Editorial

Top 5 cărți despre dependență

Săptămâna aceasta vă propun o incursiune mai puțin comodă, în lumea tenebroasă a dependenței, în suburbiile lumii și minții. Textele sunt tulburătoare, dependența produce schimbări dramatice în viața intimă și socială a protagoniștilor, dar mai ales în organism. Am ales însă câteva volume în care există speranță și vindecare, semnate de autori contemporani. Dacă acum deții cheile paradisului, a doua zi te poți trezi în cel mai negru scenariu imaginabil. Problema controlului este una foarte sensibilă și fiecare are nevoie la un moment dat de un martor; teama de viață este subjugată de disperarea de a scăpa din temnița singurătății, care ajunge să fie uneori singurul răspuns posibil la o viață de coșmar. Paradoxul poveștilor despre recuperare este că trebuie să renunți la ego creând o poveste în care, totuși, tu să fii protagonistul. Dependența este opusul variației, este o continuă suferință personală și a celor de lângă tine.

1. „Luminile Nordului”, de Amy Liptrot

Black Button Books, București, 2020
Traducere: Irina Șubulică

Luminile Nordului, primul volum de memorii semnat Amy Liptrot, propune un mix de senzații și peisaje, de la urbanul londonez la ruralul insulelor din arhipelagul scoțian Orkney. Deznădejdea dependenței se îmbină cu speranța libertății, autoarea vorbește cu luciditate despre nenumăratele momente de criză acută, despre pierderea prietenilor și despre momentele în care și-a pus viața în pericol din cauza alcoolului. Luminile Nordului ​ a câștigat Wainwright Prize în 2016, PEN Ackerley Prize în 2017 și a fost pe lista scurtă Wellcome Prize ​(2016)​ și Ondaatje Prize ​(2017)​.

Când Amy Liptrot se întoarce în Orkney, la peste un deceniu de la plecare, este atrasă de ferma de oi unde a copilărit. Reușind să refacă legătura cu pământul care a fost cândva acasă, amintirile se îmbină cu evenimentele recente care au determinat-o să întreprindă această călătorie. Aici viața este modelată de ciclul anotimpurilor, nașterea și moartea animalelor și de boala mintală a tatălui ei. Mutarea la Londra a coincis cu intrarea într-un ciclu hedonist și cu incapacitatea de a-și controla consumul de alcool. În Orkney zilele curg altfel, sălbăticia oamenilor și a peisajului fiind de un real ajutor pentru regăsirea echilibrului interior. Dincolo de rememorarea perioadei negre londoneze, amintirile despre copilăria marcată de diverse traume, sunt multe pagini despre natură și despre redescoperire, despre legarea unor noi prietenii, dar și despre păstrarea limitelor. Un volum curajos, scris nu numai cu sinceritate, dar și cu atenție deosebită pentru stil; o baladă a adicției care șochează în multe pagini, dar care generează empatie față de persoanele care sunt de cele mai multe ori exilate la marginea societății. 

2. „Recuperarea”, de Leslie Jamison

Editura Publica, București, 2019
Traducere: Anca Bărbulescu

Leslie Jamison scrie un volum excelent despre relația dintre scris și alcool, în care îmbină cu succes memoriile cu paginile de istorie culturală, critică literară și reportaj. Recuperarea propune o nouă perspectivă asupra dependenței, încercând să demonstreze că poate fi la fel de electrizantă ca dezastrul în sine. Nu pune sub lupă doar propria poveste, ci analizează aspecte multiple ale istoriei recuperării, a influenței rasei și clasei sociale asupra modului în care împărțim dependenții în infractori sau bolnavi.

La baza cărții stă conversația continuă a autoarei cu genii literare și artistice ale căror vieți și opere au fost marcate de alcoolism și de dependența de diverse substanțe, printre care John Berryman, Jean Rhys, Billie Holiday, Raymond Carver, Denis Johnson și David Foster Wallace, precum și cu personalități mai puțin cunoscute, ca George Cain. Scriitoarea vorbește despre singurătatea specifică acestui tip de experiență, despre setea de iubire care ne devorează și, în același timp, ne modelează. Există aici o veritabilă critică a miturilor despre creativitatea combinată cu băutură sau droguri, dar și a artei care provine din suferință. Leslie Jamison încearcă să demonteze clișee, demonstrând că este nu numai o scriitoare sinceră, dar și un critic redutabil. Modul în care devenim ceea ce suntem este parcurs cu greu și depinde de foarte multe variabile. A-ți recunoaște dependențele nu este niciodată ușor, iar Recuperarea este un volum consistent, care relatează pas cu pas un astfel de demers.

3. „Noi, copiii din Bahnhof Zoo”, de Christiane F.

Editura Humanitas, București, 2021
Traducere: Alexandru Suter

Căutarea fericirii prin recursul la droguri a făcut ravagii de-a lungul timpului. Cartea mărturie a Christianei F. este importantă mai ales pentru că demonstrează pas cu pas ce preț urmează să plătești pentru câteva clipe de extaz.

Tânăra Christiane este pe cale să înceapă cursurile la o nouă școală și se confruntă cu viitorul divorț al părinților săi Karin și Richard. Trăiește într-un cartier nou construit din Berlinul de Vest. Detestă betonul din jur, suferă din cauza atmosferei tensionate din familie și ajunge să se refugieze în interiorul unor găști în mijlocul cărora se simte liberă și capabilă să facă ceea ce familia îi interzice. Devine pasionată de muzica lui David Bowie, încearcă haşiş, LSD și la treisprezece ani ia pentru prima dată heroină. Un an mai târziu este deja dependentă și nevoită să facă trotuarul. Suferinţa ia locul bucuriilor copilăriei, se simte în permanență hăituită de dependență, însă oprirea nu mai este posibilă. Mama sa încearcă să ia măsuri, care dintre care mai ingenioase, pentru a o îndepărta de droguri și gașcă. Își descoperă prima iubire, o pierde și o recâștigă, toate ca într-un carusel care se rotește fără oprire.

Nevoită să depună mărturie la tribunal, Christiane F. este abordată de jurnalistul Horst Rieck, care dorește să afle mai multe despre viața sa. La transcrierea înregistrărilor, Rieck şi colegul său, Kai Hermann, au decis să păstreze nealterată vocea Christianei, inserând însă în volum și poveștile mamei și ale altor persoane care au fost în preajma tinerilor daviști din  din Berlinul anilor ’70. Volumul este în același timp trist și fascinant, combină versiuni diferite asupra aceleiași realități, și oferă o perspectivă valoroasă din interior a vieții unei dependente de heroină.

4. „Iscoditorii, un an de cugetări, băutură, tristețe și lecturi”, de Anne Gisleson

Editura Humanitas, București, 2020
Raluca Miheşan şi Adina Cobuz

Volumul Iscoditorii a câștigat premiul San Francisco Chronicle Best Book of the Year în 2018 și se focusează pe pierdere și dependență. Această din urmă poate lua multiple forme, pe care Anne Gisleson le observă la prietenii săi, mai ales la cei care au trecut prin experiențe traumatizante, care le-au zdruncinat profund echilibrul interior. Anne și-a pierdut surorile gemene, și-a văzut casa distrusă de uragan și a asistat la moartea tatălui răpus de cancer. Alături de soțul ei, Brad, descoperă că și unii dintre prietenii lor trec prin crize similare și încearcă să facă față acelorași traume: moartea celor dragi, căsnicii cu probleme, conflicte cu copiii, cariere nesigure. Astfel, decid să pună bazele unui „club de lectură dedicat crizelor existențiale“: prietenii citesc, iar în ultima joi din fiecare lună se întâlnesc la un pahar de vin și stau de vorbă despre cărțile vindecătoare. Vocile se întrepătrund, de la Ecleziast, Iov sau Iona până la Epicur, de la Shakespeare, Tolstoi sau Kafka până la Joyce, Cheever și poezia postmodernă. Lecturile și conversațiile o ajută pe Anne să împărtășească povestea dureroasă și nespusă a familiei sale.

Acțiunile au loc în New Orleans, oraș devastat la momentul acela de uragan, iar Anne Gisleson reușește să scrie pagini extrem de frumoase, în care confesiunea brută e îmbinată cu autoironia și suferința cu micile momente de bucurie. Călătoria interioară a fiecăruia devine prilej de mărturisiri, iar textul conține un amestec bine dozat de brutalitate existențială, în care poți răzbate datorită cărților și prieteniei, și delicatețe. Volumul nu este ușor de parcurs, apelează mult la filosofie, literatură cu greutate, și conține multe pagini în care experiențele relatate produc reacții stranii, astfel că o lectură lentă este cea mai bună soluție.

5. „Nopți albastre”, de Joan Didion

Traducere și note: Ioana Văcărescu
Pandora M, București, 2021
Colecția Anansi Ego

Volumul Blue Nights (Nopți albastre) a fost publicat în 2011, la câțiva ani după ce apăruse The year of magical thinking (Anul gândirii magice), în care Joan Didion relata experiența tulburătoare a pierderii soțului. Ceea ce uimește în ambele volume este sinceritatea cu care te lovește textul. Brut și șocant, emanând în același timp o fragilitate care te dezarmează, are în centru experiența pierderii unicului copil, care nu are cum să fie decât devastatoare.  Nopți albastre este o meditație asupra pierderii, o rememorare a momentelor frumoase, a momentelor în care au fost câștigate mici bătălii, un inventar al luptelor și momentelor pierdute, dar și o poveste despre dependența și abuzul de alcool al fiicei sale, Quintana.

Starea Quintanei se deteriorează cu o viteză care nu poate fi asimilată de Joan Didion, debutul fiind preajma Crăciunului din 2003. Urmează o perioadă neagră, în care mama încearcă să depisteze semne pe care le-ar fi putut vedea înaintea dezastrului, dar și modalități prin care ar fi putut să fie mai mult decât a reușit ca părinte. Volumul nu respectă o cronologie liniară, pendulează între trecut și prezent, decupând perioade viața fiicei sale, pentru a încerca să realizeze o imagine cât mai apropaită de realitate. Banalul din viața obișnuită a unei familii, care iese într-o zi din peisajul acesta, este ceea ce poate ar trebui prețuit cel mai mult, căci în lipsa lui, întregul angrenaj se prăbușește, nimeni nu mai poate reveni curând la normalitate.

Provocările cu care familia se confruntă și pe care nu le gestionează potrivit ajung să bântuie viețile celor care rămân. Quintana era anxioasă, deprimată, ajunsese să bea în exces, iar diluarea identității sale i-a cauzat condamnarea la nefericire și disperarea suicidală. Una dintre marile dileme ale lui Joan Didion aceea dacă fiica sa a realizat câtă nevoie avea de ea. Se întreabă la nesfârșit dacă așteptările sale au determinat reacțiile și obsesiile fiicei. Multe dintre întrebări rămân deschise, lumina de afară s-a schimbat și lumina de afară nu va mai fi niciodată albastră.

(Sursă fotografii: libris.robringyourownstories.com)

Articole similare

Top 5 spectacole românești transmise online – Cinci repere în teatrul românesc online

Tudor-Costin Sicomas

Avanpremieră editorială: ”Nici alb, nici negru”, de Aurora Liiceanu

Jovi Ene

Bogdan Suceavă şi ”Avalon sau Secretele emigranţilor fericiţi” (lansare de carte)

Bianca Burada

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult