Carti Carti de istorie Recomandat

Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944, de Neagu Djuvara

”Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944”, de Neagu Djuvara
Editura Humanitas, Bucureşti, 2012

Citesc pe Wikipedia, imediat după ce am citit această „broşură”, scoasă de Neagu Djuvara la aceeaşi Editura Humanitas: „Deşi unele dintre teoriile sale sunt neacceptate de majoritatea istoricilor români, Neagu Djuvara rămâne unul dintre cei mai importanţi istorici români ai secolului XX, încurajând în general o atitudine critică asupra istoriei românilor şi a istoriei în general. Opiniile sale legate de glorificarea istoriei naţionale au atras la rândul lor critici din partea unor figuri politice naţionaliste în România, fiind catalogate ca “antiromâneşti” şi o influenţă nefavorabilă asupra percepţiei de sine la români şi a românilor în afara graniţelor ţării. Istoricii contemporani i-au contestat teoriile şi calificarea ca istoric, numindu-l, după propria-i afirmaţie, “amator”. Studiile sale în domeniu precum şi doctoratul de stat în filosofia istoriei acordat de Universitatea Sorbona sunt însă necontestate, iar scrierile sale au căpătat recent o atenţie sporită, datorată în mare popularităţii sale în România.”

Afirmaţii interesante pe care nu am avut timpul să le verific, atât din cauza lipsei timpului, cât mai ales a faptului că nu i-am citit lui Neagu Djuvara cărţile sale de istorie pură, care au invadat piaţa cărţilor din România în ultimii ani. Poate specialiştii în istorie care citesc aceste rânduri ne vor da mai multe amănunte, vor comenta suficient de mult sau vor recomanda articole care îl susţin pe Djuvara în demersul său sau, dimpotrivă, îl contrazic.

Cartea „Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944”, subintitulată „Şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări”, dezamăgeşte în primul rând prin lungime: cu introducere cu tot, abia atinge 60 de pagini, scris mare, fiind de altfel un articol-răspuns la un alt articol din ziarul „Adevărul” şi apoi transformat după imaginaţia tipică a celor de la Humanitas într-o ditamai cartea. În plus, ne sunt anexate încă pe tot atâtea pagini, spre umplutură, documente, printre care unele sunt atât de cunoscute încât nu necesita repetarea (părerea mea): proclamaţia către ţară a regelui Mihai I difuzată la radio în seara zilei de 23 august 1944 şi Convenţia de armistiţiu între Guvernul Român, pe de o parte, şi Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit şi Statelor Unite ale Americii, pe de altă parte.

Motivul scrierii acestei broşuri este anunţat încă de la început, sperând să rezolve odată pentru totdeauna o discuţie şi un mister îndelungate: ”De când m-am întors în ţară, pe la sfârşitul lui ianuarie 1990, după o lipsă de 45 de ani, am avut de nenumărate ori ocazia de a dezminţi informaţia care circula cu insistenţă, anume că în dimineaţa lui 23 august 1944 ar fi sosit de la Stockholm o telegramă care anunţa că Uniunea Sovietică acceptase să încheie cu Ion Antonescu un armistiţiu, în condiţii care îi dădeau mareşalului satisfacţie, mai ales în privinţa stabilirii unei zone neutre undeva în ţară.”

Misterul este demontat, discuţia odată sfârşită, trebuie să discutăm de câteva amănunte pe care Neagu Djuvara le aduce în prim-plan despre mareşalul Antonescu, respectiv afirmaţiile istoricului cu privire la presupusa boală (psihică?) a conducătorului statului român: ”Trebuie să privim realitatea: în vara 1944, mareşalul Antonescu, stăpân absolut pe soarta a 20 de milioane de cetăţeni români, nu mai judeca sănătos.” (pag. 57) Un prilej deschis despre căutarea de amănunte, de întocmirea de studii despre Antonescu şi boala acestuia, despre capacitatea sa de a lua decizii în cunoştinţă de cauză sau despre persoanele care conduceau cu adevărat statul român în acea perioadă.

Tot Wikipedia ne spune despre bolile lui Antonescu: „Se zvonea că suferea de boli cronice. Istoricul Ioan Scurtu aminteşte un fapt cert: la un moment dat, Antonescu „a ieşit din circuitul public o bună bucată de timp, în 1943”. Istoricul militar Mihail Ionescu îl cita pe Gheorghe Magherescu, ofiţer din anturajul lui Antonescu în perioada 1940-1944: „acesta mi-a spus că suferea de malarie, dar că doctori plasaţi de mişcarea legionară pe lângă Antonescu ar fi încercat să utilizeze tratamentul cu bismut pentru a-l lichida. De aici” (spunea el încercând să apere memoria fostului şef) „legenda că Mareşalul ar fi suferit de sifilis.” Magherescu lăsa să se înţeleagă că tratamentul cvasiidentic aplicat şi sifilisului şi malariei a putut da naştere mitului unui Antonescu sifilitic. Potrivit istoriei medicinei, în acea perioadă malaria nu se trata cu bismut, tratamentul de preferință era chinina, completat cu plasmokina și atebrina (produse Bayer). Injecțiile cu bismut se administrau la tratarea sifilisului terțiar, cerebral, deși provocau intoxicări cronice (bismutoză). Tot ca tratament antisifilitic se folosea malarioterapia – infestarea indusă cu malarie care, prin șocurile hipertermice periodice pe care le provoca, avea potențialul să omoare spirochetele sifilitice sensibile la temperaturi de peste 400 Celsius. Aceste trei boli împreună (sifilis, malarie, bismutoză) și fiecare separat ar fi fost suficiente pentru a limita activitatea normală a unui conducător de stat. Istoricul politicianul și publicistul Alex Mihai Stoenescu, în cartea sa „Armata, Mareșalul și evreii” (1998), respinge ipoteza legată de presupusul sifilis punând la îndoială competența și corectitudinea medicilor care l-au tratat pe Mareșal: „Este o ipoteză pe care au lansat-o medicii în primul rând. …Fiind vorba de dictatorul Antonescu, s-a folosit și acest amănunt pentru a justifica cumva reacțiile lui între care unele sunt într-adevăr de neînțeles sau reprezintă erori foarte grave. Consecințele unora dintre ele le tragem și astăzi.”

Amănunte mult mai interesante decât cartea (subţirică) a lui Neagu Djuvara…

Am scris despre chestiunile istorice din această carte pe ClubDiverta.ro.

Puteţi cumpăra cartea de la librăriile online, de aici sau de aici, la superoferte.

Articole similare

Povestea adevărată a bătăliei nesfârșite pentru libertate și împotriva cântecul de sirenă al tribalismului: Chemarea tribului, de Mario Vargas Llosa

Victor Alartes

Un film, două păreri: The Departed (2006)

Dan Romascanu

Interviu Vasile Ernu: ”Credinţa este o chestiune personală şi intimă şi nu mă deranjează atîta timp cît nu invadează spaţiul public şi cel privat”

Jovi Ene

6 comments

codrut constantinescu 9 noiembrie 2012 at 14:34

Uite o recenzie de demult, in paralel, intre doi istorici atat de diferiti, Neagu Djuvara si Dan Berindei. Primul interesant, cu stil, viziuni, teorii, cel de al doilea inchistat, conservator, parcurgand aceleasi carari batatorite si uneori penibile ale istoriei noastre nationale..

http://cdc77.blogspot.ro/2009/03/lecturi-istorice.html

Reply
Jovi 9 noiembrie 2012 at 14:46

Frumos scris 🙂
Insa parerea mea (cu privire la aceasta ultima carte) este ca Humanitas si Djuvara se cam fac de ras… Scot brosurici la pret de carte, iar informatiile aduse sunt aproape fara valoare (de altfel, ce este scris in brosura-carte a fost un simplu articol pe cateva coloane in ziarul Adevarul).

Reply
codrut constantinescu 9 noiembrie 2012 at 14:53

Asa este dar are si carti bune, interesante. Iar aia de amintiri este absolut delicioasa…A avut o viata extraordinara…Si poate ca scrie/scoate astfel de carti acum ptr ca si-a epuizat stocul de subiecte, se poate intampla asta oricui…

Reply
Jovi 11 noiembrie 2012 at 18:03

Ai dreptate.
De altfel, am si pus link spre recenziile noastre:
https://filme-carti.ro/tag/neagu-djuvara/

Eu eram dezamagit doar de brosurica asta!

Reply
codrut constantinescu 9 noiembrie 2012 at 14:51

Din pacate, Neagu Djuvara pentru care am un imens respect, se cam grabeste, poate o fi de vina si varsta, presiunile de marketing ale Humanitas, devenind cam stahanovist, dand rabat.
A se vedea si o alta “carte” de acelasi gen, “Raspuns criticlor mei si neprietenilor lui Negru Voda”. Bine, pana la urma daca ai o editura care te promoveaza si indeamna sa scrii cat mai mult precum este H. de ce nu ai face-o???

Reply
codrut constantinescu 9 noiembrie 2012 at 14:58

”Trebuie să privim realitatea: în vara 1944, mareşalul Antonescu, stăpân absolut pe soarta a 20 de milioane de cetăţeni români, nu mai judeca sănătos.”

Sa fim seriosi, nu mai era demult 20 de milioane de cetateni, dupa cedarile din 1940, dupa ce jumatate de milion de soldati murisera in Est luptand vitejeste impotriva bestiei comuniste, dupa ce alte sute de mii de evrei fusesera asasinati. Cat despre cei din Transnistria, in marea lor majoritate rusi si ucrainieni acestia nu au primit niciodata cetatenia romana, teritoriul care o fi avut 3-4 mil. de oameni fiind doar administrat de Romania NU alipit juridic…Ca sa zici ca s-ar fi compensat…

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult