Carti Carti de istorie

Francisco Boix, fotograful de la Mauthausen

”Fotograful de la Mauthausen”, de Benito Bermejo
Editura Corint, Colecția Corint Istorie, București, 2020
Prolog de Javier Cercas
Prefață de Irina-Margareta Nistor
Traducere din limba spaniolă de Elena-Anca Coman

”Suntem de părere că Boix merita această cercetare. Nu era nevoie să prezinte trăsături supraomenești. Era de ajuns rolul său în păstrarea anumitor documente excepționale despre ceea ce s-a întâmplat în lagă- rul Mauthausen între 1938 și 1945.” (pag. 239)

Volumul lui Benito Bermejo a apărut inițial în limba spaniolă în 2002 și a făcut lumină asupra unui personaj despre care se știa prea puține, deși fotografiile sale au împânzit revistele de după cel de-al doilea război mondial, ilustrând grozăviile din lagărul nazist de la Mauthausen. Este vorba de spaniolul Francisco Boix, care, la vârsta de 20 de ani, ajunge în lagărul de exterminare, reușește să supraviețuiască și să salveze și niște fotografii realizate acolo, pentru a muri la câțiva ani după război, la doar 30 de ani.

Benito Bermejo reconstituie așadar viața lui Boix sau cele mai cunoscute și importante repere ale acesteia, reunind în același timp, într-o ediție de ținută, o mare parte din fotografiile care îl au ca subiect sau cele realizate sau salvate de el în timpul războiului. Născut la Barcelona în 1920, Francisco Boix Campo a trăit într-o familie pur catalană, simpatizantă de stânga, și a împărtășit încă din copilărie pasiunea pentru fotografie a tatălui său, dar și apartenența politică, fiind din adolescență membru al Tineretului Socialist Unificat din Catalonia și reporter pentru ziarul partidului:

”Mulți dintre cei care l-au cunoscut își amintesc obsesia lui de a face fotografii 24 de ore pe zi. Era „fotograf din pasiune”, spune Gregorio. În articolul citat, Boix se răzvrătește împotriva regulilor (presupunem că erau norme de siguranță) care îl împiedică să fotografieze, pentru reportajul său, mașinăriile dintr-o fabrică dedicată producției de război. În conversațiile purtate cu prietenii și colegii săi se referea constant la propriile fotografii. Lucrând pentru revista partidului, i se oferea posibilitatea de a-și perfecționa munca de fotograf, căci, deși nu primea salariu, i se asigurau materialele necesare (rolfilme, flash-uri, produse pentru developat etc.), foarte greu de obținut în acei ani.” (pag. 38)

Izbucnirea războiului civil spaniol și victoria ulterioară a lui Franco a însemnat și un exil forțat pentru cei mai mulți dintre comuniștii și socialiștii spanioli. Mare parte din ei au luat calea Franței, încă neprinsă în tăvălugul nazist, și acesta a fost și soarta lui Boix, care a activat pe rând în Legiunea Străină și în așa-numitele Companii de Muncitori Străini, înainte de a fi prins de naziștii care au invadat Franța și trimis, la doar 20 de ani, în lagărul de exterminare de la Mauthausen. Autoritățile franchiste erau la curent cu soarta grupurilor de spanioli, dar șansa acestora a fost că erau uniți, exista coeziune între ei și au reușit mai bine să supraviețuiască într-un mediu foarte dur, precum cel de la Mauthausen. Nu a fost cazul celorlalte grupuri, precum evreii, rușii, cehii, polonezii, iugoslavii. Și așa însă, două treimi din spanioli au murit:

”Dintre deținuții spanioli, aproximativ 2 din 3 au murit înainte de eliberarea din mai 1945, un număr de victime care, în comparație cu alte grupuri, nu este nici cel mai mare, nici cel mai mic. După cum vom avea ocazia să vedem, cei mai mulți au fost lichidați în lagărul Gusen, între a doua jumătate a lui 1941 și prima jumătate din 1942.Când, în august 1940, a murit primul spaniol, iar tovarășii săi au decis să-i dedice un minut de reculegere, nimeni nu bănuia că în curând aveau să fie prea mulți morți pentru a le mai cinsti memoria cu vreun ritual. În general, când se evocă un lagăr de concentrare nazist, gândul ne duce la morți crunte sau la camere de gazare. În cazul lagărului Mauthausen (și este valabil și pentru spanioli), majoritatea deceselor au avut loc din cauza epuizării și foametei. Acționa un triunghi letal format din trei elemente: alimentația insuficientă, munca dură, sub cerul liber, și o serie de boli; fiecare dintre ele le intensifica pe celelalte.” (pag. 72)

Revenind la Francisco Boix, acesta a fost unul dintre spaniolii care au supraviețuit tocmai datorită deprinderilor sale – știa mai multe limbi străine, era pasionat de fotografie, așa că a scăpat de munca grea și a fost angajat de timpuri la Erkennungsdienst (Serviciu de recunoaștere), un fel de serviciu de identificare a prizonierilor mai ales prin intermediul fotografiilor, astfel încât să se cunoască în orice moment caracteristicile fizice ale indivizilor. Însă naziștii foloseau aceste serviciu mai ales pentru scopuri propagandistice – fotografiile lagărului erau trimise la Berlin, se făceau fotografii tuturor vizitelor membrilor conducerii Reich-ului – sau personale – fotografii pentru uzul personal al conducătorilor lagărului.  Devenit de încredere, Boix a început să developeze pozele, lucru interzis de regulament, dar acceptat de șefii direcți, și a început să ascundă o mare parte din fotografii, negative sau pozitive, mai ales în ultima parte a războiului.

După ce americanii au intrat în Mauthausen, fotografiile sale au devenit o mărturie clară și directă asupra suferințelor celor trecuți prin acest lagăr și asupra cruzimii ofițerilor și paznicilor naziști. Stabilit la Paris, Boix le-a publicat treptat în publicațiile comuniste, precum Ce soir, L’Humanité sau Regards, dar le-a pus și la dispoziția altor publicații, din mai multe țări. De asemenea, a fost prezent la două dintre cele mai importante procese ale naziștilor, cele de la Nürnberg și Dachau, în care a fost martor, iar dovezi fiind fotografiile salvate. Din păcate, pentru Boix, lagărul fusese prea mult și a murit, ca urmare a tratamentului suferit, la doar 30 de ani, la Paris. Rămâne povestea sa, una inedită, rămân fotografiile salvate, iar mare parte din această carte este de fapt un album de excepție, o mărturie a cruzimilor naziste de la Mauthausen.

În ceea ce privește filmul ”El fotógrafo de Mauthausen”, realizat în 2018 pe Netflix, se pune firesc întrebarea – cartea sau filmul? Cred că filmul este destul de banal, în vreme ce cartea oferă o incursiune destul de detaliată din punct de vedere istoric asupra vieții lui Francisco Boix. Sigur, în film, ni se oferă aceeași imagine copleșitoare a condițiilor din lagăr, fără prea multe menajamente, dar, în același timp, personajele nu stârnesc suficientă empatie, privirea este distantă și, pe alocuri, pare un alt film banal despre nazism și lagăre, cu excepția poveștii inedite. I-am acordat anul trecut, la prima vizionare, nota 6,5/10, dar putem rămâne, în privința întrebării de mai sus, cu rândurile scrise de Irina-Margareta Nistor în prefața volumului prezentat:

”Bineînțeles, se va ivi banala întrebare nelipsită: filmul sau cartea? Ele constituie însă un kit ideal pentru a înțelege mai bine niște evenimente și a nu le uita, spre a nu se mai repeta vreodată. Mai cu seamă că un al Doilea Război Mondial părea să fie imposibil după trauma lăsată în urmă de Marele Război, numit astfel cu speranța că va fi ultimul, la cât de cumplit se terminase, cu pierderi enorme din ambele tabere.” (pag. 6)

Puteți cumpăra cartea: Editura Corint.

(Sursă fotografii: EdituraCorint.ro, Historyrightnow.com, Medium.com, IMDb.com)

Articole similare

Revista presei culturale (25 – 31 decembrie 2015)

Jovi Ene

Cine domesticește pe cine?

Tudor Mirică

Scurtă istorie a Greciei, de Richard Clogg

Codrut

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult