„Casa ușilor”, de Tan Twan Eng
Editura Trei, Colecția Fiction Collection, București, 2024
Traducere de Ioana Petridean
Casa ușilor (The House of Doors), roman scris de Tan Twan Eng și aflat pe lista lungă a prestigiosului Booker Prize în 2023, a apărut la editura Trei în traducerea Ioanei Petridean un an mai târziu. Romanul ne poartă în îndepărtatul Penang, acolo unde scriitorul William Somerset Maugham a călătorit și și-a găsit sursa de inspirație în povestirile locale pentru a scrie colecția de povestiri The Casuarina Tree. Aceste povestiri au apărut în volumul Ploaia și alte povestiri (Polirom, 2011) în traducerea Margaretei Bărbuță.
Romanul lui Tan Twan Eng se construiește ca un dans al perspectivelor celor două personaje principale – Lesley, soția prinsă într-o căsnicie menținută mai mult din inerție și pentru a păstra aparențele, și Willie, scriitorul William Somerset Maugham aflat într-o călătorie în Orientul Îndepărtat în timp ce simte cum cariera sa alunecă în declin. Cei doi fac cunoștință prin Robert – soțul lui Lesley și prietenul din tinerețe al scriitorului britanic, care-l găzduiește în timpul șederii sale în Penang în propria casă – casa Cassowary. Inițial rezervată față de oaspetele sosit la scurt timp după ce află că Robert vrea să se mute în Africa de Sud pentru a-și ameliora simptomele bolii de plămâni, Lesley se deschide în fața lui Maugham și îi povestește despre procesul prietenei sale Ethel Proudlock și despre șederea lui liderului chinez Sun Yat-sen în Malaysia în scopul de a strânge fonduri pentru campania sa revoluționară împotriva regimului imperial din China.
Cele două povești principale pe care le relatează Lesley au ca personaje figuri istorice reale – Ethel Mabel Proudlock și Sun Yat-sen. Procesul lui Ethel Proudlock a fost unul celebru în epocă, tulburând liniștea în comunitatea britanică a Penangului prin condamnarea pentru crimă și grațierea de către sultan. Crima și procesul acesteia au devenit subiectul povestirii lui Somerset Maugham Scrisoarea, adaptată ulterior ca piesă de teatru de către autor și mai apoi într-un film hollywoodian în care Bette Davis a jucat-o pe tânăra condamnată. Scenele din cadrul procesului sunt relatate cu minuțiozitate, dar fără a deveni profund tehnice și păstrându-se pe domeniul ficțiunii, o reușită pentru scriitorul cu formație juridică. Mai mult, referințe la procesul lui Oscar Wilde sunt presărate discret în țesătura textului pentru a contura temerile lui Willie.
Cealaltă figură istorică evocată în romanul lui Tan Twan Eng este medicul și revoluționarul chinez Sun Yat-sen, viitor prim conducător al Chinei post imperiale. Deși șederea sa în Penang și procesul lui Ethel au avut loc la distanță de un an, autorul alege să suprapună cele două evenimente pentru a o surprinde pe Lesley în mijlocul evenimentelor ca o figură anonimă, dar esențială în mecanica evenimentelor de importanță majoră la nivel local și chiar mondial. Sun Yat-sen este de foarte multe ori amintit în relatările lui Lesley, dar este mai mult un personaj simbol ca acea hamsa care împodobea prima pagină a cărților lui Somerset Maugham. Figura doctorului Sun pecetluiește povestea cea mai intimă a lui Lesley, așa cum simbolul cărților scriitorului britanic ajunge să pecetluiască locul de desfășurare al acestei povești – casa ușilor. De altfel, întregul roman este construit în jurul metaforii ușilor – căi de acces către povești, căi de acces către camere care par că nu duc nicăieri, dar de fapt comunică între ele. Astfel, toate poveștile se întrepătrund – istoria casnică irumpe în istoria mondială și invers, uși și povești care par la prima vedere doar decorative stabilesc conexiuni și sunt cuprinse în Casa ușilor care devine nume atât pentru locul unde se desfășoară acțiunea, cât și pentru roman.
Citind romanul lui Tan Twan Eng nu m-am putut opri din a mă gândi constant la povestea Șeherezadei și a lui Șahriar. Lesley îi povestește în fiecare noapte lui Willie o altă parte a vieții sale pentru a supraviețui mariajului devenit doar un parteneriat funcțional, dar și pentru a supraviețui în eternitate ca personaj literar. În fiecare noapte mai deschide o ușă în sufletul și amintirile ei ajungând să mărturisească secrete pe care nimeni nici măcar nu le-a putut intui, atât de bine ascunse au putut fi de aceste uși. Pe măsură ce Lesley își spune povestea, cei doi poartă discuții despre gen, sexualitate, rasă, literatură și cultură, dar dezvoltă și o prietenie care părea improbabilă la început. Povestea, în acest caz, nu mai salvează viața în mod literal, dar oferă sens și formă unei experiențe traumatice sau reprimate în contextul colonial, al anilor tulburi din jurul Primului Război Mondial, dar și al relațiilor personale complicate.
Casa ușilor mi-a amintit și de Impostorul lui Zadie Smith care evocă un proces celebru din epoca victoriană și ficționalizează personalități istorice. În ambele romane este analizată legătura dintre putere și narațiune. Dacă în Impostorul puterea este legată de clasă, rasă și instituții, în Casa ușilor puterea este legată de contextul colonial și de poziția observatorului. Cel care scrie este de obicei un european și are capacitatea de a fixa sensul poveștii altora. Astfel, în ambele cazuri adevărul nu este neutru. Mai mult, ambele romane au ca punct comun fragmentarea adevărului și nu oferă o versiune definitivă a realității.
Casa ușilor se conturează ca o meditație asupra modului în care viețile și poveștile rămân în mod inevitabil incomplete. Romanul sugerează și că adevărul nu este pe deplin accesibil niciodată – el este filtrat prin memorie, prin dorință, prin perspectiva celui care povestește, dar și a celui care repovestește. Roamnul lui Tan Twan Eng poate constitui și o metaforă a conștiinței umane – un spațiu labirintic, plin de încăperi ascunse, unde ușile dezvăluie, dar și ascund, lăsând lucruri în umbră, vag schițate sau doar intuite.
Puteți cumpăra cartea: Editura Trei/Libris.ro/Cărturești.ro.
Sursa foto autor: https://www.amazon.co.uk/stores/author/B001JP1BFS
