Carti Carti de istorie Recomandat

1989. Toamna naţiunilor (I)

1989. Toamna natiunilor”1989. Toamna naţiunilor”, de Adam Burakowski, Aleksander Gubrynowicz, Pawel Ukielski

Editura Polirom, Colecția Historia, Iași, 2013
Traducere de Vasile Moga. Prefață de Stejarel Olaru

Sinteza tinerilor istorici polonezi „1989. Toamna naţiunilor[1] reprezintă o interesantă reconstituire a unui puzzle foarte complex, permiţând cititorului interesat şi care doreşte să înţeleagă ce s-a întamplat înainte, în 1989 şi după în Estul Europei, să-şi arunce un ochi şi asupra colegilor de lagăr pentru că, în general, fiecare ţară care a trăit experimentul comunist se axează mai degrabă pe propria sa experienţa, propriile traume şi propria despărţire de regimul totalitar, uitând faptul că prăbuşirea comunismului a fost un proces mult mai amplu, trăit în diverse forme şi nuante de toate ţările estice (inclusiv de URSS). Istoricii nu se mulţumesc doar cu descrierea istorică a acestui proces amplu, analizând evoluţiile şi după anul 1989, în tulbura perioadă de tranziţie către o societate democratică şi o economie capitalistă.

Autorii nu aveau cum să plece la drum de altundeva decât din… Polonia, locul unde a început totul. În primul rând, trebuie sublinat că în Polonia comunistă nu prea a fost linişte cu adevărat nici măcar un deceniu, mişcarea anticomunistă dând serios de furcă ocupanţilor şi cozilor de topor încă de la bun început. Până la sfârşitul anilor 1940 a avut loc un adevărat război de guerillă între rezistenţa anticomunistă şi Armata Roşie şi autorităţile comuniste. Din această perspectivă, până la urmă, nici nu-i de mirare că începutul marii destramări a demarat în Polonia. O altă notă fundamentală pentru a defini excepţia poloneză: Biserica Catolică nu a putut fi dislocată din ţară indiferent cât de mult au fost prigoniţi clericii (uneori de-a dreptul asasinaţi) şi credincioşii. Privilegiile pe care a ştiut să şi le păstreze erau inaimaginabile pentru oricare altă ţară din sistem. Biserica de la Roma a fost cuiul lui Pepelea, bolovanul din calea drumului luminos al comunismului întru făurirea societăţii perfecte. Vaticanul s-a răzbunat în felul său pentru ironia lui Stalin (care întreba câte divizii are-s-a dovedit că diviziile Vaticanului nu erau formate neapărat din tancuri, tunuri şi mitraliere rămânând însă la fel de puternice). În R.P. Poloneza au continuat să apară publicaţii catolice şi să activeze cluburi ale intelectualilor catolici.

În plus, ca şi cum Biserica nu reprezenta un obstacol suficient, sistemul comunist polonez s-a împiedicat în procesul de colectivizare a agriculturii care a fost atât de mult tărăgănat încât până la urmă a fost abandonat. Un ţăran proprietar de teren, de religie catolică, practicant, cu o tradiţională conştiinţa a rezistenţei a reprezentat o asigurare certa a disoluţiei sistemului comunist polonez! Cei trei istorici afirmă că situaţia economică a Poloniei în 1989 era cea mai dificilă dintre toate ţările analizate (printre care şi România) ceea ce ne cam îndoim. RSR-ul lui Ceauşescu nu avea cum să stea mai bine la acest capitol “Toată lumea era de accord că singurul produs în legătură cu care nu erau probleme de aprovizionare era oţetul-rafturile altminteri goale ale magazinelor erau pline cu sticle de oţet.”

Neavând spaţiu pentru a relua întreaga cronologie a fenomenului despărţirii de comunism, remarcăm că în Polonia a demarat fenomenul negocierilor între diverşi actori ai opoziţiei şi tabăra puterii totalitare, prin intermediul celebrei Mese Rotunde, la care s-au aşezat liderii Solidarităţii şi cei ai sistemului comunist. De notat că „masa rotundă” nu a fost doar o metaforă, ea chiar a existat, la ea aşezându-se cele două părţi, fiind realizată la fabrica de mobilă din Henrykow. „Dintre toate partidele blocului răsăritean, comuniştii polonezi- deşi în mod sigur nu erau pregătiţi să predea rapid şi complet puterea –erau cel mai bine pregătiţi pentru schimbările care urmau să se producă.[2] De aceea au continuat să joace un rol important pe arena Poloniei democratice. Datoria externă a Poloniei în 1989 era uriaşă, ridicându-se la 40 miliarde de dolari” ceea ce echivala cu veniturile din export ale ţării pe şase ani” iar inflaţia anuală atingea 251% în 1989, 586% un an mai târziu, pentru ca în 1991 să scadă la 70%, până în 1998 ajungând la un nivel ce depăşea cu puţin valoarea de 10%”[3] Planul Balcerowicz, sperietoarea taberei Iliescu în 1990-91, care se baza pe „terapia de şoc” a dat rezultate rapid „după câţiva ani s-a putut constata că planul Balcerowicz a generat numeroase efecte pozitive” Deja în 1992 economia poloneză înregistra o creştere de 4% a producţiei şi 2 % a PIB-ului, în plus, economia poloneză dovedindu-se refractară la crize, spre deosebire de celelalte economii ex-comuniste.[4] Ultimul soldat rus a părăsit Polonia abia la 17 sept 1993, cu doi ani întârziere faţă de Ungaria şi Cehoslovaica.

Povestea Ungariei comuniste a fost marcată în mod clar de Revolta din 1956. Duritatea represiunii de după al Doilea Război Mondial  a fost extremă, comuniştii maghiari profitând de faptul că Ungaria fusese ocupată de Armata Roşie, dar şi de alianţa strână cu Germania nazistă de până în 1945, pentru a-i lichida masiv pe potenţialii oponenţi „fiecare al 6-lea cetăţean fiind supus unei forme de represiune”. Bilanţul represiunii Revoltei din 1956 este edificator: 400 de condamnări la moarte executate, 21.500 de oameni închişi în puşcării, 16.-18.000 internări în lagăre de concentrare, iar alţi 230.000 de maghiari au profitat pentru a pleca din ţară. Ajungând la putere în acest context tensionat, marea politică a lui Janos Kadar a fost să-şi mulţumească şi liniştească populaţia. Şi aceasta nu se putea face fără a-i asigura un nivel de subzistenţă mulţumitor, superior tuturor celorlaltor ţări surori din lagarul comunist şi în anumite momente chiar faţă de Grecia, Spania sau Portugalia.

Însă şi aceasta a avut un preţ: datoria externă a crescut vertiginos, de la 0,80 mld. dolari în 1970 la 10 în 1980 şi 21 mld. în 1990 ceea ce raportat la populaţia Ungariei era foarte mult. Ungaria se afla practic în incapacitate de plată în anii 80, numai aderarea la FMI salvând-o temporar pentru că a putut ascunde gunoiul sub covor. În 1985 producţia industrială a scăzut cu 10% faţă de anul anterior, iar inflaţia a explodat, de la 8,6% în 1986 la 15,5% în anul urmator. Comunismul-gulaş maghiar a tolerat totuşi existenţa mai multor tabere în rândul MSZMP care şi-au disputat puterea, profitând şi de faptul că Janos Kadar, bătrân şi bolnav de cancer, a murit la 6 iulie 1989. În acelaşi an a fost organizată şi o masă rotundă după modelul polonez la care s-au aşezat reprezentanţi ai puterii şi ai diverselor formaţiuni din opozitie, hotărând ca primele alegeri parlamentare libere să aibă loc în martie 1990. Pe cât de violentă şi sângeroasă a fost prima parte a comunismului în Ungaria, pe atât de paşnică şi uşoară a fost despărţirea şi tranzitia de la statul comunist la cel democratic.

Comunismul est-german din Republica Democratică Germană a cunoscut mult mai multe probleme decât cel din celelalte ţări estice. În primul rând, statalitatea est-germană era o consecinţă directă a războiului rece şi împărţirii Germaniei învinse. În al doilea rând, învecinarea cu o ţară atât de puternică şi înfloritoare economic precum RFG a reprezentat o tentaţie uriaşă pentru marea majoritate a cetăţenilor est-germani. Până în 1961 când s-a ridicat celebrul zid al Berlinului, nu mai puţin de 2,7 milioane de est-germani au trecut în vest. O hemoragie care, indiferentă la sistemul represiv sofisticat, a continuat până când RDG şi-a dat ortul popii. Economia est-germană, indiferent cât de prosperă şi productiva în comparaţie cu celelalte ţări satelit, nu avea cum să ţină pasul cu vecinul capitalist. Fiind şi în prima linie a unei posibile confruntări armate cu NATO, autorităţile est-germane s-au bazat pe un imens aparat de securitate, având raportul cel mai înfiorător în această privinţă : 1 ofiţer STASI la 180 de oameni fata de 1 ofiţer la 1.575 în Polonia sau chiar 1 ofiţer KGB la 595 cetăţeni în URSS, totuşi, patria represiunii! Honecker, alături de Ceauşescu, era unul din durii intransigenţi ai lagărului, situaţia lui fiind realmente imposibilă: nu avea cum să democratizeze un sistem totalitar care scârţâia din toate încheieturile căci risca să rămână fără…populaţie, având în vedere gradul de evaporare a est-germanilor către RFG (între 1961-1983 alţi 650.000 de cetăteni redegişti au reuşit să plece în RFG). De altfel, în mod relevant, RDG a început să-şi dea duhul tot printr-un mare proces de imigrare, când est-germanii au profitat de deschiderea frontierei între Austria şi Ungaria pentru a face turism pe malurile Balatonului iar de acolo, pentru a trece în Austria şi în RFG, obligând autorităţile est-germane să închidă graniţa cu Cehoslovacia! Pentru bătrânul Honecker orice critică în domeniul economic[5] era considerată „propagandă imperialistă”.

R.D.G. a mai apucat să serbeze la 7 octombrie 1989 patru decenii de la înfiinţare, sărbătoriţi cu mult fast în prezenţa lui Gorbaciov şi Ceauşescu. Haosul şi destrămarea autorităţii est-germane se aseamănă cu situaţia din România după 16-17 decembrie 1989. Până la urmă, Honecker, confruntat cu manifestaţii din ce în ce mai ample, a fost forţat de nomenklatura comunistă să-şi dea demisia, fiind înlocuit cu Krenz, un adept al Petrestroikăi. Treptat, cererile manifestanţilor au migrat de la solicitări punctuale privind reformarea sistemului, direct la unificarea cu RFG. Dacă în noiembrie 1989 27% dintre cetăţenii est-germani se declarau pentru unificare, trei luni mai târziu, acest procent ajunsese la 75%! La 12 septembrie 1990 s-a semnat Tratul 2+4[6] care reglementa unificarea prin absorbţie a RDG. De notat că fost RDG a beneficiat–şi continuă să o facă-de investiţii uriaşe din partea Germaniei de Vest, anual 4-5% din PIB luând drumul landurilor estice[7]. Chiar şi aşa fosta RDG nu a ajuns din urmă nivelul landurilor occidentale. Marca durabila a comunismului!

Coperta ediției poloneze
Coperta ediției poloneze

Cehoslovacia

Anul 1968 reprezintă a doua borna din kilometrajul Cehoslovaciei comuniste după 1948 şi celebra defenestrare pragheză. După înăbuşirea Primăverii de la Praga aripa dură a comuniştilor cehoslovaci a preluat puterea, având drept scop imediat normalizarea (în limbajul comunist a-normalizarea purta exact denumirea contrară) sau un fel de stalinism cu faţa umană. În urma ocupaţiei ţării, sute de mii de cehoslovaci (dar mai ales cehi căci Cehia a fost atinsă mai grav de represiune) au preferat să se exileze în Occident. Bisericile au fost supuse persecuţiilor iar „poporul ceh a fost întors cu susul în jos. Cei mai independenţi, mai inteligenţi şi mai buni sunt la baza societăţii; cei mai răi, mai proşti şi mai slugarnici sunt în vârf” (Timothy Garton Ash) KSC şi-a dat seama după 1968, urmând cam acelaşi raţionament precum comuniştii maghiari după 1956, ca pentru a avea pace socială şi multă linişte, era nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor. Iar pentru aceasta era nevoie de bani chiar dacă economia cehoslovacă, bine industrializată, cel puţin în Cegia, era superioară celoraltor ţări din lagărul comunist. Visul cetăţeanului cehoslovac, îndeplinit într-o bună măsură, era acela de a avea un apartament într-un bloc din prefabricate, o căsuţă la ţară[8] şi o mică Skoda. Insă preţul acestui stil de viaţă a fost destul de mare: îndatorarea ţării.  Rolul avut de Vaclav Havel în destrămarea comunismului cehoslovac şi importanţa Carta 77[9] sunt uriaşe.

Slovacii au fost mult mai liniştiţi decât cehii pentru că au fost şi mai puţin afectaţi de înăbuşirea Primăverii de la Praga. Reforma federală din 1 ianuraie 1969 a văzut apariţia a două state naţionale care formau o federaţie. În plus, Huşak, noul om forte, era slovac (ca şi Dubcek, înlăturat în 1968, de altfel). În 1988 demonstraţii de mai mică amploare au avut loc la Praga şi Brastislava, dispersate cu forţa de miliţie iar anul următor Havel a fost din nou arestat ceea ce a stârnit un scandal uriaş. De notat că Havel a facut din 1977 cinci ani de puşcărie în normalizata Cehoslovacie. În noiembrie 1989 demonstraţii uriaşe au dus la prăbuşirea regimului, Huşak cedând în faţa realităţii şi vântului istoriei, demisionând. Remarcabil este că Havel a fost votat preşedinte al Cehoslovaciei de către o Adunare Federală comunistă şi nu oricum ci în unanimitate! „Slovacii găsesc mult mai multe elemente pozitive perioadei când ţara lor a trăit procesul de industrializare accelerată, aproape ajungând din urmă Cehia din punct de vedere al dezvoltarii economoce, iar în ceea ce priveşte statalitatea şi statutul ei juridic a fost creat un model federativ, doctrina cehoslovaca fiind în cele din urmă abandonată. în plus, după înăbuşirea Primaverii de la Praga, Slovacia n-a fost afectată la fel de grav de valul de represiuni cum a fost Cehia, nici invazia sovietică nu le-a provocat slovacilor o traumă atât de mare ca vecinilor lor.”[10]

Cehoslovaia a fost una din primele ţări în care s-a adoptat o lege a lustraţiei, la 4 octombrie 1991, Adunarea federală votând legile lustraţiei şi decomunizării prin care cei care colaborasera sau fuseseră angajaţi ai organelor de securitate nu mai aveau dreptul să facă demersuri pentru a fi angajaţi ai aparatului de stat timp de cinci ani. Această lege a fost menţiuntă/reînnoită şi în 1996 şi 2001, ea devenind practic permanentă. Slovacii după deaspărţirea de catifea din 1993 au menţinut doar termenul iniţial, dovedind în plus, diferenţa de percepţie între cele foste părţi ale Cehoslovaciei.

(va urma)

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Elefant.ro/Libris.ro/E-book.


[1] Adam Burakowski, Aleksander Gubrynowicz, Pawel Ukielski , Editura Polirom, Iasi, 2013. Traducere de Vasile Moga. Prefata de Stejarel Olaru.

[2] Op. cit., pag. 106.

[3] Ibidem, pag. 101.

[4] Denominarea zlotului a avut loc  la 1 ianuarie 1995 raport 1=10.000 (in Romania acelasi proces a avut loc  la 1 iulie 2005).

[5] RDG se afla şi ea într-o criză economică profundă, ajungând să se milogească pentru un împrumut tocmai de la Bonn.

[6] Cele două Germanii şi cele patru puteri aliate.

[7] Cât bugetele anuale ale Cehiei şi Ungarei si, probabil doua bugete ale României în perioada 1990-2000.

[8] In 1988 un sfert din cetatenii Cehoslovaiei se bucurau de o astfel casa de vacanta!

[9] Semnata doar de 2000 de oameni, dar iara gandul parşiv ne duce la RSR.

[10] Pag. 312.

Articole similare

Gulagul. O istorie, de Anna Applebaum (I)

Codrut

Lucretiu Patrascanu. Moartea unui lider comunist, de Lavinia Betea

Dan Romascanu

Concurs: Câștigă 3 cărți ”Basme din Pamir”, oferite de Editura Polirom! – ÎNCHEIAT

Jovi Ene

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult