Carti Carti de istorie Recomandat

O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, de Alexandr Soljeniţîn

o_zi_din_viata_lui_ivan_denisovici.3d”O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”, de Alexandr Soljeniţîn

Editura Humanitas Fiction, Colecția ”Raftul Denisei”, Bucureşti, 2013 
Traducere din rusă şi note de Nina Grigorescu

În mod sigur s-ar putea scrie o carte în sine doar despre istoria apariţiei şi reacţiile provocate de prima carte a lui Alexandr Soljeniţîn[1]. A fost publicată pentru prima oară în numărul al II-lea al Revistei Uniunii Scriitorilor din URSS, Novi Mir,[2] în noiembrie 1962, după ce a primit acceptul celor mai înalte instanţe sovietice şi chiar de la Hruşciov însuşi, având în vedere mesajul antistalinist care-i convenea de minune succesorului lui Stalin. La începutul anului 1963, romanul a fost tipărit în alte două ediţii, cunoscând un uriaş succes intern (publicat în revista Roman Gazeta în 700.000 de exemplare), dar cunoscând şi o ediţie proprie la editura Sovietski Pissatel (100.000 exemplare). În ciuda aparentei liberalizări şi destalinizări de sub Hrusciov, cartea a fost supusă unei cenzuri drastice, dar a contribuit la decernarea Premiului Nobel pentru Literatură fostului profesor de matematică, Alexandr Soljeniţîn, fiind, am putea adăuga noi, una, dacă nu cea mai lizibilă şi concisa lucrare scrisă de scriitorului rus, poate puţin cam prolix.

Cine este Ivan Denisovici? Ce aflăm despre Ivan Denisovici (Şuhov)? Are 40 de ani şi a făcut deja opt ani de Gulag, aproximativ aceeaşi perioadă de timp petrecută de Soljeniţîn în Gulag (1945-53) având o pedeapsă standard, de zece ani. Un deţinut cu multă experienţă de lagăr. Lăsase acasă o soţie şi două „codane”, fiul murind-i mic. O casă dărăpânată. Soţiei muncitoare la kolhoz i-a interzis să-i mai trimită pachete având în vedere dificultăţile materiale uriaşe dar, în ciuda acestui fapt, în fiecare săptămână spera ca va primi totuşi unul. Cunoaşte toate  detaliile care permiteau deţinuţilor să supravieţuiască mai mult timp. „Dimineaţa, tocmai asta e salvarea deţinuţilor, că merg la lucru încet, fără grabă. Cine aleargă  iute, ăla nu rezistă în lagăr – se istoveşte, cade din picioare înainte de soroc.” Fiind înrolat în Armata Roşie a luat parte la ruşinoasele episoade din prima etapă a războiului din răsărit, caracterizate în general prin retrageri şi înfrângeri catastrofale pentru Uniunea Sovietică. „În februarie 1942, pe frontul de nord-vest toată armata lor a fost încercuită, din avioane nu li se arunca nimic de mâncare, de fapt, nici nu se vedeau avioane. Ajunseseră să râcâie copietele cailor morţi, să moaie pilitura aia de corn în apă şi s-o înghită. Nici muniţie n-aveau să tragă. Şi aşa, încetul cu încetul, îi prindeau nemţii prin păduri şi-i luau.” Însa Şuhov, după ce a fost capurat de nemţi, datorită dezorganizării şi numărului imens de prizoneri sovietici, a reuşit să se scape şi să ajungă din nou la liniile sovietice, alături de alţi patru camarazi. Doi mitraliori sovietici au fost seceraţi pe loc, doar Ivan Denisovici şi încă un camarad reuşind să se strecoare. Fiind interogaţi, au mărturist, total neinspiraţi, ca au căzut prizonieri la nemţi două zile, iar apoi au evadat. „Prizonieri? A, mama voastră, aşa şi pe dincolo.” Pentru acest delict minor au primit amândoi zece ani de lagar. De altfel, toţi supravieţuitorii sovietici ai lagărelor naziste au avut parte de acelaşi tratament după 1945, fiind transferaţi direct în Gulagul sovietic, după ce suferisera groaznic de foame în cel nazist. Mai avea doi ani de lagăr, insa eliberarea nu era deloc sigură, multi dintre cei a căror pedepse expiraseră având-le prelungite automat sau fiind deportaţi în Siberia.

Alexandr Soljeniţîn
Alexandr Soljeniţîn

Alexandr Soljeniţîn foloseşte descrierea unei singure zile din viaţa unui deţinut obişnuit, dintr-unul din zecile de lagăre ale Gulagului sovietic din timpul perioadei târzii a lui Stalin (sfârşitul anilor 1940), pentru a oferi o radiografie completă a vieţii în Gulag, dar şi a mecanismelor umane care funcţionau în aceste para-societăţi din interiorul societăţii sovietice totalitare. Un prim aspect demn de remarcat este stratificarea socială. „- Aici, băieţi, taigaua este lege. Dar şi pe aici trăiesc oameni. Vă spun eu cine moare în lagăr! Ăl de linge blidele, ăl de-şi pune nădejdea în infirmerie şi ăl care bate la uşa cumătraului” (agentul NKVD) „Aşa e viaţa deţinutului. Şuhov s-a obişnuit cu ea. Trebuie să fii mereu în gardă, pentru că-n orice clipă poate să-te-nhaţe careva de gât.”[3] Cel mai cu-minte pentru deţinut era să nu se gândească la viitor şi, mai ales, la termenul eliberării: „De când e prin temniţă şi lagăre, Ivan Denisovici s-a dezobişnuit să se gândească la ce-o să fie a doua zi, sau peste un an, şi cum şi ce să facă pentru a-şi hrăni familia. Pentru el gândesc acum şefii şi parcă-i mai simplu aşa. Şi mai are de stat o vară şi-o iarnă, şi-ncă o vară şi-o iarnă.[4] „Cine-i duşmanul cel mai mare al deţinutului? Deţinutul de alături. Ehe-he, dacă deţinuţii nu s-ar mânca între ei…” „Şeful barăcii- se ştie- e şeful ticăloşilor. Doar stă împreună cu ceilalţi toată noaptea în baracă, dar se crede mare şef şi nu se teme de nimeni. Dimpotrivă- toţi se tem de el. Pe unii îi toarnă la gardieni, pe alţii îi pocneşte cu mâna lui.”

Detinutii erau, în general, folosiţi la tot felul de obiective industriale sau construcţia de căi de transport (canalul care leagă Marea Alba de Marea Balitică fiind un exemplu care ne vine rapid în minte), fiind mână de lucru gratuită, dispensabilă, nepretenţioasă, organizată în echipe: „Echipa din lagăr însă e în aşa fel gândită că nu şefii trebuie să-i împingă de la spate pe deţinuţi, ci chiar deţinuţii se împing unii pe alţii. Treaba-i cam aşa: ori toţi iau supliment, ori crapă toţi de foame. Adică tu, câine, nu vrei să lucrezi, iar eu să flămânzesc din pricina ta! Fă bine şi trage, ticălosule!”[5] În aceste condiţii, şeful de echipă, deţinut şi el, are un rol important. „Geru-i aspru, dar şeful de echipa e şi mai aspru.” Există şi o filosofie a celor mai importante evenimente plăcute din lagăr: mâncatul. De altfel acest aspect domina gândul deţinutului aproape tot timpul căci foamea lui era atât de profundă, afecta atât de mult organismul încât punea stăpânire pe întreaga fiinţă si, mai ales, asupra creierului. „Lăsând la o parte somnul, în lagăr un deţinut nu trăieste pentru el decât zece minute la masă de dimineaţa şi câte cinci minute la prânz şi cina. Zi de zi ciorba e aceeaşi-depindea de leguma cu care era aprovizionat lagărul pentru iarna”, ”Trebuie să mănâci cu gândul concentrat numai la mâncare, uite că acum, muşti câte o bucăţică şi duminicatul îl frămânţi cu limba şi-l sugi în gură şi simţi toată mirozna acestei pâine negre, cleioase. Ce mănânca el de opt-nouă ani de zile? Nimic. Dar de molfăit molfăie? O-ho” sau „În sala de mese e frig, cei mai mulţi sunt cu căciula în cap, totuşi sorb fără pripeală, pescuind de sub foile negre de varză câte o fărâmă de plevuşcă putredă, răsfirata, si scuipand oscioarele pe masa. Cand se aduna oasele gramada pe masa, cate unul dintre cei care vin la rand le matura cu palma, dându-le jos, unde le zdruncină cu talpile.”[6]

Coperta editiei rusesti
Coperta editiei rusesti

„Ce nu se face pentru o porţie de zeamă caldă în plus!”. Detinuţii duceau adevărate lupte fizice pentru a avea acces până şi la acea fiertură infectă în care, în cel mai fericit caz, se afla un cartof îngheţat sau o urmă de peşte. „Se leagănă omenetul, se calcă-n picioare-pentru un blid de zeamă chioara ce li se cuvine pe drept (…) În general, seara zeama e întotdeauna mult mai lungă decât dimineaţa: dimineaţa deţinutul trebuie hrănit mai bine, ca să muncească, iar seara adoarme el oricum”[7] Cei mai norocoşi erau cei care primeau pachete de acasă pentru că mâncarea şi tutunul nu aveau doar o valoare strict alimentară, ci mult mai mare, fiind adevărata monedă a lagarului. Soljeniţîn foloseste acest interval de o zi şi pentru a zugrăvi corupţia generalizată care domnea în lagăr, dar şi stratificarea socială care pleaca chiar de la primirea regulată a unui pachet de acasă (prin intermediul căruia se puteau obţine nenumărate privilegii care, în ultimă instanţă, puteau face diferenţa între viaţă şi moarte). Pentru cei care nu aveau acest privilgeiu, marea majoritate, mai rămânea arta descurcărelii pe care Ivan Denisovici o practică foarte eficient. Şi în acest punct trebuia păstrat un echilibru, trebuind să fii nici prea lingusitor dar nici prea timid.

Trăind experienţa Gulagului, Soljeniţîn oferă şi detalii remarcabile despre groaznica viaţa a deţinuţilor, detalii care nu apar în istoria mare. „Nici nu deţinut nu vede niciodată un ceas. Şi nici că i-ar trebui. Pe el nu-l interesează decât să ştie când e deşteptarea! Cât mai e până la adunare! Pân’ la pauza de masă! Pân’ la stingere”. „Afară erau minus 27, în trupul lui 37. Acum-care pe care! Umflaţi de câte ţoale aveau îndesate pe ei – tot ce era de îmbrăcat-deţinuţii mergeau agale”. Personajul principal al cărui prenume fictiv autorul l-a folosit chiar în titlu, o disidenţă în plus, parcă pentru a evidenţia umanitatea şi individualitatea lui, era doar S-854, căci, la fel precum naziştii, comuniştii înlocuiau identitatea unică a oamenilor printr-un simplu numar, uşor de contabilizat şi de radiat. În plus, Soljeniţîn aduce şi înţelepciunea populară rusă în materia cărţii sale, fapt ce oferă autenticitate căci, să nu uităm, textul redă gândurile şi perspectiva unui ţăran sovietic simplu şi nu pe acelea ale unui fost capitan de artilerie, profesor de matematică. „Cine trage tare când e vorba de muncă devine şi el un fel de şef printre ceilalţi” [8]sau „Când ştii să faci măcar două lucruri cu mâinile tale, poţi să mai înveţi şi alte zece”[9] Ivan Denisovici îşi păstrează caracterul său rural tradiţional nealterat de kolhozul comunist şi filosofia ce decurgea din el „nici cei opt ani de zile de lagăr n-au putut să-l dezveţe: îi pare rău de fiece lucru şi de fiece muncă să nu se piardă în van.” În acest sens, Ivan Denisovici insistă să termine de zidit un perete chiar dacă programul regulamentar expirase. Deţinutul nu cerea mare lucru de la fiecare zi, doar să treacă fără evenimente majore, să capate o raţie în plus, să scape de carceră, să tragă un fum de ţigară, să nu fie percheziţionat de gărzi şi să nu-i fie furată bucata de pâine neagră, tare ca piatra, ascunsa-n saltea. „A trecut o zi fără necazuri, aproape fericită. Asemenea zile în termenul de condamnare, de la cap la coadă, erau trei mii şase sute cincizeci şi trei. Trei zile mai mult din cauza anilor bisecţi[10]

O zi din viaţa lui Ivan Denisovici rămâne o carte istorică, venind din istorie, descriind şi chiar schimbând istoria. Nu putem gasi decât paradoxal faptul că ea a apărut în cadrul prestigioasei colectii Humanitas Fiction, când întreaga zi a deţinutului din lagărele comuniste nu avea nimic ficţional în ea, fiind extrem de terre-à-terre. Atunci când bombănim şi suntem nemulţumiţi de unul sau altul din detaliile acestui prezent (atât de criticabil, de acord), poate că ar fi bine să ne aducem aminte de destinele alcătuite din sute de mii de zile ale unor zeci de milioane de Ivan Denisovici din întreaga lume comunistă, cu toate componentele şi subcomponentele sale geografice, din care unele au supravieţuit bine mersi până astăzi (RPD Coreana are în continuare lagăre doldora, pe care americanii se survoleaza şi fotografiază din sateliţi, RP Chineză sau Cuba). Din păcate (sau din fericire?, vechea dilemă), omul este predestinat uitării, iar nemulţumirea cotidiană este poate fermentul care ne împinge înainte, ajutându-ne să depăşim momente teribile precum cele traite de Ivan Denisovici.

Puteți cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Humanitas Fiction.


[1] O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, Editura Humanitas, Raftul Denisei, Traducere din rusă şi note de Nina Grigorescu, Bucureşti, 2013.

[2] Noua Pace în limba rusă.

[3] Op. cit., pag.31.

[4] Pag.41.

[5] Pag.57.

[6] Pag.16.

[7] Pag.136.

[8] Pag.92.

[9] Pag.94.

[10] Pag.161.

Articole similare

Dincolo de iarnă, de Isabel Allende

Cristina-Ionela Grigore

Lansare de carte ”Așa să crească iarba pe noi”, de Augustin Cupșa, Editura Humanitas

Cristina-Ionela Grigore

O istorie a Orientului Mijlociu, de Peter Mansfield

Dan Romascanu

3 comments

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult