Prin blogosfera literara

Prin blogosfera literară (7-13 septembrie 2020)

Topul celor 10 romane de dragoste istorice alese de blogul 'Carturesti' se deschide cu romanul lui Heather Morris 'Calatoria Cilkai' in colectia 'Raftul Denisei' a editurii Humanitas Fiction: 'Cilka are doar optsprezece ani când este acuzată că a colaborat cu naziștii și condamnată de Statul Sovietic la cincisprezece ani de muncă silnică în Gulagul Vorkuta. Ajunsă în Siberia, Cilka descoperă că există obstacole mai mari decât amenințarea camerei de gazare și cruzimea ofițerilor SS. Dar Cilka reușește, în ciuda tuturor lucrurilor și ororilor la care este supusă, să trăiască, să lege prietenii pe viată și să-și întâlnească marea dragoste. Cartea Călătoria Cilkăi este o mărturie cutremurătoare despre iubirea care poate vindeca răni, o istorie a unui destin sfărâmat de două ori, dar în care personajul principal și-a găsit curajul de a lupta în continuare. O poveste care îți amintește că, și în mijlocul celui mai mare rău, binele poate prinde rădăcini.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (24-30 august 2020)

Pe blogul Carturesti am găsit un top 15 al 'celor mai frumoase cărți de aventură pentru cei care au adrenalina în sânge'. Între ele și aceasta carte semnată de Nathaniel Philbrick și publicată de editura Corint: 'Tragică, plină de aventuri, acțiune și mister, În inima mării spune povestea reală care stă la baza celebrului roman, Moby Dick. Este, totodată, și o incursiune captivantă în viața și tradițiile vânătorilor de balene din Nantucket. În 1820, nava Essex este atacată și scufundată de un cașalot înfuriat, iar echipajul își începe lupta pentru supraviețuire în apele tulburi ale mării. Cartea îi surprinde pe temerarii vânători de balene pe toată durata tragediei, trecând printr-un larg spectru de emoții, de la curaj la frică, de la deznădejde la acceptarea sorții.  În inima mării este o carte care merită citită fără a mai sta pe gânduri, pentru că îți arată partea întunecată a aventurilor pe mare.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (3 – 9 august 2020)

Veronica Rozenberg publica la 'Baabel' un articol documentat si detaliat avand ca tema 'Rețelele de Socializare'. Articolul este interesant, documentat, și în mare parte corect, chiar dacă s-au strecurat si cateva erori. 'În contextul izolării impuse, cu intermitenţe, deja de jumătate de an, spaţiile virtuale ar putea să le înlocuiască tot mai mult pe cele reale, de care ne-am bucurat până acum. În lumea virtuală utilizatorii folosesc adeseori un avatar prin care interacționează cu ceilalți oameni, așa cum o fac și în viața reală. Ei intră într-o lume care o copiază pe cea reală, dar este o lume diferită. Parte dintre noi, care sunt deja în pantă de coborâre din lumea pe care, tind să cred că majoritatea am iubit-o și încă o iubesc, cu toate tarele și problemele cu care ne-am confruntat, ar dori, poate, ca “monstruleţii” imaginaţiei, ce progresează în invadarea spaţiilor diverse, să rămână puţin în urmă. Dar, nefiind o optimistă, s-ar putea să greşesc.' Aștept cu interes continuarea promisă. (mai mult…)

Prin blogosfera literară (27 iulie – 2 august 2020)

Ce vom citi in luna august? Adriana Gionea de la 'Postmodern' ne propune nu mai putin de 40 de carti noi. Printre ele: 'Biblioteca de pe Lună este o poveste de dragoste ce leagă Barcelona de spaţiul cosmic. Iubirea se înfiripă între Verne, un specialist în limba sanscrită, și Moira. Ea este angajata primei staţiuni turistice de pe Lună, fiind responsabilă de telecomunicaţii. Verne va face orice pentru a putea ajunge pe Lună, în staţiunea construită de un magnat indian. Biblioteca de pe Lună va fi surpriza verii pentru fanii autorului Francesc Miralles, devenit faimos datorită romanelor Iubire cu “i” mic și Wabi-Sabi.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (20 – 26 iulie 2020)

Radu-Ilarion Munteanu (rim) scrie pe blogul sau despre volumul de povestiri al scriitoarei Andrea H. Hedeş 'O întâlnire pe strada Hazard' aparut la Editura Neuma: 'Deja  uzuala avertizare auctorială asupra caracterului întâmplător al unor similituini de nume, personaje, evenimente şi locuri provoacă cititorul înainte de a citi prima frază. Îl provoacă la a recunoaşte posibilele false coincienţe. Sau cel puţin a paria pe eventuale recunoaşteri. Şi ocazia se prezintă din primele pagini. O stradă care porneşte de la gară spre centru şi traverează un râu pe un pod. La prima vedere o structură banală. Probabil sunt destule oraşe în ţară (tutuşi nu în alta) unde există aşa ceva. Ba chiar presupusul paralelism dintre calea ferată şi apa curgătoare ce traversează oraşul ţine de uzual. La fel situarea excentrică a gării. Dar sună imeiat un clopoţel. Cititorul e atenţionat. Strada cu pricina se numeşte… Hazard. Element principal al titlului romanului. Gara îşi încheie rolul. Nu se va mai întâmpla nimic în jurul gării. Dar se vor întâmpla multe pe pod. Numit Podul de fier. Majoritatea în întâmplări repetitive, bănuite după prima intre ele a fi vis, de către chiar eroină. Şi toate fiind confirmate a fi vise înainte e final.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (13 – 19 iulie 2020)

Radu Ilarion Munteanu (a.k.a rim) scrie pe blogul sau despre romanul 'Jocul' semnat de Emil Lungeanu si aparut la editura Hoffman: 'În interviul acordat cotidianului Jurnalul, cu o zi înainte de disponibilitatea romanului (vândut odată cu ziarul, înainte de a intra în librării), scriitorul mărturiseşte că prima versiune a romanului o scrisese între 1999 şi 2001. Ceea ce explică unele trimiteri. Dar mai ales accentuează aspectul central – nocivitatea jocurilor pe calculator. Căci dacă efectul alienant a unui asemenea joc e văzut la nivelul la care e văzut pentru vremea respectivei versiuni nepublicate, e lesne de imaginat cum viziunea autorială l-ar putea extrapola la prezentul publicării. Căci pentru evoluţia tehnologică 20 de ani sunt secole.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (6 – 12 iulie 2020)

Sever Gulea scrie la blogul 'Libris' despre 'Balul Nebunelor', romanul Victoriei Mas aparut in traducere la editura Pandora M: 'Victoria Mas surprinde cercul vicios de reconfirmare al patriarhatului:  eticheta de bolnav psihic, de isterică dublează practic stigma limitativă a faptului de a fi femeie (faptul de a fi femeie le așază pe exponentele genului într-o zonă fragilă în care se poate dispune de ele, economic, financiar)  și le dublează practic vulnerabilitatea: pacientele internate riscă să fie abuzate mult mai ușor, iar rezultatele abuzului (adesea în forma unor traume emoționale, manifestate conversiv) nu fac decât să reconfirme gravitatea bolii psihice de care sufereau, pe care medicii o diagnosticaseră de la început.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (29 iunie – 5 iulie 2020)

Adela Dinu scrie la 'LaPunkt' despre „2084. Sfârșitul lumii” de Boualem Sansal aparuta in traducere la Editura Humanitas: '„2084” este o metaficțiune distopică, punctul de convergență al distopiilor reunite în cadrul imaginarului diurn al genului. Oceania lui Orwell și Galaadul lui Margaret Atwood se reunesc în cetatea lui Dumnezeu, totalitarismul abistanez. Stalin îl întâlnește pe Dumnezeu și amândoi descoperă că au multe lucruri în comun. Imaginarul acestei distopii religioase este extrem de complex și, pe alocuri, prolix sau caricatural. Substanța narativă este sufocată de ample pasaje descriptive, menite să configureze o topografie distopică minuțios cartografiată și perfect inteligibilă. ...Distopia imaginată de Boualem Sansal este una dintre cele mai teribile imaginate vreodată. Individul este la cheremul unor forțe obscure, pe care nu poate și nu știe cum să le controleze.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (22 – 28 iunie 2020)

Stelian Tanase marcheaza pe blogul sau ziua de nastere a lui Sergiu Celibidache cu un articol pe marginea cartii lui Klaus Lang „Celibidache si Furtwangler”, aparuta la editura Humanitas: 'Furtwangler este considerat cel mai mare dirijor al epocii. Plin de glorie, este poftit peste tot să dirijeze, este plătit regește, dă interviuri, înregistează discuri. Se revanșează pentru perioada cind a fost interzis. Furtwangler il privește pe Celibidache doar ca un înlocuitor al său, nu ca un urmaș. Bun cît își îndeplinește rolul în care e distribuit de însuși marele Furtwangler. Dar adevăratul șef al Filarmonicii este el. Cît lucrurile stau așa relatiile dintre ei sunt foarte bune. Schimbul de scrisori arată foarte fidel evoluția relațiilor dintre ei. Locul lui Furtwangler la Filarmonica din Berlin este păstrat, este așteptat – de instrumentiști, de berlinezi, de presă – să se întoarcă. Perioada 1945-47 a fost uitată. Lipsa de tact proverbială a lui Celibidache față de acei instrumentisti depășiți, imbătriniți, care nu mai fac față și pe care ar vrea să îi schimbe, joacă de asemenea un rol în antagonizarea orchestrei și înlăturarea sa mai tîrziu. Și rivalul celor doi, Herbert von Karajan, e în aceeași situație cu Furtwangler – interzis, denazificat. Din 1947 primește permisiunea de a dirija. Raporturile se schimbă între cei trei în această a doua fază a dramei. O rivalitate puternică iși face loc. Chiar și între fidelul Celibidache și patronul lui Furtwangler. Cei trei se admiră și se detestă în același timp. Sunt rivali, pentru fiecare ținta este Filarmonica din Berlin. Lucrurile se apropie de deznodămint, Furtwangler se stinge in 1954. Celibidache pierde competiția pentru preluarea Filarmonicii din Berlin, pe care o salvase in 1945. Postul este primit de marele său rival, Herbert von Karajan. Va dirija 20 de ani orchestre de mina a doua rătăcind prin lume. Apoi va prelua in 1972 Orchestra din Munchen și-și va arăta marea sa clasă. Rămîn la părerea că Sergiu Celibidache a fost cel mai mare dirijor al epocii lui. Unii il preferă pe Karajan, un produs marchetat, branduit, produs vîndut de agențiile de impresariat. Dar marele artist, magicianul baghetei, a fost – pentru mine cel puțin – Celibidache.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (15 – 21 iunie 2020)

Radu-Ilarion Munteanu (rim) aduce un omagiu pe blogul sau prietenului plecat cu cateva saptamani in urma dintre noi, scriitorul si doctorul Victor Loghin, scriind despre romanul sau 'Dedublarea' aparut la Editura Leda: 'Recuperarea literară a instaurării stalinismului de ocupaţie, epocă prelungită în trecutl ei şi în viitor, fără a fi avut o mare bogăţie de romane, ţine de aşteptările fireşti. Dar dimensiunea particulară de mică istorie punctuală a mişcării legionare, care leagă destinele eroilor, e cu totul altceva. Mai mult sau mai puţin posibilă la jumătatea anilor 90, ar fi extrem de greu spre imposibil de conceput azi. Legionarii schematici din aşa numitul obsedant deceniu rimau cu literatura proletcultistă. Acopereau o nişă definită. Iar un Titus Popovici a fost un scriitor de reală forţă. A cărui valoare literară a girat comanda literară. Dar un erou, militar de carieră, care cochetase cu legionarismul în plină perioadă de ascensiune a acestuia, pentru a urma, prudent, sfaturile tatălui său, general care va deveni victima regimului, pentru a se încadra apoi decis în rezistenţa armată, reprezintă, până la acest punct, un martor realist al istoriei clamate de autor. Dacă destinul său s-ar fi rezolvat prin fuga din ţară după naţionalizare, ar fi rămas plauzibil. Dar şi-ar fi pierdut valoarea umană semnificantă. Cum şi-au pierdut-o nu puţini români concreţi.' (mai mult…)