Prin blogosfera literara

Prin blogosfera literară (29 iunie – 5 iulie 2020)

Adela Dinu scrie la 'LaPunkt' despre „2084. Sfârșitul lumii” de Boualem Sansal aparuta in traducere la Editura Humanitas: '„2084” este o metaficțiune distopică, punctul de convergență al distopiilor reunite în cadrul imaginarului diurn al genului. Oceania lui Orwell și Galaadul lui Margaret Atwood se reunesc în cetatea lui Dumnezeu, totalitarismul abistanez. Stalin îl întâlnește pe Dumnezeu și amândoi descoperă că au multe lucruri în comun. Imaginarul acestei distopii religioase este extrem de complex și, pe alocuri, prolix sau caricatural. Substanța narativă este sufocată de ample pasaje descriptive, menite să configureze o topografie distopică minuțios cartografiată și perfect inteligibilă. ...Distopia imaginată de Boualem Sansal este una dintre cele mai teribile imaginate vreodată. Individul este la cheremul unor forțe obscure, pe care nu poate și nu știe cum să le controleze.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (22 – 28 iunie 2020)

Stelian Tanase marcheaza pe blogul sau ziua de nastere a lui Sergiu Celibidache cu un articol pe marginea cartii lui Klaus Lang „Celibidache si Furtwangler”, aparuta la editura Humanitas: 'Furtwangler este considerat cel mai mare dirijor al epocii. Plin de glorie, este poftit peste tot să dirijeze, este plătit regește, dă interviuri, înregistează discuri. Se revanșează pentru perioada cind a fost interzis. Furtwangler il privește pe Celibidache doar ca un înlocuitor al său, nu ca un urmaș. Bun cît își îndeplinește rolul în care e distribuit de însuși marele Furtwangler. Dar adevăratul șef al Filarmonicii este el. Cît lucrurile stau așa relatiile dintre ei sunt foarte bune. Schimbul de scrisori arată foarte fidel evoluția relațiilor dintre ei. Locul lui Furtwangler la Filarmonica din Berlin este păstrat, este așteptat – de instrumentiști, de berlinezi, de presă – să se întoarcă. Perioada 1945-47 a fost uitată. Lipsa de tact proverbială a lui Celibidache față de acei instrumentisti depășiți, imbătriniți, care nu mai fac față și pe care ar vrea să îi schimbe, joacă de asemenea un rol în antagonizarea orchestrei și înlăturarea sa mai tîrziu. Și rivalul celor doi, Herbert von Karajan, e în aceeași situație cu Furtwangler – interzis, denazificat. Din 1947 primește permisiunea de a dirija. Raporturile se schimbă între cei trei în această a doua fază a dramei. O rivalitate puternică iși face loc. Chiar și între fidelul Celibidache și patronul lui Furtwangler. Cei trei se admiră și se detestă în același timp. Sunt rivali, pentru fiecare ținta este Filarmonica din Berlin. Lucrurile se apropie de deznodămint, Furtwangler se stinge in 1954. Celibidache pierde competiția pentru preluarea Filarmonicii din Berlin, pe care o salvase in 1945. Postul este primit de marele său rival, Herbert von Karajan. Va dirija 20 de ani orchestre de mina a doua rătăcind prin lume. Apoi va prelua in 1972 Orchestra din Munchen și-și va arăta marea sa clasă. Rămîn la părerea că Sergiu Celibidache a fost cel mai mare dirijor al epocii lui. Unii il preferă pe Karajan, un produs marchetat, branduit, produs vîndut de agențiile de impresariat. Dar marele artist, magicianul baghetei, a fost – pentru mine cel puțin – Celibidache.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (15 – 21 iunie 2020)

Radu-Ilarion Munteanu (rim) aduce un omagiu pe blogul sau prietenului plecat cu cateva saptamani in urma dintre noi, scriitorul si doctorul Victor Loghin, scriind despre romanul sau 'Dedublarea' aparut la Editura Leda: 'Recuperarea literară a instaurării stalinismului de ocupaţie, epocă prelungită în trecutl ei şi în viitor, fără a fi avut o mare bogăţie de romane, ţine de aşteptările fireşti. Dar dimensiunea particulară de mică istorie punctuală a mişcării legionare, care leagă destinele eroilor, e cu totul altceva. Mai mult sau mai puţin posibilă la jumătatea anilor 90, ar fi extrem de greu spre imposibil de conceput azi. Legionarii schematici din aşa numitul obsedant deceniu rimau cu literatura proletcultistă. Acopereau o nişă definită. Iar un Titus Popovici a fost un scriitor de reală forţă. A cărui valoare literară a girat comanda literară. Dar un erou, militar de carieră, care cochetase cu legionarismul în plină perioadă de ascensiune a acestuia, pentru a urma, prudent, sfaturile tatălui său, general care va deveni victima regimului, pentru a se încadra apoi decis în rezistenţa armată, reprezintă, până la acest punct, un martor realist al istoriei clamate de autor. Dacă destinul său s-ar fi rezolvat prin fuga din ţară după naţionalizare, ar fi rămas plauzibil. Dar şi-ar fi pierdut valoarea umană semnificantă. Cum şi-au pierdut-o nu puţini români concreţi.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (8 – 14 iunie 2020)

Stelian Tanase reda pe blogul sau un 'Dialog cu un editor': 'Nu pare prea fericit să mă asculte. De obicei scriitorii îl lingușesc ca să se pună bine cu el. Scriitori au ajuns in România niște pomanagii. Stau cu mîna întinsă la ușile capitonate ale patronilor de edituri. Of, cît de mult îi place amicului să facă pe omul de cultură, vezi Doamne se ocupa de carte, „luminează poporul”. O face pe intelectualul rafinat, pe Mecena, mai ales, dar nu este decit un negustor f. lacom. Urmărește strict profitul. Poate să vîndă arme, cîrnați, pantofi, televizoare. Dacă l-ai întreba ce meserie are la bază, ai avea o mare surpriză. Se face că nu aude și revine la chestiune. Chiar a ridicat puțin tonul pentru că discuția se prelungea. Zi, îmi dai o carte pentru la anul? Întreb si eu – La ce tiraj te gîndești? Cîte zici că vinzi? El, de colo – Depinde de carte. Dacă e bună se vinde…Nu ține figura, îi spun, pe cine prostești? Dacă se vinde e meritul editurii, dacă nu se vinde cartea este proastă. Asta e un banc vechi. Care e bugetul pentru promovarea carții pe care vrei să ți-o dau? Zice – Nu am bani pentru așa ceva! Este politica editurii. (măcar e sincer). OK, zic, si atunci cum vrei să vinzi? O marfă are nevoie întîi și întii de reclamă. Cît investești atît scoți, scrie în ABC-ul afacerilor. E la fel cu calculatoarele, cu mașinile, cu hainele, cu detergenții. Nu există nicăieri in lume comerț fără publicitate. Numai comerțul de carte din Romania, așa cred editorii, merge și fără reclamă. Trebuie să-ți anunti cumpărătorii că ai scos ceva nou. O carte, în acest caz.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (1 – 7 iunie 2020)

Eva Galambos scrie la 'Baabel' despre 'Capitolul lipsa' al lui Miriam Yahil-Wax despre care am scris si eu aici cu cateva saptamani in urma: 'Pentru noi însă această scriere reprezintă mai mult. Explică și nu numai teoretic ci şi concret, motivul pentru care atât de mulți evrei de la noi și din alte părți au ales idealul comunist și de ce, mai devreme (cum a fost cazul lui Moni Weinstein) sau mai târziu (cum a fost cazul a sute de tineri ca el), s-au confruntat cu cele mai profunde decepții. Pentru unii soluția a fost Israelul, iar alții, ca tatăl autoarei, s-au refugiat în moarte. Cartea lui Miriam Yahil-Wax este un memento pentru aceștia din urmă.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (25 – 31 mai 2020)

La 75 de ani de la Moartea lui Mihail Sebastian, Stelian Tanase marcheaza pe blogul sau evenimentul cu un articol despre imprejurarile misterioase ale disparitiei scriitorului si dramaturgului. Eva Galambos scrie la 'Baabel' despre cartea lui Miriam Yahil-Wax 'Capitolul lipsa' despre care am scris si eu aici saptamana trecuta. (mai mult…)

Prin blogosfera literară (18 – 24 mai 2020)

Stelian Tanase povesteste pe blogul sau despre o poveste de dragoste aparent imposibila din istoria literaturii romane, cea dintre poeta Maria Banus si romancierul Zaharia Stancu: 'Ma intriga mai ales „Dionisie” de care Maria Banus era indragostita. A urmat o lunga tacere. Apoi mi-a spus aproape soapta – e Zaharia Stancu. M-am intrebat ce legatura sa fie intre un ins de origine joasa, taraneasca, ajuns jurnalist bucurestean, (n. in 1902 la Salcia, Teleorman ca al 7 –lea copil), avind reputatie dubioasa – pe de o parte. Si o poeta firava, (n 1915 Bucuresti), orasanca, educata, fina, provenita din burghezia evreiasca instărită? Faunul si nimfa. Stancu era schiop in urma unei poliomelite din copilarie. Nu se potriveau deloc si totusi ea l-a iubit obsesiv, cu pasiune, fara intrerupere, toata viata. La moartea lui – in decembrie 1974, noteaza in jurnal ” ..Ma intreb cum o sa fie la inmormintare, daca o sa ma stapinesc sau o sa–mi dau drumul la plins “”… Si cum era ziua aia de inceput de vară in Antim( … ) el venea pe ascuns cind nu erau parintii acasa si cind imi transpira rochia, si impreuna formam un centaur fericit care necheza, urla, ragea catre cerul acela de vara, care n-o sa mai fie niciodata. Si cum m-a batut si cum m-a mintit si cum s-a logodit oarecum cu mine, venind in familie, la ceai, mirosea a escrocherie sentimentala.“' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (11 – 17 mai 2020)

Radu Ilarion Munteanu (rim) scrie pe blogul sau mutat de cateva saptamani la o noua adresa despre volumul 'Secretele Otiliei' al Anei Ddobre-Pelin aparut la Editura Hoffman : 'Secretele Otiliei e piesa de rezistenţă a culegerii. Ridicarea titlului ei la rang de ambasador al volumului e justificată. Eroina, dincolo de accidentele biografice, reprezintă, totuşi, un caz banal. Nu tipic, dar banal în excepţionalitatea lui lovită de soartă. Nu tragică. Soartă a cărei finalitate se ghiceşte de la început. Finalitate precizată abil, exprimată cu un ton la limita procesului verbal. Conexiunea cu personajul marelui critic e făcută cu îndrăzneală cu parfum insolent. O prietenă a eroinei o compară pe aceasta cu personajul eponim. Prilej aleroinei de a contrazice decis asemănarea. Autodefinindu-se limpede. Ori, ccca procedeu stilistic, autodefinirea prin negarea asemănării cu un personaj literar identic numit sugerează, cu fineţe, acceptarea propriului destin ingrat. Destin ca o pedeapsă nedreaptă. Entru o vină care nu-i a ei. Specificul narativ al piesei e schimbul quasipermanent de ştafetă între personaje. Care preiau persoana întâia unul de la altul. Dincolo de acestea, scriitura elaborată avertizează cititorul care a început lectura cu piesa ce dă titlul volumului. Atenţie! Proză mare!' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (27 aprilie – 3 mai 2020)

Marturisesc ca in primul moment credeam ca Mihai Brezeanu se refera la Bulandra anilor '70 in articolul sau din 'liternet' care ne aminteste despre o alta epoca de aur a teatrului din Gradina Icoanei, a doua sau cine stie a cata din istorie: 'Bulandra anilor '90, sala din Grădina Icoanei, Cătălina Buzoianu, Ducu Darie, Mihai Măniuţiu, Oana Pellea, Marian Râlea, Maia Morgenstern, Mihai Constantin, Luminiţa Gheorghiu, Cornel Scripcaru, Anca Sigartău, Dan Aştilean, Zoltan Octavian Butuc, Daniela Nane, Marcel Iureş, Emilia Popescu, George Ivaşcu, Andreea Bibiri, Şerban Cellea, Diana Dumbravă, Virgil Ogăşanu, Gheorghe Ifrim, Marius Iosif Capotă, Vlad Zamfirescu, Mihai Bisericanu, Şerban Pavlu, Manuela Ciucur, Ion Besoiu (şi enumerarea poate continua) formează, în amintirea aproape unanimă a celor care, atunci şi acum, nu ocolesc teatrul, unul dintre reperele luminoase cvasi-unanim acceptate. Un teatru, o sală, un deceniu, câţiva regizori, scenografi, muzicieni, coregrafi, o trupă, câţiva actori colaboratori şi un număr de spectacole. Bucuria de a avea şansa de a revedea parte dintre marile spectacole de atunci la peste 20 de ani distanţă, graţie transmisiunilor de pe pagina de Facebook a teatrului programate în plină criză a, printre multe altele, teatrului, e cu totul specială. Mai ales că e puternic influenţată de factorul surpriză: cum e posibil ca aceste înregistrări să existe şi ele să nu fi apărut până acum? Sunt cazuri în care nici actorii care au jucat în acele spectacole nu ştiau de existenţa lor! Dincolo de răspunsul la această întrebare, cred că se impune recuperarea acestor înregistrări şi punerea lor la dispoziţia oamenilor din domeniu şi publicului larg. Fie că vorbim de DVD-uri, de postare pe canalul de YouTube al teatrului sau de alte soluţii, e musai ca aceste spectacole să poată fi privite, oricând, de oricine e interesat.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (20 – 26 aprilie 2020)

Daca pentru bloggerii literari situatia de izolare nu este neaparat inedita, pentru cei care scriu despre teatru este o ocazie buna de a vedea si scrie reprezentatiile facute acum accesibile pe net de multe teatre din tara si din lume. Marius Dobrin scrie la 'liternet.ro' despre reprezentatia Teatrului din Timisoara cu 'Sunt o baba comunista', adaptarea romanului lui Dan Lungu, accesibila pe youTube pana pe 1 mai: 'Antonella Cornici propune un spectacol cu multiple paliere de acces, cu deschidere spre publicul tânăr. Fixat limpede în spaţiu şi timp, Timişoara şi 2019, proiectul relansează, într-un fel, subiectul inventat de Dan Lungu printr-un roman care a cunoscut mai multe ediţii, o ecranizare despre care s-a vorbit şi multe adaptări pentru scenă. Fiind vorba de un personaj principal consistent, au apărut firesc reprezentări în genul monodramei.' (mai mult…)