History and Memory in Modern Ireland (I)

History and Memory in Modern Ireland
Edited by Ian McBride
Cambridge University Press, 2001

Puteti cumpara cartea acum, de pe Books-Express.ro.

Volumul „History and Memory in Modern Ireland” cuprinde mai multe capitole care au reprezentat comunicări ale autorilor (în general, cadre universitare din lumea anglo-saxonă şi irlandeză) din timpul Conferinţei Istoricilor Irlandezi din Marea Britanie ce a avut loc în Durham (aprilie 1998) pentru a marca, în mod simbolic, semnarea Acordurilor din Vinerea cea Sfântă din Ulster care au pus punct lungului conflict interconfesional.

Ian Mc Bride subliniază pertinent în introducere că volumul „se axează asupra legăturilor dintre trecut şi prezent în societatea irlandeza” căci „ori de câte ori trecutul irlandez este invocat, trebuie să ne întrebăm nu de către ce grupuri este el folosit şi cărui scop îi serveşte ci împotriva cui?”.

„În Irlanda, după cum bine ştim, interpretarea trecutului s-a situat întotdeauna în centrul conflictului naţional (…) Irlanda, după cum a descoprit un analist politic, este un tărâm aproape fără istorie, pentru că violenţele din trecut sunt retrăite ca evenimente din prezent.”[1] Într-adevăr, „în Irlanda, mai mult decât în alte culturi, grupurile şi-au exprimat valorile şi credinţele prin reprezentările lor asupra trecutului. Nu există nici o dovadă că acest proces ar înceta, dimpotrivă, întrebările despre memoria colectivă sau comemorări au fost impulsionate în ultimii ani. O sursă nouă de îngrijorare o reprezintă creşterea industriei suvenirurilor istorice care riscă să rezume peisajul turismului istoric doar la atracţiile turistice.”[2]

„Îndurarea greutăţilor a fost fundamentală în trasarea coordonatelor Irlandei moderne, dar cum am putea caracteriza legătura dintre experienţe din trecut şi antagonismele din prezent?”[3] Din aceeaşi perspectivă teoretică, David Fitzpatrick consideră că „Viaţa în Irlanda a fost mult timp tulburată de o constantă, insistentă şi ceremonioasă invocare a morţii. Funcţiile comemorărilor variază în concordanţă cu legătura între cei morţi şi cei vii, cei care îi evocă. Comemorările eroilor morţi sau ale sfinţilor şi a evenimentelor asupra cărora şi-au lăsat amprenta sunt elemente esenţiale al organizării politice, sociale şi religioase din Irlanda. Invocând victorii sau lupte din trecut, organizatorii actuali caută nu numai să-şi autorizeze sau să-şi justifice ţelurile şi acţiunile din prezent dar şi să mobilizeze suporterii în afirmări publice a solidarităţii. Ceremonii publice precum funeraliile, evocări memoriale, procesiuni şi chete pentru monumente oferă ocazia unor angajamente puternice care transcend ocupaţiile de zi cu zi.”[4]

George Boyce, de la Universitatea din Swensea, consideră că “Fără anumite modalităţi de transmitere a memoriei, fiecare generaţie ar uita experienţele celei de dinainte. Statul intermediază aceste amintiri, încurajându-le pe unele, descurajându-le pe altele. În Irlanda, acest fapt a creat nu numai o cultură naţionalistă dar şi una republicană. În acelaşi timp, revizionismul istoric a început să se facă resimţit, provocând marile tematici ale istoriei Irlandei, tematici care se axau în jurul istoriei oficiale a unui popor care rupe lanţurile oprimării.”[5] Amintirea este oficializată prin implicarea autorităţilor care, chiar dacă oferă surse de finanţare, pot modifica sensul comemorariilor.  “Aniversările au apărut în Europa de astăzi şi pentru a permite intelectualilor care acceptă subsidii guvernamentale să articuleze valorile naţionale chiar dacă nu întotdeauna sunt de acord cu ceea ce trebuie făcut în numele acestor valori naţionale. În Statele Unite sectorul privat este cel care susţine astfel de comemorări căci Statele Unite au separat atât biserica de stat cât şi cultura de biserică. Dar în Europa, agenţiile naţionale promovează valorile culturale” [6]

O altă problema spinoasă din istoria contemporană a Irlandei, analizată pe larg de David Fitzpatrick[7], a fost cea legată de memoria participării voluntarilor irlandezi în Armata Britanică în timpul Primului Război Mondial, un gest care contravenea flagrant doctrinei naţionalist-republicane adoptată de ambele partide majore care au dominat scena politică irlandeză din 1922 până în ziua de azi: Fine Gael şi Fianna Fail, cele două ramuri ale partidului Sinn Fein. Cei 200.000 de veterani irlandezi ai Primului Război Mondial, răspândiţi în toate parohiile din Irlanda de Sud ridicau problematica poziţionării autorităţilor care au considerat mai prudentă o retragere strategică în faţa delicatei chestiuni (tolerând totuşi sărbătorirea neoficială, de către asociaţii ale veteranilor a Zilei Armistitiului-11 noiembrie).

Subiectul a fost atât de delicat în Republica Irlanda – irlandezi luptând nu împotriva duşmanului tradiţional ci pentru el, încât abia recent s-a recunoscut oficial jertfa irlandezilor din Armata Britanică, totul culminând cu ceremonia din 11 noiembrie 1998 când Regina Elisabeta a II-a şi Preşedintele Republicii Irlanda, Mary McAleese au participat la o ceremonia în localitatea Messines din Flandra, situat la 10 kilometri sud de Ypres, inaugurând un turn al păcii şi reconcilierii, înalt de 100 de picioare, zidit din piatră adusă din toate cele 32 de comitate ale întregii Irlande, construit de tineri şomeri din ambele parti ale frontierei. Acest eveniment a reprezentat  prima dată când statul irlandez a participat în mod activ şi oficial la comemorările de 11 noiembrie, recunoscând astfel jertfa a 50.000 de irlandezi[8] (30.00 din Sud, 20.000 din Nord).[9] Putina lume chiar din Republica Irlanda ştie ca cel mai tanar soldat britanic căzut in timpul Primului Război Mondial a fost John Condon, de numai 14 ani, din comitatul Waterford sau ca prima decoraţie Victoria Cross a fost înmânata locotenentului Maurice Deace din Mullingar, comitatul Westmeath.

(va urma)

Puteti cumpara cartea acum, de pe Books-Express.ro.