Prin blogosfera literara Recomandat

Prin blogosfera literara (18 – 24 februarie 2013)

book-pileDespre ‘Salvarea revistelor USR’ scrie in Romania Literara Gabriel Chifu: ‘Ce salvare există pentru revistele Uniunii Scriitorilor? Este limpede, efortul disperat al câtorva oameni din conducerea Uniunii Scriitorilor de a le salva nu eprezintă decât o rezolvare de moment, precară. Adevărata soluţie este una singură. Intervenţia statului, care să recunoască valoarea acestor reviste şi să le trateze drept ceea ce sunt, instituţii de cultură importante pentru configuraţia spirituală a acestui popor. Iar această recunoaştere trebuie să însemne bugetarea sigură şi permanentă a acestor reviste, prin intermediul Ministerului Culturii, aşa cum sunt bugetate bibliotecile, muzeele, casele de cultură, teatrele etc. Suma totală necesară pentru un an de zile este de aproximativ 2 500 000 de lei, adică o jumătate de milion de euro. Doar atât. O sumă derizorie, în comparaţie cu beneficiile. Dacă statul român nu găseşte aceşti bani sau nu este dispus să dea aceşti bani pentru o asemenea cauză, atunci, oricât de sumbru ne-ar fi viitorul, nu avem dreptul să ne plângem, îl merităm. ‘

Ultima parte a interviului in serial dat de Andrei Plesu la adevarul.ro se refera la conditia de blogger: ‘ „Adevărul“: Ce înseamnă condiţia de blogger pentru dvs.? Andrei Pleşu: Am reflectat puţin înainte de a accepta propunerea generoasă a blogului adevarul.ro. Mi s-a făcut pur şi simplu invitaţia să intru în joc. Am intrat, destul de rapid, însă eu, personal, nu sunt mulţumit de mine în această nouă regie, pentru că, sincer vorbind, constat că nu fac ceea ce bănuiesc că face un blogger clasic. Dacă eu am înţeles bine subiectul, bloggerul e mult mai reactiv, intră într-un fel de circuit al replicilor, al ideilor în care e foarte prezent. Nu e vorba de a oferi un articol, aşa cum am făcut-o în restul vieţii mele şi pe urmă a lăsa să curgă pe forum diverse opinii, fără să mă simt obligat să dau răspuns fiecăruia. Mă simt vinovat, din punctul ăsta de vedere, că nu am asumat rolul ăsta în toate elementele lui. În fond, livrez săptămânal un text.  M-au prevenit unii prieteni, mai tineri şi mai avizaţi când am zis „da“… „Păi, vedeţi că e alt statut, statutul de blogger decât statutul de articlier.“ Îmi dau seama că aşa e. Pe de altă parte, recunosc că mi-ar fi foarte greu să încep să răspund fiecărei reacţii pentru că asta mi-ar lua tot timpul. Atunci, mi-aş schimba destinul, aş deveni blogger şi nimic altceva. Este o ocupaţie care „mănâncă“ foarte mult timp. Îmi dau seama că pentru mulţi e o ocupaţie care vindecă de singurătate. Asta nu e puţin lucru, deşi e o vindecare cu mai multe tăişuri. Creează şi un fel de logoree, un fel de promptitudine vidă la orice subiect, la orice temă, la orice autor.’

daniel cristea enacheDaniel Cristea-Enache inaugureaza la Romania Literara o noua rubrica pe care eu o voi urmari in varianta sa internetica:  ‘Din această perspectivă văzând lucrurile, într-o continuitate literară şi critică pe dedesubtul diferenţelor marcate de regim politic, mi-am propus să scriu şi pe marginea unor cărţi despre care nu se mai scrie şi nu se mai vorbeşte: decât rareori, în cercuri de specialişti, în câte o lucrare de doctorat sau la un colocviu dedicat. Rubrica lunară pe care am propus-o României literare (mulţumesc redacţiei pentru generozitatea de a o fi acceptat) va aduce într-o discuţie de critică şi istorie literară cărţi a căror semnificaţie depăşeşte momentul în care au fost publicate. Cărţi bune şi foarte bune, unele excepţionale, care fie au fost reeditate în colecţii de Opere, fie n-au mai fost reeditate deloc; şi care, prin urmare, nu au mai putut fi receptate decât prin cronici ale ediţiilor ori prin comentarii sintetice. Astfel, Democraţia naturii, cartea lui Mircea Dinescu asupra căreia mă voi opri luna viitoare, a apărut în 1981 la Editura Cartea Românească şi a mai văzut lumina tiparului după 1990, fiind cuprinsă în Opera poetică, I-II (Editura Cartier, 2005), despre care am scris. Însă un text critic acoperind o întreagă operă, cu evoluţia poetului de-a lungul ei, diferă sensibil de un text aplicat pe una dintre cărţile ce compun această operă – şi în care analiza versurilor se desfăşoară pe un spaţiu mai larg. Pe de altă parte, situaţia este diferită şi de cea a receptării de primă instanţă, printr-o cronică literară, a unui volum de versuri nou. Nu va mai fi vorba de o primă întâlnire cu o carte, ci de o relectură şi o revizitare a ei, critică. Surprizele mai puţin plăcute ale cronicarului literar (cărţi promovate puternic şi care se dovedesc baloane de săpun editorial) sunt excluse, întrucât pre-selecţia, aici, poate fi făcută. Voi alege numai cărţi importante, care să onoreze o rubrică, precum Cartea românească şi care să reziste, cu brio, unui examen analitic minuţios. ‘

Si daca suntem la Daniel Cristea-Enache pe care il apreciez si ii urmaresc scrisele cu ajutorul Internetului, iata si un fragment din interviul lunii la liternet.ro al carui interlocutor este Mircea Vasilescu: ‘DC-E: Care era, în opinia dvs., culoarul de onestitate pentru un intelectual român, în timpul socialismului real? Aversiunea faţă de familia domnitoare Ceauşescu transformase acest culoar într-un adevărat front scriitoricesc? E nevoie de o dictatură pentru ca intelectualii români să fie solidari? Este suficient ca societatea să se democratizeze, pentru ca ei să se nege şi să se excludă reciproc? Mircea Vasilescu: Objection, your Honor! Am folosit expresia “chingile dictaturii” nu ca să mă distanţez ironic (astea sînt interpretări subtile de-ale d-voastră, de-ale criticilor literari…), ci ca să mă fac înţeles mai bine. Cuvintele “mari” de care spuneţi s-au fleşcăit prin abuz. Cum era să spun? “Teroarea dictaturii?” Păi se spune aşa de ani întregi, şi la ce-am ajuns? La un procent mărişor din populaţie care crede că pe vremea lui Ceauşescu era mai bine. Să ne amintim formula cvasi-oficializată care se folosea în primele luni ale lui 1990 cînd era vorba despre cuplul Ceauşescu: dacă voiai să arăţi că eşti anticomunist şi că te distanţezi de regimul trecut, nu dădea bine să pronunţi numele dictatorului, trebuia neapărat să spui “odiosul dictator şi sinistra lui soţie”, ca o formulă ritualică. Prin repetare papagalicească, “odios” a devenit un cuvînt slăbuţ, cine se mai cutremură la auzul lui? Şi exemplele pot continua. Aşa că am găsit asta cu “chingile”, m-am gîndit că e mai clar, pricepe omu’ mai bine că regimul ăla ne cam (con)strîngea… Într-o cultură ca a noastră – unde obişnuinţa de a citi printre rînduri e mai tare decît obişnuinţa de a citi pur şi simplu – metafora sau sensul figurat pot fi uneori mai clare şi mai precise decît cuvîntul “ce exprimă adevărul”.’

cronicile-genocidului_1_fullsizeSi daca suntem la Daniel Cristea-Enache, il gasim si intr-un loc putin neasteptat, la catavencii.ro unde in rubrica ‘Bibliomania’ scrie despre ‘Cronicile genocidului’ al lui Radu Aldulescu, care isi asteapta randul la lectura si pe raftul meu: ‘Școala prozei lui Aldulescu este puțin diferită de programa obligatorie. Ea presupune stagii prin aresturi, pușcării, ospicii, o vastă experiență a sărăciei, a umilinței, a foamei; și totodată o vitalitate uimitoare a fibrei protagonistului, care trece prin toate încercările pentru a supraviețui, naratologic, la final. Precumƒ într-un titlu al Norei Iuga, inima acestei proze – deopotrivă realistă și poetică – este ca un pumn de boxeur căutînd cititorul plictisit și făcîndu-l să se aplece, atent, foarte atent, pe fiecare fragment.’

Florin Irimia este autorul ‘Ferestrei intunecate’ pe care am recenzat-o si eu aici. Un nou interviu al sau apare la ‘Suplimentul de cultura’: ‘ Si in romanul de debut, Defekt, si in acesta de acum, O fereastra intunecata, construiesti in jurul Bucurestiului, al Romaniei o atmosfera intunecata, apasatoare, tensionata. E asa de rau sa traiesti in Romania? FI: Raspuns scurt: nu e. Raspuns lung: depinde cine esti, cum te numesti. Pentru unii, cum ar fi politicienii nostri, cei mai multi dintre ei, imi inchipui ca e foarte bine sa traiasca in Romania. Pentru mine sigur nu e, si asta se reflecta in viziunea sumbra pe care o am despre lumea care ma inconjoara. Dincolo de asta, viziunile sumbre fac parte din apanajul multor scriitori, inclusiv al celor ce traiesc in culturi mult mai avansate economic si cultural decit a noastra. As merge pina la a sustine ca viziunile sumbre (nu neaparat prezentate in utopii negative) sint chiar o obligatie a scriitorului, altfel, daca ne lasam pe mina creativilor din publicitate, fericirea e tot timpul la o aruncatura de bat…’

Dora Constantinovici de la BookMag scrie despre romanul ‘Miramar’ al scriitorului egiptean laureat al Premiului Nobel Naghib Mahfuz: ‘La televizor sunt știri și imagini despre protestele din Egipt, despre Frăția Musulmană, despre o nouă revoluție egipteană. Miramar spune câteva povești despre o altă revoluție care a avut loc acum mai bine de jumătate de secol. Totuși, nu poți să nu observi că actorii principali par să fie într-un fel aceiași. ‘

(Dan)

unde-sint-eu-in-toata-povestea-astaOana Grecea scrie despre cartea lui Emir Kusturica, “Unde sunt eu in povestea asta?“, despre care am scris si eu pe blogul nostru: “Volumul de față nu este o deloc o poveste a filmelor sale, ci mai degrabă o amintire a copilăriei și tinereții, a prietenilor, o evocare a figurilor familiare și relațiilor cu părinții săi, toate în contextul politic al anilor 1970-1980.  Kusturika spune: „În lipsa uitării, am putea oare să mai deschidem ochii spre ziua de mâine? Uitarea este aceea care alină durerea unei iubiri pierdute“.”

Dacă am ratat saptamana trecuta recenzia distopiei „Portocala mecanica” a lui Anthony Burgess, nu ezit sa o semnalez saptamana aceasta. Tomata cu Scufita a scris despre carte: „Portocala mecanică e o carte în care violența e celălalt personaj principal. Sânge, bătăi, violuri, jafuri, toate încununate cu plăcerea de a le savârși și cu frica victimelor – asta-i atmosfera în care se desfășoară 80% din acțiunea cărții. Și totuși, nu lăsați nici „detaliul” ăsta să vă descurajeze. Pentru că adevărata esență a ei stă în subiect, în mesaj, în ideea în jurul căreia se construiește.”

(Jovi)

Contributori: Dan, Jovi

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-„Un barbat intra in camera”, de Nicole Krauss

Lumea secreta a nomenclaturii”, de Vladimir Tismaneanu

Bono. Biografia”, de Laura Jackson

ABC-ul bunelor maniere”, de Natalia Ciub

Interviu în exclusivitate Simona Sora

Articole similare

Sunt o babă comunistă (2013)

Jovi Ene

Cars 2 (2011)

Jovi Ene

Săptămâna Pedro Almodovar: Carne tremula (1997)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult