Carti Eseuri

Noi înșine suntem o contradicție: „Oglinda care deformează”, de Jia Tolentino

„Oglinda care deformează”, de Jia Tolentino
Editura Litera, București, 2020
Traducere: Irina Bogdan

Scris între primăvara lui 2017 și toamna lui 2018, volumul de eseuri semnat Jia Tolentino sondează o serie de probleme legate de autoamăgire și autoperfecționare, raportarea tinerilor la noile medii și realități virtuale, religie, consumul de droguri, viol, feminism, căsătorie sau dinamica relațiilor. Deși precizează că subiectele sale au ca sursă imaginarul public, fiecare text este structurat în mare parte pe experiențe personale, apelul la alte surse e menit să susțină ideile care sunt supuse analizei. Având în centru eul modern, cel american în special, Tolentino realizează că oamenii au devenit obligați să concureze în permanență pentru sentimentul de siguranță, că sunt urmăriți constant, de multe ori oferindu-și acordul pentru acțiuni pe care nu le-au înțeles în totalitate.

Volumul este deopotrivă confesional și analitic, conține și analize sociale, fără a pica în plasa unui discurs pur teoretic sau care folosește limbaj specializat, și constituie și o bogată sursă de informații legate de generația din care autoarea face parte.  Jia Tolentino mizează pe o abordare subiectivă și din partea cititorilor, sugerând o lectură cu lentile proprii, care să acorde credit cunoașterii ca antidot împotriva autoiluziei. Textele propun o recalibrare a realității și oferă perspective diferite de ceea ce ne-am obișnuit în genere să numim moralitate, spațiu personal, relații de familie sau profesionale. Recuperarea sinelui devine în eseurile sale un obiectiv sui generis.

Primul eseu al cărții, ”Eu(l) și internetul”, este legat de problema internetului și consumul de resurse pe care ni-l solicită în fiecare zi și are ca miză demonstrarea faptului că postările nu trebuie confundate cu implicarea în activitățile propriu zise. Postarea pe Facebook sau Twitter „face comunicarea despre moralitate foarte ușoară, dar problematizează viața morală reală”, susține Tolentino. Adesea confundăm lansarea unei opinii – postarea, aprecierea, redistribuirea – cu acțiunea în sine. Pe de altă parte, rețelele sociale ne fac să ne simțim ca și cum am fi mereu în centrul atenției; nu putem ieși din acest spațiu, iar spectacolul continuă la nesfârșit, solicitandu-ne din ce în ce mai multe resurse.

Abordând problema feminismului, în multe dintre pagini se menționează cum unele femei reușesc să profite de expunere, în timp ce altele sunt victime ale hărțuirii digitale. Majoritatea își creează un regim propriu de investiții în propria persoană, „o autoamăgire pragmatică” necesară pentru a „funcționa mai eficient în sistem ”din care nu mai poate scăpa. Opinia este confundată cu raportarea, se ajunge la o lume oglindă, în care adevărul este foarte greu de depistat, iar feminismul ajunge să se degradeze și real și conceptual. Este un pericol aproape insesizabil, până în momentul în care cineva decide să îl supună unei minime analize.

”Pentru femei, o imagine puternică a încrederii în sine este cheia care deschide ușa către bogățiile lumii. Conferințele Girlboss ar trebui să funcționeze în același fel, plătești ca să socializezi, să faci primul pas spre a deveni genul de persoană care ar fi invitată să vorbească pe scenă. Este genul de demers care trebuie privi dintr-un unghi profund feminist și așa și este, cel puțin în ochii participantelor, care au fost bombardate mulți ani cu ideea falsă, jenantă și infinit seducătoare că feminismul înseamnă, în primul rând, a demonstra în fața unui public că ți-l asumi.” (pg. 182)

Într-un eseu despre escroci și bărbați de încredere, Jia Tolentino descrie capitalismul ca înșelătoria supremă. Nu toți putem fi Billy McFarland, escrocul din spatele Festivalului Fyre, dar, într-o țară supusă economicului, toți trebuie să facem pariuri riscante. Copleșită de nedreptatea pe care o vede peste tot în jurul ei, realizează o analiză asupra propriei „rupturi etice”, asupra alegerilor pe care e somată să le facă zilnic pentru a supraviețui. Deși nu putem spune că reprezintă exclusiv vocea unei generații, Tolentino este totuși un reprezentant potrivit: a absolvit facultatea în plină recesiune economică, și-a urmărit părinții scufundându-se în datorii și de la vârsta de 16 ani a lucrat pentru mai multe companii simultan. Colecția de eseuri ”Oglinda care deformează” este o încercare de revizuire a propriei credințe în instituțiile americane.

Multe dintre eseuri tratează problema pierderii credinței: în religia instituționalizată, în visul american, în bunătatea fundamentală a altora. În „Extaz”, o excelentă meditație asupra altruismului în toate formele sale, Tolentino scrie despre cum a părăsit biserica evanghelică și despre cum a căutat fericirea în banalitatea lucrurilor mărunte: plimbări, ieșiri cu prietenii, festivaluri de muzică. Și-a descoperit o înclinație aproape periculoasă pentru extaz, dar și un loc în care contradicțiile pot fi estompate. Dorința de autodepășire este cea care a condus-o la scris, un instrument pe care îl folosește pentru a se înțelege. Puritatea morală este o „fantezie”, dar, deși viața de zi cu zi ne compromite aproape inevitabil, există speranță, soluția gestionare strictă a sinelui și a elementelor care țin de el. Doar pentru că nu putem remedia rapid problemele la nivel macro, nu înseamnă că nu este nimic de făcut la nivel micro.

”Nu am idee dacă sunt în căutarea adevărului sau dacă mă agăț de umbrele lui de o jumătate de viață, ori dacă asta are măcar vreo importanță. Poate nu ar trebui să sper să îmi amintesc că dispoziția mea extatică e sursa binelui din mine – spontaneitate, devotament, bunătate, dar și a lucrurilor celor mai rele precum lipsa de atenție, întunericul, echivocul. Să faci două lucruri substanțiale, când ele nu sunt, nu înseamnă iubire.

 

Dar suntem oare altceva decât propria versiune a gloriei?” (pg. 160)

Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: litera.ro, macdowell.org)

Articole similare

Amiel și canibalul, de Ciprian Vălcan

Jovi Ene

Căcaturi spuse de tata, de Justin Halpern

Jovi Ene

Finalul cel mai dificil, supraviețuirea, de Radu-Ilarion Munteanu

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult