”Jurnalul unei pisici asasine” și ”Întoarcerea pisicii asasine”, de Anne Fine
Editura Paralela 45, Pitești, 2017
Traducător: Alina Luca; Laura Poantă
Ilustrații: Steve Cox
Anne Fine, autoare engleză, a scris mai mult de 50 de cărți pentru copii, pentru care a fost premiată, nominalizată și finalistă la numeroase și prestigioase premii britanice. Dintre cărțile sale, amintim Goggle-Eyes, Bill’s New Frock, Flour Babies, Tulip Touch. A câștigat Carnegie Medal și Whitbread Award Children’s Book de două ori, precum și Prix Sorcières pentru cea mai bună carte tradusă în franceză – Jurnalul unei pisici asasine. Anne Fine a fost laureată a premiului Children’s Laureate în 2011, precum și a distincției Ordinul Imperiului Britanic în 2003.
Cărțile ”Jurnalul unei pisici asasine” și ”Întoarcerea pisicii asasine” sunt primele două povești dintr-o serie din care fac parte: The Diary of a Killer Cat (1994), The Return of the Killer Cat (2003), The Killer Cat Strikes Back (2007), The Killer Cat’s Birthday Bash (2008).
Jurnalul unei pisici asasine/The Diary of a Killing Cat/ Journal d´un chat assassin este o carte pentru copii în vârstă de peste 8 ani, ilustrată în varianta originală de către Steve Cox, iar în varianta în limba română de către Raluca Zamfira. Aceasta a apărut inițial la Editura Paralela 45, în anul 2013, în traducerea Alinei Luca.
Pisica asasină sau motanul Tuffy locuiește împreună cu familia sa – Ellie, mama lui Ellie și tatăl lui Ellie – într-o casă cu grădină și cu o intrare pentru pisici (pe unde îi place să-și aducă trofeele – o ”preagustoasă prăjiturică-păsăre”, un șoarece mort, iepurele Thumper). Obiceiul său de a aduce acasă, în casă mai exact, victimele sale este ceea ce îl bagă în încurcătură, și nu numai o dată. Întreaga familie este atât de preocupată să o determine să se comporte altfel decât îi este firea, încât asistăm la punerea în scenă a unui plan ”deștept din toate punctele de vedere”, dar nu mai puțin absurd.
Un alt aspect, nu întâmplător cred, este că motanul Tuffy și-a câștigat porecla de pisică asasină în urma unui șir de întâmplări soldate cu ”ceva mort” pe covorul din casă, dintre care doar într-una singură chiar ”asasinează” ceva, în celelalte întâmplări fiind vorba doar despre faimă.
Întoarcerea pisicii asasine/ Return of the Killing Cat este, de asemenea, o carte pentru copii în vârstă de peste 8 ani, ilustrată de Steve Cox, atât în varianta originală, cât și în varianta în limba română. Și aceasta a apărut la Editura Paralela 45, în anul 2017, în traducerea Laurei Poantă.
De data aceasta, aventurile motanului Tuffy zis Pisica asasină se petrec în lipsa familiei sale plecată în vacanță și nu implică trofee aduse în casă, ci mai degrabă un vicar, o rugăciune, o fetiță, o deghizare și mai ales ton proaspăt și smântână. Iar ”întoarcerea pisicii asasine” este un mix fin și ironic între întoarcerea motanului Tuffy din vecini după aproape o săptămână de lipsă și reinstalarea percepției negative a celor din jur asupra aceleași pisici, pe care doar cu câteva ore în urmă o numeau ”pisicuță drăgălașă și dulce”.
În ambele cărți, stilul narativ este unul antrenant, imprevizibil, presărat din belșug cu un umor sec, caustic, și cu un fin simț al absurdului. Relatarea evenimentelor este o căutare dincolo de aparențe, a ceea ce este real, o separare a cauzelor de efecte.
Tuffy, personajul principal, este isteț, sigur pe el, greu de intimidat, și, deși concentrează reacțiile celor din jur, reușește să le proiecteze înapoi astfel încât, oricât de problematice ar fi acțiunile sale, absurdul se dezvăluie întotdeauna în comportamentul celorlalți.
De asemenea, ambele cărți au un substrat filosofic sugerat prin modul de descriere a faptelor, precum și prin strecurarea notelor de absurd în locurile și momentele în care te aștepți mai puțin. Ce este normal? Ce alegem să vedem în jurul nostru? Doar răul? Doar binele? Sau un pic din fiecare? Și, mai ales, despre ce este vorba în expresia iubire necondiționată?
Motanul Tuffy nu se lasă impresionat de părerile celor din jur și rămâne fidel propriei naturi. Nu-și plânge de milă oricât s-ar simți de nedreptățit, în schimb folosește umorul cu măiestrie pentru a-și conserva autenticitatea și a se apăra de încercările celor din jur de a-l transforma în ceva ce nu este. Iar dincolo de perseverența sa în acțiuni care par să-i oripileze pe cei din jurul său, se află nevoia sa de acceptare.
