Filme Filme romanesti Recomandat

Matei copil miner (2013)

matei,copil minerMatei copil miner (2013)

Regia: Alexandra Gulea
Distribuţia: Alexandru Czuli, Remus Mărginean, Izidor-Sorin Caranja, Rodica Ionescu

Cu siguranţă ţara noastră se poate lăuda cu talente extraordinare, dar care nu au parte de o notorietate prea mare. Fiica cunoscutului regizor Stere Gulea, Alexandra Gulea debutează în regie cu filmul Matei copil miner, după o perioadă îndelungată în care a cochetat cu lumea filmului ca regizoare, monteuză şi scenaristă. A absolvit Ecole Nationale Supérieure des Beaux Arts la Paris şi a studiat filmul documentar la Munich Film School. Documentarul Alexandrei Gulea Dumnezeu la Saxofon, Dracu’ la Vioară/ God Plays Sax, the Devil Violin a câştigat opt premii internaţionale, printre care renumitul German Short Film Prize.

Matei, copil miner, un proiect de suflet din punctul meu de vedere, reprezintă o incursiune şi o reprezentare perfectă a societăţii româneşti actuale, cu evenimente plasate în Valea Jiului, dar care au puterea să vorbească în numele întregii ţări. Povestea inspiră dragoste pentru România, dar şi forţă, curaj şi luptă pentru evidenţirea unor probleme stridente ce ne acaparează pe noi toţi, fără să le realizăm adevăratul impact. Matei, copil miner a fost nominalizat la Big Screen Award 2013, la IFF Rotterdam, la Pesaro IFF of New Cinema. De asemenea, filmul a primit marele premiu Lino Micciché şi Young Critics Award Italia 2013. Lungmetrajul, produs de Thomas Ciulei, soţul regizoarei, a luat marele premiu la Festivalul International al Producătorilor Regiofun de la Katowice, Polonia 2013.

Filmul spune povestea unui copil din Valea Jiului, Matei, în vârstă de 11 ani, care locuieşte cu bunicul lui după ce părinţii au plecat la lucru în Italia. În urma unui incident, Matei este exmatriculat, bunicul reacţionează violent, iar băiatul fuge de acasă, pornind într-o călătorie iniţiatică, care mie mi-a adus puţin aminte de secvenţa plecării băieţilor lui Moromote sau cea a lui Moromete însuşi cu băiatul Niculae spre şcoală, ambele din filmul Moromeţii (1988). Asemănarea acestor secvenţe provine din senzaţia de mister şi tragism pe care le denotă şi din necunoscutul în care sunt îmbrăcate fiecare dintre ele. Pasionat de ştiinţele naturii, Matei ajunge în cele din urmă la Bucureşti, publicul aflându-se într-o permanentă stare de angoasă legată de destinul acestui copil inteligent şi sensibil. Rolul persoanei întâlnite la Muzeul de Ştiinţe este acela de îndrumător, de mentor şi ghid spre locul de care aparţine Matei. Copilul este al bunicului şi al locului în care s-a născut, el reprezintă stâlpul ce va împiedica eradicarea valorilor şi a tradiţiilor.

foto 2

Povestea lui Matei este cu atât mai dureroasă cu cât vorbeşte despre lucruri mari pe înţelesul celor mici. Primul plan ne arată dificultăţile cu care se confruntă Matei chiar dacă părinţii par să reuşească sa-i asigure un trai decent. Totuşi, evoluţia unui copil departe de îndrumarea şi iubirea părinţilor devine periculoasă. Într-un al doilea plan, Matei se confruntă cu o altă problemă: duritatea vieţii ce vine o dată cu primele incursiuni în ceea ce ne place să numim maturitate. Matei este fascinat de viaţă, de noutatea pe care ne-o oferă la fiecare pas şi doreşte să o cunoască, mai ales că băiatul dă dovadă de inteligenţă şi talent. Dar cum poate un copil de 11 ani să împace credinţele unui bătrân, cu intransigenţele unui sistem dur şi apiraţiile acestuia spre cunoaştere. Cele două planuri majore se îmbină şi se urmăresc încontinuu până când Matei îşi găseşte calea.

„Eu m-am născut puţin în cinema, având un tată cineast şi deci pentru mine ficţiunea a fost undeva aproape, în schimb, cred că în filmul acesta, deşi nu pare, sunt elemente de documentar care joacă un rol important“, a spus regizoarea.

Din punct de vedere regizoral, acest film nu se încadrează prea mult în Noul Val al cinematografiei româneşti, atât de mult dezbătut, dar depăşit în cele din urmă de tendinţele originale a fiecărui individ-regizor în parte. Povestea scrisă de Alexandra schimbă perspectiva din care ar trebui privit acest film. Avem de-a face cu elemente de psihologie, religie, ne bucurăm de o analiză a copilăriei şi a procesului de maturizare cum rar ne-a fost dat să vedem în cinematografia românească. Şi toate acestea sunt expuse pe fondul unui documentar despre situaţia nenumăratelor regiuni din România, părăsite de către locuitorii care s-au îndreptat spre alte ţări, în speranţa unei vieţi mai bune. Alexandra vine cu o tehnică preluată din documentar şi anume, insistenţa camerei de filmat asupra anumitor cadre, de o importanţă majoră pentru poveste şi cu mesaje evidente (prezentarea clădirilor ce dovedesc trecerea timpului, filmarea atentă a specimenelor de la muzeu). În felul acesta spectatorul are posibilitatea să staţioneze cu privirea câteva secunde asupra unei imagini, înţelegându-i mesajul în totalitate.

În ceea ce priveşte locaţia aleasă de regizoare, aceasta afirma „Locul mineritului a fost un factor special, deci ştim în timpul comunismului ce forţă reprezentau minerii şi după revoluţie. Mi se părea că în Valea Jiului pot să povestesc într-un mod concentrat o stare a societăţii româneşti, pentru că acest contrast extraordinar care este acolo, între un peisaj absolut sublim şi ce au făcut oamenii, cum arată intervenţia umană şi de asemenea epocile în arhitectură – pentru că e şi arhitectura aceasta stalinistă şi blocurile Ceauşescu, ca să spun aşa – mi se părea că vizual se povesteşte foarte bine starea pe care eu voiam să o povestesc”.

foto 3

O parte din personajul Matei se numeşte de fapt Ionel. În anii ‘90, Ionel era unul dintre primii copii ai străzii de după revoluţia din Decembrie 1989. Copil de miner, el fugise de acasă, din Valea Jiului, ajunsese la Bucureşti şi îşi făcea veacul prin Gara de Nord. Alexandra Gulea l-a cunoscut şi ulterior l-a urmărit, spune ea, “pe drumurile pe care l-a dus viaţa: la un cămin, la o casă pentru copii cu dizabilităţi, apoi la spital, suferind de tuberculoză”. Acum, Ionel are peste 20 de ani şi trăieşte în Italia. (informaţie preluată din http://www.cotidianul.ro/un-film-despre-confruntarea-cu-duritatea-varstei-adulte-227548/)

Matei este interpretat de Alexandru Czuli, un copil din Valea Jiului, fără experienţă în actorie, un copil cu talent la muzică, fiu de miner, care a reuşit să exprime durerea tuturor copiilor crescuţi departe de părinţi mult mai bine decât ar fi reuşit să o facă un actor.“Fluieratul lui Matei exista în scenariu, dar secvenţele în care cântă la chitară au apărut odată cu Alex”, povesteşte regizoarea. Alexandru Czuli nu este singurul din film care nu are nici o legătură cu meseria de actor. Personajul la care Matei fuge de acasă într-o primă fază se numeşte Izidor şi este chiar cioban la o stână. Şi una dintre femeile care se ocupă de bunicul lui Matei când acesta este grav bolnav este tot din Uricani şi se numeşte Gheorghiţa. Alexandra afirmă despre persoanele cu care a colaborat: “Pentru mine era esenţial să lucrez cu oameni din Vale. Am rămas foarte legată de locul acela”.

Producătorul filmului, Thomas Ciulei, care consideră că „tematizarea problemei sociale a copiilor care cresc fără părinţi atinge un nerv dureros al realităţii româneşti. Speranţa mea este ca filmul să aducă în discuţia publică această situaţie ale cărei urmări pot avea consecinţe grave la nivelul societăţii noastre”, a reuşit să atragă 10 cofinanţatori şi coproducători din trei ţări – România, Germania şi Franţa – pentru a face posibilă producţia cinematografică.

Un film realizat cu stil, inovativ prin tehnica folosită, covârşitor prin prisma temelor abordate şi care debordează de onestitate şi pasiune. Debutul regizoarei reprezintă o însumare a experienţei şi trăirilor acumulate de-a lungul carierei sale în lumea cinematografiei, o declaraţie evidentă de iubire adresată ţării natale, tradiţiilor şi un strigăt de deşteptare şi conştientizare a realităţii ce ne înconjoară.

Notă: 10/10

Articole similare

Scene dintr-o căsnicie modernă: Void (2018)

Dan Romascanu

Un minimalism excesiv: Polițist, adjectiv (2009)

Dan Romascanu

Bani negri (pentru zile albe), o producție HBO România – o plăcută și neașteptată surpriză artistică

Tudor-Costin Sicomas

1 comment

ionel 20 august 2014 at 06:32

unde se poate vedea filmul?

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult