Carti Memorii jurnale Recomandat

Aici Mircea Carp, sa auzim numai de bine!, de Mircea Carp

Aici Mircea Carp“Aici Mircea Carp, sa auzim numai de bine!. Amintiri şi documente”, de Mircea Carp

Editura Polirom, Colecţie “Hors Collection”, Iaşi, 2013
Cuvant inainte de Dinu Zamfirescu
Volum ingrijit de Veronica Nanu si Florica Dobre

Pentru multe generatii de romani numele lui Mircea Carp si glasul  sau sunt repere.

Vocea Americii si Europa Libera, repere ale adevarului la care multi dintre noi nu aveam acces sau nu il puteam percepe in intregul lui, integrandu-l in totalitatea informatiilor necesare.

Volumul sintetizeaza biografia bogata si indelungata a unei personalitati care a crescut si s-a format in virtutea valorilor educationale si culturale romanesti, cinstindu-si descendenta, onorandu-si uniforma de ofiter si mai presus de orice, purtand respect si devotament Casei Regale a Romaniei. Pretutindeni unde l-au purtat drumurile vietii dupa anul 1948, momentul exilului sau, a cinstit tara in care s-a format.

Va indrum catre un articol/interviu edificator din Romania Libera, din 26 ianuarie 2008. <<„Aici Mircea Carp, sa auzim numai de bine” era semnatura de radio a celebrului jurnalist roman>> si ea a rasunat vineri 17 mai 2013 „La București, la sediul ministerului de externe”, cu ocazia lansarii cartii.

07766CE3-2B96-424C-9B1E-50160F43A46E_w640_s

In aceasta carte autobiografica, amanuntit si ingrijit elaborata, autorul ne prezinta cu mult talent evocator anii inceputurilor sale, locurile pe unde viata i-a purtat pasii in prima parte a copilariei si adolescentei, descrie orase precum Gherla, Chisinau, Botosani (“un fel de capitala a marii proprietati romanesti”), Balti, Sibiu, Iasi, Manastirea Dealu,  prieteni din copilarie (ramasi prieteni de o viata unii dintre ei peste timpuri, greutati, necazuri si bucurii), sistemul educational civil si militar, intocmirea unei societatii asezate in reguli si traditii…

Continuand cu Scoala Militara din Germania (episod atarnand mai tarziu precum o piatra de moara in dosarul sau – si nu singura piatra de altfel), cu participarea apoi la campaniile de front in Rusia si in Ardealul de Nord dupa trecerea Romaniei de partea aliatilor, Mircea Carp s-a instruit continuu ca tanar ofiter si si-a consolidat reperele sistemelor de gandire, de moralitate si de respect pentru monarhie. El spune de altfel, referindu-se la actul de la 23 august, numindu-l “un act necesar, de salvare nationala”, cand “armata a urmat fara sovaire ordinul regelui, comandantul ei suprem pe timp de pace si razboi.”. Spune in continuare ca “A urmat participarea noastra – platita cu mult sange si suferinta – la infrangerea Germanie naziste, care noua ne-a adus eliberarea Ardealului de Nord. Printre altele, actul regelui a insemnat un sprijin categoric la spargerea frontului german si, in ultima instanta, la prabusirea Germaniei”. Si cu simt analitic, dar si amaraciune, autorul continua: “Insa Aliatii – si ma refer in primul rand la cei occidentali – s-au multumit sa laude actiunea, dar nu ne-au acordat nici macar statutul de putere beligeranta, spre deosebire de cazul Italie. Iar cand regele a fost supus presiunilor privind o posibila abdicare sau arestare, guvernele de la Londra, Paris si chiar Washington si-au pastrat neutralitatea, refuzand orice sprijin tanarului monarh.”

mircea-carp-la-microfonul-vocea-americii

Si cum citeaza Mircea Carp din articolul sa “O poveste adevarata”, publicat in revista Memoria nr. 62 (1/2008), pp.69-75, “A venit marea deblocare din 9 august 1947, am fost dat afara din armata, apoi inchis si, in fine, in 1948 am reusit sa ma refugiez in Occident. In Austria.

Mircea Carp a fost arestat asa cum dorea, in uniforma militara!!!

Capitolul “Arestarea” este foarte emotionant, prezentand multe dintre personalitatile Romaniei care populau in acea vreme anchetele si celule de la Prefectura Politiei sau de la Vacaresti si mai ales figurile de romani simpli intalniti, si plini de bun simt si omenie.

In “Drumul spre libertate”, greu, periculos, plin de capcane si tradari in acel 1948, autorului i-a fost alaturi credinta in Dumnezeu. El ni se marturiseste: “Am inceput sa ma rog. De fapt, sa stau de vorba cu Dumnezeu. Sunt un om religios, unul care crede in Dumnezeu, de la care am primit intotdeauna o indrumare sau un ajutor, si pe front, si la inchisoare. »

Integrarea in societatea occidentala, inceputurile activitatii sale la Salzburg in cadrul sectorului informatii-contrainformatii si in viata exilului romanesc, casatoria, apoi « La microfonul <Vocii Americii> », dupa aprobarea de emigrare in Statele Unite …Si de aici mai departe, o viata plina profesionala si de familie, cu realizari, cu dureri si cu bucurii.

60173-116429_1

Activitatea sa la Vocea Americii s-a aplecat cu osardie si asupra “romanilor din America”, care s-au afirmat in viata stiintifica, economica, culturala, artistica. Interviurile sale luate unor personalitati de la Hollywood, precum Jean Negulescu, regizorul filmului oscarizat “Trei banuti intr-o fantana”,  Edward G. Robinson, mare actor american,nascut la Bucuresti, intr-o familie de evrei, sau  Herman Oberth – mare om de stiinta in domeniul rachetelor balistice cu raza mare de actiune  (paginile 181-182-183)- sunt dovezi de profesionalism si de mandrie romaneasca!

Redactor din anul 1978 la Radio “Europa Libera”, Departamentul Romanesc fiind condus de Noel Bernard, Mircea Carp a preluat “Programul Politic”. Ca si pana la momentul 1978, autorul a fost o prezenta puternica, lucida si analitica in redactia de la Munchen, coaguland elita romaneasca politica, culturala si artistica din diaspora, devoaland actiunile securitatii romanesti si sprijinindu-i pe “razvratitii” din tara. Au fost ani grei si cei care i-am trait, stim prea bine de ce!.”Un sondaj de opinie efectuat in taina a aratat ca in anii ’80 nu mai putin de patru milioane de romani ascultau emisiunile noastre. Desigur, unele erau urmarite mai mult, altele mai putin. Totul depindea de tematica acestor emisiuni:politica internationala, situatia din Romania, situatia din celelalte tari cu regimuri comuniste, revista presei internationale, comentariile politice, cultural-stiintifice, sportive si, in primul rand, stirile. Fiecare stire trebuia controlata din cel putin doua surse. In comentarii ne permiteau informatii chiar daca nu erau suta la suta verificate, dar oricum, trebuiau sa aiba un scop bine definit, care sa intareasca subiectul urmarit”, spune Mircea Carp.

Pentru Mircea Carp, ca si pentru noi romanii, anul 1990 a adus schimbarea si atat el, cat si ceilalti membrii ai redactiei de la Munchen au venit in tara, au fost martorii evenimentelor si comentariile lor pertinente, de la fata locului, ne-au ajutat in intelegerea fenomenelor si timpurilor pe care le traiam. Urcand in luna mai 1990, cu prilejul alegerilor, in Balconul Universitatii (primul studio “Europa Libera” se instalase in Intercontinental), autorul spune ca “am avut prilejul sa urmarim si sa relatam un moment deosebit: marsul a peste 10.000 de elevi – numai elevi – din licee bucurestene, de la Opera pana in Piata Universitatii. Ma intreb: Unde sunt acei tineri plini de speranta? Isi mai amintesc ei de marsul primit cu urale de cei de pe strazile pe unde treceau spre zecile de mii de oameni din Piata Universitatii?” Aici as raspunde eu la aceasta intrebare si as zice ca unii sunt in State, in Canada, prin Europa si alte locuri, muncind serios si impliniti ca oameni, altii au continuat viata in Romania, sperand si muncind, iar altii au profitat si s-au suit in carca lor, ucigandu-le sperantele si profitand de toate oportunitatile democratiei noatre originale.

Credincios devotamentului sau pentru Casa Regala, Mircea Carp a fost prezent in Romania in aprilie 1992, la vizita Regelui Mihai.

Postul de Radio Europa Libera si-a inchis portile de la Munchen in anul 1995, “cu ultima emisiune transmisa la 30 iunie. Dupa emisiune, impreuna cu colega mea Edelina Stoian, de la redactia de stiri, am stins luminile pe coridorul redactiei care, ani la rand, apartinuse Departamentului romanesc”, ne spune Mircea Carp.

cu edelina

Capitolul “Acasa” sintetizeaza activitatea autorului in Romania, dupa despartirea sa definitiva de “Europa Libera”, unul dintre proiectele la care a participat intens fiind acela al “Memorialului de la Sighet”, iar altul fiind “Institutul Roman de Istorie Recenta”, aflat sub conducerea unui alt membru din echipa Europei Libere, Liviu Tofan.

O mare realizare si o mare mandrie pentru Mircea Carp o reprezinta fiul sau Mihai, astazi specialist in gestiunea crizelor internationale – inalt functionar in cadrul NATO, Micea Carp isi incheie capitolul “Acasa” cu urmatoarele cuvinte emotionante: “Prin urmare, asta e viata de aici, viata mea particulara, incercand sa fiu prezent la cat mai multe manifestari romanesti, dar nu pentru a iesi in evidenta, ci pentru a fi de fata si a demonstra ca, asa cum spunea marele general american Douglas McArthur, soldatii batrani nu mor niciodata, ci doar dispar incetul cu incetul”.

Mircea Carp inchide partea memorialistica a volumului cu un Capitol numit “Impresii”, unde ne spune ca “As vrea sa consemnez in capitolul acesta cateva momente din viata mea legate de acea perioada in care, daca n-am facut istorie, in orice caz am trait istorie. Am trait istorie in Romania, am trait istorie in Germania, am trait istorie in SUA, momente pe care voi incerca sa le deapan, sa le privesc, insa numai prin prisma mea, nu pretind ca vor fi consemnari subiective sau obiective, ci pur si simplu ceea ce am simtit eu atunci.”. Un capitol emotionant din nou, o sinteza – un portret al omului si profesionistului Mircea Carp, un fel de “confesiune de credinta”, un capitol care se incheie cu un paragraf la fel de edificator ca si cel citat, din preambul:

“Va rog sa ma credeti ca in cursul celor aproape 45 de ani la “<Vocea Americii> si la <Europa Libera> nu m-am prezentat niciodata la microfon fara sa fiu constient ca ma adrsez fratilor mei de acasa. Toate editorialele, toate articolele scrise, toate informatiile pe care le transmiteam, toate momentele pe care le descriam erau destinate ascultatorilor din tara, pentru ca dorinta mea era ca ei sa afle adevarul, incomod uneori, adevarul care poate mahnea, dar de cele mai multe ori trebuie transmis si sunt sigur ca a fost pentru multi o sursa de inspiratie pentru rezistenta interna, nu cu arma in mana, cu manifestari sau acte de bravura, ci pur si simplu rezistenta interna de a trai sub un regim inuman. De aceea, poate veti intelege de ce fiecare program politic pe care-l terminam se incheia cu cuvintele pe care le mostenisem din tara, de la romani (nu le inventasem eu), erau cuvinte pe care le rosteau de ani si ani multi oameni, pe care insa mi le-am insusit pentru ca prin ele voiam sa dau sperante celor care ma ascultau, celor care ne ascultau, acele cuvinte de care mulri isi amintesc, desigur, fiind folosite de multi in perioada de <aur? A tarii noastre si pe care le pastrez si astazi in sufletul si in mintea mea: <Sa auzim numai de bine!>”.

Ei – si de mare importanta in acest volum sunt cateva capitole defnitorii pentru omul Mircea Carpsi pentru societatea romaneasca. Primul dintre acestea este “Mircea Carp in documentele Securitatii” (Capitol realizat de Florica Dobre cu acordul titularului de dosar). “Studierea acestor dosare permite reconstituirea actiunilor de urmarire – si nu numai – derulate de Securitate in ceea ce-l priveste pe titularul dosarului si pe mama sa.”

Un capitol cutremurator si amar.

Urmeaza Capitolul “Portrete”, articole extrase din publicistica autorului, care creioneaza panegiricele unor mari personalitati romanesti,unii prieteni de o viata cu autorul.

Apoi capitolul “Mircea Carp vazut de altii” si in final, capitolul “Interviuri si reportaje”, unde veti putea citi interviurile luate lui Hermann Oberth, Jean Negulescu, Vintila Horia si cateva reportaje interesante.

Aceasta carte a aparut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc.

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Polirom sau de aici, în ediţie electronică.

Articole similare

Lectură publică la București: Anca Vieru, Spulberatic

Jovi Ene

Surâsul jaguarului, de Salman Rushdie

Jovi Ene

Wagner & Me (2010): Festivalul de Film Evreiesc-22 iunie (II)

Delia Marc

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult