”860 de zile pe Amazon. O călătorie incredibilă”, de Ed Stafford
Editura Polirom, Colecția Hexagon. Cartea de călătorie, București, 2015
Traducere de Andra Hâncu
Unul dintre primele lucruri pe care le înveți din cărțile de călătorie din Colecția Hexagon este acela că este aproape imposibil să pleci și să continui o asemenea călătorie de unul singur. Nici Bill Bryson în călătoria sa de prin Munții Apalași, nici Ed Stafford în nemaipomenita sa aventuri de-a lungul Amazonului nu au reușit de unii singuri, fiind necesar un tovarăș inițial de drumeție, pentru ca apoi, după ce primul a clacat, să aleagă unul sau mai mulți de-a lungul traseului, astfel încât totul să devină o reușită. Chiar dacă vorbești puțin sau deloc, chiar dacă te ajuți singur cu toate problemele apărute pe drum, e nevoie de cineva lângă tine măcar ca simplă prezență, care te va face pe tine însuți să fii mai puternic.
Ed Stafford a studiat toate încercările temerarilor care s-au încurajat să străbată lungimea Amazonului și a descoperit că nimeni, absolut nimeni până la el, nu reușise să meargă de la cel mai îndepăratat izvor cunoscut până la vărsarea din Oceanul Atlantic doar pe jos, fără să folosească mijloace mecanice sau electrice. Așa că, până la luarea deciziei a mai fost decât un pas, iar visul urma să se transforme poate într-o realitate: traversarea continentului sud-american de la vest la est, din apropiere de Lima (Peru), trecând și prin Columbia, până la Belem în Delta Amazonului (Brazilia). Totuși, călătoria efectivă a început mult mai târziu din cauza lipsei echipamentelor, a sponsorilor, a banilor într-un cuvânt:
”În ciuda faptului că principalele sentimente legate de expediție erau încă pozitive, am început să mă simt cuprins din când în când de îngrijorare. Nu-mi făceam griji că voi fi ucis de triburi care nu mai avuseseră până acum contact cu civilizația noastră sau că voi fi zdrobit de stânci în timp ce aș fi traversat vreun afluent; mă gândeam că nu vom găsi un sponsor, că nu vom primi vizele pe o perioadă mai lungă și că nu vom strânge destui bani în scopuri caritabile.”
Ed Stafford a plecat la drum, preconizând că drumul efectiv va dura în jurul unui an, dar a descoperit repede, că socoteala inițială nu poate fi respectată (de altfel, titlul cărții vă poate da repede indiciul necesar cu privire la durata finală a expediției). Partenerul său, Luke, a abandonat destul de repede aventura și a fost nevoit să își caute diferiți ghizi locali care să îl poarte pe anumite distanțe, care să cunoască locurile și limbile locale ale diferitelor triburi. În Quitani (Peru), i se alătură Gadiel Sanchez Rivera, supranumit Cho, cel care va fi adevăratul său companion și îl va însoți până la vărsarea în Ocean.
Ceea ce impresionează la cartea lui Ed Stafford este faptul că ne aflăm în fața unei cărți în cel mai bun stil aventurier: știm, desigur, că succesul călătoriei a fost atins, de vreme ce autorul a ajuns să scrie cartea de amintiri a acesteia, dar fiecare pagină ne poartă printr-un tărâm aproape de neimaginat, prin aventuri neobișnuite și pline de suspans, aproape de triburi care trăiesc departe de orice formă de civilizație sau, dimpotrivă, prin orașe exotice, impregnate de formele colonialismului spaniol sau portughez. Ca să nu mai vorbim, de zonele pline de traficanți de droguri, din apropierea graniței cu Columbia. Așa de bine scrie Stafford încât nu mai ești conștient că este vorba de o carte autentică de călătorie, ci te simți transpus într-un roman de ficțiune (de aventuri), ceva în genul ”Comorile incașilor” sau Legenda lui El Dorado.
Greutățile să văd de la început de drum și durează mult timp până când aventurierii se obișnuiesc cu obstacolele drumului, cu greutățile din spate sau apărute pe parcurs. De altfel, odată cu obișnuința apare și detașarea, dar și o formă inedită de depresie provocată de monotonia fiecărei zile – mlaștini peste mlaștini, înaintarea dificilă prin apă sau prin junglă, miile de insecte și de creaturi ale apei, mâncarea puțină, dar și în puține variante cu adevărat gustoase –, dar și de teama de neîndeplinire a scopului final. Obișnuința se vede și din scurtarea ultimei părți a cărții, cea consacrată Braziliei, pentru că evenimentele deveniseră repetitive, iar aventurierii erau aproape de visul de a ajunge la Ocean:
”Deși parcurseserăm deja un traseu epic, Cho și cu mine știam că de-acum urma partea cea mai grea a expediției: triburi de temut, o nouă limbă, hărți mai puțin precise, inundații mai mari și distanțe imense între așezări, prin păduri tropicale pe care nimeni nu le mai traversase pe jos. Amândoi eram mai mult decât intimidați de cei 3.000 de kilometri pe care îi mai aveam de parcurs pe jos prin Brazilia.”
”860 de zile pe Amazon” este o carte care o să placă în mod sigur celor care, înainte vreme, citeau cărțile de aventuri ale lui Jules Verne sau Karl May, este o descriere impecabilă a greutății vieții amazoniene, dar și a multiplelor probleme de mediu pe care le are această zonă neprețuită a lumii. Una în care localnicii s-au adaptat, dar în care marile corporații fac eforturi să o subjuge din punct de vedere economic, în care guvernele fac campanii ecologice mai mult pe hârtie, deși invazia civilizației încă nu se vede atât de pregnant ca în alte locuri ale globului. Iar Ed Stafford o descrie impecabil, cu toate pericolele sale, fie că vorbim de triburi refractare ”albilor”, fie că vorbim de jaguari, șerpi, țipari electrici sau insecte nimicitoare.
