Carti Eseuri Recomandat

N-am venit să ţin un discurs, de Gabriel García Márquez

“N-am venit să ţin un discurs”, de Gabriel García Márquez

Editura Rao, Bucureşti, 2011
Traducere: Tudora Şandru-Mehedinti

Gabriel García Márquez mărturiseşte în această carte că a considerat mereu discursurile drept “cel mai groaznic dintre compromisurile omeneşti”. Totuşi, acest clasic în viaţă a susţinut foarte multe discursuri memorabile şi a acceptat să publice acest volum, care reuneşte nu mai puţin de 22 dintre acestea.

Citirea acestor texte, prezentate pe parcursul a peste 60 de ani şi acoperind un evantai foarte larg de subiecte, ne îngăduie să ne facem o idee despre evoluţia personalităţii complexe a celui care a creat realismul magic. Toate discursurile sunt marcate de amprenta inconfundabilă a fabulosului continent latino-american, căci Márquez se identifică cu acesta cel puţin la fel de mult ca şi cu patria sa, Columbia. “Virtutea noastră cea mai mare este creativitatea şi totuşi n-am făcut mult mai mult decât să supravieţuim doctrinelor reîncălzite şi războaielor străine, moştenitori ai unui Cristofor Columb fără noroc, care ne-a găsit întâmplător când o pornise să caute Indiile”, spune scriitorul despre oamenii Americii Latine.

Aflăm din aceste discursuri cum a început Márquez să scrie, cum a creat “Un veac de singurătate”, dar şi ce crede despre poezie, jurnalism, cinema, politică sau ecologie. Poate fi reconstituită astfel o parte din biografia sa intelectuală deloc lipsită de controverse. Cei care au citit “Peştele în apă“ de Mario Vargas Llosa pot găsi similitudini izbitoare, dar şi diferenţe majore, între traseele pe care a evoluat viziunea despre viaţă şi lume a celor doi titani ai literaturii contemporane pe care i-a dat America Latină.

În paranteză fie spus, Márquez şi Llosa au avut o relaţie personală aproape la fel de zbuciumată ca istoria continentului lor, devenind din prieteni apropiaţi duşmani declaraţi. Momentul de inflexiune s-a produs în 1976, când, la un cinematograf din Mexic, peruanul i-a aplicat un pumn în faţă columbianului. A fost, probabil, unicul incident de acest gen între doi viitori laureaţi ai Premiului Nobel şi nu se ştie nici până azi cu certitudine dacă la mijloc a fost o problemă de natură politică (Márquez fiind un susţinător al revoluţie cubaneze şi un apropiat al lui Fidel Castro, în timp ce Llosa este un adept convins al pieţei libere) sau sentimentală (se pare că Marquez ar fi sfătuit-o pe Patricia, soţia lui Llosa, să divorţeze de acesta). Dar astfel de informaţii nu veţi găsi în  “N-am venit să ţin un discurs”…

Veţi găsi însă, între textele selectate, şi cea mai celebră prelegere a lui Márquez, intitulată “Singurătatea Americii Latine” şi susţinută în 1982 la Stockholm, cu prilejul primirii Premiului Nobel pentru Literatură. Cititorul est-european va sesiza fără îndoială similitudini frapante cu ce s-a întâmplat – şi încă se mai întâmplă – în partea sa de lume. Redau mai jos doar un pasaj relevante din acest discurs, cu menţiunea că acesta merită din plin a fi lecturat integral: “America Latină nu vrea şi nici nu are de ce să fie o piesă de şah, un nebun fără discernământ şi nu este deloc himeric ca ţelurile sale de independenţă şi originalitate să se transforme într-o aspiraţie occidentală. Totuşi, cuceririle din domeniul navigaţiei, care au micşorat atâtea distanţe între Americile noastre şi Europa, par a fi mărit, în schimb, depărtarea noastră culturală.

De ce, oare, originalitatea care ni se acceptă fără rezerve în literatură ne este refuzată cu un întreg cortegiu de suspiciuni în tentativele noastre atât de dificile de schimbare socială? De ce să credem că dreptatea socială pe care europenii de frunte încearcă să o impună în ţările lor nu poate constitui şi un obiectiv latino-american cu metode distincte în condiţii diferite? Nu: violenţa şi durerea ieşite din comun ale istoriei noastre sunt rezultatul unor nedreptăţi seculare şi al unor amărăciuni infinite, iar nu o înţelegere tainică pusă la cale la trei mii de leghe de casa noastră. Însă mulţi conducători şi gânditori europeni au crezut aceasta, cu infantilismul bunicilor care au uitat nebuniile rodnice ale tinereţii lor, ca şi cum n-ar fi cu putinţă alt destin decât acela de a trăi după bunul plac al celor doi mari stăpâni ai lumii. Aceasta este, prieteni, dimensiunea singurătăţii noastre. Şi totuşi, în faţa opresiunii, jafului şi devastării, răspunsul nostru este viaţa. Nici diluviile, nici ciuma, nici foametea, nici cataclismele şi nici măcar veşnicele războaie de-a lungul secolelor nu au izbutit să reducă superioritatea tenace a vieţii asupra morţii.”

Puteţi cumpăra cartea: Libris.ro.

Articole similare

Bukowski, mereu genial: roman și proză scurtă

Jovi Ene

Cum să devii cel mai sănătos om din lume, cu A.J. Jacobs

Jovi Ene

Alianța – managementul talentelor în era conectivității

Sabin Danita

2 comments

Monica Tarţa 22 martie 2012 at 13:14

Eu nu ştiam despre pumn 🙂 Îmi amintesc în schimb că am vrut să o cumpăr din Argentina şi am fost dezamăgită că nu este un roman nou. Dar suntem optimişti!

Reply
Marius 22 martie 2012 at 16:55

Aceasta recenzie mi-a starnit interesul pentru discursurile lui Márquez, asa ca voi citi cartea. Cred ca, intr-adevar, asa cum remarca si Alartes, America Latina si Europa de Est (sau Balcanii) au (prea) multe in comun… Inclusiv pumni aplicati de personalitati temperamentale, chiar daca nu neaparat insa detinatoare de Nobel:)

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult