Carti Carti de fictiune Recomandat

O dragoste, de Dino Buzzati

“O dragoste”, de Dino Buzzati
Editura Polirom, Bucuresti, 2002
Traducere si postfata de Smaranda Cosmin
Mai multe lucruri m-au determinat sa ajung la acest roman. In primul rand, regretul ca inca nu il citisem pe Buzzati, de care auzisem inca din liceu, de la orele de literatura universala. Cu autor cu rezonanta, dar despre care nu stiam amanunte, nici operele reprezentative. Iar scurta prezentare de pe coperta interioara m-a incantat: fiul unui profesor de drept, el insusi absolvent de drept, descendent al unei familii nobiliare, avand ca fundal copilaria in apropierea Alpilor Dolomiti, un aer montan care razbate in majoritatea cartilor sale, mai putin in O dragoste.

Mirajul unei iubiri imposibile. Al doilea lucru care ma acapareaza la cartile pe care incerc sa le citesc, adunate prin biblioteca mea.

Iar descrierea cartii, citita undeva prin strafundurile Internetului, ca fiind o ilustare a acestui miraj si a posibilitatilor lui de a fi transpus in realitate, in ciuda conditiilor vitrege si a circumstantelor cel putin ciudate (dragostea intre un barbat de 50 de ani si o prostituata), mi-a impus hotararea de a pune mana pe roman si a vedea: chiar asa este? Poate dragostea imposibila sa devina posibila si prin ce metode, cine va ceda? Intrebari care sunt primordiale romanului, care renasc in acesta, iar pentru multe dintre ele se ofera si raspunsuri.

De multe ori, nefiind decat un cititor, amatorismul razbatand si din recenziile pe care le fac pe acest blog sau in alte locuri, am tendinta sa folosesc mult citatele. Iar romanul lui Buzzati abunda de superbe cuvinte asupra dragostei, asupra trairilor celor doua personaje, cu precadere ale lui Antonio Dorigo, un arhitect de aproape cincizeci de ani, care povesteste la persoana intai prima lui mare iubire. pentru o prostituata de doar 20 de ani (Laide), pe care o intaleste intr-un bordel de (semi)lux din Milano. Desi nu o mare frumusete, mai ales in conditiile “meseriei” pe care o practica, il farmeca pe acesta cu misterul pe care il degaja si cu perspectiva (inoculata deja?!?) de a o face o fata onorabila, sperand de multe ori sa nu fie ceea ce este decat cu el sau cat mai putin timp, de a o determina sa redevina balerina cu succes de la Scala.

Nu gandeste prea mult si nu intelege ce i se intampla. Cum se poate ca, in ciuda conventiilor sociale, sa inceapa sa simta “ceva”, nedeslusit la inceput, apoi din ce in ce mai puternic, un sentiment care se dezvolta subit, neasteptat, pentru o femeie care il farmeca cu gratia ei si cu erotismul care degaja din ea? “Acum isi da seama ca, cu cat incearca sa se revolte, cu atat gandul la ea il persecuta, milimetric, in orice moment al zilei, orice lucru persoana situatie lectura amintire il conduce fulgerator la ea prin repere intortocheate si maligne. Un soi de arsura interioara in zona gurii sau a stomacului, in sus catre stern, o tensiune imobila si dureroasa a intregii fiinte, ca atunci cand dintr-un moment intr-altul se poate petrece un lucru inspaimantator si ramai incovoiat in spasme, neliniste, teroare, umilinta, nevoie disperata, slabiciune, dorinta, boala, amestecate impreuna ca sa formeze un intreg, o patimire totala si compacta. Si sa inteleaga ca povestea e ridicola, stupida si distructiva, ca e capcana clasica in care nimeresc mitocanii de provincie, ca oricine l-ar fi luat drept imbecil si ca de aceea nu poate astepta de la nimeni nici o consolare, ajutor sau mila, consolare si ajutor pot veni numai si numai de la ea (…) Si totusi, poti fi copil si la cincizeci de ani, slab, ratacit si inspaimantat aidoma copilului pierdut in bezna padurii. Ingrijorarea, setea, frica, nauceala, gelozia, nerabdarea, disperarea. Dragostea!”

Dragostea si mai ales dependenta lui fata de ea devine osesiva. Nu mai traieste decat pentru ea si prin ea, incepe sa isi neglijeze serviciul, sa minta pe cei din jur doar pentru a-i satisface ei micile capricii in schimbul unui mic semn de dragoste. “I-ar fi de-ajuns – se gandea – ca Laide sa devina putin a lui, sa traiasca putin pentru el, gandul de-a putea intra ca personaj in existenta acestei fetite si a deveni ceva important pentru ea era obsesia lui. Ar fi fost mai mandru decat daca o preafrumoasa si atatputernica regina, mai mandru decat daca Marylin Monroe i-ar fi cazut la picioare nebuna de dragoste”.

Nu traise pana atunci dragostea, nu intelegea subjugarea sufletului pentru o singura persoana, nu cunostea frumusetea lumii in transpunerea iubirii. Totul pare mai frumos, lucrurile din jur se incarca de simboluri nemaivazute in alt moment al vietii, exagerarea simplicatii si inexistenta (sau ignoranta) rautatii sunt caracteristici ale iubirii oarbe. “Dintr-o data intelese semnificatia lumii vizibile; atunci cand ea ne lasa cu rasuflarea taiata spunem “ce frumos”, iar in suflet ne patrunde ceva maret. Toata viata traise fara a banui pricina acestui lucru. De atatea ori ramasese in admiratie dinaintea unui peisaj, a unui monument, a unor piete, a unui crampei de strada, a unei gradini, a unui interior de biserica, a unei stanci, a unei stradute, a unui desert. Abia acum, in sfarsit, ii pricepea taina.
O taina foarte simpla: dragostea. Tot ceea ce ne fascineaza in lumea neinsufletita, padurile, sesurile, raurile, muntii, marile, vaile, stepele, mai mult, si orasele, palatele, pietrele, mai mult, noaptea, stelele, vantul, toate acestea, indiferente in sine si goale de sens, se umplu de inteles omenesc, fara ca noi s-a banuim, contin presimtirea dragostei.
Cat il uimea faptul ca nu-si daduse seama pana atunci! Ce interes ar fi putut trezi o stanca, o padure, o ruina, daca in ele n-ar fi fost implicata o asteptare? Si a cui asteptare, daca nu a ei, a fapturii care ne-ar putea face fericiti? Ce sens ar avea valea romantica, numai stanci si privelisti misterioase, daca gandul nu ar putea-o conduce pe ea intr-o plimbare in amurg printre abia auzitele chemari de pasari? (…) Ce meschina ar fi, dinaintea spectacolului naturii, exaltarea noastra spirituala, daca ne-ar privi doar pe noi si nu s-ar putea rasfrange si asupra altei fiinte!”

Cauta in multe momente sa se elibereze de aceasta tensiune. Mai ales ca obiectivitatea sa lasa de dorit, apare gelozia care ii strapunge personalitatea si il determina sa judece din ce in ce mai greu. Sunt zile in care se simte eliberat, in care pleaca din casa si simte ca ea e departe, atat fizic, cat si sentimental, iar in clipa urmatoare durerea revine si se simte din nou singur si indragostit. Iar ea este atat de distanta si rece (sa fi fost doar aparent?) si il chinui intr-atat, incat dragostea lui, normal, creste in fiecare zi: “Si unde vroia sa sfarseasca? La ce fel de sfarsit voia sa ajunga? N-ar fi putut s-o spuna el insusi, nici nu terminase de rostit toate acestea ca deja se caia, daca era un pas gresit, daca ea chiar o lua de buna? Daca ea ar fi spus ca da, daca-i dadea dreptate, daca intelegea ca-i mai bine sa se desparta? La gandul acesta simti ceva cumplit, ca un spasm rasucit in dreptul stomacului.
Insa Laide nu raspunde ca da. Continuand sa priveasca soseaua, raspunse calma:
-Nu, stii, fara mine nu esti in stare sa traiesti.”

Iar finalul este total neasteptat, pentru ca dragostea lui Antonio gaseste portita spre vesnicie si implinire reciproca. Ma asteptam la o renuntare, la o fuga in lume si disparitie a lui Laide sau chiar la sinuciderea lui Antonio. Dovada ca pana si sufletul barbatesc poate surprinde, ca putem si noi iubi cu disperare si cu adevarat, ca putem deveni sclavii femeii iubite, indiferent cat de absurda poate parea uneori dragostea. Iar pentru asta trebuie sa spargi prejudecati, sa nu iti pese de nimic decat de fiinta iubita, ajungand ca tu insuti sa cazi in noroi, sa suferi, doar pentru fericirea oferita de o clipa de atentie, de mangaiere, de apropiere, de IUBIRE. Insa e asta solutia? Intrebari raman si asta determina o carte sa fie buna si recomandata si altor cititori. “Vai mie, vindecat. Iar infernul nu mai exista. Ea se afla aici, adormita. Dar atunci ar trebui sa fie fericit, sunt fericit? Nu. Oboseala, gol, melancolie, una dintre acele uriase melancolii, care-l napadeau copil fiind la caderea caderea serii, doar ca atunci in melancolie era tainuit gandul timpului viitor, al numerosilor ani care se pierd in departare, in timp ce acum nu mai e gandul anilor care vor veni, acum se poate intrezari deja, acolo in fund, poarta ferecata care se va deschide spre intuneric. Iata explicatia, gata cu mahnirea gelozia disperarea insa tot asa-i domolita si furtuna”.

Puteți cumpăra cartea de la librăriile online, de aici sau de aici.

Articole similare

Prin blogosfera cinefila (5 – 11 septembrie 2011)

Jovi Ene

Actori/actrite care nu ne plac – leapsa cinefila

Jovi Ene

„Poveste pentru timpul prezent”, de Ruth Ozeki, pe lista scurta a Man Booker Prize 2013

Jovi Ene

1 comment

ellamyway 4 septembrie 2014 at 11:10 Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult