Carti Memorii jurnale Recomandat

Fără tine, noi nu existăm, de Suki Kim

Fara tine, noi nu existam”Fără tine, noi nu existăm. Viața mea secretă ca profesoară a copiilor elitei nord-coreene”, de Suki Kim

Editura Polirom, Iași, 2015
Traducere de Ciprian Șulea
Prefață de Adelin Petrișor

Moto: ”Voiam haine frumoase și călduroase și lapte proaspăt pentru studenții mei și voiam să nu se mai întrerupă curentul sau cel puțin să aibă toți lanterne și baterii. Voiam suficientă căldură care să prevină răcelile și mâncare mai bună pentru acești băieți care încă erau în creștere. Existau momente în care satisfacerea acestor nevoi elementare – lumină, căldură, mâncare hrănitoare – părea la fel de importantă ca libertatea lor.” (pag. 213)

”Fără tine, noi nu existăm” trece de cealaltă parte a baricadei față de ”Drumul către libertate”, despre care v-am povestit ieri. Suki Kim are rădăcini nord-coreene, dar este jurnalist american și este interesată de povești, netrăind pe propria piele destinul negru al celor din Coreea de Nord din ultimele decenii. De aceea, ideea ei este să afle și să dezvăluie cum este viața de la Phenian din prezent, dându-se drept profesoară misionară, cu prilejul unei deschideri ”ciudate” a graniței, pentru o universitate de elită, singura care funcționează în țară, după cum vom afla, în anul școlar 2011-2012.

La Phenian, pentru motive necunoscute, se înființează prima universitate privată, una coordonată și finanțată de o organizație misionară creștină și la care vor merge să studieze numai studenți agreați de oficialități (ceea ce nu e de mirare pentru Coreea de Nord!), ba chiar se pare că aici sunt doar copiii elitelor țării. Nu vom afla în niciun moment dacă este într-adevăr așa, pentru că profesorii sunt închiși pur și simplu în incinta universității, iar discuțiile private cu studenții sunt cvasi-inexistente. De altfel, aici este și problema cărții: mă așteptam ca subtitlul pus inteligent – Viața mea secretă ca profesoară… – să aibă în interior și destăinuiri pe măsură. Totuși, descrierea lumii nord-coreene este aproape inexistentă, iar viața secretă se rezumă doar la faptul că autoritățile nu cunosc faptul că Suki Kim este jurnalistă și nu profesoară de limba engleză.

Cu o ”meserie” nouă, Suki Kim ajunge la universitate și descoperă colegi atrași, ca și ea, de necunoscut sau doar de dorința de a împânzi credința în Dumnezeu într-un stat proclamat ateu, dar și un set de reguli foarte stricte, de la care nu se poate îndepărta, un exemplu fiind divinizarea familiei conducătoare (lucru pe care l-am descoperit și din alte cărți sau filme cu același subiect sau măcar din amintirile din comunismul românesc):

Fii atentă la terminologia pe care o folosești: Marele Lider, Liderul Drag, Liderul Prețios. Aceste nume trebuie folosite cu grijă sau, și mai bine, evită complet să discuți despre ele. Fii atentă și cum manipulezi imaginile. De exemplu, Air Koryo oferă în timpul zborului reviste. Tu iei la birou una cu fotografia lui Kim Jong-il și să zicem că te așezi pe ea din greșeală. Atunci o să ai mari probleme, pentru că fotografia e ca persoana. La fel și cu portretul lui Kim Ir-sen de pe insignele pe care le poartă orice nord-coreean. Acești bărbați sunt considerați zeități, cel puțin oficial. Asigură-te că nu arunci, nu rupi și nu deteriorezi asemenea imagini. Ar fi o lipsă de respect, iar tu ai fi pedepsită.” (pag. 42)

Suki Kim
Suki Kim

Cu alte cuvinte, vom afla prea puțin din mentalitățile, obiceiurile sau evenimentele din Coreea de Nord, chiar dacă vorbim de cele din interiorul unei universități. Ceea ce este inedit, ceea ce ne interesează cel mai mult vine din întâlnirea autoarei cu o parte inimă a societății nord-coreene, reprezentată de tineri, de studenții care studiază aici, felul în care ei gândesc și acționează. Desigur, totul este filtrat prin ochii, urechile și gura cenzurii, foarte puternică și influentă (nicio lecție nu este predată până nu este aprobată de aceasta, nicio activitate extra-școlară, nici măcar manualele nu sunt englezești, ci aduse special din China comunistă). Cu toate acestea, există momente importante în care aflăm cât de îndoctrinați sunt de credința în Liderul Suprem, cât de puține lucruri știu ei despre lumea de dincolo de granițe și cât le este permis să știe.

Așa cum am aflat și din alte cărți, nord-coreenilor le este inoculat încă din pruncie respectul și îndatorirea veșnice pentru familia conducătoare, fără a exista o altă divinitate cărora să li se închine decât aceasta. Tot prin intermediul tuturor instituțiilor, radioului și televiziunii coreene, populația ”cunoaște” că nu există nicio altă națiune la fel de evoluată precum a lor, că în restul lumii e mai multă sărăcie, sunt nemulțumiri, greve, foamete și lipsuri. Asta cred și studenții lui Suki Kim, iar părinții lor, făcând parte din elite, au putut să le asigure mese regulate, câteva gadget-uri, precum MP3-playere, dar nici unul nu știe ce este un e-book reader, ce reprezintă Facebook-ul sau Internetul adevărat (ei știu doar despre propria rețea de intranet, deși majoritatea sunt studenți de profil tehnic, informatic):

„Era oare asta cu adevărat moral? Faptul că-i făceam pe studenții mei conștienți de ceea ce nu figura în programul regimului putea însemna moarte pentru ei și pentru cei dragi. Dacă se trezeau și-și dădeau seama că de fapt lumea exterioară nu se năruia, că țara lor se afla în pragul colapsului și că tot ce învățaseră despre Marele Lider era fals, i-ar fi făcut asta mai fericiți? Cum ar fi trăit din acel moment încolo? Trezirea era un lux disponibil doar pentru cei din lumea liberă.” (pag. 74)

Treptat, răsfoind pagină cu pagină, am realizat că ”Fără tine, noi nu existăm” este o carte extrem de tristă. Ne dăm seama că eliberarea Coreei de Nord de proprii conducători este o sarcină aproape imposibilă, de vreme ce locuitorii nu știu altceva decât să îi glorifice pe aceștia, că tinerii nu sunt altceva decât niște copii inocenți manipulați încă de la naștere; șocul unei alte lumi ar fi pentru ei unul profund și nu știu câți dintre ei ar putea ieși din asta vii sau măcar sănătoși la cap. Dar este un șoc necesar, trebuie cumva să răzbată:

”Din acea noapte încolo, când mă uitam la chipurile băieților mei, mă gândeam – și apoi încercam să nu mă mai gândesc – la ce îi aștepta în viitor. Unul dintre cuvintele pe care trebuia să le predau era trecător. Foloseam propoziția ”Tinerețea e trecătoare” și, uitându-mă la ei și repetând-o cu voce tare, mă gândeam că tinerețea lor era mult mai scurtă decât cea a băieților de vârsta de acasă. Dar nu îmi plăcea să reflectez la asta. De fiecare dată când meditam la viitorul lor sumbru, încercam să-mi alung gândul cât de repede posibil, ca să pot să stau în fața lor și să-i învăț engleză cât puteam eu de bine.” (pag. 100)

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.

Articole similare

Top 10 cele mai bune cărți citite în 2013

Jovi Ene

Prin blogosfera literară (23 – 29 octombrie 2017)

Jovi Ene

Prin blogosfera literara (12 – 18 martie 2012)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult