Prin blogosfera literara Recomandat

Prin blogosfera literara (17 – 23 ianuarie 2011)

In Suplimentul de Cultura, Cristina Hermeziu ia un interviu compozitorului si dirijorului de origine romana Vladimir Cosma care traieste la Paris. La intrebarea ‘N-ati fost chemat la Bucuresti?’ Cosma raspunde ‘Niciodata de o maniera concreta, efectiva si serioasa. Tot timpul mi se fac propuneri, dar cu toate acestea cind se ajunge la problemele financiare sau legate de solisti, de organizare, lucrurile se dilueaza si dispar incet. Si acum am un proiect cu Filarmonica de la Bucuresti pentru un concert la inceputul lui iulie 2011 la Ateneu. Directia m-a contactat si astept sa se concretizeze. Dar prima concretizare in legatura cu Romania este acest spectacol la Institutul Cultural Roman de la Paris care pentru mine este intr-o oarecare masura prima mea intoarcere in Romania.’

In Observatorul Cultural continua retrospectivele anului 2010. Am retinut-o pe cea legata de muzica romaneasca pop, rock si folk semnata de Mihai Plamadeala. ‘Anul 2010 a însemnat din punct de vedere discografic apariţia a nici o sută de albume româneşti de pop, folk şi rock, care pot intra în discuţiile pentru un top. Din acest punct de vedere, nu s-a schimbat nimic în ultimii douăzeci de ani. Înregistrăm în continuare tendinţa de scădere a nivelului mediu, în special în zona “plutonul de mijloc”, semnalată cu începere din anii ’90. Pe de o parte, formaţiile care reuşesc un prim album promiţător au ulterior un recul, pe de alta, pe fondul prăbuşirii pieţei de CD-uri (cauzate de piraterie) şi al ieftinirii sesiunilor de studio, numărul diletanţilor ce lansează albume este în continuă creştere. Acest fapt are şi o latură pozitivă: abandonarea cutumei prin care, datorită accesului la resurse media, se cîştiga un (re)nume nemeritat în domeniul artistic.’

In acelasi numar, Cezar Gheorghe scrie despre un volum de poezie despre care am mai auzit deja multe semnale pozitive ‘cartea Alcool’ al lui Ion Muresan. ‘Trebuie să mărturisesc, de la bun început, că am o admiraţie pentru modul în care Ion Mureşan şi-a croit drumul în literatură. Publicînd numai două volume de poezie, Cartea de iarnă (1981) şi Poemul care nu poate fi înţeles (1993), poetul a devenit unul dintre cele mai importante nume ale poeziei contemporane. Mi-a plăcut întotdeauna această atitudine a poeţilor care au avut curajul de a tăcea atunci cînd nu au mai avut nimic de spus, spre deosebire de scriitorii care se ambiţionează să publice o carte în fiecare an sau la doi ani, doar pentru a fi prezenţi în conştiinţa publicului cititor. Pe de altă parte, Ion Mureşan este cît se poate de prezent la festivalurile de poezie, la colocviile de literatură sau la dezbaterile despre literatura contemporană. Mi-a plăcut întotdeauna modul direct, imprudent chiar, de a spune lucrurilor pe nume, fără grijă pentru propria persoană sau pentru propria imagine. Îmi plac oamenii de acest tip, care sacrifică orice complezenţă atunci cînd într-o încăpere se strecoară ipocrizia. Aceste calităţi, dar mai ales cele două volume de poezie publicate în 1981 şi 1993 au făcut din Ion Mureşan un model al poeţilor din ultimul val, aşa cum demonstrează şi cooptarea sa în redacţia revistei Poesis Internaţional, publicaţie care îşi propune promovarea poeziei contemporane de pe cît mai multe meridiane’

In Dilema Veche Aron Biro scrie sub titlul ‘Spuma jazzului romanesc?’ despre un CD aparut la Soft Records: ‘Deşi sună ca o înregistrare radiofonică, Premiile jazzului românesc – 2010 este un disc adevărat publicat de Soft Records cu titlu de best of naţional, selecţie şi decizie puse în răspunderea fundaţiei Muzza (www.fundatiamuzza.ro), de altfel stimabilă în strădania de a promova jazzul românesc. Gala a avut loc în aprilie, premiile fiind argumentate prin recitaluri ale laureaţilor, la Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”. Printre premianţi s-a numărat chiar Casa de discuri Soft Records, recunoscută pentru pasiunea sinucigaşă de a publica şi susţine un gen muzical care nu e chiar autosustenabil financiar prin părţile noastre. Artiştii prezenţi pe acest album sînt: Funk Factory, Alexandru Pădureanu, Sorin Zlat Trio, Alex Atanasiu, Lucian Maxim, Alexandru Man, Sorin Romanescu, Nicolae Simion, Zoltan Boros, Marius Popp Quartet şi Laurenţiu Moise Quartet.’

In acelasi numar la rubrica de film Andrei Gorzo gloseaza in jurul filmului ‘The Social Network’ care incepe sa se contureze ca unul dintre favoritii cursei pentru Oscaruri in acest an. Intre diferitele aspecte legate de relatia intre autorii filmului, eroul actiunii si inventiile sale am retinut finalul: ‘Sorkin (Aaron Sorkin – scenaristul filmului), care în interviuri şi-a mărturisit mefienţa în privinţa Internetului, dă acestei mefienţe o formă retorică subtilă: inventînd Facebook-ul, eroul redefineşte prietenia; pe de altă parte, eroul ne e prezentat ca un om incapabil de prietenie; ce spune asta despre invenţia lui?’

‘Observatorul Cultural’ relateaza despre evenimentul petrecut la Cineclubul săptămînal “Luni de film” de la Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR) pe 17 ianuarie in care regizorul Liviu Ciulei si actorul Victor Rebengiuc au prezentat unul dintre filmele clasice ale cinematografiei romanesti – ‘Padurea Spanzuratilor’: ‘Ultima scenă (masa tăcerii), pe care reputatul critic şi istoric de cinema a numit-o “sublimă”, a fost inventată la filmare. “Le-am spus celor din echipă: <<Vreau să facem scena asta aşa, pentru că vreau să iau premiu la Cannes.>> La care toţi şi-au zis: <<A-nnebunit Ciulei!>> Şi cred că este cea mai bună scenă pe care am regizat-o vreodată.’

(Dan)

Prin peregrinarea mea (prea scurtă în această săptămână) prin blogosfera românească, atenţia mi-a fost atrasă de un subiect comun, de apariţia unei noi emisiuni la postul public de televiziune în fiecare duminică la ora 18. Este vorba de o emisiune de 50 de minute a oamenilor de cultură Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu. Iată ce scrie Gingaşia, pe blogul unde am vazut prima dată această ştire: La 50 de minute cu Plesu si Liiceanu, telespectatorii TVR 1 vor putea urmari duminica, de la ora 18.00, subiecte precum: Despre speranta, Despre prostie, Merita sa faci binele?, Ce inseamna sa gandesti pe cont propriu?, E bine sa faci politica?, Ce faci cu viata ta?, De ce calatorim?, De ce invidiem?, Ai nostri tineri, Ce facem cu copiii nostri?, E buna democratia?, De ce citim?, Multumesc, domnule Profesor, Despre impostura, Oamenii pe care i-am cunoscut, Cain si Abel, Ce regretam?, Ochiul strainului etc.”

Alex Molodovan reciteşte “Rime despre viaţă şi moarte” şi concluzionează: “E un roman rar care cred, simt, ştiu, frizează perfecţiunea. Doar un mare scriitor poate scrie astfel. Totul e pus exact acolo unde trebuie să fie: nici mai la dreapta, nici prea la stânga; nici prea aproape, nici prea departe. De orice. Cuvintele lui Amos Oz par să posede strania calitate de a exprima întocmai ceea ce autorul lor a dorit să exprime. Iar asta, vă rog să mă credeţi, e o calitate care se întâlneşte mult mai rar decât v-aţi aştepta – şi decât ar trebui. Rime despre viaţă şi moarte e preferata mea dintre scrierile acestui mare scriitor israelian care mă cucereşte iremediabil pe măsură ce ajung să-l aflu – şi să-l cunosc – tot mai bine.”

Liviu Drugă ne readuce aminte de superbul proiect “Pariu pe prietenie”, recomandat pentru pasionaţii de cultură, pentru iubitorii de muzică folk şi poezie: “Să asculţi muzica (pop-) folk  şi poezie în beciul unui club bucureştean, azi, când crizele economice şi personale îngroapă speranţe de tot felul, pare un salt într-o altă lume: paralelă, extra-terestră, intra-senzorială şi ultra-spirituală. Oameni de toate varstele şi de toate sexele, la costum (unul singur) sau în geci de motor, majoritatea în discrete veşminte, bând delicat sucuri sau beri puţine… Toţi veniseră acolo, în clubul Mojo Music de pe Gabroveni doar pentru muzică şi poezie. Dacă nu aş fi fost acolo, nu aş fi crezut că un numar atât de mare de oameni, contemporani cu posturi tv ca OTV sau Manele TV, cu politicieni care mint de ingheaţă apele şi când afară sunt plus 10 grade, nu aş fi crezut, ziceam, că atât de mulţi oameni pot aplauda frenetic după citirea unei poezii.”

(Jovi)

Contributori: Dan, Jovi

Articole similare

En kärlekshistoria (1970)

Jovi Ene

Prin blogosfera literara (9 – 15 iunie 2014)

Jovi Ene

Burn After Reading (2008): un film, doua pareri

Dan Romascanu

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult