Carti Memorii jurnale

Jurnal intim și portret în puzzle: ”Nu sunt eu”, de Maia Morgenstern

”Nu sunt eu”, de Maia Morgenstern
Editura Litera, București, 2020

În prefața volumului ‘Nu sunt eu’ apărut în 2020 la Editura Litera, Maia Morgenstern ne avertizează că avem în față un volum cu conținut secret, unul dintre acele jurnale personale sau oracole cândva la modă în care sunt înregistrate gânduri intime și opinii împărtășite prietenilor apropiați cu sinceritatea și cu candoarea tinereții. Actrița apreciată și iubită ne recomanda să-i punem la păstrare cartea și să o citim poate mai târziu, iar daca o facem să fie lectura una pe sărite, căci ordinea cronologică a punerii pe hârtie a gândurilor nu contează. Mărturisesc că nu am fost capabil să respect prima rugăminte a autoarei și am început să citesc cartea la scurtă vreme după ce pachetul trimis din România spre Israel a traversat mările și a ajuns la mine. Dorința de a pătrunde cât mai repede în universul artistei pe care o admir și curiozitatea de a-i citi scrisele amplificată de cele câteva fragmente apărute în avanpremiera pe Facebook au fost prea puternice. În schimb, dacă lectura mea nu a fost chiar pe sărite, pot încerca să scriu de această dată o recenzie mai nestructurată. Parafrazând-o pe autoare, puteți citi și paragrafele acestei recenzii în ce ordine doriți, sunt mai degrabă note și impresii de lectură, poate și reacții emoționale mai degrabă decât o analiză detaliată, cum încerc să fac de obicei.

Este vorba despre un jurnal personal, majoritatea însemnărilor acoperind perioada dintre 2016 și 2019. Nu este un jurnal complet și detaliat. Poate că însemnările înseși au fost făcute cu intermitențe, poate că au fost selectate doar unele dintre ele. Lipsesc aproape cu desăvârșire însemnările cu caracter intim și amatorii de cancanuri riscă să fie dezamăgiți. Nici activitățile de zi cu zi nu sunt consemnate cu rigurozitate – de exemplu vizita în Israel din aprilie 2019 și întâlnirea memorabilă cu publicul israelian cu ocazia evenimentului dedicat Pesah-ului la care am asistat la filiala din Tel Aviv a Institutului Cultural Român nu sunt menționate de loc. În schimb cartea este presărată cu numeroase amintiri, populată de figurile unor oameni care au fost dragi și importanți autoarei. Prezentul este un trecut continuu.

Nestructurat deci, iată câteva subiecte și repere importante care revin în carte:

Evreitatea.

Numele cărții este inspirat dintr-un incident, unul dintre cele care apar în biografia aproape a oricărui copil evreu născut și școlit în România. Propoziția ‘Nu sunt eu’ era o reacție de apărare a unei fetițe confruntate cu hidoșenia antisemitismului venit tocmai din partea unei persoane care ar fi trebui să o educe și să o protejeze, cu cuvintele grele și injurioase pe care nu le auzise niciodată acasă, cu ura și discriminarea pentru o vină imaginară despre care nu avea cum să fie conștientă. Tot ceea ce a făcut mai târziu Maia Morgenstern însă respinge disimularea și negarea identității, este dimpotrivă atitudinea unui cetățean și artist demn, care a ales un drum și un loc în care să-și exprime evreitatea.

Holocaustul.

Evenimentul abisal al istoriei secolului 20 și al istoriei în general este pentru mulți dintre noi și istorie de familie. Maia îi evocă în jurnal pe bunicul Aaron Morgenstern, dispărut într-o zi fară urmă,  pe care bunica l-a așteptat până în ultima zi a vieții ei și pe unchiul dispărut și el timp de doi ani în lagărele din Ucraina fară ca familia să știe ceva despre soarta lui (ceva asemănător s-a întâmplat și în familia mea, chiar cu tatăl meu), relatează despre filmările intre gardurile cu sârmă ghimpată de la Auschwitz, scrie despre Holocaustul care se repetă la teatru pentru ca Holocaustul să nu se repete.

Politica românească.

Nu pare să o preocupe prea mult. Doar doua bobârnace bine țintite în toată cartea (unul dintre ele prin intermediul lui Cehov).

Crezul personal și profesional.

Aici prefer să-i dau cuvântul:

‘… nu mai vreau să fiu soldat. Am îmbătrânit, desigur. Cred că nu mai vreau să mă înregimentez niciunde. Cred că nu mai vreau să fiu soldat căci nu vreau să primesc solda. Asta înseamnă, de fapt, a fi soldat. Cineva care se aliniază, se înregimentează, se luptă, acceptă niste reguli pe care nu le discută. Crede sau nu, treaba lui. În orice caz, primește solda. Ei bine, nu vreau să mă înrolez în nici o armată. Nu vreau să fiu soldat, să devin soldat, să primesc soldă de la nimeni. Deloc. Vreau să-mi căștig existența ca un profesionsit, căci acesta este profesionistul, unul care trăiește din munca lui, din ceea ce face. Așa m-au învățat pe mine școlile astea înalte la care am fost.’ (pag. 14-15)

Părinții.

Aș putea spune că ei, alături de Maia, desigur, sunt eroii acestei cărți și eroi principali ai vieții Maiei. Ajungem, cred, la sfârșitul lecturii să-i cunoaștem pe Dusea – Usher Morgenstern  și pe Ara – Sara Morgenstern născută Rappaport, să-i respectăm și să-i iubim pentru că au crescut-o pe Maia Morgenstern așa cum o știm. S-a despărțit de ei de un număr de ani, dar ei revin, îi vorbesc, o sfătuiesc, uneori îi răspund la întrebări. Tatăl, comunist din convingere și om drept, exclus din partid și din profesie, internat și persecutat toată viață pentru că nu a renunțat la a spune adevărul, ateu dar educându-și copilul în cele mai frumoase pilde ale tradiției și eticii evreiești.. Mama, matematiciană care ar fi putut face o carieră strălucită, reprofilată spre noile tehnologii ale informaticii la vârsta când alte colege de generație începeau să se gândească la pensionare, spulberând teama de matematică din mintea fetiței ‘umaniste’, dar mai ales fiind alături de ea oricând. Supraviețuitori ai unei generații a căror copilărie și tinerețe au fost traumatizate de Holocaust, ajunși părinți dintr-o generație în care numărul de copii din majoritatea familiilor se subțiase la unul sau una, încercând să-i crească fericiți și buni în pofida presiunilor și a urâțeniei din jur.

Bucurestiul.

Et în Arcadia … Și eu îmi amintesc zgomotul castanelor cazând din copaci în Cișmigiu.

Sărbătorile.

Viață evreiasca este marcată de sărbători, la fel și cartea Maiei. Pentru cei care trăim în Israel sărbătorile sunt momente de sincronizare cu societatea, cu familia, cu întreaga lume din jur. Maia mi-a amintit cum sunt ele trăite, altfel, în Diaspora, cum asocierile senzitive  se împletesc cu semnificațiile și cu definirea identitară. Și din nou, nostalgie, multa nostalgie.

Israelul.

În familia Maiei, în generația părinților ei a avut loc o scindare care era frecventă în majoritatea familiilor evreiești intre cei care ‘plecaseră’ și cei care ‘rămăseseră’, deocamdată sau pentru totdeauna. În familia Maiei cei care au plecat au fost bunicii materni și o mătușă. Discutau părinții despre ‘plecare’? Daca da, Maia nu ne povestește. Bunica revenea din când în când în vizite. Dar mai ales veneau pachetele, scrisorile și fotografiile, cele prin care ceva din lumina, căldura și dulceața Israelului ajungea și la ea:

‘Ei au plecat în Israel pe când eram doar un copil de cinci ani. Mi-era dor de ei. Pentru că mă iubeau și mă alintau. Ne scriau adesea. Așteptam cu emoție și bucurie vești de la bunici … Priveam plicurile subțiri – par avion – și încercam să ghicesc ce vești-povești ascund paginile și mai subțiri, aproape ca foita de țigară (zicea mama!) acoperite cu scris mărunt și îngrijit … Dar mai ales, așteptam cu sufletul la gură fotografiile. Fotografiile bunicilor, lumina ce se desprindea parcă din poze și inunda întreaga noastră casă. Așa o lumină caldă, pură, parfum de iubire și fructe coapte. O lumină cu gust de miere și speranță. Scrisorile bunicilor se terminau întotdeauna cu urarea “Pace! Pace vouă! Shalom Alehem!”. Și începeau tot așa: “Fiți binecuvântați!” Și mai așteptam, tot cu sufletul la gură – gura căscată de curiozitate și de poftă -, pachetele. … Printre ramurile de măslini sau jurnale, eu căutam curmalele. Curmale dulci, și bune, și uriașe. Ca mierea, sub o crustă sfărâmicioasă. Cu sâmbure, ca o corabie. Cel mai mult îmi plăceau curmalele. Mi se părea că au strâns tot soarele, și toată căldura, și toată speranța, și toată dragostea, și toată dulceață din lume. Curmalele din Israel. Le lăsam să se topească în gură … Și mi se părea că toată spaima, și grija, și frica au dispărut pentru totdeauna. Curmale din Israel. Pace și dragoste.’ (pag. 162-163)

Teatrul.

Profesie, pasiune, viață. Împărtășirea bucuriei că Teatrului Evreiesc de Stat, teatrul în care și-a început cariera și pe care îl conduce de câțiva ani a fost omagiat cu o înaltă distincție sau și-a serbat o frumoasă aniversare. Relatări despre spectacole dragi (‘Lola Blau’,  ‘La ordin, Fuhrer!’, ‘Empire’). Experiența germana. Clădirea TES în mijlocul unui cartier care dispare, rămas ca o bornă a amintirilor. Și o discuție care nu s-a încheiat, desigur, despre vitalitatea teatrului evreiesc, despre locul său în cultura româna și cea evreiasca, întrebarea dacă teatru evreiesc egal (sau nu) teatru idiș. O discuție pe care dacă am purta-o în cuvinte nu am fi probabil complet de acord, dar în care argumentul vitalității este însăși TES și spectacolele sale.

Oare spectacolul bazat pe ‘Iuda’ lui Amos Oz, ultima sa carte, o dramatizare trimisă spre citire autorului dar care nu a apucat să revină, a văzut lumina scenei? Sau o va vedea în curând?

Idiș.

O alta discuție pe care daca am purta-o în cuvinte nu am fi probabil de acord. Emoționantul punct de vedere al Maiei Morgenstern nu poate să nu fie menționat:

‘Limba cu sunet de cântec de leagăn și aroma de honeileicheh. Turta cu miere. Limba șoaptelor. Să nu înțeleagă copiii când se ceartă părinții. Limba cu gust de sare: Lacrimile ce însoțeau fiecare scrisoare trimisă de departe. Limba foșnitoare ca paginile – multe – de scrisori scrise mărunt, de la dreapta spre stânga. Și fotografii, să nu uitați să trimiteți fotografii, kinderlech!’(pag. 128-129)

Caragiale.

Pe la 11-12 ani seriosul ei tată îi impune Maiei lectura pieselor de teatru ale lui Caragiale. După două săptămâni verdictul – Maia citise piesa ca pe o tragedie avându-l ca erou și victimă pe bietul Cațavencu, înșelat, umilit și mințit. Eu aștept versiunea scenică în regia Maiei.

Patimile.

Poate cel mai controversat episod din cariera Maiei Morgenstern. Film controversat, regizor controversat, identitate și identificare controversată. Multe întrebări, unele acuzatoare, altele malițioase. Și un răspuns superb.

‘Odată, în timpul unei conferințe de presă, un jurnalist, o persoană de culoare, m-a întrebat:
– Crezi că Iisus e fiul lui Dumnezeu?
Știam ce va urma. Daca voi răspunde “Da. Cred” e rău. Pentru că sunt evreică. Daca răspund “Nu. Nu cred” e rău. Pentru că jucasem în filmul “The Passion of Christ”. Atunci, m-am uitat și eu așa, în ochii jurnalistului, și i-am zis:
– Oare nu suntem cu toții copiii lui Dumnezeu?’  (pag. 69)

Mai am și eu multe întrebări. Nu stiu dacă voi ajunge vreodată să o cunosc personal pe Maia Morgenstern, nu știu dacă voi avea îndrăzneala să-i pun întrebări, nu știu daca îmi vă răspunde. Deocamdată mă mulțumesc cu portretul ei așa cum mi-l pot imagina din cartea aceasta și din spectacolele și filmele în care am văzut-o jucând. Ceea ce primim ca cititori din această carte este un portret parțial, în care multe detalii rămân în umbră. Nici jurnalele cele mai intime nu pot cuprinde toate secretele. Daca ar fi să aleg ilustrația coperții acestei cărți, aș fi folosit tot aceeași frumoasa fotografie a Maiei la 18 ani ca volumul editurii Litera, dar aș fi descompus-o în piese de puzzle și aș fi recompus-o, însă parțial. Poate că într-o viitoare carte se vor adăuga piese. A o însoți și a o cunoaște, atât cât a lăsat să se dezvăluie în lectura acestui jurnal, a fost o delectare.

Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografii: Litera.ro, B1.ro)

Articole similare

America adâncă şi îngheţată: Fargo (sezonul 3)

Dan Romascanu

Un secol prin deșert: Cartea numerilor, de Florina Ilis

Dan Romascanu

”Where is the Sun?”: Lady Sings The Blues, de Billie Holiday și William Duffy

Carmen Florea

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult