Carti Carti de fictiune

“Este primăvară, inaintea erei omului”: Vulpea albastră, de Sjón

Vulpea albastră”, de Sjón
Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom Actual, Iași, 2014

Traducere din limba engleză de Anca Băicoianu

Animalul trebuie să aibă grijă să nu uite că omul e un vânător”, dar nici omul nu trebuie să uite că este om, cand se va afla in situatia de a recădea in animalitate!

VULPEA ALBASTRA este o fabula penduland intre timpuri, venind din vremea miturilor ancestrale, plutind pe deasupra peisajului inghetat al nordului, dezghiocand psihologii si experiente de viata atat umane, cat si animaliera, urmarind linia atat de subtire uneori, dintre cele doua clase de creaturi: omul si animalul.

In postura mea de cititor al acestei pline de intelpciune misterioasa a povestii lui Sjón, m-am simtit undeva departe, inapoi in timp, cand copil fiind, ma infioram citindu-l pe Andersen, cu a lui “Craiasa a zapezii”, sau mai aproape in vreme, citindu-l pe Jian Rong, cu al sau “Totemul lupului”. Pentru ca mintea unui cititor inrait face tot felul de conexiuni intre impresiile si informatiile adunate in timp si la o noua si proaspata lectura devine deopotriva un fel de analist-psiholog si un politist capabil sa dezlege misterele relevate de noile pagini din fata sa.

Aceasta pentru ca Vulpea albastra este construita poetic, misterios, tensionat, politist (de ce nu?), ba chiar si macabru (da, da!), cu o scriitura concisa, repetitiva pe alocuri, puternic vizuala si adanc concentrata pe ideea om-animal, umanitate-animalitate intr-o atmosfera, lume, dura, rece, greu de controlat si invins.

Intregul volum numara mai putin de 150 de pagini format A5, dar greutatea fiecarei litere si a fiecarui cuvant trebuie bine cantarita de mintea cititorului. Si asa cum pânda cu “du-te-vino” dintre vanatorul “om” si vanatul “vulpe” ajunge sa fie un joc dur de “minte-la-minte”, de intruziune reciproca a unuia in mintea celuilalt, asa trebuie cititorul sa-si lase mintea deschisa, pentru ca scriitorul Sjón sa ii transmita mesajele sale telepatice.

Vulpea albastra este “un animal de o frumusete rara. Intunecata ca pamantul, cu blana deasa si coada stufoasa, n-avea sa se lase prinsa usor. Acum se indeparta din nou, cu salturi bruste si iuti.  Omul o rupse la fuga pe urmele ei. Dupa cum banuise, vulpea se afunda in miezul vifornitei. Si, chiar in clipa in care viscolul era gata s-o inghita, se opri si se uita inapoi, catre om. Dupa care disparu in goana.”

Lupta dintre om si vulpe capata ceva din “Tactica razboiului” a lui Sun Tzu 🙂 si se dovedeste ca omul poate fi prin actiunile sale, mai prejos decat animalul invingator intr-o forma mitologica in final. Caci “vulpea isi va scrie cronica propriei calatorii”, in timp ce pastoral-vanator va face o nefacuta: “scotocind in buzunar dupa psaltirea jerpelita, rupse o pagina, o facu ghemotoc si o indesa pe teava (puştii)”. Cum s-ar spune, cuvantul Domnului, partener intru uciderea unei fiinte nevinovate.

Insa pecetea urateniei sufletesti apasa de vreme indelungata asupra pastorului Baldur Skuggason, pacatele lui lumesti s-au adunat, coborarea lui in iadul – alb de aceasta data –  va face intr-un fel dreptate, atat vulpii albastre, cat si fiintei carne din carnea si sangele sau – fiica sa parasita, vanduta si ostracizata cu multi ani inainte.

In contrabalans fata de pastoral Baldur, personajul Fridrik B. Fridjonsson – naturalist si farmacist, cel care declara ca “universul este compus din poeme”, va prelua fiinta repudiata de catre Baldur si o va ocroti in conformitate cu fraza autorului Metamorfozelor “Usoare sunt poverile purtate cu bucurie”.

Aplecarea speciala a lui Sjón catre vers si poezie si muzica nu putea sa lipseasca din aceasta poveste tulburatoare, astfel incat la inhumarea Abbei (“povara”), Fridrik isi aminteste “inceputul unei vechi balade uitate. Este vorba despre egalitatea pe care o regasim cu totii in moarte, chiar si fara ajutorul unei revolutii: <In groapa, trei pumni de pamant / Si viata se duce ca fumul in vant, / Caci carnea-i tarana sub orice vesmant>.” Iar muzica care acompaniaza acest moment este “La moartea unei privighetori a raposatului Franz Schubert”.

Pentru fapte bune si pentru fapte rele in viata, exista multumire sau pedeapsa, mai devreme sau mai tarziu, cam aceasta ar fi morala fabulei Vulpea albastra.

De dincolo de moarte, vulpea se razbuna, metaforic, iar agonia indelungata a pastorului Baldur capata aspecte uneori nebunesti, alteori hilare, insa fara doar si poate, de o speciala adancime filozofica, daca analizam macar discutia pe buza mortii dintre animal si om – referitoare la “ELECTRICITATE“ si spune Vulpea “daca electricitatea sta la temelia lumii si ne este relevata prin lumina, dupa cum se arata in prima carte a Pentateuhului, iar Dumnezeu Insusi este lumina, desi asta poate ca nu se vede cu ochiul liber – la fel cum nu putem vedea nici stanca neagra care ne inconjoara -, atunci s-ar putea spune ca adevarata misiune de evanghelizare a lumii consta tocmai in a-L aduce pe Dumnezeu in casele tuturor cu ajutorul cablurilor electrice, ba chiar a ilumina orase intregi cu El – n’est pas?”

Urmeaza coborarea finala in animalitate a omului care si-a tradat misiunea de OM si despre care in urma lui se spune: “In legatura cu disparitia lui, tot ce am eu de spus este <Calatorie sprancenata>; intotdeauna mi s-a parut un cretin lamentabil.”

Paginile atat de dense ale acestui volumas abunda intr-o feerie de descrieri de o mare bogatie vizuala, care hraneste si stimuleaza imaginatia cititorului si dorinta mea de a urmari Vulpea albastra pe marele ecran, transpusa intr-un film de arta.

Iata doar un citat, ales cu greutatea din multitudinea celor puternic vizuale: “ Lumina zilei palea. In salile din ceruri era acum destul de intuneric pentru ca surorile Aurorei boreale sa-si inceapa vioiul dans al valurilor. Intr-o feerie de culori, se roteau usoare si agile sub bolta nesfarsita, in rochiile lor vaporoase, aurii, risipind  ici si colo perle din colierele desirate in rotirile lor frenetice. Acest spectacol isi atinge punctul culminant imediat dupa apus. Apoi cade cortina; noaptea pune stapanire peste lume.”

Spre consultare, iata si https://sjon.siberia.is/

O carte si un autor pe care nu trebuie sa il ratati!

Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.

(Sursă fotografii: Polirom.ro, Imdb.com, Thestar.com)

Articole similare

Un film, două păreri: L’Atelier (2017) – Atelierul

Delia Marc

Parfum de librărie: ”Toți copiii librăresei”, de Veronica D. Niculescu

Carmen Florea

Apariţie la Editura Polirom: Ţările Române între Imperiul Otoman şi Europa creştină

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult