Carti Carti de fictiune

Dincolo de tăcere: ”Doamna din Lac”, de Laura Lippman

”Doamna din Lac”, de Laura Lippman
Editura Crime Scene Press, București, 2019

Traducere: George Arion Jr.

Laura Lippman, care a fost reporter aproape douăzeci de ani, renunță la jurnalism în 2001 și se lansează în lumea ficțiunii. În Doamna din Lac spune povestea lui Maddie Schwartz, o evreică de 37 de ani, care își lasă brusc soțul și fiul pentru a-și împlini visul de a devenit jurnalistă și a lui Cleo Sherwood, o chelneriță afro-americană al cărei corp este găsit într-un lac dintr-un parc al orașului la câteva luni după ce a dispărut. Deși nimeni nu pare interesat să investigheze moartea sa, Maddie devine obsedată, mai ales datorită unor similitudini pe care le percepe între viața ei și cea a lui Cleo. Povestea de dezvoltă pe două planuri, cel al lui Maddie și cel al fantomei lui Cleo privește din umbră. Baltimore, orașul poveștii, vine cu alte câteva personaje destul zugrăvite clar, fără însă a intra în amănunte inutile: un funcționar de magazin de bijuterii, „Mr. Helpline”, un barman, un agent politic, în mijlocul cărora ambiția lui Maddie nu cunoaște limite, în ciuda faptului că toate relațiile ei sunt distruse rând pe rând.

Laura Lippman reușește să redea excelent atmosfera din anii 1960, nu numai din punct de vedere social, ci și al atmosferei de redacție specific americană. Pe o perioadă de aproape un  an, din octombrie 1965, până în noiembrie 1966, ritmurile sunt diverse, funcție de personajele care iau cuvântul, iar poveștile lor par mai importante decât crima în sine. Abilitatea narativă a scriitoarei funcționează perfect, iar romanul devine nu atât un thriller polițist, cât o analiză a ideii că descoperirea adevărului este o sarcină dificilă, care totdeauna își ia tributul și care nu poate fi împlinită de oricine. Departe de a fi o coincidență, imediat după ce Lippman a prezentat versiunea finală a romanului, cinci membri ai personalului Gazetei – Rob Hiaasen, Gerald Fischman, John McNamara, Rebecca Smith și Wendi Winters – au fost uciși de un pistolar în redacția Annapolis.  Lippman face apoi o dedicație lui Hiaasen, cu care fusese prietenă, și celorlalți, pe prima filă.

De asemenea, romanul este inspirat de moartea nerezolvată a lui Shirley Parker, secretară al cărei corp a fost găsit în Druid Hill Park din Baltimore în iunie 1969. Laura Lippman prezintă aproape douăzeci de puncte aici, într-o plasă de întâmplări regizată excelent. Deși nimeni nu este interesat de moartea suspectă a unei tinere negrese, Cleo devine un punct central al vieții lui Maddie care petrece zile în șir pentru a vorbi cu cei apropiați de Cleo. Pe măsură ce miza crește, Maddie ajunge să își pună în pericol nu numai propria viață, ci și pe a celor apropiați.

La Lippman se simte acuratețea reporterului, deși avertizează că versiunea sa a celor două crime din centrul poveștii sale nu este în întregime reală. Cursa din Maryland din 1966, care se desfășoară în fundalul poveștii, este reprezentată însă cu cu exactitate, dar în plasa largă a autenticității sunt aruncate și perspective realiste ale anilor 1960, dar și voci tradiționale prezente în subsidiar. Spre deosebire de Parker, a cărei moarte din 1969 a rămas nerezolvată, Lippman construiește în Doamna din Lac un caz precis, iar mixul de perspective – membrii redacției, barmanii, chelnerițele, ofițerii de poliție și sportivii locali, mulți dintre ei bazându-se pe oameni reali – este cel care fascinează în roman. Fiecare voce este distinctă și deși unele personaje nu par legate de povestea morții lui Cleo, scriitoarea le aduce în pentru a ilustra parcursul unui reporter de la faptul în sine (crima), la descoperirea adevărului. 

Doamna din Lac nu este numai povestea unei crime, ci și un omagiu adus jurnaliștilor, analizei faptelor, și o tentativă de a realiza un portret realist al orașului Baltimore și al oamenilor săi. Lipmann spunea într-un interviu că odată ce a ales punctul real de pornire al poveștii, nu mai face cercetări legate de acesta, e doar o posibilitate tematică, pe care o dezvoltă și o modifică, reținând mizele, dar modificând faptele și itinerariul lor. Detaliile minuscule ajută în economia poveștii, susținând viața virtuală a personajelor. de asemenea, încearcă să se pună în pielea personajelor, gândindu-se la ce s-ar uita Maddie, de exemplu, ce ar fi interesant pentru ea?

Locul este foarte important și Laura Lippman respectă orașul pe care l-a ales, descrierile sale sunt fidele realității, iar discuțiile despre problemele rasiale nu puteau lipsi. Dincolo de o poveste care te ține în suspans, creează și o poveste cu obiective multiple, atrăgând atenția asupra unor probleme actuale. Lippman trasează linii fine de-a lungul romanului, echilibrând misterul cu poveștile unor femei care întâmpină obstacole de-a lungul vieții, care sunt abuzate și care nu urmează totdeauna linia unei etice general acceptate. Veridicitatea este un punct forte al romanului, alături de atmosfera orașului și multitudinea de personaje pe care le creează și le plasează la locul potrivit de fiecare dată. În roman nu există scene închise, suspansul e bine dozat, dialogul nu este în exces, pasajele lirice sunt bine calibrate, iar fanii genului vor fi generos răsplătiți la final.

Puteți cumpăra cartea: Editura Crime Scene Press/Libris.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografii: theguardian.comcrimescenepress.ro)

Articole similare

Top 5 cele mai bune cărți citite în 2022

Carmen Florea

Fantaștii moderni (1): Joe Abercrombie. Dincolo de Prima Lege și Marea Sfărâmată: jumătăți de lume și umanitate

Ionut Banuta

Sex, shopping și un roman, de Alain de Botton

Andreea Andrusca

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult