fără să simtă că nu ia țeapă. Și eu sunt un iubitor. Așa că, dacă nu ați citit niciun Bolaño până acum, mai bine ați începe cu Convorbiri telefonice sau cu O stea îndepărtată până să treceți la Anvers.’

(Dan)

Neobositul si talentatul Radu Oltean ne-a adus de curand pe art-historia, informatii si fotografii noi privind Podul Carol I de la Cernavoda: “Articolul nu are text mult. Imaginile vorbesc de la sine.” Iar imaginile se concretizeaza intr-o “serie extraordinara provenind din colectiile cabinetului de Stampe al Academiei Romane ce prezinta etapele santierului construirii Podului de peste Dunare Fetesti-Cernavoda.

Continuam periplul pe Strada Franceza impreuna cu  “Istorioare bucurestene” si ghidul nostru dna. Silvia Colfescu. Minunatii “pe care le poţi găsi pe strada Franceză: capac vechi de canal, cu stema Bucureştilor cu Sf. Dumitru şi cu vulturul cruciat”, detalii decorative si vesti bune privind reabilitarea unor cladiri.

Din nou pe blogul lui Dan-Liviu Boeriu unde citim despre volumul aparut la Polirom, “Carti sau tigari”, al lui George Orwell, in care este vorba “despre dorinţa lui aproape aritmetică de a găsi explicaţii plauzibile pentru faptul că oamenii nu mai citesc”: “Cartea lui Orwell e o colecţie de eseuri/articole de ziar care tratează probleme diverse, toate, însă, circumscrise condiţiilor sociale în care suntem nevoiţi (mă rog, era nevoit) să ne ducem existenţa. În Cărţi sau ţigări el face, de pildă, demonstraţia matematică a faptului că scuza “nu citim, pentru că sunt scumpe cărţile” este palidă. Şi încheie: “în cazul în care consumul nostru de carte va rămâne la fel de scăzut ca şi înainte, cel puţin haideţi să recunoaştem că asta e din cauză că lectura e un mod de petrecere a timpului liber mai puţin interesant decât luptele de câini, filmele sau crâşma şi nu deoarece cărţile, fie ele cumpărate sau împrumutate, sunt prea scumpe” (p.14).”

Patrimoniul industrial al Bucurestiului ne este adus in aceasta saptamana de Raiden pe Rezistenta Urbana. Un articol bogat ilustrat si comentat, despre arhitectura industriala bucuresteana.

Pe blogul „nemirabooks.ro” am citit recenzia volumului „Prabusirea satanei” al savantului francez Rene Girard. Recenzentul Emilian Dranca ne spun ca „prin Caderea Satanei Rene Girard prezintă o situaţie excepţională în istoria religiilor şi anume, momentul în care mecanismul mimetismului şi al violenţei sacre eşuează. Savantul francez a dezvoltat pe parcursul mai multor lucrări aspectul violent al sacrului şi al religiilor. Această violenţă a imortalizat-o pe baza sistemului imitaţiei omniprezent în orice civilizaţie. Violenta – atât colectivă cât şi individuală – din cadrul societăţilor şi, mai ales violenţa ce are la origini un caracter religios sunt cauza acestui sistem imitativ (mimetic).”

(Delia)

Constantin Pistea ne recomanda pe blogul sau un autor si o carte, despre care spune ca este pe nedrept ignorat, Ingerul incalecat, de Radu Aldulescu: “Îl recomand pe Aldulescu, pentru că, din ce cunosc eu contemporan, el figurează cu aldine pe lista scurtă a Scriitorilor. Părerea mea. Şi mă mir cum de, până să scriu eu despre ultima lui carte (o variantă updatată a ediţiei publicate în 1997, la Editura Phoenix), nimeni nu a adus-o în discuţie.”

Rontziki a citit si recenzat o carte despre care se tot discuta in ultima vreme in blogosfera, o carte pe care o vom cauta si noi, desigur. Este vorba de Intriga matrimoniala, de Jeffrey Eugenides: „Ceea ce-i reproşez cumva lui Eugenides este tonul extrem de serios al romanului, absenţa ironiei (nu totală, dar oricum, prea puţină) şi faptul că personajele sunt cam lipsite de simţul umorului. Totul este grav şi confuz… Chiar dacă nu m-am declarat impresionată, lectura a fost plăcută şi am regăsit şi idei faine şi autentice în Intriga matrimonială.”

Ionuca a citit o carte romaneasca deja clasica, pe care am rasfoit-o si eu prin liceu, dar pe care am abandonat-o destul de repede, nu mai stiu care a fost motivul. Ea ne recomanda sa citim „Groapa” lui Eugen Barbu: „De la Moromeții încoace n-am mai dat peste o carte atât de… românească. În Moromeții m-am regăsit în lumea satului, iar în Groapa am descoperit mahalaua bucureșteană. Fascinantă lume! Săraci oameni! Groapa (de gunoi a) lui Ouatu este locul unde încep să își cumpere pământ și să-și ridice case din chirpici sau din scânduri ceferiști și alți muncitori din București. Pământul e ieftin, că doar e în mahala, dar ce contează, important e să fie al tău. E o lume destul de dezolantă: copiii umblă mai mult dezbrăcați, bărbații se trezesc cu noaptea-n cap și unii străbat tot orașul ca să ajungă la muncă, femeile robotesc toată ziua, dar tot mai primesc câte-o mamă de bătaie de la soț.”

(Jovi)

Contributori: Dan, Delia, Jovi

Articole similare

Taxi Driver (1976)

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefilă (14 – 20 noiembrie 2016)

Jovi Ene

The Wizard of Oz (1939)

Jovi Ene

3 comments

codrut 16 ianuarie 2012 at 14:44

Multumesc pentru semnal, habar nu aveam de aceasta carte care mi-a retezat orice chef de a mai face cautari in aceasta directie. Speram sa fiu primul pe aceasta felie dar uite ca altul a fost mai sprinten. O deosebire importanta cred ca e faptul ca eu ma refer si la lumea anglofona spre deosebire de Mitchevici care vad ca se concentreaza doar asupra romanilor si francezilor (ca si mine). Fir-ar sa fie! D-aia nu mi-a raspuns Humanitas la oferta mea!Pile grele, V.T…

Reply
Dan Romascanu 16 ianuarie 2012 at 14:53

Pe Mitchievici eu il stiam de la cronicile de film de la Romania Literara. Nu i-am citit cartea, dar nu cred ca trebuie sa renunti. Poate ca trebuie intr-adevar sa adaugi mai mult material legat de scriitorii de limba engleza si germana. Din contra, cartea lui Mitchievici poate deschide interesul in legatura cu aceasta tema, si alte edituri pot deveni mai interesate.

Reply
codrut 17 ianuarie 2012 at 08:56

Cam asa ma gandeam si eu, poate Curtea Veche va fi interesata, cine stie. Cred ca a muncit la aceasta caramida de ani buni, a beneficiat din cate am inteles, din prefata si de burse. S-a dedicat. Eu, ce am facut, am facut din cioburi si resturi insa, se stie, uneori ies omlete bune din resturi! (mi-am adus aminte cum Walter Duranty prelua in timpul foametei din Ucraina si nu numai zicala pur sovietica : “domle, nu poti face omleta fara sa spargi oua!”

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult