Carti Carti de fictiune Recomandat

Fantoma iese din scenă, de Philip Roth

Fantoma iese din scena – Exit Ghost, de Philip Roth
Editura Polirom, Iasi,  2010
Traducere din limba engleza si note de Cristina Panaite
Traducere si note revazute de Nadia Brunstein

Puteti cumpara cartea acum, de pe Tamada.ro.

The San Francisco Chronicle face urmatoarea apreciere: “Philip Roth este, fara indoiala, unul dintre cei mai mari scriitori americani in viata, daca nu cel mai mare”. In fata acestor cuvinte, dupa lectura ultimei lui aparitii la Editura Polirom, dupa ce am framantat zile in sir impresiile puternice care se asezau strat cu strat, am fost coplesita de insignifianta mea in fata acestui urias talent contemporan. Si tocmai ideea aceasta de contemporaneitate m-a scos din blocaj.

Poate e aroganta din partea mea, dar fiind contemporana cu autorul, sunt ancorata in aceeasi spiritualitate, in aceleasi marasme sociale si politice, eu mediocra si Philip Roth atat de bogat intelectual, traim aceleasi vremuri si realitati. Prin urmare, cu un efort de concentrare, sper sa reusesc sa exprim corolarul universului lui Roth/Zuckerman.

Desi romanul Exit Ghost face parte din seria celor fictio-autobiografice ale lui Philip Roth,  vreau sa-l il privesc ca opera independenta de celelalte.

Pentru mine, ideea principala pe care mi-a transmis-o este aceea ca niciodata nu poti renunta la ceea ce ai fost si inexorabil esti, cu toate cele bune si frumoase cu care te-a inzestrat natura si pe care vine apoi sa si le revendice si sa ti le smulga cu cruzime, dar care raman insa pe veci in memoria fizica si psihica, in carne, in sange, in minte si in suflet.

Philip Roth

In acelasi timp, cartea este si un manunchi de idei interesante privind conditia scriitorului, exprimarea talentului sau intr-un amestec inefabil al realitatii cu fictiunea, truda literara, faima si efemeritatea acesteia, angoasele fiecarei varste a devenirii si a creatiei, libertatea tineretii si inchisoarea batranetii. O batranete care ataca cu o nesfarsita cruzime fiinta fizica, o mutileaza si o ingenunchiaza farama cu farama, dar cu aceeasi cruzime lasa vie si in deplina manifestare amintirea: amintirea sentimentelor de iubire, amintirea atractiei sexuale, amintirea de a fi o persoana intreaga capabila sa traiesti inca, sa gandesti, sa simti, sa doresti. Si atata timp cat nu abdici de la ceea ce esti, continui sa fi! Apoi, ramai doar un nume in memoria unora si a altora. Depinde de tine, cat de adanc ramane in timp acest nume si ce amprenta va avea asupra formarii altor identitati.

Impactul trecerii unui barbat dincolo de calitatile si posibilitatile conferite de natura unui mascul, este frustrant, cu atat mai mult cu cat cu cat cauzele sunt acut maladive – un cancer de prostata, operat, dar urmat de neplacute si umilitoare stari de incontinenta urinara. Asupra lui Zeckerman, eroul unei astfel de experiente, la care se adauga si o antisemita amenintare cu moartea din partea unui necunoscut, apasa o vulnerabilitate imensa, care il izoleaza pentru multi ani, undeva in zona muntilor Berkshire, intr-o recluziune austera. O retragere asumata din lume despre care eroul spune „Ma obisnuisem cu solitudinea, solitudinea lipsita de griji si, in acelasi timp, cu placerea de a ramane ascuns si liber – paradoxal, liber in primul rand fata de mine insumi. Dupa zile intregi de munca asidua, simteam cum ma cuprinde o multumire somptuoasa. Singuratatea, singuratatea cutremuratoare era sporadica si controlabila: daca ma cuprindea in timpul zilei, imi paraseam biroul si plecam la o plimbare…(…) M-am tinut deoparte, pentru ca de-a lungul anilor mi-am castigat un mod de viata pe care eu (si nu numai eu) l-as fi crezut imposibil, iar asta iti starneste mandria. Poate ca am parasit eu New Yorkul din pricina fricii, dar, tot reducand si iar reducand, mi-am gasit in singuratate un soi de libertate care imi convenea in majoritatea timpului. Ma eliberasem de tirania ravnei mele – sau poate ca, traind retras de mai bine de un deceniu, pur si simplu, ma desfatam cu cea mai acuta forma a sa.”

Si cum speranta nu moare niciodata, desi „la munte nu exista nimic care sa-mi aţâţe speranta” Zuckerman asteapta de la o noua interventie chirurgicala adjuvanta, o imbunatatire a conditiei sale fizice, drept care „coboara” la New York. „…si doar in cateva ore, New Yorkul a facut ceea ce le face de obicei oamenilor: a inviat posibilitatile. Si sepranta se dezlantuie”.

Orasul i se dezvaluie acum cu toate transformarile sale, dar si cu incremenirea lui in timp.

Coperta editiei engleze

Ii readuce in amintire si in preocupare opera formatorului sau literar – scriitorul E.I. Lonoff, data fiind o fugara revedere a lui Amy Bellette. Femeia pe care o intalnise o singura data in viata, alaturi de Lonoff, la resedinta ascriitorului si care apoi, din studenta acestuia, devenise cea care i-a stat alaturi in urmatorii cativa ani de viata ai lui. Femeia ce purta prin originea ei si prin suferintele ei in timpul celei de-al doilea Razboi Mondial, un mister adanc. Femeia care a reprezentat pentru Lonoff o „aparitie” in momentul in care acesta „s-a resemnat curajos in fata faptului ca nu i se va mai intampla nimic niciodata”. Femeia care a stat alaturi de Lonoff pe parcursul scrierii ultimei sale creatii, romanul ramas neterminat.

Zuckerman se reintoarce catre opera lui Lonoff, pe care o reciteste si despre care are consideratii profunde privind rezistenta valorii si a prospetimii in timp a scrierii acestuia: „Cand faci un asemenea experiment, dupa ce ai stat deoparte de opera unui scriitor vreme de douzeci sau treizeci de ani, nu poti sti cu certitudine ce vei descoperi fie despre anacronismul sciitorului admirat odinioara, fie despre naivitatea entuziastului care ai fost odinioara. (…)  Exact economia de mijloace transforma fiecare povestire nu in ceva ridicol, ci intr-un act de magie. (…) Era la fel de bun precum banuiam. Chiar mai bun. Era ca si cum o anumita culoare ar fi lipsit din spectrul literaturii noastre sau ar fi fost ascunsa si nu o mai avea nimeni in afara de Lonoff. Acea culoare era Lonoff, scriitorul american fara pereche al secolului douzeci…”. Si totusi, ultima sa creatie ramasese neterminata…Poate din cauza subiectului care ascundea o trauma adanca, reala sau inspirata sau imaginata, poate din cauza ca – indiscutabil – creatia isi devoreaza autorul. „Avea saizeci de ani si scria primul lui roman. Daca nu l-ar fi doborat leucemia, l-ar fi doborat romanul ala. – De ce? – Subiectul. Cand Primo Levi s-a sinucis, toata lumea a zis ca facut-o din cauza ca fusese detinut la Auschwitz. Eu, in schimb, m-am gandit ca a fost din cauza ca scria despre Auschwitz, din cauza muncii trudnice la ultima lui carte, unde aprofundase cu atata claritate oroarea aceea. Oricine ar fi nimicit daca s-ar trezi in fiecare dimineata ca sa lucreze la o asemenea carte.”

Iata un aspect tulburator al conditiei in care este pus scriitorul, de catre insusi subiectul creatiei sale. Un pret foarte mare! Uneori, chiar viata. Caci asa cum spunea Lonoff in ultimele sale clipe pamantene: „Sfarsitul e atat de imens, incat e o poezie in sine. Nu e nevoie de multa retorica. Ajunge s-o afirmi cu simplitate”.

Vizita la New York si reintoarcerea la opera lui Lonoff sunt urmate insa de un sir de evenimente definitorii pentru Zuckerman. Citind in The New York Review of Books anuntul: ”Cuplu de scriitori SERIOSI, 30-35 de ani, doreste sa schimbe apartament de trei camere, confortabil, plin de carti, in Upper West Side, cu locuinta linistita la tara, 150 km de New York. Preferabil New England. Schimb imediat, un an de zile ar fi ideal…”, Zuckerman raspunde la „ispitirea neprevazutului”, desi spune ca „orasul nu putea sa-mi aduca in plus decat fix ceea ce decisesem ca nu-mi mai trebuia: Prezentul”.

Zuckerman face pasul catre acest provocator schimb de resedinta si de mod de viata pentru un an, intra in intimitatea cuplului de tineri scriitori si se acordeaza problemelor cu care se confrunta acestia: angoasele crizei politice caracteristice  acelui 2004 al realegerii lui  George Bush, angoasele nascute din amenintarea terorista post 11 septembrie, angoasele crizei propriilor creatii (creatii aproape inexistente)…. Dar Zuckerman se confrunta si cu proprii demoni care se numesc TRECUT, PREZENT si VIITOR. Cei trei isi dau intalnire in prezentul lui Zuckerman.

Philip Roth

TRECUTUL reprezinta pentru personajul romanului, conditia lui de scriitor dezvoltandu-se sub influenta altui mare creator, in speta Lonoff si efervescenta literara a celei de-a doua jumatati a secolului XX. Trecutul reinviat in prezent pune problema  intrepatrunderii realului si imaginatiei in opera unui scriitor si in speta, cat de etic este sa distrugi reputatia unui artist pe baza supozitiilor legate de veridicitatea sau imaginarea unor detalii cu note sordide si tragice autobiografice tesute in tapiseria dramatica a unui roman. Rascolind TRECUTUL, apare in  PREZENT, tanarul Richard Kliman, prieten al perechii de scriitori Jamie Logan / Billy Davidoff  si  prezumtiv biograf al lui Lonoff. Kliman  navaleste asupra lui Zuckerman si isi etaleaza cu incrancenare si obraznicie, toata indrazneala impertinenta a tineretii lui, lipsita de respect si consideratie pentru personalitatea si viata privata a lui Lonoff. Traind „intr-o lume de carieristi, o lume unde daca nu esti carierist, te simti ratat, o lume in care doar prestigiul conteaza”, stiind „ce inseamna sa nu fii la adapostul prestigiului intr-o lume in care prestigiul e totul”, Kliman vrea sa ii manipuleze pe cei doi depozitari ai TRECUTULUI lui Lonoff: Zuckerman (cu admiratia si amintirile sale despre autor) si Amy Belette (cu amintirea ultimilor patru ani din viata autorului, singuri ani traiti cu adevarat de ea – ca femeie si iubita, dar cel mai important, cu manuscrisul neterminat al romanului controversat al acestuia). Doi bolnavi si batrani reprezentanti ai TRECUTULUI, in mana hulpava si lipsita de scrupule morale  a tanarului reprezentand PREZENTUL. PREZENTUL ameninta VIITORUL demn. „Pe vremuri oamenii inteligenti se foloseau de literatura pentru a gandi”, dar in prezent s-ar putea ca „Biografia e un brevet asupra vietii. Si cine este baiatul asta (Kliman), ca sa detina el brevetul?”.

TRECUTUL reinvie in Zuckerman toate senzatiile si sentimentele barbatului si azi, in PREZENT, acaparat de tanara Jamie Logan, el spune: „Invatam acum, la saptezeci si unu de ani, cum e sa-ti iesi din minti. Imi dovedeam ca nu terminasem sa ma descopar. Imi dovedeam ca drama asociata de obicei cu tinerii aflati la inceputul vietii de adult (…) poate sa-i ia prin surprindere si sa-i asedieze chiar si pe batrani (inclusiv pe batranii ce par imuni la toate dramele) si chiar si atunci cand conditiile ii pregatesc pentru parasirea scenei. Poate ca descoperirile cele mai ametitoare sunt rezervate pentru final”. Trairile Prezentului reprezinta de fapt frica de VIITOR. Un viitor si cert si incert, dar la capatul caruia exista o singura finalitate – MOARTEA! Prezentul lui Zuckerman e „fuga de durere (…) durerea de a fi prezent!” PREZENT in „flirtul infernal” Atunci „cand barbatul dinlauntrul barbatului sta ca pe jar”.

Extrem de dureroasa si tragica aceasta recautare „a centrului de greutate …dintre doua persoane: el si ea”. Si Zuckerman construieste o intreaga lume imaginara a dialogurilor dintre el si ultima sa pasiune – Jamie Logan – si cladeste o ipoteza nebuneasca a renasterii si revenirii sale la potentele barbatului ramas intact numai in fibrele memoriei si ale sangelui. Ultimele impulsuri catre implinirea unei iubiri imposibile reprezinta impletirea celor trei planuri, ale TRECUTULUI, ale PREZENTULUI si ale VIITORULUI, pe care il accepta intr-un sfarsit si spre care se indreapta spunand: „astfel, intr-un alt moment de nebunie de-al sau, un moment de exaltare nebuneasca, el isi arunca toate lucrurile in valiza – tot, in afara de manuscrisul necitit si cartile uzate ale lui Lohoff – si iese in cea mai mare graba. Cum ar putea sa n-o faca (cum ii place lui sa spuna)? El se dezintegreaza. Ea e pe drum, iar el pleaca. Pentru totdeaua”.

Nu e un moment de nebunie, e un moment de realism, de asumare a PREZENTULUI greu de acceptat si a VIITORULUI – poate crud, poate intelept si impacat, poate eliberator. Dar e un moment prin care Zuckerman isi salveaza TRECUTUL. Fantoma iese din scena!

O carte care trebuie citita atent rand cu rand, cuvant cu cuvant si asupra careia e necesara revenirea peste o vreme, poate la varste diferite, pentru intelegerea fortei ei si pentru redescoperirea intregii bogatii de idei si mesaje. Pentru ca sa nu renunti niciodata la ceea ce ai fost si la ceea ce esti!

Puteti cumpara cartea acum, de pe Tamada.ro.

Articole similare

Antologie Poetica, de Yannis Ritsos

Delia Marc

Mesagerii ploii, de Ismail Kadare

Jovi Ene

O prietenie neobișnuită: Toamna, de Ali Smith

Jovi Ene

2 comments

silvia 20 aprilie 2011 at 10:15

Nu am citit cartea lui Philip Roth, dar comentariul postat aici este suficient de convingator pentru a o achizitiona de la biblioteca, si voi face chiar astazi acest lucru, mai ales ca am fost deja contactata telefonic din cauza intarzierii mele. Mi se pare ca este un semnal ca trebuie sa ne intoarcem la literatura, asa cum am facut/o in toate momentele de incertitudine,pentru ca nu putem fi altceva decat literatura si pentru ca nu putem supravietui decat printr/o imitatie prin contagiune a unui univers a carui alegere ne apartine. Este uimitor cum acest magician cerebral te face sa ai senzatia ca pentru o clipa paralele se intalnesc. Demiurgul te ridica si te coboara, te poarta prin inflexiunile cunoasterii si ale propriei interioritati, din care unele seratre sunt inca nedescoperite, iti ia pamantul si ti/l atarna la gat. Din cate am inteles, insa, din alte comentarii, un element care impresioneaza este jocul auctorial, disparitia naratorului Nathan Zuckerman, dupa trei decenii de fictiune si 9 romane narate, ca si jocul intertextual prin intermediul naratorilor care devin personaje in cartile altora. Este ciudat, cred, dar am senzatia ca la sfarsitul unei astfel de carti descoperi, nu epuizare, nu nefericire, sau o altfel de nefericire, descoperi ca ai fost scos din letargia ta de fiecare zi si nu iti poti explica de ce tu, cel care la cativa anisori agasai pe toata lumea sa/ti citeasca cu intonatie o poveste, uneori aceeasi, simti acum o pierdere, cand, de fapt, conform logicii pragmatismului, ar trebui sa simti altceva.

Reply
dragos c 12 aprilie 2012 at 11:08

mie mi s-a părut o carte foarte proastă.

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult