Carti Carti de istorie Recomandat

Gulagul. O istorie, de Anna Applebaum (I)

Gulagul. O istorie„Gulagul. O istorie”, de Anna Applebaum

Editura Humanitas, Colecția ”Istorie Contemporană”, Bucuresti, 2011
Traducerea din engleza de Simona-Gabriela Varzan si Vlad Octavian Palcu

Cum poţi rezuma istoria unei adevărate instituţii represive care a funcţionat atât de mult timp, practic de la începuturile regimului sovietic, până aproape de dezintegrarea colosului cu picioare de lut şi care a afectat viaţa, luând viaţa a milioane de oameni, fiind cel mai de succes concept exportat în lumea întreagă de către Uniunea Sovietica (caci un astfel de sistem, calchiat dupa Gulag, a existat în fiecare ţară atinsă de febra roşie)? De aceea, fantastica muncă a Annei Applebaum[1] trebuie fructificată, rezumată, dezbătută căci nu credem că s-a mai scris o lucrare atât de cuprinzătoare, documentată, lizibilă, îmbinând atât studierea documentelor de arhivă care au ieşit la iveală după 1991 (în măsura în care au ieşit, căci multe alte secrete rămân de explorat în arhivele bine ferecate ale Rusie contemporane)[2], cât şi sute de mărturii ale celebrilor zeki.

Puterea propagandei Uniunii Sovietice a fost atât de mare, încât a modificat adeseori percepţia realităţii, de aceea istoricii au avut motive întemeiate să nu aibă încredere în documentele oficiale publicate de către autorităţile sovietice. O cu totul altă perspectivă apare atunci când se studiază documentele secrete ale Gulagului pentru că, în ultimă instanţă, autorităţile aveau nevoie să ştie, birocratic-administrativ, o mulţime de detalii despre situaţia Gulagului, mai ales că acesta a fost şi un actor economic important în perioada stalinistă. Era nevoie de statistici chiar dacă şi acestea nu pot revela întregul adevăr, având în vedere mania general comunistă de a le falsifica (intr-o măsură mai mare sau mai mică). Stalin însuşi a fost arestat şi exilat în patru rânduri sub regimul ţarist, de unde şi dispreţul faţă de moliciunea fostului regimului a fost nelimitată. Au mai existat în diverse locuri ale lumii alte forme de lagăre de concentrare. Se pare că primul ar fi fost folosit de către spanioli în 1895 în Cuba revoltată, care dorea să-şi obţină independenţa. A urmat celebrul caz al britancilor in Africa de Sud (1900) unde au închis populaţia civilă bură în lagăre de concentrare, pentru a o impiedică să susţină guerilla bură.[3] În 1904 coloniştii germani din Africa Germană de Sud-Vest (actuala Namibie) au internat în lagăre de concentrare un întreg trib (herero) care se răsculase împotriva dominaţiei coloniale. Trebuie remarcat că toate aceste exemple de pre-istorie a Gulagului a fost totuşi efemere, măsuri excepţionale pe timp de război,  şi nu au afectat milioane de oameni.

Anna Applebaum
Anna Applebaum

Preistoria Gulagului se leagă de sistemul de lagăre de prizonieri de război pus pe picioare de regimul ţarist, nevoit să interneze un număr de 2,2 milioane de prizonieri de război ai Puterilor Centrale.[4] Astfel că noile autorităţi bolşevice au preluat o parte din aceste lagăre pentru a-şi interna noii duşmani (adică aproape pe toţi ceilalţi). În plus, războiul civil feroce dus împotriva Albilor a grăbit dezvoltarea embrionului carceral. Chiar şi la începuturile lui „Oamenii nu erau arestaţi pentru ceea ce făcuseră, ci pentru ceea ce erau”[5] Noul sistem a fost dat spre administrare şi umplere noii structuri represive bolşevice, sabiei şi scutului Partidului Comunist, celebra CEKA[6]. Deja la începutul anului 1919, la puţin mai mult de un an de la preluarea puterii de către Lenin, CEKA controla un număr de 21 de lagăre, la sfârşitul anului 1920 ajungând la 107, ele fiind umplute cu duşmanii revoluţiei.

Cel mai vestit dintre ele a fost, fără îndoială, ansamblul mănăstiresc de pe insulele Soloveţki, din Marea Alba, un experiment, un poligon pentru ceea ce va deveni ulterior Gulagul la nivelul întregii Uniuni Sovietice. La început, deţinuţilor politici aduşi aici (de obicei tot oameni de stânga dar nu comunişti) li s-au garantat anumite drepturi (cărţi, stilouri, hârtie). În 1923 populaţia încarcerată se număra la câteva sute pentru ca în 1926 să depăşească 6.000. SLON (abrevierea pentru acest microarhipelag) avea şase lagăre distincte, unele din ele afectate tăierii de copaci în care mortalitatea era foarte mare. Aici s-a pus la punct sistemul devenit faimos cât-munceşti-atât-mănânci. Se împleteau de minune cele două dimensiuni: cea de reeducare sau, daca nu, de exterminare a elementelor contrarevoluţionare dar şi cea economică, menită a face/ aduce profit statului bolşevic tocmai de către cei care-l urau.

La jumătatea deceniului 1920, SLON a început treptat să se extinda în Karelia sovietică. Occidentul fusese informat de teribilele condiţii existente aici prin cartea unui fost deţinut.[7]Pentru a contracara această propagandă proastă[8], autorităţile sovietice l-a adus într-o vizită chiar pe Maxim Gorki, în 1929 care s-a fotografiat împreună cu fiul şi nora sa (ambii cu destine staliniste tragice) şi ofiţerii lagărului şi care a negat caracterul represiv al lagarelor. La începutul anului 1927 departamentul special al OGPU (continuatoarea CEKA) controla doar 30.000 de deţinuţi, adică 10% din populaţia închisorilor sovietice dar în 1930 cifra era spectaculoasă: 300.000, OGPU preluând această problematică de la alte organe de stat, astfel încat OGPU a început să administreze şi milioane de strămutaţi speciali (eufemism pentru cei deporaţi, uneori, fără permsiunea de a mai reveni vreodată în ţinuturile de baştină, una din modalităţile folosite pentu a popula imensele spaţii deşertice ale Uniunii Sovietice). De regulă această forţă de muncă era folosită la exploatarea resurselor din Siberia şi, mai ales, la exploataţiile forestiere.

În acest context, occidentalii au aflat despre folosirea muncii deportaţilor, declanşându-se o campanie de presă care denunţa această muncă sclavagistă ce oferea un avantaj net produselor exportate de sovietici. Doar chemarea la boicot a produselor (şi, mai ales, a chibritelor) din URSS a putut modifica puţin percepţia lui Stalin căci în contextul Primului Cincinal, URSS avea nevoie disperată de devize pentru achiziţionarea de echipament occidental performant. „În martie 1931, Molotov, pe atunci Preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului, era deja convins că nu mai rămăseseră prizonieri care lucrau în industria foresteiră sovietică- sau cel puţin aceştia nu mai erau vizibili – şi i-a invitat pe toţi străinii interesaţi să vină şi să se încredinţeze cu propriii lor ochi.” Cativa o şi făcusera : doi ziarişti americani pro-sovietici „tovarăşul Durant şi tovarăşul Wolf colaboratori americani la TASS”. Însă protestele occidentale nu au putut aduce atingere însăşi naturii represive a regimului sovietic in care Gulagul era coloana vertebrală.

White Canal

După doar şapte luni de proiectare şi prospecţii, în septembrie 1931 (!), tocmai când în Nord îşi fac apariţia primele semne ale iernii, s-au început lucrările la Canalul Marea Albă, menit a face legătura între aceasta şi Marea Baltică, prima construcţie de amploare şi primul canal stalinist. Dictatorul resimţea o atracţie deosebită pentru aceste „realizări” una psihanalizabilă, ele fiind o joacă de-a Dumnezeu. Proasta organizare ar fi fost apoteotică iar aceasta se traducea printr-o foarte mare rată a mortalităţii în rândul deţinuţilor care, de cele mai multe ori, erau nevoiţi să sape…cu mâinile goale (la propriu!). Erau dispensabili. Se estimează că mai mult de 25.000 de omeni au murit, o cifră aproximativă, ca tot ce era sovietic – doar moartea comunistă era sigură! “Construcţia Canalului de la Marea Alba a fost ieşită din comun din mai multe puncte de vedere: haosul de-a dreptul copleşitor, graba extremă cu care s-a lucrat şi importanţa sa în ochii lui Stalin. Nemaîntâlnită însă a fost retorica utilizată pentru descrierea sa: Canalul de la Marea Alba a fost primul, ultimul şi singurul proiect al Gulagului scos vreodată la lumina zilei de către propaganda sovietică, atât în ţară, cât şi în străinătate.” Omul care s-a ocupat cu acest proces important, de marketing ideologic avant la lettre, nu era nimeni altul decât acelaşi Maxim Gorki. “După triumfala călătorie cu vaporul a lui Stalin pe canalul terminat în august 1933, Gorki a condus o delegaţie de 120 de scriitori sovietici într-o călătorie similară. Scriitorii au fost (sau cel puţin s-au prefăcut a fi) atât de încântaţi de această călătorie, încât abia şi-au putut ţine în mâini caietele de notiţe. Degetele lor tremurau de emoţie.(…) Chiar şi pentru standardele extrem de joase ale realismului socialist, cartea care s-a născut din eforturile lor, Kanal imeni Stalina (Canalul numit Stalin) este o mărturie grăitoare a coruperii scriitorilor şi a intelectualilor din societăţile totalitare.” Ca şi multe alte astfel de întreprinderi megalomane, canalul nu şi-a justificat construcţia, fiind puţin folosit de atunci încolo.

(va urma)

Puteţi cumpăra cartea “Gulagul. O istorie” acum de pe o librărie online, de aici.


[1] „Gulagul. O istorie” Editura Humanitas, Bucuresti, 2011. Traducerea din engleza de Simona-Gabriela Varazn si Vlad Octavian Palcu.

[2] Ceea ce presupune ca in viitor vor putea fi scrise si alte astfel de istorii ale Gulagului, plecând însă de la un fond documentar poate mai bogat…

[3] 27.000 de civili buri (15% din populatia celor doua republici independente bure) au murit in aceste lagare datorita conditiilor groaznice care avea sa semene destul de mult cu cele din Gulagul sovietc. În acest moment s-a folosit pentru prima oară sârma ghimpată pentru a împrejmui incinta lagărului.

[4] Un amestec national pestrit caci alaturi de germani, austrieci si unguri se regasea intreaga paleta a nationalitatilor din Imperiul Austro-Ungar (cehi, slovaci, romani, croati, italieni, sarbi- unele dintre ele jucand roluri importante in razboiului civil).

[5] Pag. 32

[6] Comisia Rusa Extraordinara pentru Combaterea Contrarevolutiei si Sabotajului.

[7] “Un bagne en Russie Rouge” de Raymond Duguet, 1927.

[8] Din foarte multe motive,-expansiunea declarativă la nivel internaţional, mesiansmul acestei pseudo-religii etc.- bolşevicii au fost sensibili la presa proastă din Vest.

Articole similare

10 remedii istorice pentru depresie, melancolie și nebunie

Jovi Ene

Tânărul Stalin, de Simon Sebag Montefiore

Codrut

Pledoarie pentru Frans de Waal

Delia Marc

3 comments

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult