Stiri

Kellan Lutz este Hercule, din 31 ianuarie, pe marile ecrane

afis_Hercule_ROUnul dintre cele mai cunoscute mituri ale omenirii surprinde cu o nouă aventură, Legenda lui Hercule 3D, care îl regăseşte pe carismaticul Kellan Lutz în rolul super-eroului grec, din 31 ianuarie, pe marile ecrane. Filmul este distribuit în cinematografe de MediaPro Distribution.

“Hercule înseamnă enorm pentru mine. Mi-am dorit să îl interpretez încă de când eram copil. Din momentul în care am citit scenariul filmului, mi-am dat seama că are toate elementele la care speram şi merită să lupt pentru rol. Legenda lui Hercule 3D are o poveste complexă şi mulţi dintre spectatori se vor regăsi în destinele personajelor. Publicul va avea parte de o călătorie pe cinste la vizionarea filmului.”, relatează cu entuziasm actorul Kellan Lutz.

Tânărul Hercule este fiul unei regine din Grecia antică şi a lui Zeus, produsul unui pact realizat din dorinţa de a îndepărta de la domnie un rege despot şi de a aduce pacea în regat. Fără să-şi cunoască originile, curajosul prinţ se lasă condus doar de dorinţa de a obţine iubirea lui Hebe, prinţesa Cretei, logodită cu propriul lui frate.

Când află care este adevărata sa menire, legendarul personaj trebuie să aleagă între a deveni eroul unei naţiuni sau a fugi cu femeia iubită.

B049_L001_05206L_0003532

Regizată de Renny Harlin, noua aventură a semizeului grec reuneşte o distribuţie tânără şi talentată din care fac parte Kellan Lutz, Gaia Weiss, Liam McIntyre, Scott Adkins şi Roxanne McKee.

Un film distribuit de MediaPro Distribution, Legenda lui Hercule 3D are premiera pe 31 ianuarie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța, Tulcea și Brașov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Pitești, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureș, Ploieşti), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Onești), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (București), Cinema Twins (Ploiești), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Centrul Cultural Călăraşi, Cinema Grand Mall (Satu-Mare).

hercules-hp-2

Articole similare

TRIP TALKS #21: Digital nomads. Un sezon în America de Sud, cu Paul Manea și Lavinia Nistor

Jovi Ene

Mihail Hodorkovski, Bob Marley și filme multi-premiate – la TIFF 2012

Jovi Ene

Wine Journey #4: Degustare Moșia de la Tohani

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult