Cărțile din colecția ”Scriitori de poveste” mi-au devenit simpatice încă de la lansarea de acum două zile, așa că ieri am participat la o dublă lansare a unor cărți aparținând colecției: ”Povestea lui Nicolae Gane”, de Iulian Ciocan și ”Povestea lui Vasile Pogor”, de Mihai Buzea. Cei care au prezentat și au întreținut lansarea au fost Bianca Burța-Cernat și Paul Cernat. Ambianța: Muzeul ”Mihai Eminescu” din Parcul Copou.
Bianca Burța-Cernat a început lansarea prin afirmația că cele două cărți sunt foarte consistente și foarte atrăgătoare, fiind un amestec de ficțiune și adevăr istorie, două micro-monografii despre intimitatea cercului de la Junimea și nu numai, pentru că vorbim despre cărți care vorbesc despre secolul al XIX-lea în general și despre Iașii acelor timpuri.
Discutând despre ”Povestea lui Vasile Pogor”, cartea lui Mihai Buzea, Bianca Burța-Cernat consideră că este un pic atipică, pentru că povestea lui este reconstituită printr-un dialog; Mihai Buzea știe foarte bine cum se face un interviu, pentru că este și jurnalist, așa că l-a convocat pe Pogor la un interviu, numai că personajul principal se transformă, cunoscând și realitățile prezentului (știe neologisme, există acolo referințe culturale precum Citizen Kane etc.)
Paul Cernat (care îmi place în mod deosebit ca moderator și om care explică foarte cumpătat și inteligent orice ține de istoria noastră literară) a spus că Nicolae Gane a contribuit la maturizarea junimiștilor în cultura română, deși pare să fie un junimist de plan secund. Totuși, a fost un foarte bun memorialist, dar și primul traducător sistematic al lui Dante.
Cartea lui Iulian Ciocan deschide ferestre către niște detalii mai inedite ale biografiei lui Gane, fiind o cărticică în spiritul acestuia, într-un realism molcom, un pic ironic, tacticos, consideră Paul Cernat. De altfel, se pare că acest volum este prima monografie despre viața lui Nicolae Gane.
Întrebați fiind despre felul în care se raportau la personalitățile despre care au scris înainte de propunerea lui Florin Lăzărescu, Mihai Buzea a răspuns, franc, că Pogor, via Casa Pogor, era pentru el doar un restaurant. Iulian Ciocan a spus că nu știa decât un lucru, și anume că era doar un junimist de mâna a doua. Așa că, după ce a acceptat propunerea, a citit trei luni cam tot ce a găsit de și despre Nicolae Gane, mai ales la Biblioteca Națională de la Chișinău (o carte foarte interesantă fiind cea cu discursurile parlamentare din acea perioadă): ”Scriind despre el, am descoperit un om foarte important, care are câteva proze care-l fac un precursor al lui Sadoveanu.” În viziunea lui Iulian Ciocan, Nicolae Gane e un om aproape fără defecte, apreciindu-i onestitatea și corectitudinea.
În schimb, Pogor nu a fost un om fără defecte, fără vicii (deși acestea erau mai degrabă la nivel uman, fără să facă afaceri murdare, ilegale), a explicat Mihai Buzea: el s-a născut bogat și a fost un om lipsit de griji materiale; nu avea talent literar; avea, în schimb, un talent imens de a lenevi.
Discuțiile au continuat cu mai multe intervenții din public, continuând până la proiectele viitoare ale scriitorilor, într-o atmosferă relaxată și plină de referințe culturale.
Într-un mesaj final către public, cel doi autori au spus:
Mihai Buzea: ”Citiți aceste cărți, vă rog, că suntem săraci!”
Iulian Ciocan: ”Oamenii aceștia merită să ne întoarcem în timp și să scriem despre ei.”
