Carti Carti de istorie

Începutul lui 1917, în(spre) Rusia: Trenul lui Lenin, de Catherine Merridale

”Trenul lui Lenin. Călătoria care a schimbat cursul istoriei”, de Catherine Merridale
Editura Litera, Colecția Kronika, București, 2018
Traducere din limba engleză de Petru Iamandi

”Uneori un ticălos e folositor partidului tocmai pentru că este ticălos.” (V.I. Lenin)

Anul 1917 a fost unul foarte important pentru desfășurarea Primului Război Mondial. Mai ales pentru Imperiul Țarist/Rusia, imensul teritoriu care a fost scena a numeroase proteste, războaie civile, atentate, întorsături de situație. Multe dintre ele au fost îndelung cercetate, s-au scris mii de cărți despre unul dintre cei mai importanți ani ai istoriei Rusiei. Ceea ce s-a cercetat mai puțin este felul în care exilatul Lenin s-a reîntors în țara natală, în aprilie 2017, pentru că arhivele au fost mult timp secretizate, iar istoricii aserviți regimului sovietic au avut sarcină de a scrie numai ce trebuia.

În această ”călătorie” a pornit acum Catherine Merridale, istoric specializat în Rusia, care a încercat să deslușească resorturile acestei reîntoarceri acasă. Ea a încercat și a reușit parțial să face aceeași călătorie, cam pe același traseu, dar după 100 de ani, nu mai poți să te plimbi pe drumul vechi. În plus, în 1917, erau alte dificultăți, alte pericole. Să rezumăm: în aprilie 1917, Lenin pleacă de la reședința sa din Elveția, cu trenul, într-o călătorie finanțată și sprijinită de nemți, pe ruta Zürich-Berlin-Stockholm-Haparanda-Tornio-Petrograd (actualul Sankt Petersburg). În mod normal, o asemenea călătorie nu putea avea loc, pentru că trenul trebuia să treacă pe teritoriul Germaniei, aflată în război cu Imperiul Țarist. Numai că nemții aveau ceva interese pentru a-l lăsa pe Lenin să treacă. De altfel, era și interesul lui și dorința lui, lucru care se observă după felul în care a reacționat când a aflat de insurecția din Petrograd din februarie 1917:

”Lenin a reacționat de parcă ar fi fost conectat la o sursă de curent electric: a început să măsoare încăperea cu pași mari, s-a înroșit la față, a început să strige și să gesticuleze. ”Nemaipomenit!”, a exclamat el către Krupskaia. ”Ce surpriză! Trebuie să mergem acasă. S-a întâmplat atât de repede.” (pag. 131)

Dar ce interese aveau nemții și cu ce au ajutat întoarcerea lui Lenin acasă? Ei bine, principalul lor interes era ca războiul să se întoarcă în favoarea lor și pentru asta nu erau suficiente înarmarea, creșterea producției, dezvoltarea submarinelor, ci și o îndelungată acțiune de spionaj și de subminare a celorlalte țări. Dacă pe axa Marea Britanie-Franța-SUA nu puteau face mare lucru, s-au orientat spre Imperiul Țarist, care putea fi influențat ca, într-o perioadă relativ scurtă, să renunțe la război și să închidă frontul din Est. Lucru care s-a și întâmplat, într-un final, iar unul dintre stâlpii acestei reușite a fost Lenin, chiar fără să fie nevoie să fie convins. Dornic, după cum se vede mai sus, să ajungă cât mai repede la Petrograd, pentru a sprijini revoluția și a-i da un caracter bolșevic, obține acordul (și banii necesari) de la nemți pentru traversarea țării, spre Suedia și Finlanda, singura modalitate de a ajunge în Rusia fără a trece prin front.

Călătoria nu oferă prea multe emoții, ci mai degrabă disconfort. Prin Germania, trenul este sigilat, iar condițiile respectate, mai cu seamă cea privind neintersectarea oaspeților ruși cu cei germani, care ar fi stârnit oarecare discuții privind posibilul ”colaboraționist” (de care Lenin nu a scăpat și nici nu l-a negat niciodată). Vagonul în care au călătorit era de lemn, vopsit în verde, avea trei compartimente de clasa a II-a și cinci de clasa a III-a, două toalete și un compartiment de bagaje. Lenin a muncit mai mereu în propriul compartiment, scriind mult, citind ziarele rusești sau discutând cu însoțitorii felul în care puterea va trebui să treacă în mâinile sovietelor muncitorești. S-a așteptat mult la vămi, mai cu seamă la Tornio, dar sosirea în Gara Finlanda a fost un triumf. Continuarea o știm cu toții, mai ales că, până la venirea lui Lenin, partidul era cam confuz, așa cum o recunoaște și Raskolnikov:

”Trebuie să recunoaștem că, înainte de sosirea lui Lenin, era destulă derută în Partid. Nu exista o linie clară, consecventă. Preluarea puterii în stat era descrisă de marea majoritate ca un fel de ideal îndepărtat, și nu ca un scop urgent, imediat, ce trebuia atins fără preget. Se considera că e de ajuns să sprijini Guvernul Provizoriu… Ezitarea și lipsa de unitate erau cuvintele de ordine.” (pag. 177)

Și, ca să confirme zvonurile și discuțiile care s-au purtat ani întregi după aceea, ulterior, la o zi după publicarea celebrelor Teze din aprilie ale lui Lenin, secția politică a Statutul Major General German din Stockholm trimite o notă către Curtea imperială a Germaniei în care se spune: ”Intrarea lui Lenin în Rusia, un succes. Acționează exact după dorința noastră.” Quod erat demonstrandum, nu-i așa? Singurul lucru care nu s-a demonstrat în legătură cu acest succes politic al Germaniei a fost drumul banilor. S-a speculat mult în epocă, se speculează și acum, pentru că, pe lângă boom-ul financiar al unor oameni care au ajutat călătoria cu trenul (precum Parvus), nu există nicio urmă a banilor cu care Lenin a venit sau care i-au parvenit. A trăit mai mereu simplu, fără bogăție ostentativă, dar, în același timp, partidul s-a îmbogățit fără să aibă, în 1917, venituri considerabile.

Catherine Merridale reușește, în această carte de istorie pură, să lămurească circumstanțele epocii, analizând mai puțin călătoria propriu-zisă (expediată în 1-2 capitole), ci felul în care politica epocii a influențat realizarea ei, discutând mai mult despre influențele politice europene, revoltele împotriva țarismului din Petrograd, coalițiile din capitala Rusiei, dar și personalitatea controversată a lui Lenin, mai ales în primele săptămâni de la reîntoarcere.

Puteți cumpăra cartea: Editura Litera.

Articole similare

Fragment în avanpremieră: ”La cinci pași de tine”, în curs de apariție la Editura Litera!

Jovi Ene

Prin blogosfera literara (2 – 15 iulie 2012)

Jovi Ene

Cărți pentru copii: Bronto, un dinozaur neastâmpărat, de Valentin Nicolau

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult