Carti Literatura romaneasca

O reinventare apologetică a simbolismului dostoievskian în romanul „Am ucis pe Dumnezeu”, de Carol Ardeleanu

„Am ucis pe Dumnezeu”, de Carol Ardeleanu
Editura Publisol, București, 2022

Prezentul ne îndeamnă tot mai mult să aruncăm o privire asupra indicilor valorici ai trecutului: să vedem filme vechi în căutarea extazului artistic, să citim romane de foarte mult timp uitate și să rememorăm istoria în toate aspectele sale. A reveni la literatura română clasică mi se pare un adevărat omagiu, mai ales acum când lumea tranzitează dificila cale a globalizării. Fără însă a apela la un prea mare patos, vreau să arunc o lumină aparte asupra unei apariții editoriale pe care o găsesc de-a dreptul savuroasă: romanul „Am ucis pe Dumnezeu” de Carol Ardeleanu, reeditat la Editura Publisol în 2022.

Se cuvine să facem un mic popas asupra istoriei autorului nostru, pentru a înțelege curajul de care a dat dovadă, intitulându-și cartea într-un fel ieșit din tipare. Despre Carol Ardeleanu se știe că a văzut lumina zilei la 16 martie 1883 în București, pe atunci o metropolă avangardistă, transformată, care pulsa de contraste. Romancier din perioada interbelică, acesta și-a petrecut tinerețea prin mahalaua bucureșteană, fiind aproape de inima vieții marginale, ceea ce vedem clar reflectat și în prezentul roman. Acesta a frecventat Liceul „Gheorghe Lazăr” și Școala de Arte Frumoase (aici trebuie să menționăm că eroul principal din „Am ucis pe Dumnezeu” este pictor), dar nu a reușit să îl absolve.

Debutează pentru prima dată în Revista Viața Literară și Artistică, în numărul 1 al revistei din 7 ianuarie 1907, în exact perioada răscoalelor țărănești, iar editorial l-a făcut în 1918 cu volumul de schițe și povestiri Rusia revoluționară. Totodată, Ardeleanu a avut și funcția de colaborator activ al revistei Luceafărul, gustând din pâinea deloc ușoară a jurnalismului din acea epocă.

Observăm deci că influențele sale academice și profesionale l-au împins spre scrierea și publicarea unui roman, care cred eu, continuă simbolismul dostoievskian din romanul „Idiotul”, doar că deviază de la credință, înclinând talerul narațiunii spre blasfemie și regăsire a sinelui. De ce anume o reinventare apologetică? În primul rând, avem de a face cu un intermitent laudatio al ființei umane prin prisma actului de creație. Adrian e un pictor care se ceartă cu Dumnezeu. Este un artist care își asumă propria apoteoză, ridicându-se la rangul de proprie Zeitate. Crescut într-o generație de „preoți și vlădici”, acesta renunță la haina preoției până a îmbrățișa această meserie. Își reneagă tatăl, exact ca pe Dumnezeul în care nu mai crede:

„M-ai crescut în legea ta și, zi de zi, ca un tâlhar, ai turnat în mintea mea slabă de copil, de cum am început să înțeleg cuvântul, ca într-o bute, acceași băutură cu care m-ai amețit  de nu mă pot dezmetici nici astăzi… I-ați înapoi, tată, sfaturile, ia-ți înapoi otrava pe care mi-ai turnat-o în venele acestea, odată cu viața pe care mi-ai dat-o!”.

Se aruncă în vâltoarea creației, uitând de lumea omenească în care se află. Se întovărășește cu un alter ego demonic, sugestiv numit Demian, își ignoră cu desăvârșire amorezarea și încearcă să se recâștige pe poziția de figură omnipotentă.

Întreg romanul este concentrat pe figura acestui personaj, aruncat în cele mai tumultoase stări, aidoma unui schizofrenic care se zbate spre o normalitate iluzorie. Amanta sa, Adela, care devine un soi de reinterpretare a Maicii Domnului, se sinucide, resemnându-se cu eșecul valoric al legăturii lor.

Adrian vede scena autopsiei ca pe încă un punct de bifat pe lista lucrurilor care îl îndepărtează de mana cerească a Celui de Sus:

„Autopsierul era liniștit și sigur, ca o calfă veche, pricepută în meserie. Își lipi capătul de țigară de buza de jos și scoase intestinele dinlăuntrul trupului cu amândouă mâinile, așezându-le în două grămezi, în dreapta și în stânga cadavrului, ca două gheme de sfoară încâlcite.”

Imaginea este instrumentul personajului de a se face auzit. Imaginea plăsmuită dintr-o sumedenie de cuvinte. În el se zbate Dumnezeu (Divinitatea creației) și Mamona (spiritul asumării de sine), iată de ce se aruncă în mrejele unor meditații asupra a ce înseamnă acea lume în care viețuiește:

„Lumea e fățarnică și mincinoasă, pentru că atunci când își plânge morții și se frământă frângându-și mâinile, închipuindu-și cine știe ce durere grozavă, în realitate se plânge pe ea în viitor… Egoismul uman e atât de mare, încât în fața celei mai grozave catastrofe stă el, omul. „Să moară toată lumea, numai eu să trăiesc” e lozinca fiecăruia dintre noi. Cine spune altcumva minte”.

Adrian, pictorul blasfemiei umane, este un altfel de Prinț Mâșkin, unul alunecat în fosa ereziei și a iubirii de sine, loc din care nu iese nimeni cu adevărat viu, fapt demonstrat, de altfel, de finalul romanului. Mă încumet să afirm că „Am ucis pe Dumnezeu” e o carte care a depășit mult cadrul vremii în care a fost scris, dezlipindu-se de tot ce înseamnă habotnicia și cumințenia literaturii interbelice. Este un roman manifest, dacă vreți, un roman născut pe ruinele unei Europe distruse de Primul Război Mondial, conflagrație care chiar a pus la îndoială credința omenirii.

Carol Ardeleanu este un realist temerar al epocii, punând cititorul în fața păcatului ca formă de existență și amintindu-ne cât de ușor putem să cădem în capcana iubirii de sine, păcat pe care îl putem răsplăti cu prețul unor minți răvășite.

Puteți cumpăra cartea: Editura Publisol/Libris.ro/Cartepedia.ro.

Articole similare

Despre bunătate: ”Sonata Gustav”, de Rose Tremain

Jovi Ene

Adulter cu smochine şi pescăruşi, de Adrian Cioroianu

Victor Alartes

Degete mici, de Filip Florian

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult