Carti Carti de fictiune Recomandat

Între două lumi, de Claudia Moscovici

„Între două lumi”, de Claudia Moscovici
Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2011
Traducere din limba engleză şi note de Mihnea Gafiţa

Claudia Moscovici începe cu o dedicaţie pentru părinţii săi, chiar din prima pagină a cărţii: „Cu dragoste şi gratitudine părinţilor mei, Henri şi Elvira Moscovici, ale căror cărţi au inspirat cartea de faţă”. Plecând de la această dedicaţie, continuând cu viaţa autoarei (a emigrat din România la vârsta de 11 ani şi cu studii universitare în Statele Unite ale Americii), am stat în dubiu şi, până la urmă, încă mă întreb dacă sunt în faţa unui roman de ficţiune sau unuia non-ficţional, pentru că asemănările şi comparaţiile cu evenimentele petrecute în România în perioada ’70-’90 sunt izbitoare cu realitatea din carte.

Pentru că, da, povestea se plimbă din anii ’70, ani în care mai exista o oarecare doză de libertate în România (oamenii de ştiinţă puteau încă să plece la conferinţe în străinătate, copiii încă studiau engleză şi franceză, nu numai rusă, tinerii mai prindeau o bursă la Paris), până la revoluţia din 1989 şi timpul în care nimic nu mai exista în România, iar orfelinatele erau pline de copii rahitici, deveniţi handicapaţi din punct de vedere fizic şi mental din cauza autorităţilor. În această lume, este urmărită o familie prin Bucureşti, Timişoara, Paris sau diferite oraşe din Statele Unite, familie ce încearcă iniţial să supravieţuiască şi apoi, în tumultul vieţii şi al timpurilor, să se reunească, singurul ţel care i-a mai rămas pentru ca toţi să fie fericiţi.

Claudia Moscovici

Personajele creionate de Claudia Moscovici empatizează cu cititorul: pe rând, am fost fascinat şi i-am avut aproape (dorind în acelaşi timp ca ei să reuşească) de Radu, Ioana, Irina (autoarea?), Eva şi Andrei, Tataie Mihai şi Mamaie Marta, înţelegându-le acţiunile şi fiindu-le aproape. Am avut tendinţa să dau paginile mai departe pentru a afla ce se întâmplă cu aceste personaje, toate româneşti şi toate aflate în vâltoarea unor evenimente teribile: boală, urmăriţi de Securitate, emigrare, închisoare, Radio Europa Liberă, CIA, etc. Să nu înţelegeţi că personaje cu cetăţenie străină 😀 nu sunt la fel de complex construite. Nu, dar acestea (poate cu excepţia lui Paul) sunt deseori îndepărtate de cititor, prin forţa împrejurărilor.

O atmosferă de teroare şi de neîncredere domnea în perioada începutului de poveste în România, dar şi atunci când românii, din diferite motive, ajungeau în străinătate, pentru că agenţii Securităţii se infiltrau peste tot. Românii şi, în general, toţi est-europenii sunt temători faţă de tot ce se află în jur, atât în relaţiile interumane, cât şi ca urmare a umilinţelor la care sunt supuşi de occidentali. Parcă ei erau de vină pentru ceea ce făceau conducătorii lor: „Emigranţii din Europa de Est, ca nişte căţei vagabonzi preluaţi de organizaţiile de protecţie a animalelor, trebuia să petreacă mai întâi două săptămâni în Italia, să-şi facă injecţiile de imunizare acolo şi să-şi pună actele în ordine, înainte de a fi acceptaţi, într-o stare corespunzătoare de dezinfectare de comunism, în Statele Unite.”

Nici relaţiile dintre personaje nu sunt departe de această atmosferă, pentru că există mereu o suspiciune între acestea, atâta timp cât nu se cunosc cu adevărat: „O dată în plus, ca şi mai devreme când o zărise pentru prima dată, Radu conştientizase magnetismul feminin pe care-l emana şi care-l copleşea pe el. „Şi ce dacă-i româncă?, se întrebase în sinea lui. Ce, toate româncuţele din Paris or fi spioance?!” Încerca să-şi domine starea de paranoia instituţională pe care i-o inoculaseră anii trăiţi într-un sistem totalitar şi dictatorial.”

Nu numai contextul politic este însă important, ci şi relaţiile dintre personaje: Radu, corespondent la Europa Liberă şi apoi angajat CIA şi Ioana, femeia frumoasă pe care şi-ar dori-o mereu aproape, dacă i-ar ştii secretul; Irina, tânară româncă plecată în America şi în căutarea propriei identităţi şi Paul, profesorul american pasionat de femei, Eva şi Andrei, cuplul trecut de prima tinereţe care îşi canalizează ambiţiile pentru plecarea din România şi găsirea visului american. Iubirea este posibilă şi în situaţii grele, iar personajele de mai sus o dovedesc, gândind că: „ „Ea m-a sedus pe mine”, şi-a spus în sinea lui, după care a simţit nevoia să reformuleze această afirmaţie crucială: „Eu sunt cel care la început n-a vrut să fie prietena mea”, pentru ca, la sfârşit, să ajungă la întrebarea inevitabilă pe care mulţi bărbaţi şi-o pun când au de-a face cu femei frumoase, atrăgătoare şi seducătoare: „Şi-atunci, cum dracului am ajuns aici?”

Coperta editiei americane

Dacă este să aleg însă un personaj preferat, l-aş prefera pe Paul, un adult imatur, un profesor competent de istoria artei, dar care are o preferinţă (normală, părerea mea!) pentru studentele tinere sau orice femeie simpatică şi micuţă pe care o întâlneşte, de la care aşteptă avansuri şi pe care, în cele din urmă, nu le refuză. Chiar dacă, ştim cu toţii, sistemul american nu încurajează, ba şi pedepseşte, astfel de practici. Nici prima întâlnire a lui cu Irina nu este alfel, el fiind mai pasionat de chelneriţa care îi servea decât de cea cu care se întâlnise. Paul este pur şi simplu pasionant şi am fost fascinat de nonşalanţa (tradusă ca „imaturitate”) cu care acesta era atras de femei şi le atrăgea, la rândul său: „Apoi au mai stat de vorbă, el şi Şuşma, câteva ceasuri despre familiile lor, credinţele lor, educaţia lor, vieţile lor. Paul i-a povestit despre prima sa căsnicie. Ca şi mai înainte, Şuşma s-a dovedit o ascultătoare bună şi înţelegătoare. Nici n-au văzut cum a trecut timpul şi orele li s-au părut minute. Şi-au spus noapte bună pe la ora 4 dimineaţa, îmbrăţişându-se ca două cunoştinţe de ocazie. El s-a uitat după ea cum se îndepărtează şi urcă în lift făcându-i un semn prietenos cu mâna şi zăngănindu-şi brăţările de la mână, cu zâmbetul ei larg, ca de reclamă.

Paul a plecat de la conferinţă cu un vag sentiment de nostalgie amestecată cu regret, ca şi cum ar fi fost ultima lui şansă de a trăi o formă uşoară şi liberă de fericire, pe care se temea că nu avea s-o mai guste niciodată, dacă se implica într-o relaţie serioasă. Cel puţin, nu la fel. Chiar dacă şi la conferinţa de istoria artei de anul următor s-ar fi întâlnit iar cu Şuşma, nu s-ar mai fi întâlnit cu ea pentru prima oară, şi nici n-ar mai fi simţit, şi unul, şi celălalt, emoţia descoperirii reciproce, aşa cum făcuseră în ziua aceea.”

Aşa cum spuneam şi la începutul recenziei de faţă, nu ştiu (dar mi-ar plăcea s-o ştiu) cât din această carte este realitate şi cât este ficţiune. Pe undeva, mi-a adus aminte de cartea lui Victor Alartes, „Abandonul calului negru”, diferenţa făcând-o poate timpul descris în cele două cărţi. În rest, povestea unor personaje în cadrul unor evenimente şi acţiuni care s-au petrecut aievea în România există în ambele volume şi, la fel şi în recenzia cărţii lui Victor, îmi doresc la fel de mult ca scriitoarea Claudia Moscovici (dacă nu a făcut-o deja) să scrie şi un roman de imaginaţie, care să se îndepărteze de tiparele unei epoci trăite pentru a descrie o lume proprie a autorului. Talent există, important este să îşi dorească ceva deosebit.

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Curtea Veche.

(carte primită prin bunăvoinţa autoarei, căreia îi mulţumim)

Articole similare

Șaman, de Adina Dabija

Jovi Ene

Arsenic and Old Lace (1944)

Jovi Ene

Pubertatea pentru cei mici: volumele semnate de Monica Peitx

Jovi Ene

2 comments

Alartes 11 septembrie 2012 at 15:17

Ca autor al romanului „Abandonul calului negru”, de care Jovi scrie ca i-a adus aminte „Între două lumi”, pot spune ca sunt extrem de onorat de aceasta alaturare.
Citind „Între două lumi”, am simtit si eu ca exista anumite conexiuni/sinergii interesante cu romanul meu. Ambele se petrec intre doua lumi – Romania si America -, personajele au de facut alegeri dramatice pe aceasta axa transtlantica, iar fictiunea se subordoneaza adesea unei realitati dure din care nu prea se poate evada. Se poate adauga si ca ambele sunt romane de debut…
Plasarea pe alte coordonate temporale si in alt context politic si geopolitic a actiunii nu schimba in mod esential datele problemei abordate, ceea ce nu face decat sa ii evidentieze acuitatea.
In cea ce priveste ultima fraza a recenziei lui Jovi – “Talent există, important este să îşi dorească ceva deosebit.” -, mie mi s-a parut ca „Între două lumi” reprezinta mai mult decat dovada existentei unui talent. Este, in opinia mea, o carte deosebit de bine scrisa, inchegata si capabila sa captiveze cititorul si sa-i ofere, totodata, suficiente motive de reflectie. Imi doresc insa si eu ca autoarea acesteia sa ne ofere si alte romane de calitate.

Reply
Delia Marc 11 septembrie 2012 at 15:40

Sa nu uitam “Vizitatorul” romanul lui Tudor Alexander (Alex Duvan):
https://filme-carti.ro/carti/vizitatorul-de-tudor-alexander-10213/
cu care gasesc multe puncte comune!

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult