Top 10 cele mai bune filme văzute în 2017

2017 a trecut, e timpul să facem ceva bilanțuri, mi-am zis în ultimele zile ale anului trecut, așa că am trecut la inventarierea filmelor și cărților, pe care le țin pe două albume distincte pe Facebook. Dacă anul trecut spuneam că a fost un an slab din punct de vedere cantitativ (doar 101 filme), anul acesta nu s-a schimbat mare lucru. Statistica ar fi stat chiar mai slab dacă, la finalul anului, nu aș fi avut acces la Netflix, și nu aș fi plusat cu încă aproximativ 20 de filme și seriale. Rezultat final: 103 filme văzute în 2017.

Puține văzute în cinematograf, majoritatea văzute în liniște domiciliului pe canalele alternative obișnuite, respectiv Netflix, HBO Go și Cinepub.ro, câteva seriale faine (chiar multe pentru standardele mele), multe clasice, câteva noi. Ca de obicei, un top sincer și subiectiv, plăcere personală și poveste. În top 10 sunt opt filme de nota 10 și două de nota 9,5,  iar mențiunile sunt în număr de trei (filmele notate tot cu 9,5).

Cele mai bune 10 filme văzute de mine în 2016:

1. Harold and Maude (1971). O comedie neagră nebunesc de bună, cu actori foarte expresivi și o poveste fantastic de amuzantă.
Imaginați-vă un adolescent tăcut, care are o pasiune ciudată pentru moarte, alegând metode clasice, dar realiste, de a se sinucide (chiar așa debutează filmul). A făcut-o, după cum spune psihiatrului, de vreo 15 ani, numai că este doar o pasiune (unii ar zice bolnavă), de a-și impresiona mama, ”fără finalizare”. Altă pasiune – să meargă la înmormântări, unde o întâlnește pe Maude, ajunsă în pragul vârstei de 80 de ani, cu aceeași pasiune, dar la un nivel mai mult hippie decât macabru. Este un film extrem de amuzant (am râs cum nu am mai făcut-o la altă comedie în ultimii ani), cu un umor negru eficient și doi actori care, paradoxal, se potrivesc (veți vedea de ce). Nota: 10/10.

2. Hacksaw Ridge (2016). N-am știut povestea din filmul regizat de Mel Gibson, nu știam că este realizat după fapte reale întâmplate spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial, așa că aceste lucruri, aflate la final, nu au făcut decât să-mi confirme impresia. Hacksaw Ridge are două mari părți și complet diferite: Prima oră începe cu o frumoasă poveste de dragoste pe fundalul războiului, până ce el decide să se înroleze ca medic militar, lucru denaturat de regulile ridicole ale armatei, de obtuzitatea ofițerilor și a colegilor, de violențele și batjocura aplicată unui om care avea ceva principii și obiceiuri (era adventist, nu suporta violența și nu voia să pună mâna pe arme). Această oră, pe alocuri sentimentală, pe alocuri mustind de îndârjire, mi-a confirmat de ce, în continuare, am o aversiune pentru tot ce reprezintă uniformă și față de acceptarea fără ordinelor absurde. Și m-am bucurat încă o dată că nu am făcut armata. A doua oră a filmului tratează o parte din bătălia pentru Okinawa, în care Desmond Doss, eroul nostru, a salvat nu mai puțin de 75 de oameni de la o moarte aproape sigură. Aici se vede măiestria de regizor a lui Gibson, care nu ascunde violența și sângele de dragul spectatorilor, lăsând faptele așa cum au fost, ilustrând războiul în cele mai dure imagini ale sale. Un film deosebit. Nota: 10/10.

3. La casa de papel – Fabrica de bani (Netflix, 13 episoade, 2017). Pentru mine, La casa de papel a fost serialul anului 2017, alături de Westworld. Am spus de nenumărate ori în aceste albume ale anului că apreciez foarte mult thrillere-le spaniole sau latino-americane, pentru că oferă suspans, interpretări faine și mister. La fel și aici, chiar în doze crescute, mai ales că seria se prelungește și misterul nu dispare în nicio clipă. Aici, o echipă de șapte oameni + un extern intră în Monetăria de Stat a Spaniei pentru a o jefui. Sunt 67 de ostatici, multe intrigi, multe subterfigii și episoade secundare, dar contează foarte mult că 1. atacul este calculat foarte exact și nimic nu pare neschematizat și 2. banii nu sunt furați statului, ci ei sunt tipăriți pe loc. Serialul atrage și prin empatie: nicăieri nu am fost așa de atras de cei care jefuiesc, pentru că ei sunt atractivi nu prin infracționalitate, ci prin inteligență și prin ghicirea scenariilor celor din Poliție. Nicăieri, gașca de hoți nu a atras așa de mult, inclusiv prin relațiile personale și prin propriile slăbiciuni. Iar, la finalul sezonului unu, pot spune că aștept cu nerăbdare nu soluționarea cazului, ci plecarea cu succes ai găștii de hoți din Monetărie, cu banii, fără victime. Interpretare de marcă, scenariu extraordinar, recomandat cu căldură. Nota: 10/10.

4. Westworld Season 1 (HBO, 10 episoade, 2016). Pentru mine, revelația acestui început de an. Mă uit foarte rar la seriale, doar atunci când îmi sunt la îndemână și îmi sunt recomandate de prieteni, iar Westworld este un serial foarte bun. Am fost întotdeauna fascinat de inteligența artificială, iar aici acest concept destul de tehnic este la superlativ (nu cred că voi cunoaște în această viață astfel de realizări). În plus, actori buni, locul de plasare al acțiunii este excelent – un altfel de Jurassic Park și totul este foarte imprevizibil. Nimic nu mi s-a părut în plus, este genul de serial care mă face să aștept încă un sezon (puține fac asta în cazul meu, exemplele elocvente fiind Lost sau The 100) și îl recomand cu căldură, vă va pune întrebări, vă va suscita interesul, e loc de discuții cu prietenii, pe probleme de umanitate sau tehnică computerizată. Nota: 10/10.

5. A Ghost Story (2017). N-ai zice că filmele cu fantome mai pot aduce ceva proaspăt, cel puțin pentru mine. Numai că A Ghost Story o face și nu pentru a înfricoșa sau a cutremura spectatorul, ci pentru a dezvălui o altă fațetă a iubirii, cea de dincolo de moarte. El și ea se iubesc, dar într-o dimineață un accident de mașină îl doboară și devine o fantomă. O fantomă care revine în casa în care a iubit pentru a rememora trecutul, a-și vedea persoana iubită în prezent și, de ce nu?, să-i influențeze viitorul. Fără cuvinte, fără zgomot, doar privind. Un film minimalist, excelent filmat, cu mesaje și priviri dincolo de cuvinte, ciudat, care tratează viața fără să încerce să o împartă în mii de trăsături, ci așa cum este ea, simplă, dar și complicată. Un film de love or hate pentru spectatori, dar pentru mine unul dintre cele mai bune ale anului. Nota: 10/10.

6. Mr. Smith Goes to Washington (1939). În vremuri așa de tumultoase pentru viața politică, poate că ar trebui să privim cu toții un film care dă un exemplu tuturor despre felul în care ar trebui să fie și să se lupte un politician. Jefferson Smith este un senator ajuns acolo fără să facă o carieră în politică, dar experiența lui inexistentă le-a dat apă la moară celor care îl credeau naiv și incoruptibil (așadar, un fel de USR-ist). Ajuns la Washington, este uimit de măreția obiectivelor capitalei, de regulile Senatului – mult mai sănătoase decât cele ale prezentului, aparent – și de corupția politicienilor. Așa că propune un proiect care nu este văzut cu ochi buni de mai-marii săi și este necesar să-și susțină cauza într-un discurs maraton în Senat de aproape 24 de ore. Iată că politica poate fi făcută și de idealiști, și de naivi, și de oameni care își păstrează propria coloană vertebrală și propria responsabilitate în fața celor pe care îi are alături. Un film monumental, despre un ideal, poate visător, dar pe care îl gândim cu toții: politica în avantajul cetățenilor. Nota: 10/10.

7. Roman Holiday (1953). Nici nu știu a câta oară văd filmul ăsta, ba chiar am și scris despre el pe larg acum ceva vreme. Ce mi-a plăcut și acum:
-frumusețea și naturalețea lui Audrey;
-umorul și situațiile comice apărute la fiecare pas;
-Roma;
-scenariul este destul de clișeistic, dar filmul evită un happy-end tipic romantic, fiecare personaj revenind la starea sa obișnuită;
-nevoia de socializare, de descoperire a vieții normale pe care o resimte orice vedetă, orice personaj public.
Nota: 10/10

8. The Beatles: Eight Days a Week – The Touring Years (2016). Un documentar recent, care se concentrează pe turneele realizate de The Beatles între 1963-1966 și așa-numita „Beatlemania”. Filmul este unul bazat doar pe imagini de arhivă și pe câteva dintre interviurile pe care membrii formației le-au acordat după despărțirea lor oficială. Ritmul din acei ani a fost obositor – turnee pe patru continente, zeci de mii de spectatori, urmate de luni întregi petrecute în studio, apoi din nou turnee, din nou înregistrări. Uzajul mental și fizic (peste 1400 de concerte) și-a spus cuvântul, rezultând în renunțarea la concerte, concentrarea pe albume de studio și apoi, aproape inevitabil, despărțirea. Un documentar ce merită să fie văzut, ascultat, iar apoi să ne întoarcem la albumele lor. Beatles, una dintre cele mai faine formații din toate timpurile, a fost ca o flacără care a ars neașteptat de puternic, dar și de rapid.  Νota: 10/10.

9. Nocturnal Animals (2016). Probabil că mulți dintre voi ați văzut deja filmul, așa că nu o să vă povestesc prea multe despre el: este un thriller foarte merituos, cu actori foarte buni și inspirați, cu acțiuni paralele palpitante și imprevizibile. Chiar dacă începe cu niște dansuri cam libidinoase, contemporary art cică. Despre ce vreau să scriu, pe scurt: Ea (Amy Adams) citește o carte în manuscris trimisă de El, fostul soț, Edward (Jake Gyllenhaal), total captivată, aproape neputând să o lase din mână. Și m-am tot întrebat cât de des găsim astfel de cărți, pe care nu le putem lăsa deoparte, și răspunsul meu a fost că rareori, probabil doar atunci când rezonezi puternic cu subiectul, naratorul sau scriitorul sau cu gândurile transmise (lăsând la o parte policierele, romanele de mister etc.) Văzând filmul, gândindu-mă apoi, am descoperit astfel de cărți în Zaraza lui Andrei Ruse, în Kadare și Amos Oz, în Coetzee și Sorin Stoica, în Zilele regelui a lui Filip Florian sau în cea mai recentă carte a lui Lucian Dan Teodorovici. Fiecare dintre ele mi-a adus o stare de nerăbdare, de interes, de atenție crescândă și greutatea, apoi, să scriu despre ele. Doar gânduri și așteptare. Așa și cu Amy Adams. Nota: 9,5/10.

10. Big Little Lies (HBO, 7 episoade, 2017). Neașteptat de bun acest serial care pare a avea în centru trei femei (actrițe talentate) și poate fi respins de către bărbați tocmai datorită acestui lucru. Ne aflăm într-o comunitate mică, pe malurile oceanului, într-un orășel al bogătașilor, toți cu case superbe, copii frumoși, în care femeile cu mici excepții sunt casnice și doar bărbații muncesc. Toată lumea cunoaște pe toată lumea, așa că ”micile” ranchiune sunt la lumina zilei, fie că sunt între foști soți, actuali amanți sau de hărțuielile copiilor. Totul pleacă de la o crimă – nu știm a cui, nu știm motivul – și întorcându-ne, printre anchetele poliției, în urmă, trebuie să aflăm vinovații și adevărul. Chiar dacă devine oleacă previzibil spre sfârșit, este un film interpretat bine, cu un scenariu deștept și cu personaje empatizabile. Un film despre familie, despre copii, despre școală, despre integrare. Nota: 9,5/10.

Mențiuni:

-Passengers (2016);

-Marley (2012);

-The 100 Season 4 (2017).

Vizionare plăcută!

Filmele voastre preferate din 2017 care au fost?